Fara regrete..Am zis!..

Lucrurile pe care nu le spunem!

2011-05-26T19:49:00.000+03:00

Toate acele lucruri pe care nu le povestesti nimanui, niciodata! De care iti aduci aminte cu placere, uneori in stilul unui criminal in serie care isi retraieste fantezia, alteori ca si cum ar fi cel mai mare pacat, mai mare chiar decat pacatul capital! Acele lucruri pe care le stii doar tu, acele amintiri delicios de minunate sau atat de amare incat simti un gust de grefruit pe limba in momentul retrairii!

Sunt acele parti ale trecutului care te-au slefuit, care au ciobit sufletul sau trupul, dar au facut o minte si un suflet la fel de dur si stralucitor ca un diamant! Stiu, acum ai in minte acele lucruri pe care le-ai fi povestit, dar ai ales sa nu! Mai bine nu! Criminalul din tine le vrea nestiute de nimeni, le vrea intacte, sa le foloseasca din cand in cand, sa profite de energia pe care o emana si sa zambeasca triumfator! Eu stiu, tu nu!

Sunt rani? Sunt iubiri furtunoase petrecute undeva departe, stiute doar de 4 ochi? Sunt dezamagiri? Sunt glume proaste? Sunt imagini din copilarie pe care nu ai vrea sa le mai retraiesti? Sunt cuvinte rautacioase sau ganduri gri? Sunt zambete furate in fuga? Sunt parte din tine si ai face bine sa le tii doar pentru tine!

Felicitari, ai invatat in sfarsit ca unele lucruri e bine sa nu fie stiute niciodata! De nimeni, nici macar de tine!

Unde dragoste nu e...nimic nu e!

2011-04-25T17:59:00.000+03:00

Este foarte greu sa vorbesti despre persoanele la care tii cu adevarat!

Ti-e teama sa spui ce nu trebuie, sa nu dai din casa. Ti-e teama ca tu ii vezi intr-un fel in care doar putine persoane ii vad. Vrei sa ii faci sa rada, vrei sa citeasca si ceilalti si sa inteleaga perfect ceea ce ai vrut sa spui! Vrei atat de multe, incat de fapt iti pui o bariera si cand trebuie sa scrii, nu mai poti pentru ca ideile geniale au fugit, s-au inhibat! Asta pentru ca ideile tacanite nu isi au locul, iar prea serios nu am putut scrie niciodata.
Un lucru il stiu sigur: sunt deosebiti! Cum adica cine? Liviu si Simona! :)

Chiar de la inceput, de cand i-am cunoscut acum patru ani, i-am cunoscut ca un cuplu, ca un intreg. Ei sunt Liviu si Simona! Si acum ghiciti ce? Se casatoresc!

Cand ma gandesc la ei doi ca la un cuplu, melodia care ii reprezinta este: „Unde dragoste nu e, nimic nu e!”, iar cand ma gandesc la ei ca prieteni, „Noi nu suntem normali!”. Si nu, nu sunt normali, nu sunt ca toti ceilalti. Pentru mine sunt acei oameni pe care ii intalnesti foarte rar sau deloc in viata: sunt prieteni. Nu amici, nu cunostinte, ci prieteni adevarati! Acei oameni pe care ii poti trezi la 4 dimineata sa le ceri ajutorul, acei oameni pentru care te trezesti la 4 dimineata. Acei oameni care iti spun adevarul indiferent de consecinte, carora le poti spune adevarul! Oamenii cu care poti sa plangi, sa razi, sa lucrezi, sa te distrezi, sa imparti aceeasi portie de mancare sau sa te iei la bataie. Si, ceea ce este cel mai important, sunt doua persoane care se iubesc, completeaza si sprijina cum rar am vazut!

Sunt unici, credeti-ma, si acum devin o familie! Ce as putea sa le urez? Sa nu aiba probleme? As fi ipocrita, pentru ca asa ceva nu exista! Le doresc sa invete sa treaca peste probleme repede, sa se sprijine, sa-si fie alaturi si atunci cand le este foarte greu, sa nu le pese de rautatile din jurul lor, sa riste, sa se iubeasca, sa se respecte si bineinteles… sa ma cunune! :)

PS1: Nu i-am placut la inceput, dar uite asa ne invata viata ca aparentele insala!
PS2: Chiar nu m-am putut abtine sa nu pun poza asta! :)

Serios, a inviat?

2011-04-25T16:16:00.000+03:00

Cand eram mica nu intelegeam de ce mi se spunea ca religia mea e buna si ca a altora e rea. Apoi am aflat ca e o diferenta mare intre credinta si religie. Apoi am aflat cam care sunt celelalte religii si in ce constau. Mi-a placut ca suntem diferiti. Dupa am descoperit ca nu e bine sa fii atat de diferit, ca incepi sa te lupti si sa te omori pentru ca esti difert, omori in numele a ceva in care nu stiu cat crezi sau cat o intelegi.

Apoi vezi cum religia pretinde bani, pamanturi, cladiri. Cum sprijina sau acuza politic, cum defileaza prin sarada electorala. In sfarsit, ajungi la varsta la care vezi ca totul e marketing. Marketing de razboi, de imagine, imobiliar, marketing religios.

De ce trebuie sa fim atat de diferiti? De ce? Pastele ar trebui sa fie motiv de sarbatoare si de intelegere, sa fim mai luminati. Dar nu, atatea mii de ani de indoctrinare nu au cum sa se stearga. Unde o sa ajungem? Serios, cand nu ne vom mai omori in numele religiei, cat vom mai pupa mana preotilor fara sa ne gandim daca au fost sau nu la baie inainte si s-au spalat pe maini?

Si pentru ca Iisus se naste in fiecare an in aceeasi zi si la catolici, si la ortodoxi, dar moare si invie diferit de obicei, ma minunez!
Si tare ma intreb cam care ar fi parerea Sa la asa minunatie omeneasca! Ar zice, „Doamne, iarta-i pentru ca nu stiu ce fac?”
Ma repet, cred, dar nu mai cred in reprezentantii religiei!

Dragilor, Hristos a inviat!
Si cum bine zice o prietena: „Serios? A inviat?”

Romanul s-a nascut pomanagiu!

2011-04-09T10:05:00.002+03:00

Si la propriu, si la figurat!

De la imaginea persoanelor care pleaca de la o pomenire a mortilor cu mainile pline cu de-ale gurii si de-ale gatului, la victimele dezastrelor naturale care stateau in crasma sau doar stateau si se uitau ca boul la poarta noua in timp ce soldatii sau voluntarii le refaceau casele sau construiau diguri de aparare, la vecina care nu vrea sa-si plateasca impozitul pe casa sau pamant pe motiv ca apoi nu le vor mai ajunge banii de salam... Salam, atentie, si nu medicamente sau alte alea!

Zic simplu, "Sa ne dea statul!".. Femeie, esti cu capul! De unde dracu sa-ti dea daca el administreaza de fapt ce platim noi. Ori, daca tu esti o bacterie a societatii si astepti, dar nu participi, asta inseeamna ca ti se pare natural sa-ti dea alti cativa idioti ca mine!

Sa-mi dea! Vreau! Imi trebuie! Am nevoie!...nu pe bune!
Uite unde era buricul Pamantului si noi, muritorii de rand nu aflasem inca! Dar vai, cate burice sunt in Romanica, cati speciali si speciale!
Nu e numai ea! Sunt milioane, sunt cei care isi fac dosare false de pensie medicala, sunt cei care mint in declaratiile lor cand cer ajutoare sociale si prefera sa munceasca la negru, sunt cei care muncesc 6 luni numai ca sa primeasca ajutor de somaj...sunt toti acei care au impresia ca au mot si ca s-au nascut mai speciali, ca totul li se cuvine, dar nu trebuie sa dea inapoi nimic!

Sunt toti acei care nu inteleg de fapt ca statul suntem noi, toti, si daca statul e de cacat acum, inseamna ca e si vina noastra! Un mare om spunea, "Nu te intreba ce poate face statul pentru tine, ci ceea ce poti face tu pentru stat!" Lume, trezirea!

Si inca ceva ce am observat cu stupoare! Multi cersetori! Multi care intind mana, de la 2 ani si pana la 80! Sunt sigura ca e o afacere profitabila!
Idiot nu e cel care cere, ci acela care da! Ca daca dai bani cuiva care zice ca nu are ce manca, gresesti. Mai bine ii cumperi de mancare! Prefer sa dau tinerilor artisti care canta la chitara, nai, vioara! Mana care nu spune o poveste, nu primeste pomana!

Pam! Pam!

2011-04-07T20:34:00.000+03:00

Pauza lunga pe blogul asta! Cea mai lunga!

Intre timp politica a fost tot demna de soseaua de centura, natura ne-a mai aratat ca ne-am cam batut joc de ea, cultura parca a iesit din asistola si ne arata ca are puls. Chiar vad din ce in ce mai multi oameni interesati de teatru, opera, cinema, spectacole. Vad concerte care se repeta la cererea publicului, caut bilete la teatru si nu mai gasesc locuri bune nici cu 10 zile inainte, vad petreceri tematice in cluburi (si nu cine se imbraca mai sclipicios, ci seara actorilor de exemplu..) Imi place ce vad!

In schimb, Bucurestiul este iar plin de santiere, timpul a trecut mai repede decat in mod normal, a venit primavara, a mai plouat, ne-am mai bucurat, ne-am mai intristat, am mai petrecut cu spor, am muncit pe rupte, avem chef de planuri de petreceri de burlaci, avem chef de mare, avem chef de zbantuiala, avem pofta de inghetata, dar si o pofta nebuna de scris!

Intre timp m-am abtinut cu greu sa nu comentez din toti rarunchii Ziua Femeii si lipsa Zilei Barbatului. Mi se pare ca suntem egoiste. Pe vremea (si chiar era o vreme ) cand „luptam” pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati in scoliele si liceele din Vrancea, mi s-a spus un lucru foarte adevarat. Era inspector de istorie pe judet, nu ii mai stiu numele, dar a spus foarte simplu: „Da, aveti dreptate domnisoara, femeile, in anumite domenii, sunt defavorizate, dar in curand, per ansamblu, nu femeile vor lupta pentru drepturi egale cu barbatii, ci barbatii vor incepe sa lupte.”

Nu mai sunt feminista! Mi-a ajuns! Riscam sa dau in alte extreme. Aici cred ca e problema cu egalitatea. Nu stii unde e linia de egalitate si fiecare in parte are tendinta de a o trece! Ca doar ni se cuvine, nu? Indiferent ca avem in majoritate testosteron sau estrogen.

Urarea aceasta mi se pare geniala. Piesa in sine mi se pare geniala! Si unde mai pui ca e scrisa de o femeie!

Ps: Alinuta is back! Dati-va din calea ei pentru ca nu are frane!

No comment!

2011-02-17T00:15:00.004+02:00

Scurt si la obiect via alexsleepy

Oamenii sunt nemultumiti de cresterea pretului carburantului, insa jobul, nevoile si rutina zilnica sunt mai importante. Iar daca ele cer carburant, alimenteaza, dumnezeiesc si isi vad mai departe de drum. Personal nu alimentez pe perioada acestui protest, insa doar pentru ca am rezervorul plin. Nu pentru ca as fi de acord cu protestul in sine, populist si lipsit de perspectiva si intelegere de felul lui asa. O scurta socoteala mai jos ca sa intelegeti ce vreau sa spun:
- acciza este de 467 EUR / tona

- taxa de drum este de 125 EUR / tona
- taxa de solidaritate (cate un cent / litru – motivul este acoperirea prejudiciului din urma falimentului Bancorex) adica 10 EUR / tona
Producatorul are pretul de aproximativ 370 EUR / tona. Astfel rezulta urmatorul pret pe tona de benzina: 370+467+125+10=972 EUR /Tona (taxe si accize)
Se adauga TVA de 24 % adica 233.28 EUR
Totalul este de 1205.28 EUR/tona
Un litru de benzina este 1.205 EUR (aproximativ 5.15 RON)
Producatorul incaseaza 370 EUR/tona
Statul incaseaza 835.28 EUR/tona

Asa ca doamnelor si domnilor protestatari, boicotati in primul rand statul reprezentat de presedinte, guvern si parlament si abia apoi intrebati-i pe “benzinari” de sanatate.

Vreau sa ma mut de pe Terra!

2011-01-30T01:52:00.000+02:00

Vreau sa schimb planeta! Vreau sa schimb tehnologia asta cu alta! Vreau sa am caldura in casa tot timpul, sa nu mai fiu dependenta de telefonul mobil, sa stiu cat e ora si fara acel mic dreptunghi din buzunar care ma radiaza, sa gasesc rampe pentru persoanele cu dizabilitati care sa fie construite la un unghi mai mic de 60-70 de grade, sa nu fiu nevoita sa imi iau bani destui in buzunar atunci cand merg la spital, sa nu ma intreb cat valoreaza viata mea? Dar sinuzita mea? Dar alergia mea?
Dar piciorul meu? Oare cat valoreaza? Sa mai pun ceva? Sa scap de birocratie, ignoranta, nepasare, resemnare! Vreau sa scap inainte sa ma contaminez si eu! Frica mea cea mai mare e frica de resemnare!

Nu mi-a placut Miorita, o consider o capodopera literara, nu un exemplu demn de urmat!

Vreau sa plec pe o alta planeta, mai sus, mai departe, o planeta destul de mare cat sa aiba loc si pentru toate amintirile mele, pentru toate visele mele, pentru ideile, nazbatiile, sperantele, cazaturile si ranile adunate...Ele sunt viata mea si o duc prin buzunare! Vreau acea planeta care sa ne accepte si pe mine, si lumea mea! Sa ma primeasca, dar sa imi ofere si posibilitatea de a ramane intre aceste 2 lumi!

Vreau sa raman intre doua lumi, sa apartin si AICI-ului...si ACOLO-ului..dar sa ma lase sa sterg CANDVA-ul, sa pastrez ACUM-ul si sa imi cladesc pe el VIITOR-ul .

Dar nu vreau sa zic ca apartin locului aluia. Nu vreau sa ma leg de un loc! Vreau sa pot spune ca m-am nascut pe Terra, am copilarit pe Jupiter, am iubit pe Venus, m-am educat pe Mercur, m-a invatat sa lupt cu viata Marte..si am ajuns cu o pofta si o foame de viata pe...pe.. stiu eu!... :)

Singura pereche de blugi!

2011-01-18T20:51:00.001+02:00

Ehehe, dragii mei, o sa va povestesc de blugii mei de toate zilele!

Imi place denimul, suntem generatia care ii poarta fara sa fi fost nevoiti sa ii cumparam de pe piata neagra precum parintii nostrii! Si totusi, pentru mine au fost un lux!
Vin dintr-o familie modesta. Ba foarte modesta daca imi permiteti aceasta caracterizare. Aveam momente in care nu aveam bani de paine zile la rand, sau momente in care copilul de 11 ani vorbea cot la cot cu mama despre datorii, economie, mancare, facturi..

Cine ma cunoaste cu adevarat stie ca sunt genul foarte matura, dar care se prosteste cat de mult poate si de fiecare data cand are ocazia, tocmai pentru ca m-am maturizat inaintea celor de varsta mea. Am de recuperat destul de mult.

In liceu am facut naveta. Acei 50 de km zilnici imi pareau o promenada, soferii de microbuz, prieteni, iar colegii de liceu...niste imaturi. Asa ii vedeam atunci! Si cum banuti nu erau, sora mea facea sport de performanta, mama era singura care ne intretinea, cheltuielile mereu depaseau bugetul, imi permiteam o singura pereche de blugi pe care ii purtam pana se rupeau. Era foarte simplu. Blugii mei de toate zilele!

O greseala fatala am facut in momentul in care prin clasa a 9-a mi-am cumparat blugi deschisi la culoare. Si cum era iarna iar eu ii murdaream de noroi cand plecam la scoala, veneam seara acasa si ii spalam, ii puneam la uscat pe soba bunicii, iar dimineata ii calcam pentru a le grabi uscarea. Si ghici ce, se ingalbeneau. Urmau cateva mistouri de-a lungul zilei, seara veneam acasa si repetam operatiunea. Ironia era ca aveam probabil cei mai curati blugi din clasa!

Nu imi uram colegii, nu le purtam pica. Nu prea imi pasa ce e drept. Imi pareau nedrepti si copii. Atata tot.

Intre timp si-a mai revenit si mama, am inceput sa mai muncesc si eu, iar colegii au inceput sa se mai maturizeze. Am si acum acasa acei blugi. Ii tin ca amintire. I-am purtat pana s-au rupt. Imi aduc aminte de unde am plecat. Nu vreau sa uit niciodata asta pentru ca daca uiti de unde pleci nu mai stii unde trebuie sa ajungi!

Imi plac lectiile astea pe care ti le ofera viata. Voua nu?

Si vouă vă fată papagalii?

2011-01-11T21:37:00.000+02:00

Nu știu alții cum sunt, nu știu alții ce animale de casa au! La viața mea am avut doar hamster (a crăpat - sper ca nu s-a sinucis), pisici, caini..și ceva animale de curte la bunica! Nu am avut papagali, deci nu sunt expertă în așa ceva!

Dar baiatul asta cred ca este expert și a avut parte de specimene excepționale! Ce e drept, colivia e nouă, nefolosită, deci o fi așteptat omul ceva timp să îi fete perușul, iar ghemotocul de pene a zis Nu! și Nu!.

Vă rog, o colivie și pentru mintea lui se găsește? Nu de alta, dar mintea lui fată multe! Sau o poate folosi pe cea din dotare!

PS: Multumesc celui care mi-a dat pontul și m-a binedispus!

Touché Monsieur Pussycat!

2011-01-09T01:32:00.000+02:00

M-am uitat la desenele animate cu Tom si Jerry! De departe sunt preferatele mele si nu le-as da pe altele, mai ales pe porcariile comerciale care defileaza acum pe canalele de gen. De obicei ma amuza Tom cu pataniile sale, dar astazi m-a cucerit soarecul ala mic cu pampers, rarait si naiv. Tom s-a pierdut total in decor!

Ar trebui sa ne uitam mai des la astfel de programe, sa ne aducem aminte de copilarie, sa ne readucem aminte ca soarecul si pisica nu pot fi prieteni, ca nu isi respecta promisiunile si pactul! Inveti pana si bunele maniere, tehnici de seductie, tehnici de disimulare, inveti sa minti si sa spui adevarul! Inveti sa fugi de matura sau sa te iei la tranta cu ea! Inveti sa te aliezi cu dulaul pentru a-ti atinge scopul si sa iti faci prieteni in momente si locuri la care te astepti cel mai putin! Vezi ce inseamna propaganda americana si crearea brand-ului de tara, pus in aplicare de dinainte ca macar sa existe aceasta denumire!

Iti recomand sa te uiti pentru ca esti de departe barbat si de aproape copil, iar eu sunt de aproape copil si de departe femeie!

Precum soricelul acela naiv, apar si eu cu spada si te si atac! Am iesit la atac pentru ca am ce sa apar! Pe mine! En garde Monsieur Pussycat!

2010 s-a dus!

2011-01-06T15:42:00.001+02:00

Cel mai nenorocit an, anul extremelor, dar anul in care am plans numai din motive de fericire!

Cum a inceput? Eram costumata in tigancusa, in casa bunicii, cu oameni speciali langa mine, cu frig si rasete, dimineata ne-am trezit pe acorduri de Cucurigu! iar seara adormeam cu un vin fiert!

Multe reusite, multe cazaturi, un an plin! M-am licentiat, am fost admisa la masterat la Aarhus University si am zis nu, vreau altceva, un pic mai nordic daca se poate, asa ca pentru un pinguin care ar fi trebuit sa se duca la Polul Sud! Macar daca sunt dezaxata, sa fiu de tot!

Mama spune: Faci ce vrei! E alegerea ta, viata ta, viitorul tau!
Tata: De ce nu ai facut Dreptul? Nu imi place masteratul asta!
Eu: Am doar vreo 22 de ani, sunt nebuna, iubesc si nu am bani! Nimeni nu-mi sta in drum...:)
Vreau mai mult! Pot mai mult! Merit mai mult si o sa obtin mai mult, chiar daca va trebui sa lupt mai mult!

Anul in care nu am apucat sa-mi vad mama si sora - rusine sa-mi fie! Anul in care am dormit cel mai putin, in care am avut par nitel scurt si drept, scurt si ondulat, mediu si drept, mediu-cret, lung si drept! Acum e lung si ondulat. Atatea schimbari imi cam dau de gandit!

Anul in care am cautat job full-time si nu am gasit, si atunci cand m-a gasit el pe mine, l-am acceptat! Dupa 2 zile de munca am fost chemata la un job la care initial ma refuzasera - WTF?!? - si am zis NU! Apoi am primit mai multe oferte decat m-as fi asteptat si am zis NU! Sa speram ca e alegerea potrivita!

Anul in care mi-am dat seama ca sunt analfabeta in ceea ce priveste limba franceza ( dupa o perioada de 10 ani de studiu) asa ca am luat masuri! M-am dus la scoala! :) Si o sa ma mai duc pentru ca imi place!

Anul in care m-am convins inca o data ca am prieteni adevarati care ma accepta cu tot cu defectele si nebunia specifice! Anul in care nu am avut timp si bani pentru calatorii si cred ca e singurul regret pe care il am pentru 2010!

Anul care se va incheia cu o petrecere in pijamale, alaturi de oameni unul si unul! Astept anul 2011, anul in care mi-am pus cele mai mari sperante! Anul in care voi lua decizii importante si in care voi lupta precum un spartan ce doreste sa cucereasca Atena!

Ne vedem pe acolo, pe campul de lupta!

Nitel patriotism nu strica nimanui!

2010-12-30T14:54:00.003+02:00

Trebuie sa va povestesc de o seara de pomina. Ce e drept, trebuia sa sarbatorim o Andreea pe care nimeni nu o stie de Andreea, dar orice motiv e binevenit pentru a iesi. Ati ghicit, era 1 decembrie si noi o sarbatoream pe Sfanta...Andreea, care de fapt e Andreea o data pe an si sfanta cam tot o data!
Am sfarsit prin a canta „Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheama...” sau „Desteapta-te romane!”. Iar spre sfarsit „Daca pleci, ia-ma si pe mine..”, „Esti mireasa vietii mele...”, „Sunt vagabontul vietii mele...maturator de praf de stele”.

De ce va povestesc ceva ce s-a intamplat acum o luna? Ma gandeam la sarbatorita si mi-am dat seama ca are gusturi in a alege locatii minunate si, deasemenea, vreau sa va recomand cu caldura Gyuri's Pub! V-as recomanda la pachet si prietenii mei, dar cum prieteni ca ai mei rar gasesti, macar de partea realizata de Gyuri's Pub sa aveti parte! Muzica live, patron cu talent si vin fiert bun!

Am trait romaneste pentru cateva ore. Nu stiu daca e vorba de trecerea timpului, de faptul ca incepe sa imi placa sa dansez o perinita asa cum trebuie, sa dansez o sarba sau un blues autentic romanesc. Sau poate imi place folkul romanesc si imi dau seama ca il ador pe Valeriu Sterian si il simt mai viu decat l-as fi simtit daca ar fi fost cu adevarat viu. Sau Laura Stoica si actorul sau grabit! Ma gandesc la actorii grabiti ce trec prin viata noastra? Vin, stau, zambesc, pleaca!

Am spus in seara aceea ca ma simt batrana, ca doar ei se bucura atat de mult la acordurile populare! Ba pardon, sa-mi fie cu iertare greseala. Acum spun ca ma simt vie si atat! Ma simt foarte vie! Am patinat pe gheata fara frica de cazatura, mi-am ciocnit calcaiele in aer, am dansat un blues in bocanci si blugi si clar m-am ametit cu vin fiert!

Si daca tot imi incepusem dimineata la munca in urale de „La multi ani romane!”, am terminat ziua in cuvinte de lauda pentru un folclor bogat si minunat, fie el ca te indeamna sa bei vinul cu borcanul sau sa-ti iei la bataie soacra!

Lupta pentru supravietuire

2010-12-30T11:47:00.001+02:00

Mrrrrrrrrr! Isi arata coltii! Are un vanat imbelsugat, isi baga coltii in el si infuleca in bucati mari! Isi scoate iar coltii albi la vedere, isi inclesteaza maxilarul! Este o femela cu pui si este atacata acum de 2 masculi ce ravnesc la vanatul sau! Infuleca iar si printre inghitituri maraie..iar..si iar... acum latra!
Sar pe ea, o musca, se apara, ii da sangele dar nu pleaca de langa hrana. Stie ca are pui de alaptat asa ca ii trebuie "vanatul". Ii musca pe cei 2 hapsani, ii alearga si castiga lupta de supravietuire. E puternica! Mereu am crezut ca instinctul matern iti da forta sa lupti!

Este ea, o catea tuciurie cu niste colti albi si ascutiti. Este singura si a facut rost de o shaorma mare! Asa se vaneaza si se supravietuieste astazi! Spectacolul National Geografic din statia de Ratb m-a facut sa-mi dau seama ca si noi avem instinctele de vanatoare si de supravietuire, dar la fel, ca si in cazul ei, vanatul nostru si-a cam schimbat proprietatile fizice si chimice!

Suntem niste fiare cu simturile atrofiate... dar niste animale brute in esenta noastra! Numai daca ne simtitm in pericol atacam si sfartecam totul in jurul nostru!

Decedat intre ani!

2010-12-28T15:50:00.000+02:00

Am un cadavru in sufragerie! Este noaptea dintre ani! Am in jurul meu invitati autoinvitati! Nu stiu de ce vor sa-si petreaca noaptea dintre ani cu mine in pijamale! Si nici nu sunt o gazda buna! Am mereu scuza aia cu "Simtiti-va ca acasa, deci serviti-va singuri!"
Am ars friptura dintre ani? Iar? Sper ca nu!

Ei ma fac sa uit ca a decedat! Sau ca o sa moara? Nici nu mai stiu! Stiu ca a avut o viata scurta, dar care a parut o vesnicie! Stiu ca pe mine m-a exasperat, m-a pus la podea de prea multe ori..stiu ca 365 au insemnat mai degraba 10000000000!

Dintre toate urarile de anul acesta una dintre ele a fost poate mai sincera decat puteam suporta eu!

Simplu:
                                Iti urez tot ce e mai bun, dar cel mai mult iti urez sa uiti trecutul!

                                Eu imi vreau trecutul! Nu imi pare rau pentru nimic!

                                Poate, dar nu e necesar sa traiesti in el!

                                Asta niciodata!

Ce vreau eu de la noul an? Vreau sa stiu ca o sa ma prinzi daca o sa cad, ca nu trebuie sa mai port o parasuta de salvare! Vreau sa vezi ca m-ai gasit intre corzi si cu pumnii inclestati, vreau sa vezi ca eu nu stiu sa renunt niciodata! Vezi? Sper ca vezi o Alinuta asa cum e ea de fapt!
Sa nu faci niciodata greseala de a ma confunda!

Port o masca ca sa seman cu ceilalti... Stiu ca vezi dincolo de ea!

E pe moarte, e momentul in care isi marturiseste pacatele! Dar nu va fi bocit, nu pe Aleea Callatis, nu in noaptea aia, nu de catre mine! Eu una l-as fi omorat cu mainile mele daca as fi avut cum!

Acum doar astept sa-si dea ultima suflate, sunt ca un corb ce ii da tarcoale! Si ma bucur!

Old habits die hard?

2010-12-27T15:22:00.001+02:00

Fals! Old habits don`t die! Cam asta zic englezii. Neaosii zic ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba!

Stiu asta, si o stiu pentru ca si eu sunt un soi de „lupoaica”, pentru ca si eu am defecte si nu le pot dezlipi de pe mine nici daca as da cu smilgher. Stiu asta pentru ca si tu ai defecte. Stiu pentru ca le-am vazut de mult, si pe zi ce trece apar altele noi ce imi defileaza trufas prin fata retinei. Suntem plini de defecte, spui. Ai dreptate. Toti avem defecte, dar putini avem calitati care sa compenseze. Depinde in ce parte atarna mai greu talerul balantei.

Daca te-am vazut ca pe un pacatos de la inceput, nu prea mai are ce sa ma surprinda. Daca ma stiu un pui de pacatoasa, nu am nicio pretentie sa port aripioare. Daca ti-ai spovedit mereu faradelegile, stii ca nu mai ai nicio trecere la anafura! Nu vreau schimbari, ci slefuiri. Nu visez perfectiune si norisori albi, ci mai degraba o furtuna cu tunete si fulgere care sa imi trezeasca instinctele de supravietuire! Vreau ceva care sa ma tina treaza, cu instinctul de lupta activat, nu ceva feeric care sa se naruie la prima rafala de vant.

Vechile obiceiuri nu mor si sper sa nu fiu singura nebuna care crede ca asta e de bine!

Iar tu, cel ce citeste! Si tu ai defecte! Ai multe, mari sau mici, dar le ai si sunt lipite de tine! Si nu exista ploaie care sa spele asa pacate! Din fericire?

Craciun fericit parlamentarilor!

2010-12-23T16:26:00.001+02:00

Am fost obisnuita cu un popor roman educat in stilul Mioritei, care sa se complaca in fata sortii implacabile. Nu ma asteptam sa vad acte de..eroism!?! intr-o Romanie a anului 2010.

"Sinucigasul din Parlament" (in mod clar nu a vrut sa se sinucida, ci doar sa socheze) nu a facut decat sa atraga atentia asupra situatie dezolante in care a ajuns clasa politica romaneasca. Socul este mai mare deoarece contextul psihologic amplifica reactia mass-media si a societatii. Comemoram victimele Revolutiei, trecem prin lipsuri financiare, s-a aprobat un Buget pentru 2011 discutat si discutabil, cumparaturile de Craciun s-au subtiat, marile magazine sunt cam goale, bugetarii si privatul sunt pusi in doua tabere adverse si instigati la lupta.

Motiunea de cenzura se discuta in plen (a nu stiu cata motiune...le-am pierdut sirul si insemnatatea), Maria Sa, Marele Boc se ridica la pupitru ca sa ia...cuvantul (doar nu altceva), iar Adrian Sobaru se arunca de la balcon. Ce sa intelegem din asta?

Boc, da-ti demisia?
Guvernul Boc, remanierea?
Basescu, du-te dracu?

Eu le-am inteles pe toate trei. Bine a zis Base cand a zis ca a ciuruit! Ne-a ciuruit pe toti! Ne-a distrus psihicul in primul rand!

"Boc, ati furat drepturile copiilor!"

Cu o luna in urma un alt coleg al lui Adrian s-a sinucis in subsolul TVR. El a ales sa renunte, Adrian a incercat sa schimbe ceva! Iar eu sunt ingrata ca ii folosesc numele mic, dar as fi o nenorocita sa ii spun "Sinucigasul de la Parlament". Este un om, un om simplu, normal, intr-o situatie anormala care a propulsat Romania pe primele pagini ale ziarelor din intreaga lume. Cred ca i-am depasit pe chinezi care se bat de zor in plen.

Si cum bine isi scrisese pe tricou: Ne-ati ciuruit! Libertate!

O urare mai frumoasa pentru parlamentari decat asta nu se putea! Unde esti tu Steriane sa ne fredonezi: "Doamne, vino sa vezi ce-a mai ramas din oameni!"

Va urez si eu un Craciun fericit alaturi de cei dragi!

Niste gaz cu ranza de nuc, te rog!

2010-12-21T00:31:00.000+02:00

Toata lumea are probleme! Toti, fie ei bogati sau saraci, singuri sau cu familie, fete sau baieti, la 14 sau la 80 de ani...toti, dar absolut toti au probleme! Nu exista probleme mai mici sau mai mari, mai grave sau mai inofensive decat altele. Fiecare ne percepem problemele ca fiind tragedii, bolile ca fiind incurabile, iar iubirile si despartirile ca fiind un capat de tara!

Nu sunt, asa ca treci peste ele! Get used to it or die trying!

Gazul lampand, caci la el o sa fac referire in randurile de mai hos, trateaza orice. Renumitul gaz cu ranza de nuc al bunicii mi-a vindecat reumatismul din copilarie, caci dupa ce stai ore intregi cu picioarele in zapada si cu fundul prin nameti capeti niste dureri babesti. As vrea ca buni sa imi poata inventa leac si pentru loviturile vietii asa cum stia sa ma trateze de amigdale inflamate. Cred ca si ea ar vrea, dar nu poate.

V-as da si voua din leacul meu. Ti-as da si tie care suferi fizic, ti-as da si tie daca as sti ca iti lipeste inima...si chiar ti-as da si tie daca as sti ca te face sa zambesti si sa uiti macar un clipa de rele.

Acum, in momentul asta nu am probleme. Bine, recunosc! Am, dar nu grave. Oricum nu mai vad problemele atat de grave pe cat sunt de prea mult timp. M-am invatat sa imi iau problemele in bascalie. Dar o sa am, stiu sigur ca o sa am probleme „problematice”. Este inevitabil pentru ca tot din carne si oase sunt si eu. Si nu stiu sa cer ajutorul, deci daca o voi face, inseamna ca e de rau. Si cand o voi face, tu, daca ai avea un strop de licoare magica, mi-ai da sa imi alin ranile?

In sevraj

2010-12-17T22:05:00.002+02:00

E in venele mele..simt cum se strecoara spre capilare! Incet, inoculeaza tot ce e viu in jurul ei! Imi arata o falsa realitate plina de viata, dar de fapt m-a transformat in zombi! Si dau vina pe ea, dau vina pe cei ce au inventat-o, pe cei ce o produc si o comercializeaza.
Pe oamenii de advertising care imi creeaza falsa nevoie: Am nevoie de ea! Fara ea ma simt goala, nu am reper, nu stiu nici cat e ceasul, sunt rupta de realitate! De realitatea pe care mi-o arata.

Am cunoscut viata fara ea. Mi se parea minunata, plina de aventura, plina de necunoscut si de..farmec! Da, avea farmec! Daca ar fi sa ma intorc la viata aia nu as sti pe unde sa o mai iau. Am lasat si eu firmituri pe poteca si au disparut de prea mult timp! Nici nu mai e vorba de o doza, ci de un proces continuu. Este mereu langa mine, in bzunarul meu, in urechile mele, in dormitorul meu..este peste tot!
Tocmai pentru ca este peste tot nu mi se mai pare ciuadata. Imi atrage atentia atunci cand intru pe supradoza!

Sunt dependenta si nu stiu daca vreau sa ma las! Imi place! Este ea, tehnologia si a pus stapanire pe sinapsele mele!

Dumnezeu e ateu?

2010-12-14T23:42:00.001+02:00

Daca noi credem in Dumnezeu, El in ce mai crede? Nu crede in nimic? Pai atunci e ateu?!? Bine ca Inchizitia e moarta si ingropata, caci altfel as fi fost biciuita pentru blasfemie!

Si totusi, daca este acolo sus, la mansarda si se uita la noi, probabil chicoteste pe rupte cand ne vede cum ne calcam reciproc in picioare, cum ne zambim fals sau ne injuram in mod gratuit! Asta daca ne vede! Nu de alta, dar am vaga impresie ca nu ne vede, nu ne aude, poate doar in momentele in care se plictiseste!

Suntem un fel de parc de distractii pentru El, toti niste clovni si mimi! Cand ne nastem ar trebui sa fim intampinati cu o urare de bun venit: Buna, bine ai venit la circ! De aici se iese doar cu picioarele inainte! Sedere placuta!

Moarte celui ce a inventat constiinta!

2010-12-09T23:38:00.000+02:00

De cate ori nu ti s-a intamplat sa vrei sa faci ceva, dar sa nu te lase constiinta? Sa vrei sa injuri un marlan cu o varsta apreciabila si sa iti fie tie rusine de rusinea lui! Sa vrei sa faci ceva, dar sa te gandesti de 7 ori inainte de a o face, pentru ca daca? Sau poate daca?

Ai vrea sa minti, dar nu te lasa constiinta! Ai vrea sa spui adevarul, dar nu te lasa contiinta! Daca ranesti? Dar daca faci bine unei persoane rele? Constiinta e acolo, te trage de maneca, iti da una peste ceafa, iti da un sut in fund! E acolo, prezenta, precum un ingeras pe umarul tau si iti spune „Da!”... „Nu!”.. „Mai gandeste-te!”

Nu imi place! Cineva sa o ia va rog de pe umarul meu! As vrea o zi fara constiinta! Asa de amorul artei, sa vad cum imi sade de una singura in deciziile mele! Si atunci deciziile-mi vor fi practice, obiective? Hm, riscant, dar merita incercat! Sa ii fac Sâc! Sâc! Sâc!, sunt de una singura in nebunia asta si tu nu ma mai poti opri!

O dau pe gratis! Va si platesc! Luati-o de pe capul meu o zi si faceti-va de cap voi cu ea!

Am contiinta, nu e inca incarcata sau patata, dar are tot timpul sa devina! Maturitatea nu putea sa imi faca un cadou mai mare decat o constiinta treaza si mereu cu ochii pe mine! Maturitatea asta, cat de mult mi-am dorit-o, cat mai afirmam pe mirc ca am 18 ani cand eu aveam doar 13..cat m-a mai tras in sfoara! Cine a zis ca e bine sa fii matur, a mintit!

Iar cine o fi inventat-o, a mintit cand a lasat sa se inteleaga ca iti da puterea de a lua decizii. Iti da doar ratiunea sa iti dai seama ca orice ai alege, are riscuri. Dar mai bine riscuri decat regrete, caci dragii meu, Fara regrete e deviza mea!

Pacatul capital!

2010-12-06T01:00:00.003+02:00

Iarta-ma pentru ca am pacatuit!

Iar nu mi-am facut cruce cand am trecut pe langa biserica! Nu am facut gestul, dar m-am gandit si m-am intrebat daca e acolo si ma vede ca nu imi fac semnul crucii isi da seama ca nu sunt altceva decat o pacatoasa! Vreau si nu iau! Imi dai si te refuz! Te urasc si nu stii! Am incercat sa te fac sa ma urasti! Prefer sa ma urasti decat sa ma iubesti pentru ca imi e frica sa fiu iubita! Oare pacatosii merita sa fie iubiti?

Cum sa-ti fie frica de iubire? Stii tu, de ce ti-e frica nu scapi!

Imi doresc, dar si fug! M-am antrenat atat de mult incat pot participa la maraton! Cum asa sa-mi fie frica de ceea ce imi doresc? Trebuie sa risc? Iar? Se merita?
Cam multe intrebari pentru o singura seara! E o rana redeschisa in momentul in care credeam ca uitasem de ea! Imi place durerea asta, ma face sa ma simt vie! Asa stiu ca inca traiesc! Dar e ca un sentiment de deja-vu! Been there, done that! Am mai vazut fantana asta de pe marginea drumului! Am mai trecut pe aici. Ne invartim in cerc? Nu mai face asta pentru ca ametesc si cad! Si tu ai ameti daca te-ar invarti cineva in cerc!

Cercul e reprezentarea perfectiunii, a infinitului!

Ia invarte-te si tu in cerc si dupa sa imi spui daca e sau nu perfectiune! Si totusi, poate nu e cerc, poate e un oval. Sau un patrat si trecem mereu prin acelasi colt! Nu stiu ce e! Stiu doar ca am gresit drumul! Eu spun stanga, tu o iei in dreapta! Eu spun dreapta, tu o iei in stanga! Vezi ca mergi pe interzis! Iar! Asa ar trebui sa fie? Care e drumul corect? Ce ar fi daca data viitoare nu am mai gandi si am lua-o in directia in care ne duce inertia? Oare ce este? Oare ce ar fi?

Acum imi dau seama ca sunt atat de nervoasa pentru ca nu stiu ce e. Daca tu - da, Tu-, daca stii ce e si nu imi spui esti crud! Daca nu stii ce e, imi pare rau si pentru tine la fel cum imi pare si pentru mine!
Sunt pacatoasa si imi place! Da, sunt o pacatoasa si mi-as urla pacatul in salbaticie cat ma tin plamanii. Pacatul meu capital esti tu!

Hei, ma auzi cand iti soptesc? Dar nu mai spune nimanui, e secretul nostru! Am incredere iar si nu stiu de ce! Auzi, vreau sa raman o pacatoasa!

The King of The Shit Castle

2010-11-26T19:10:00.001+02:00

Spre dezamagirea unora si bucuria altora, nu o sa scriu in engleza! Dar cel mai important, scriu in romana pentru ca o sa vorbesc despre un rege neaos!

Nu stiu cum se face, ca in tarisoara asta carpato-danubio-pontica, inverzita de arbustii plantati pentru a acoperi urmele defrisarii excesive, cu izvoare limpezi si reci in care traiesc pesti obezi, rauri cristaline cu o suprafata PET-uita si cu inundatii de 2 ori pe an si alunecari de teren... Da, in tarisoara asta pe care minoritatea conducatoare o vede ca pe o frumoasa Holstein baltata, iar majoritatea proletara spera sa mai traga ceva din ugerul deja secatuit de minoritatea mai sus mentionata. Aici si doar aici traieste ultima familie regala a sefutilor, cu sange maro si blazon pe care e scris „Ocupat, defechez!”.

Nu stiu cati dintre voi ati vazut cu ochii vostrii regi, regine, printi, ducese, conti, dar trebuie sa va spun ca ei sunt peste tot prin acest tinut Holstein. E de ajuns sa va uitati la sefi, sefuleti, sefuti, cacuti si cacute, in general la orice pispiriu ajuns la conducerea a ceva, fie ca e vorba de echipa de curatenie a WC-urilor sau de cea de aprovizionare cu hartie igienica. Orice specimen care ajunge sa conduca ceva, isi ia atitudinea de sef de trib, taie si spanzura, pupa in cur treapta superioara si calca in picioare cu glume expirate treapta inferioara. Isi creaza o trena imaginara si spera sa i-o duci tu, iar daca nu i-o duci tu, stai linistit, ca se gasesc alti aspiranti la postul de cacuti.

Sunt acei oameni care uita de unde au plecat, care pleaca de jos avand buzele umflate de la atata pupat si care odata ajunsi sefuti se comporta in conformitate cu renumele aristocrat, sangele albastru si coloana vertebrala aferenta!

Te uiti la el si ai zice: „Prea Maria ta Iluminata si Preaslavita, ai calcat in cacat si pute!”

PS: Daca vrei sa strici ceva, pune un prost la conducere si va face el toata treaba pentru tine!

De ce nu mai scrie Alina pe blog?

2010-11-26T18:42:00.000+02:00

Pai, scrie. Dar scrie mult pentru Draft si publica foarte putin. La aceasi intrebare, un coleg a raspuns sec: „Pentru ca nu am nimic de zis!”

Eu am raspuns: „M-a parasit muzul!”. Un raspuns previzibil pentru o tacanita ca mine!

De zis, mai am multe de zis, deci la mine nu se aplica regula colegului transant. Doar ca scriam cu o placere vadita in momentul in care stiam ca nu ma citeste nimeni, sau in cel mai rau caz, ma citeste o mana de oameni!

Nu e un blog de stiri. Nu e nisat. E doar o pagina in care un om obisnuit isi mai asterne gandurile intr-un mod obisnuit, in momente ale vietii lui obisnuite. Oricat mi-ar placea sa cred altceva, nu sunt decat un om ca toti ceilalti! Si daca stau bine sa analizez postarile din ultimul an, scriu foarte mult (si bine?) in momentul in care am fluturasi prin stomac sau in momentele in care urasc. Ok, deci trairile intense stau la baza creatiei.

Acum 10 min am terminat o conversatie cu Sofi, matusa psiholog, care, printre altele, imi spune sa nu disper. Eu disper destul de des si se vede destul de putin, dar cea care ma stie de o viata ma cunoaste destul de bine. Da, se pare ca e o perioada foarte proasta pentru mine, deci ar trebui sa incep sa regurgitez aici trairile intense. Nu sunt genul care sa-si puna mot-a-mot gandurile pe blog, asa ca daca veti citi printre randuri si alegorii, va veti distra copios pe seama necazurilor, nazurilor si belelelor subsemnatei.

Asa ca, da! Cand dau problemele peste mine, imi omor nervii scriind, batand campii cu gratie (cum bine imi spunea profa de istorie!), facand haz de necaz, omorandu-mi picioarele prin cluburi sau injurand de mama focului...

Asa ca sa purcedem zic!

Fumurile!

2010-11-21T19:13:00.000+02:00

Ce? Fumatul!
Cum? Pai, aprinzi tigara si tragi in piept. Eventual sa nu uiti sa si expiri!
Cand? 10-11 ani
De ce? Din prostie, necunostinta, anturaj... inocenta

A: Cristina ce mai face? Va mai certati?

M: Nu. Nu o poti aborda asa, doar o stii!

A: Da, o stiu!

M: In schimb i-am gasit tigari in buzunar, plus ca a prins-o C. fumant in curtea liceului. I-a dat o palma. M-a durut, dar eu una nu stiu cum sa o iau uneori.

A: Nu o certa. Vorbeste cu ea!

M: Da, dar pana la urma fumatul nu e cea mai mare problema din lume. Bine ca nu se drogheaza sau mai stiu eu ce!

A: Oricum, nu o certa. Ia-o usor! E varsta. Nu are cum sa devina dependenta acum, asa ca se prosteste. E curioasa!

M: Da! Oricum cred ca si tu fumezi!

A: (ras) Nu am bani de mancare si crezi ca as arde banii de pomana doar pentru adaptare sociala? Si oricum, stai tu linistita, ca portia de curiozitate mi-am luat-o! Am fumat intr-un moment in care nici nu te astepti. Mai stii cand eram mici si ramaneam acasa cu verisorii? Pai ne urcam in pod si fumam la greu! Numai Kent! Nu stiu de unde mama naibii scotea bani pentru Kent! Dar ne-am cumintit dupa un an si ceva cand era sa dam foc la casa!

M: (ras) O doamne!

A: Da, dar nu e nicio placere. Si oricum, majoritatea fetelor care fumeaza mi se par dizgratioase. Nu toate locuiesc la Hollywood si sunt Katherine Hepburn! Nu stiu cata placere au baietii sa sarute 2 buze cu gust de tahoarca!

Cam asa i-am dezvaluit eu mamei acum ceva timp ca am fumat. Si am fumat, sa nu credeti ca era o prosteala doar pentru ca aveam 10-11 ani. Era o prostie, dar noi nu ne prosteam.

Si sora mea are o varsta la care e atat de dispusa anturajului. Pe 1 decembrie face 18 ani! E majora! Eu am 22 si tot nu ma simt adult si major. Nu e fumatoare, ci doar pipaitoare, adica mai pipaie cate una din cand in cand! Macar de ar sti sa aleaga ce e mai bun pentru ea!

Ajungi intr-un moment in care vrei sa le lasi, dar nu mai poti, nu te lasa ele pe tine. Din stravezie placere devine un chin!

In ce te costumezi?

2010-11-21T18:14:00.000+02:00

Mananc portocale si turta dulce!

Incep sa vad brazi si ghirlande peste tot pe unde intorc capul, asa ca se pare ca da, vine Craciunul. Intru si eu in spiritul lui in seara asta, mai mult fortat! Acum o luna si ceva am intrat in Bambo ca sa caut niste decoratiuni si am vazut primul stand amenajat pentru Craciun. Am iesit imediat din magazin! Oricum nu mai stiam ce voiam sa caut!

In seara asta am vazut persoane costumate pentru petreceri de Craciun! Ce inseamna sa vrei sa iti motivezi angajatii, le pregatesti petrecere de sarbatori...cu o luna si ceva inainte! Petrecerea noastra, a GRS-ului, e joia viitoare, fix cu o luna inainte de nastere! Suntem prematuri, asta e, dar mai bine prematuri decat avortoni!
Mirosul asta ma face sa ma gandesc la momentele acelea de prin anii `90 cand asteptam de la Mosu` portocale si ghete noi. Nu ma interesa altceva! Si tot timpul ma trezeam cu un brad impodobit de Mosu prin gaura cheii. Smecher mai era, trebuia sa sufle printr-un pai ca sa impodobeasca bradul si nu stiu cum de mereu reusea sa faca asta, cu toate ca eu eram cel mai curios juma-de-om care existase pana atunci!

In ceea ce priveste Craciunul 2010, trebuie sa iau cadou unei colege, sa mai rezist cateva zile intrebarilor de genul: In ce te costumezi?. M-a exasperat intrebarea asta de cand s-a anuntat oficial ca avem bal mascat. In sfarsit, am inceput numaratoarea inversa, inca 4 zile!
Iar acasa, acasa nu mai simt Craciunul! Dupa ce anul trecut l-am petrecut in pat cu o bunica grijulie langa mine care statea cu mana pe telefon ca sa sune la salvare, anul acesta cred ca o sa il petrec...cred ca nu o sa-l petrec deloc!

In schimb, noaptea asta a fost o noapte nebuna, nebuna de tot! Rezultatul: cateva ore de zbantuiala pe muzica buna, miroseam precum un manunchi de tigari aprinse si stinse (credeti-ma, put ingrozitor tigarile alea) si... am descoperit o prietena!!

Acum stau cu laptopul in brate si cu picioarele pe perete, poate, poate nu m-or mai durea in halul asta, ingurgitez mandarine (mda, nu erau portoale!) si ma gandesc ca vine Craciunul!

Se aude: Alina, gandesti prea mult! Baga-te la somn ca pana la Craciun, maine vine o zi de munca!

Bine, va povestesc maine de ce urasc fumatul, si asta pe cuvantul meu de fosta fumatoare! Iar Craciunul, sper sa treaca cat mai repede!

Corporatist de succes în zece paşi

2010-11-18T15:07:00.000+02:00

(via e-mail de la Lory)
1. Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare (Brăila sau Galaţi, de preferinţă). Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti.

2. Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.

3. La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele invi dioase, taică-tău bea în cinstea ta.

4. Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă. Domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, „nebuna de la cinci“. Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.

5. După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar. Ţi se zice „Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.

6. Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare mă-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti printre fruntaşi.

7. În ultimul an de facultate, te duci internship. Stai opt luni neplătit, după opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine.

8. La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist. Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii nişte bani.

9. Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.

10. Eşti avansat. Ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia. Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu eşti fericit, dar eşti împlinit.

Auto-distrugere

2010-10-31T13:21:00.001+02:00

As vrea sa jucati un joc! Nu trebuie sa va deplasati sau sa depuneti efort fizic! Ganditi-va cate persoane ati cunoscut pana acum care s-au auto-distrus! Pe care ati vrut sa le ajutati, dar care nu au vrut sa se ajute singure!

......

Nu stiu daca am eu o problema, dar am cunoscut 4 astfel de persoane. E mult? E putin? Si distrugerea e atat de naspa la ei incat nu mai au sanse sa isi revina.

Cum incepe totul? Pai vezi in acea persoana ceva. Tu vezi perspectiva, vezi ca are ceva de oferit sau ca e foarte buna la ceva. Ii spui! Trebuie sa constientizeze. Apoi o asiguri ca o vei sustine; Ii repeti asta de fiecare data cand ai ocazia pentru ca numai asa se poate asigura ca are ajutorul tau. Ii spui parerea ta, ii ceri parerea ei. Combinati parerile si iese un plan de care trebuie sa fie incantata.

Cautati scarile planului si incepeti sa le urcati incetisor, lent, una cate una. Radeti, plangeti, va suparati, va trece! O relatie in care nu apar conflictele nu e relatie (oricare ar fi ea). Important e nu sa nu apara conflicte, ci sa stii sa treci peste ele. In urcare se opreste, ii dai mana, se ridica. Se opreste iar. Ii dai umarul ca sa se sprijine. Se opreste iar si vrea sa fuga inapoi. Mai rau, te trage dupa ea. O tii, o tragi dupa tine. Faci chiar si pasi inapoi, dar la un moment dat te opresti. Au trecut luni? Poate ani?

Nu vrea sa urce! In sfarsit realizezi asta. Si culmea e ca tu esti mai trist si mai dezamagit decat ea. O lasi sa dea vina pe parinti, pe educatie, pe prieteni falsi, pe lipsa banilor. Apoi iti vezi de scara ta si inveti sa ii accepti pe cei din jur cu alegerile lor cu tot. Asta am invatat eu. Cand omul nu vrea, de ce ai vrea tu mai mult decat el? Sau poate stie el mai bine si e atat de bine acolo incat sa nu vrea sa isi paraseasca carapacea.

Se drogheaza? S-a lasat de scoala? Nu munceste? Isi distruge corpul si nu ii pasa? Vede lumea cu ochelari de cal? Isi reneaga copilul? Nu ii mai pasa pur si simplu?

De cele mai multe ori astfel de persoane sunt contagioase.

Ultimul mohican

2010-10-20T17:06:00.001+03:00

...razboi, foamete, comunism, sa vina americanii, sa plece nenorocitii de rusii...

Revolutie? Mai degraba lovitura de stat! Ne-au fraierit, asta nu e democratie! Americanii ne-au mintit, nu au venit nici azi! Maica, nici nu ii mai astepta. Sunt doar o bijuterie frumos poleita! E doar nichel!

Ceasusescu, ne e foame..vrem pamant! Sotul meu a fost campion la echitatie, de ce nu o fi ramas in tarile nordice cand a avut ocazia? A vrut sa fie taranist, sa il respecte pe Ratiu.. A visat si el si a murit visand! Macar nu m-a lasat sa muncesc la CAP. Nu suporta! Stii fata mea ca daca ar vedea ce a ajuns de tara asta s-ar rasuci in mormant. Mai bine ca nu stie!
Pe tata l-au bagat in inchisoare pentru ca astepta americanii. Mereu spunea ca vor veni, ca trebuie sa vina, ca avem o tara importanta si ca daca i-au ajutat pe italieni ne ajuta si pe noi. Inca mai tin minte cum in momentul in care incepeau bombardamentele familia se impartea in doua tabere pentru a asigura supravietuirea. Mama pleca cu baietii, iar tata lua fetele. Fiecare echipa cu buncarul ei. Eu, sora mea si tata aveam ascunzatoarea in fundul gradinii, o groapa mare sapata in pamant, acoperita si mascata. Cum ne spunea, macar jumatate de familie sa supravietuiasca!

Stiti, in `41 era liniste si pace prin Moldova noastra. Numai in casa familiei Enache erau tipete. Se nastea ultimul mohican al familiei mele. Nu are plete, nu stie tehnici de lupta corp la corp si nu e un el, ci o ea. Stie sa se lupte doar cu viata si lupta bine.

O ea care a sperat in mai bine. Nu e nimic gresit sa speri in mai bine!
A jucat in copilarie „De-a v-ati ascunselea”. A jucat in zilele de duminica si de sarbatoare pentru ca in rest avea de munca in pepenarie, ducea canepa la putrezit in Siret, avea animale, fugea de soldati..
Si stie ca o sa se mai joace „De-a v-ati ascunselea”, stie si nu ii e frica. Dar vrea sa ne vada pe toti fericiti. Imi spune ca abia asteapta sa reusesc si eu. Si mie imi e frica!Ea pentru asta traieste, sa ne ajute pe noi. Dupa ce se va intampla?

Urasc faptul ca ultima data cand ne-am vazut i-am spus ca doar din respect pentru ea voi merge la Biserica cu inima deschisa. De ce urasc? Pentru ca astfel mi-am dat si eu seama ca se va juca „De-a v-ati ascunselea!” cu zambetul pe buze.

Versurile acestea erau un deliciu in anii de scoala, acum sunt precum sarea pe o rana sangeranda.

De-a v-ati-ascuns...

Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.

E un joc viclean de batrani
Cu copii, ca voi, cu fetite ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine.

Jocul incepe incet, ca un vant,
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac.

Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul.

Viata e grea, dar frumoasa.. foarte frumoasa si se termina urat! Ah, si sa nu imi purtati doliu. Doliul il ai in suflet. Si sa va distrati mama, sa va distrati!

Dialogul surzilor

2010-10-18T20:56:00.000+03:00

De cand nu am mai vorbit cu adevarat? Oare cat timp a trecut? Am vorbit vreodata cu adevarat?
Primul lucru invatat in facultate a fost acela ca cel mai important pas in procesul de comunicare e ascultarea! Am uitat!

Scuze pentru ca nu te-am ascultat pana acum, cu toate ca tu imi turui intr-una de atat de mult timp! Ma uit ca atat de multe persoane discuta in jurul nostru! Ii vad gesticuland si le citesc mimica! Ei vorbesc, dar noi doar mimam conversatia!

Am uitat sa te ascult in momentul in care tu ai inceput sa ma auzi, dar nu sa ma asculti. Nu am probleme cu auzul, nu ai probleme cu auzul, doar ca e si el selectiv. Sper!

Ma auzi, dar nu ma asculti! Te aud, dar clar nu te ascult! Spui „Te iubesc!” si primesti ca raspuns „Si eu!”...

„Si tu ce?”
„Si eu...te iubesc?”

Hm.. nu mai stiu sa aud, nu mai stiu nici sa iubesc.. Nici macar sa mint ca iubesc! Lasa ca doar iubirea e o chestie chimica! Stim noi, hormonii si substantele din corpul nostru. Dar mai e si o chestie fizica, actiune si reactiune. Daca spui „Te iubesc!”, reactinea e „Si eu (te iubesc)!” Importante sunt celelalte elemente chimice care acum lipsesc din ecuatie: respect, sustinere reciproca, incredere si comunicare...

Dar nu m-ai ascultat si nici eu pe tine..e clar! Ne-am dorit mereu sa surzim la astfel de chestii si in sfarsit ne-a reusit!

Si numai de-al dracului nu o sa invat limbajul semnelor asa cum au invatat cuplurile alea de care radeam si care nu se mai asculta oricum de ani de zile, sau semnele pe care le folosesc politicienii in dialogul lor de persoane cu dizabilitati! Nu se merita!

Ini mini mani mo...

2010-09-29T10:22:00.001+03:00

M-am trezit! M-au trezit de fapt! Trebuie sa stau de paza! E ziua pe care o uraste sau o adora orice student din provincie, ziua in care se cazeaza la camin.

Imi aduc aminte si acum durerea pe care o simteam in maini si in spate in ziua in care mi-am adus primele lucruri la camin. Am venit cu trenul toata noaptea, aveam 2 valize si un rucsac, le-am carat pe un drum industrial, l-am intalnit pentru prima data pe renumitul Maximilianus Maximus in regatul sau de tutun, l-am injurat pentru prima data, mi-am primit camera, am gasit in ea deja doua colege. Pe una nu am placut-o, pe cealalta am placut-o foarte mult. La scurt timp dupa s-au inversat rolurile. Mda, aparentele inseala.

Acum, proaspat trezita, imbaiata, am cana mea cu fata zambareata din care imi sorb cafeaua si astept. Mai devreme era mult prea liniste in jur pentru aceasta zi mareata, dar jos, holul din fata tronului lui Maximilianus era arhi-plin. Aud roti de troler pe hol, copii razand, voci groase, probabil de parinti, intreband „Aici e 106?”, „Nu doamna, e vis-a-vis!”. Imi vad doi colegi razand si agresand un frigider pe hol. E intr-o rână. Frigiderul. Il muta. „Mai e bun de ceva?” „E perfect!”

Da, aici totul e perfect cand nu il ai!

Se aud ciocanituri in usa, nu e la noi! In momentul asta, in multimea deloc ad-hoc de la parter e si viitoarea colega de camera. Sau poate urca scarile! Sau poate e in Gara de Nord cu bagajele, sau si mai rau, poate trage pe Biharia de valizele ei, indurand ploaia marunta de afara! Acum am vazut si eu ca ploua!

Lory ma intreaba din 5 in 5 minute „Ce mai e nou?” Ii raspund: „Fac orez cu legume!”. Probabil in mintea ei e ceva de genul: „Femeie nebuna, eu fierb aici la munca si tu faci orez! Esti prea calma, in pana mea!”

Bate iar cineva la usa...Ini mini mani mo, in 108 sunt io!

Supusii lui Hipocrat

2010-09-28T19:15:00.002+03:00

Acum cateva saptamani am ajuns in mainile medicilor. Iarasi! Daca de-a lungul ultimelor luni au fost dermatologi, ORL-isti, generalisti, acum am ajuns la oftalmolog, prima mea iubire. Am beneficiat de atentia oftalmologilor inainte sa mi se faca vaccinurile copilariei, asa ca imi sunt dragi. Operatiile lor mi-au schimbat modul de a vedea lumea si modul lumii de a ma privi. La propriu!

Si dupa ce declaram despre dermatologul meu ca e singurul doctor in care am incredere totala (da, nici eu nu as fi crezut sa iasa vreodata asa ceva din gura mea), am descoperit ca stimez un alt doctor. Dar am descoperit asta dupa 19 ani.

Este chirurgul copilariei mele, cel care m-a speriat cu barba lui, cel care avea accent moldovenesc la „Sfantul Spiridon” in Iasi, cel care avea vocea groasa, cel care m-a speriat cu lumina ce o avea pe frunte cand m-am trezit pe masa de operatie si cel care in momentul in care eram bandajata total si nu mai puteam sa ma sperii de barba de calugar sau statura impozanta, m-a cucerit cu vocea sa blanda si m-a facut sa imi ador perechea de „aragaz” pe care am purtat-o in copilarie.
Nu imi mai aminteam de el. Nu imi mai amintesc nici macar numele lui, dar vizita de acum cateva saptamani, cand noul doctor nu se mai oprea din laude cu privire la operatiile mele reusite m-a facut sa imi dau seama ca am fost un copil norocos sa cunosc acel doctor cu barba si cu voce calda. Si nerecunoscatoare sa il uit!

Minunile din dulap!

2010-09-28T18:47:00.000+03:00

Strangem lucruri, pastram amintiri, avem cufere, cutii, cutiute, plicuri, jurnale, maimutoaie de plus... Strangem orice ni se pare ca se cuvine a ne aminti momentele frumoase.

Imi golesc incet, incet dulapul si o fac cu o oarecare sfintenie, lucrez precum un arheolog pe un sit. Descopar un sac de rafie cu multe poze, funde, cadouri primite si cadouri ce vor fi daruite, flecurile pantofilor tocite la ultima purtare, bucati de stofa vesele, dantela... Uite, asta am purtat la petrecerea de Craciun din 2007 si asta cand am facut 20 de ani. Un tricou cu un pinguin de la 22 de ani si o bluza colorata de la bauta de la 21 de ani. Asta e bluza purtata la primul sarut, pe cealalta am purtat-o la despartire. Rochia roz ma reprezinta in momentele in care sunt o scorpie, iar cea primita la 20 de ani o port cand sunt trista. Fusta rosie o port cand vreau sa ma razbun, iar tenisii cu flori cand vreau sa dau suturi in fund!

Si totusi, in colt e un mic cufaras din lemn pe care sunt gravate cateva flori. Acea cutiuta ascunde viata mea. E atat de mica incat ma face sa ma gandesc la cat de mica e si viata mea. O deschid cu sfiala si scot totul. Imi fac curatenie in viata!
Acest ultim raid prin dulap m-a facut sa descopar cufarasul de bijuterii, unele de calitate, altele simple bucati de tinichea, dar toate pastrate cu un scop. Fiecare in parte are povestea ei.

Am un colier din rondele mici de nuca de cocos, piper, si multe alte seminte frumos colorate, am primul set din lemn primit la 18 ani de la colegi, am primii cercei hand made cumparati din banii de mancare in primul an de facultate, am primul pandativ cumparat de mama si care imi poarta noroc, am bijuteriile minunate de la colegele de camera, inelele din San Marino, cerceii pe care mi-a zis buni ca mi-i arunca daca ma vede cu ei la ureche (:D), pandativul care a legat prietenia cu blondina mea preferata in liceu. Am pana si singura bijuterie de la tatal meu, un lant super finut care a fost al mamei mele.
Ghinionul lui ca nu port aur galben, dar il tin pentru ca la un moment dat s-ar putea sa fie singura amintire de la el!

In cufarul meu stau ascunse, categorisite, amintirile mele.

Iar acum, in cosul meu de gunoi, alaturi de niste coji de cartofi, troneaza bijuterii. Am aruncat tot ce nu mai avea valoare pentru mine! Zac imprastiate pe cojile de cartofi litere din argint, inele, lanturi, bratari. Oricum erau luate din banii mei pentru a compensa lipsa lui de implicare. Am pastrat doar acea bratara din aur galben (iac!) pe care mi-a adus-o dupa acea cearta din martie cand se gandise ca se merita sa ma mangaie cu o palma! Nu o sa o port in veci, nu valoreaza nimic pentru ca e de 10K, la un moment dat am vrut sa o vand si sa imi cumpar un buchet de flori frumos, dar nu valoreaza nici cat un buchet de flori. De ce o pastrez? E amintirea inceputului sfarsitului! Dulce amintire!

Le-am aranjat pe restul in cutii si cutiute, am pus deasupra cerceii si bratarile mele vesele, am adaugat esarfele si ma uit la haine.

Observ ca intotdeauna am in dulap o rochie stilata pentru petrecere si o alta pentru inmormantare!
Cate minuni ascunde dulapul unei fete!

Ne asteapta o cutremurare

2010-09-23T10:58:00.002+03:00

Sunt din Vrancea.
Sunt obisnuita sa se mai simta cate un cutremur! Cand eram mica si buni ma trezea din somn pentru ca e cutremur, ma intorceam pe partea cealalta si adormeam la loc. In liceu, cand se miscau in timpul unui cutremur obiectele din laboratorul de chimie unde am invatat timp de 4 ani, ne busea rasul. Pentru noi, micile cutremure erau ca un banc slabut!

In schimb, in ceea ce priveste pregatirea in caz de urgenta, sa stiti ca asta nu e luata in gluma. Tin minte si acum simularile pentru catastrofa si fuga pe strada principala, stiu inca cum se foloseste un extinctor, ce tip si in functie de sursa focului, in asa fel incat sa nu inrautatesc treaba. Stiu sa dau primul ajutor si in caz de incendiu stiu unde sa stau pentru a imi oferi un minim de siguranta.
Imi aduc aminte ca in momentul in care am intrat in facultate am zis, „Hm, asa nu se darama, uite ce ziduri, a fost a Securitatii, asa ca as vrea sa fiu aici in caz de cutremur mare!”

Asa cum cei care stau in Constanta stiu sa inoate, eu stiu cam cu ce se mananca cutremurele.

Vad in ziare ca se anunta un cutremur de mare magnitudine cu sursa in „zona Vrancea”, si de data asa nu il mai anunta ai nostri, ci vecinii, oamenii de stiinta ai Institutului de Geofizica din Kiev. Ei si-au evaluat eventualele zone afectate si au anuntat ca in special locuitorii Crimeii vor avea de suferit.

La noi, in afara de binecunoscutele buline, ce se face? Stim ce sa facem in Bucuresti in caz de dezastru? Fac fata spitalele? Dar traficul?
Stiti si voi raspunsul!

Am mai vazut comentarii cum ca e o sperietura pentru cei care trebuie sa isi faca asigurarea obligatorie a locuintei, dar nu sunt de acord cu aceasta idee. Nu iti trebuie amenintare penru a te asigura, ci direct un cutremur mare. Asa suntem noi. Degeaba ne ameninti daca nu ne si arati ce am putea pati!

In rest, „cutremurata” de mine va trimite pe la sursa .

Sa va tineti bine cand ne-om cutremura!

Joc de oameni mari!

2010-09-18T20:37:00.002+03:00

Din primele zile de viata ne jucam cu propriile manute, ne descoperim pe noi si universul ce ne inconjoara. Copilaria ne e intesata de jocuri si joculete menite a ne invata sa respectam unele reguli si sa ne integram social, mai intai la nivel micro si apoi la nivel macro social. Culmea e ca ne gandim ca odata ce crestem nu ne mai jucam. Ei nu! Ne jucam!

Ne jucam poate mai mult decat atunci cand eram mici. Inventam jocuri noi sau ne jucam dupa jocuri si reguli vechi. Ne jucam de-a seductia, de-a studentii, de-a oamenii mari, de-a flirtul, de-a casnicia, de-a angajatul sau seful. Ne jucam indiferent de mediu si rol!

Vorbim astazi despre jocul de-a flirtul! De ce? Pentru ca e prezent in viata noastra mereu, avem innascute tehnicile de flirt. Nu e nimic gresit, ci chiar folositor si constructiv, plus ca il practicam cu totii.

Dar foarte important e ca totul sa ramana la nivelul unui joc. In momentul in care aceasta regula este incalcata si jocul ia alte forme, te parlesti! Sunt unele persoane cu care e bine doar sa flirtezi si atat, iar altele cu care nu e bine sa flirtezi, ci doar sa te iubesti. Don`t mix them! Nu e corect fata de interlocutor si nici fata de voi!

Nu trebuie sa vezi aceste lucruri decat ca fiind o modalitate de divertisment, de a-ti testa propriile tehnici si arme, sa vezi daca inca mai poti. Si cand ai iesit din joc, lasi totul acolo. Nu aduci jocul in viata personala si nici viata personala in acest joc. In special in momentul in care viata ta personala implica un partener/a.

Dar mai sunt persoane care incalca aceste reguli, ca nah, cica sunt facute pentru a fi incalcate. Si ce se intampla? Unii si iubesc si flirteaza (dar nu pentru mult timp), astfel zamislindu-se uneori relatiile extraconjugale. Dar mai sunt altii care nici nu iubesc, nici nu flirteaza, nestiind nici ei de fapt ce fac!

In ceea ce ma priveste, am flirtat si am lasat totul afara, am iubit si am tinut totul in terenul de joc, am iubit si am si flirtat cu aceasi persoana, iar de ceva vreme nici nu iubesc, nici nu flirtez!
Dar acum ma intorc la flirtul care ramane in afara relatiei, e mai corect si mai placut asa, zic eu! Cel putin asa a rezultat din propria-mi cercetare empirica!

Intre tragedie si comedie!

2010-09-14T14:38:00.002+03:00

Intre tragedii si comedii suntem noi, mai precis, viata noastra!

Cand esti la gradinita, la petrecerea de Craciun si te asezi in poala lui Mosu, dar il tragi de barba si vezi ca e baiatul educatoarei, ai cam prima tragedie adevarata din viata ta. Jur! Eu am plans saptamani intregi cand am aflat ca Mosul nu exista. Dupa cativa anisori, repetandu-se povestea cu surioara mea mai mica, mi s-a parut intreg episodul o tragi-comedie, iar acum clar este o comedie neaosa!

A doua tragedie din viata o ai in momentul in care iti dai seama ca parintii tai nu au puteri speciale, nu sunt cei mai puternici oameni din lume, sau cand vrei sa te faci mare, mare ca mama ta, sa iti dai seama ca mama ta are doar 1,54 in inaltime.

Mai sunt tragediile din scoala, alea cu note, profesori, colegi rautaciosi si prieteni adevarati a caror falsitate e poleita cu o bruma de amicitie. Dupa urmeaza cele cu prima iubire, cele cu prima despartire, cele cu primul deces la care esti constient de ce inseamna acest lucru, cele cu primele greseli a caror repercursiuni te pun la pamant!

Mai sunt apoi tragediile naturale, dar pe alea noi nici nu le prea bagam in seama. Mai importante sunt tragediile noastre interioare, ca nu poti sa obtii o viza, sau ca nu poti sa iubesti, sau ca iubesti prea mult! Sau tragedie si mai mare, de ce devii insensibil!
Da-o naibii de calota glaciara si de iarna glaciara, da-l incolo de petrol de la BP, ce imi pasa mie de fauna si flora distrusa? Ce superficiala sunt in miopia mea!

Uite asa imi dau seama ca tot ce patim negativ in viata ni se pare o tragedie, tragedie personala si irevocabila, apoi se transforma in tragi-comedie, pentru ca peste ani sa devina o comedie de 2 bani! In tot acest timp suntem prea preocupati de tragediile noastre false si nu avem ochi si pentru tragediile din jurul nostru!

Ar trebui sa mai deschidem ochii din cand in cand, iar in ceea ce priveste renumitele tragedii personale, sa le luam la misto de cand le ginim aparitia!

Maturatori de vise!

2010-09-13T23:47:00.004+03:00

Asfalt jegos in Piata Charles de Gaulle. Numele asta pompos al pietei nu merita asfaltul ala. Zic, hai sa il mai colorez eu cu niste vise. Am atatea incat sa va dau voua tuturor, si sa imi mai ramana si mie pentru o viata intreaga!

Si le intind pe jos cu aceasi sfiala pe care o au anticarii de carti! Unul..doi, trei..
Sunt visele mele si sunt deja folosite, dar inca foarte folositoare!

Le asez dupa marime, vechime, valoare, culoare...Sa se asorteze, ce mama ma-sii, sa ia ochii la client! Mai e un nene ce si-a pus langa mine pe jos 2 vise. Ma uit la concurenta! Sunt lider de piata deocamdata! Desenez niste ingeri in jur, poate poate or prinde si ei viata si vor incepe sa zboare. Nu, ingerii de creta nu zboara! Sau poate e creta mea de vina pentru ca o tin prin buzunare de prea mult timp, de pe vremea copilariei mele incipiente!

Nu e nimeni pe strada. Cui sa ii vand visele mele? Strig: „Viiiiise veeechi vindeeeem!”
Poate cineva are nevoie de ele si ma aude. Strig iar, dar de data asta asortez o intonatie mai potrivita.
Trec doi tipi pe strada, se uita, zambesc si imi spun „Don`soara, cred ca sunt cam scumpe si greu de indeplinit! Nu suntem filantropi si sa le luam doar pentru a le tine pe pereti si a ne minuna de creatie, nu se merita!”
„Bine, bine, dar eu nu sunt saraca, deci nu trebuie sa faceti acte de caritate cu mine. Eu le dau pe degeaba celor care au nevoie de ele! Vreau in schimb promisiunea ca se vor indeplini!”
„Le avem noi pe ale noastre si nu le putem implini, nu mai avem nevoie si de visele tale!”

Strig iar. Pornesc tasnitoarele care uda florile din rond. Vad cum se apropie masina care spala strada. Ma ocoleste! Dupa se ivesc si maturatorii. Aduna farame de vise de pe asfalt. Asta era jegul ala pe care il vazusem eu mai devreme. Le aduna in gramezi, vad vise de copii, de batrani, vad ceva si de oameni mari, dar si vise de prost gust! Oare asa sunt si ale mele?

Le aduna cu lopetile si le arunca in tomberon. Se regrupeaza armata si se indreapta amenintator catre taraba mea. Nici nu pot sa ma misc. „Am autorizatie, ce aveti cu mine?”

Si le matura.. Imi vad visele facute tandari si adunate in gramezi, apoi aud sunetul metalic al lopetilor ce se chinuie sa le ridice greutatea in tomberon!

S-au dus dracu toate! Mi-a luat si inima foc pentru ca e din hartie si se aprinde foarte repede. Stati 2 minute si va trece aceasta vapaie. Nu mai am vise! Poate e adevarat ca esti mai bogat atunci cand nu mai ai nimic!

Acum schimb strategia! Strig : Vise vechi cumparaaaaam!

Baietii sunt niste domnisoare!

2010-09-10T14:18:00.005+03:00

Fete costumate in baieti, asta sunt domnii si don`sorii din ziua de azi.

A trecut foarte mult timp de cand nu am mai vazut un barbat in adevaratul sens al cuvantului, care sa aiba caracter si personalitate puternica, care sa fie capabil sa se descurce in situatii dificile si sa reuseasca totodata sa zambeasca si sa fie sarmant. Iar printre cei de varsta noastra pot afirma ca sunt foarte putini.

Cred ca tot noi femeile suntem de vina. Ii acuzam mereu ca sunt insensibili si i-am determinat sa se schimbe. Se penseaza, sunt mai delicati, isi fac unghiile, se dau cu crema de fata sau cu fond de ten. Ba chiar am intalnit baieti care sa planga mai mult decat cele mai plangacioase prietene ale mele.

Dragii mei, nu luati atat de in serios sfaturile astea cu sensibilitatea. Ok, nu trebuie sa fiti brute, dar daca deveniti niste fetite, noi la ce sa va mai folosim? Ca suntem noi destul de femei si ne ajunge, nu mai vrem alaturi de noi tot o femeie.

..Avem nevoie de o strangere de mana ferma la incheierea unui contract, avem nevoie sa ne oferiti ideea de putere si de ocrotire, sa stim ca faceti sport si sa nu aveti micile sunculite pe la burta de la stat, ci de la bere si mancare picanta.

Vrem sa va auzim uneori injurand fara sa va cereti scuze, vrem sa conduceti masina ferm, sa stiti sa oferiti ajutor, nu sa cereti voi ajutorul, sa va fumati tigara cu masculinitate si nu cu degetul mic ridicat, sa faceti glume porcoase la iesirile comune si sa flirtati. Sa aveti tupeul si inteligenta sa deschideti un subiect de discutie cu o persoana necunoscuta.

Sa va impuneti punctul de vedere si sa nu spuneti mereu "Da draga, cum vrei tu!". Pe bune, vrem barbati, nu fetite in pantaloni de barbati. Ce ar fi daca v-ati asuma raspunderile si ati invata sa faceti alegeri in viata, nu sa fugiti ca niste lasi? Cum zice Sting, A gentelman will walk, but never run!

Nu cadeti in extreme, nici cu degetul ridicat cand va fumati tigara, cu scuze si delicatesuri, dar nici cu misoginism, regurgitari meschine sau mirosuri pestilentioase.

Fiti barbati adevarati, niste gentelmeni, pentru ca eu una m-am cam saturat de fake-uri.

Caut iubita!

2010-09-06T15:40:00.003+03:00

Nu ma pricep la matrimoniale, nu fac lipeli, ma amuza unii baieti, dar pe baiatul asta tare vreau sa-l ajut.

Lasand la o parte mistourile, daca il vreti, luati-l.

Ps: L-am admirat pentru curaj. Jur! Ori are foarte mult curaj, ori foarte multa nebunie!

Dragii mei, suntem cobai!

2010-09-01T17:35:00.007+03:00

Daca mai mereu am fost moneda de schimb pentru celelalte puteri, acum suntem cobai pentru proprii nostrii alesi. Si culmea e ca acum nu ma refer la Presedinte sau ministrii, ci la membrii opozitiei, care indirect, sunt tot alesii nostrii. Nealegandu-i la „inaltele” functii i-am ales in fruncea Opozitiei.

Citesc astazi in ziare cum ca dragii de ei - PNL, PSD si PC - s-au strans, si-au dat mana, s-au pupat, si au vorbit nitel despre situatia tarisoarei noastre dragi si despre cumplitele greutati prin care trec oamenii de rand si economia noastra, infloritoare, dar care lipseste cu desavarsire.

Aplaud in sinea mea cu miscari de foca. Bravo! In sfarsit se misca si ei. Fac compromisuri, trec peste ideologie si interese. Macar declara ca se gandesc la oameni. Vad mai apoi ca au luat niste decizii foarte interesante cand s-au strans la pupatoare azi. Vor sa depuna o motiune de cenzura prin care sa remanieze Guvernul (stiti voi, ca un proiect de lege, dar mai putin stufos care sa fie supus votului in Parlament). Apoi, dupa ce il dezlipesc pe pitic si pe ai lui de pe scaunele tapitate sa numeasca altii care sa le ia locul si sa ne scoata din cacatul asta in care plutim. Sper sa nu fie vitanjatori (aia de pe vitanja), ci niste tehnocrati nepatati.

Si zic, foarte bine! Sa vedem ce o sa iasa! Daca in 1996 ne-a scos guvernul Isarescu din belele in acelasi stil, sigur merge si acum. Intre noi fie vorba, nu cred ca de data asta se mai baga saracu Isarescu. I-a ajuns atata politica atunci si se jurase ca nu mai intra in ale sale mendre ever.

Citesc mai departe. Vad declaratiile lui Antonesc, ale lui Ponta, ale lui Daniel Constantin (asta e de la PC - habar nu aveam). Vad cum fiecare isi transmite mesajul, cum fiecare isi vede si interesul, cum unii se pricep sa ridice moralul national. Si apoi soc!

Se vrea iesirea la atac impotriva presedintelui in primavara. Acum am inteles. Au anuntat ca vor sa atace Guvernul acum cand imaginea lui e la pamant. Acest anunt e ca o gura de aer pentru populatie, care are acum o alternativa, care isi permite sa urasca si sa acuze actuala conducere si mai violent, nah, are cine sa ii ia locul. Dar mai urat e faptul ca vor sa ne foloseasca pe post de cobai. Vor sa ne lase sa ne chinuim pana la primavara, sa nu avem cu ce sa ne platim intretinerea la iarna, sa nu avem cu ce sa ne luam medicamentele de gripa si sa mai si asisma la o cearta permanenta intre Presedintie si Guvern pe tot parcursul iernii.

Scopul este unul foarte simplu. Dupa toate prin cate vom trece pana la primavara sa ajungem sa adunam atata ura incat sa iesim si in strada impotriva lui Base, astfel jucand dupa itele maiestrilor papusari din Opozitie.
Si uite asa nu suntem decat niste papusi bine dresate in mainile Opozitiei. Sunt de acord ca trebuie o schimbare, apogeul crizei a trecut asa ca momentul de schimbare e propice, dar nu asa, nu calcand pe cadavre pana la primavara.

De data asta SCOPUL NU SCUZA MIJLOACELE! Mi se face scarba! Iau un Orbit, poate ma ajuta sa scap de gustul asta amar!

Later edit: Pentru prima data imi place raspunsul lui Boc la toata sarada asta: „Remanierea se face, nu se discuta!”

Multumesc Jon de precizare.

Imi permit...

2010-08-31T18:22:00.004+03:00

... unul dintre cele mai importante lucruri care exista!

Nu imi permit o casa a mea, nu imi permit nicio chirie acum...nu imi permit sa ies in cluburi si sa ma imbrac in toale de firma, nu imi permit uneori sa mananc sanatos... Asta ca sa nu imi aduc aminte ca am momente in care nu imi permit sa mananc efectiv! Nu imi permit sa ma gandesc macar la un concediu la mare anul asta! Nu imi permit multe!

Si cu toate acestea, imi permit sa gresesc! Este un sentiment minunat sa stiu ca sunt inca la varsta la care imi permit sa o dau in bara! Imi permit chiar sa o dau in bara rau de tot, pentru ca stiu ca am timp, energie si ambitie sa ma ridic repede de jos si sa fac cale intoarsa.
Sa dau cu capul de sus si de jos! Asa mi se zicea cand eram mica. Sa imi fac propriile cucuie si vanatai, sa am semne si sa reusesc sa ma intorc. Sa ma mandresc cu cicatricele mele pentru ca ele imi aduc aminte unde am ajuns!

Numai daca gresesc stiu sa fac diferenta intre bine si rau, intre bine si mai bine, intre corect si gresit!

Pot sa o iau pe un drum, sa il batatoresc, sa merg pe el in sus si in jos, sa ii invat damburile si gropile si sa descopar ca nu e drumul pe care ar fi trebuit sa o iau. Si atunci foarte simplu, sa ma intorc si sa o iau pe alt drum. Sa ma intorc la ultima intersectie prin care am trecut si sa fac: Ini mini mani mo!

...si sa ma intorc...

Cat de misto e sentimentul asta! Singurele mele averi sunt puterea de a visa, ambitia, iubirea, rezistenta si libertatea de a gresi!

Mama, cat de bogata sunt! Sunt cea mai bogata persoana din lume!

Vrei sa fim prieteni?

2010-08-29T01:43:00.005+03:00

De cand nu ati mai auzit asta?

Eu nu o mai auzisem de prin clasa a 7-a de cand cu istorisirea primului sarut! Asta pana in seara asta. Si am simtit aceasi emotie din clasele mici sau de la gradinita cand mai venea cate un juma` de om, te lua de mana si iti spunea „Vrei sa fim prieteni?”.

Din gluma in gluma si din poveste in poveste am ajuns sa discutam la munca despre copilarie. Si vorbeam despre generatii si despre copiii de astazi. Si brusc, un coleg ma intreaba: De cand nu ai mai auzit „Vrei sa fii prietena mea?” sau „Vrei sa fim prieteni?”. Cum spunea el, aceste cuvinte care faceau sa te doara buzele pana le rosteai. Iti muscai buzele pe rand; cand pe cea de jos, cand pe cea de sus, te balbaiai, te uitai in pamant, mai ridicai ochii, iar iti mai muscai buzele pana la un moment dat cand, victorios, se auzea un: „Vrei sa fii prietena mea?”

Acum e altfel. Iti cere prietenia pe mess. Nici nu trebuie sa il mai doara buzele. Sau si mai simplu. Iti cere numarul de telefon sau contul de Facebook. Va dati primul pupic pe messenger si vorbiti deocheat de la prima discutie. Va dati web-ul pentru a va arata camera, dotarile din camera si dotarile de la purtator.

Nu mai vine sa te strige la poarta sau la geam, ci iti da un Buzz sau un bip. Ii arati ca il placi si ii dai comentarii dragute la profil sau la poze. Am 22 de ani, dar vreau sa mai simt durerea aia de pe buze. Mi se pare ca are farmec. In stilul asta, nepotii mei vor ajunge la un anumit punct in care se vor reproduce virtual.

Sunt eu nebuna cand ma gandesc la pierderile pe care le sufera astia micii?

Dor de Costica!

2010-08-26T12:12:00.011+03:00

In acest moment am pe fata un zambet tamp. O sa imi fie foarte dor de Costica.

Contrar aparentelor, Costica nu exista ca persoana fizica. El nu este o persoana, ci o stare, un sentiment. Costica este suma prieteniei, a studentiei petrecute in camin, a glumelor, a insomniilor, a portiilor nocturne de ras.

Prin anul I de facultate cand am ascultat pentru prima data Costica, dormi? ii dadeam o alta insemnatate. Acum stiu bine ca au un alt inteles aceste cuvinte: „Costica, dormi?”

Au reprezentat modul in care s-a consolidat prietenia cu cele doua colege de camera. Cand ne bagam in pat, stingeam becurile si daca una dintre noi nu avea somn (de obicei eu), striga catre celelalte: „Costica, dormi?” Si astfel incepeam sa spunem glume si sa mai radem pret de ceva timp. Eventual ne dadeam jos din pat, aprindeam becul si mancam ciocolata.

Era ceva foarte simplu si totusi ne-a legat foarte mult. In nebunia din ultimele luni, fie nebunia proprie, fie a lor, cadeam late de oboseala si chiar uitasem de Costica. Asta pana aseara, cand Lory nu avea somn si dupa cateva minute de tacere spune tare: Costica, dormi?

Raspund: Nu!

Radem putin de situatie si adormim cu zambetul pe buze. O sa-mi fie dor de Costica si de zambetele produse de el. O sa-mi fie dor de camin si de prieteni, de lucrurile la comun si petrecerile in picioarele goale, de bataile cu frisca, apa sau zapada. O sa imi fie dor!...

Maimuta de la Zoo

2010-08-22T10:26:00.005+03:00

Nu se poate lauda cu titlul de Miss sau cu cel de rege al junglei, nu are teritoriu, instinctele i-au fost reduse, unghiile ii sunt taiate. Face multe jonglerii ca sa isi castige „painea” si disimuleaza foarte bine. Are paraziti, blana, muschi, siretenie, optional un cur rosu acoperit de un pampers.

Faceti cunostinta cu maimuta de la Zoo.

E inconjurata de surate (numarul este variabil), a ajuns sa faca sexica sub ochii tuturor, sa nasca cu ajutorul medicilor, sa i se puna perfuzii si sa aiba controale medicale. Uneori este supusa testelor medicale, dar pe ea a uitat sa o intrebe lumea daca ii place acul din partea dorsala.

Vrea...pai ce vrea. Vrea altceva. Vrea sa fuga, vrea sa isi dezvolte forta atat de mult incat sa rupa barele alea nenorocite de care trage tot timpul. Zbiara, se agita, tipa, loveste, zgarie si cei din jur se amuza. Are un univers limitat si nu poate uita ca s-a nascut in salbaticie.

Vede luna printre zabrele. Isi chinuie creierasul si incearca sa isi dea seama ce delicte a comis pentru a merita asa ceva. Se jura ca nu a facut decat maimutarii specifice. Singura greseala, pacatul stramosesc al neamului ei e ca a permis evolutia unor surate din alta specie. Cu cat s-au facut mai mari si le pica blana, cu atat s-au facut mai rele. Mama ma-sii de treaba, asta e! Faptul ca au chelit pe corp le-a mahnit atat de tare incat se razbuna pe cele care au blana inca.

E trista si sta atarnata in coada. Stie ca lumea e cu susul in jos si poate daca se mai uita si ea din pozitia asta o va vedea asa cum trebuie sa fie. Dar nu, e o iluzie optica. E cu susul in jos oricum te-ai uita la ea.

Trage de zabrele, zbiara, urla... si se deschide usa. Ea tace. Poate pleca! Poate evada! Sta in prag. Se uita. Vede ramuri de copaci, pasari libere, simte vantul zbarlindu-i blana. Simte iz de libertate. Da sa iasa dar se opreste. Se intoarce si se aseaza in coltul ei din cusca aceea mare. Se intoace cu spatele la usa si isi vede de deparazitare. Usa s-a inchis! Maimutei ii e frica de ceea ce isi doreste.

Pentru noi, maimutele aflate in aceasta mare Gradina Zoologica, pentru toti aceia care vor altceva si nu au curajul sa treaca pragul!

L-am inventat pe Dumnezeu?

2010-08-08T01:37:00.005+03:00

De mult ma gandesc la acest lucru, daca nu cumva Dumnezeu a fost inventat de niste oameni destepti la vremea lor care aveau nevoie ce acel „ceva” prin care sa-si exercite puterea.

Cei care ma cunosc stiu ca sunt mai pragmatica. Nu sunt genul de persoana care sa intre in biserica si sa faca matanii, cruci imense si sa pupe pe rand toate icoanele pupate initial de alte sute de persoane. Nu sunt nici genul care sa isi faca cruci smerite atunci cand trece pe langa o biserica. Credinta o ai in suflet si nu pentru a le demonstra celor din jur cat de bine stai cu articulatiile mainii si cu capacitatea ta de a-ti uni trei degete. Acum multi ma vor injura. Printre acestia chiar si persoane dragi si apropiate.

Daca ma gandesc in momentul in care trec pe langa o biserica la existenta unei entitati supreme si nu imi fac semnul crucii inseamna ca sunt mai putin credincioasa? Well, poate ca asa e. Uneori stau si ma intreb daca nu sunt cumva la limita dintre credinta si ateism. Dar nu, nu sunt ateu pentru ca eu cred in „CEVA”, care impreuna cu stiinta guverneaza lumea. Insa, intre Darwin cu maimutele sale si „cuvantul Lui Dumnezeu” scris in Biblie de...oameni, cred in evolutia maimutelor.

De ce spuneam ca pe Dumnezeu l-am inventat ca sa avem in numele cui conduce? Pai nu cumva de la vraci si pana la regi, toti erau trimisii zeilor, a Soarelui, etc sau a Lui Dumnezeu pe Pamant, toti guvernau populatia, impuneau biruri, dadeau verdicte de judecata in Numele Lui. A fost foarte simplu pentru conducatori, pana Biserica a preluat controlul si preotii au devenit mai bogati decat insusi regele (vezi Cavalerii Templieri). Si oricine era impotriva era un eretic. Frumos zis! Nu esti de acord cu noi si nu marturisesti ceva ce nu ai facut, well, arzi pe rug. Iar otomanii si cate au patimit de pe urma cruciadelor insangerate duse in numele credintei, doar cu scopul de a jefui si viola. Si sa nu fiu inteleasa gresit. Cand ma refer la Dumnezeu ma refer si la Allah (care in traducere inseamna tot „Dumnezeu”; nu suntem atat de diferiti de religia musulmana pe cat suntem indoctrinati a fi).

Astazi in afara domeniilor destul de vaste si a bogatiilor pe care le mai detin Bisericile, fie ea catolica sau ortodoxa, a mai ramas vesnicul juramant pe Biblie la instalarea in functii a demnitarilor si in juramantul din curtile de judecata. BOR in sine are un deficit de imagine cum ar fi corect spus in termenii specializarii mele. Mai exact, numeroasele cazuri de agresiune realizate de catre reprezentantii bisericii, scandalurile si pana si vorba aia veche „Sa faci ce zice popa, nu ce face el”, au dus la existenta unei institutii (da, Biserica e o institutie a statului ) care sa nu mai stie nici ea cum sa isi gestioneze imaginea, cum sa inspire incredere si sa o recapete fara a se folosi de Inchizitie, vanzare de indulgente (cumperi ispavirea pacatelor) sau nestiinta oamenilor.

Nu pot sa cred in Patriarhul Daniel cand stiu ca a fost om al Securitatii, Securitate care mi-a aruncat rudele in inchisoare si a daramat bisericile. Nu pot sa imi fac semnul crucii doar pentru ca „asa se face”. Cred, dar nu in reprezentantii ei. Cred si sincer nu i-am dat un nume. Este ceva, dar deocamdata nu o sa il numesc Dumnezeu asa cum il numesc toti.
Imi cer scuze celor care se simt ofensati. Nu iau in deradere si nu acuz, ci doar imi pun semne de intrebare.

Vreti sa ma ardeti pe rug? Foarte bine, doar ca nu ma pot multumi cu raspunsul acela vechi: „Crede si nu cerceta!”

„Dezbinati suntem simple vieti, impreuna suntem o forta”

2010-08-08T00:32:00.004+03:00

Vorbeam prin aprilie de aceasta echipa de la Traieste Romaneste si declaram ca abia astept sa vad care mai e urmatorul lor pas. Ce e drept nu au reusit sa se faca auziti printre atatea scandaluri si crize, dar iaca-i proaspat popositi in inboxul meu cu o propunere generala de voluntariat. Si pentru ca imi sunt dragi, fac e-mailul public. Pentru aceia dintre voi care chiar isi doresc sa participe si nu doar sa astepte sa ploua cu ajutor din cer eventual.

„Propun o solutie alternativa de a ajunge impreuna la ceea ce ne dorim.

TraiesteRomaneste ca formula de salut, ca manifest, ca atitudine, dar mai ales ca realitate.

Am asteptat “ceva” ce nu a venit niciodata. Apoi, am sperat de la “cineva”… si nimic. Ca refren ne-am vaitat constant.

Acum suntem in perioada in care ne adunam unii impotriva celorlalti (cei din privat vs. cei din aparatul bugetar si invers) absolut gratuit, sau ne impartim pe caprarii.

Astfel exista:

- Criticii, cei revoltati care doar vorbesc;

- Mistocarii, cei care o tin intr-o caterinca continua;

- Calatorii, cei care stau cu bagajele gata facute sa plece din tara;

- Hamangia, cei ce stau si gandesc;

- Pre-Hamangia, cei care doar stau;

- Festilele, cei care vor sa faca ceva (dar ce si cine sa-i aprinda);

- Si lista poate continua, ca doar suntem dincolo de 20.000.000, dar deja lucrurile devin irelevante.

Toate aceste categorii au “ceva” in comun. Asteapta parca intr-un fel sau altul sa se intample “ceva”. Pe langa, de fapt printre, mai sunt cei care nu vorbesc, ci doar misca lucrurile. Este greu sa auzim de ei, in acest bocet national.

Propunerea mea: TraiesteRomaneste. Ne adunam pentru a redescoperi Romania in prezent, pentru a ne regasi, pentru a ne implica in proiectele in care este nevoie de noi.

Cu totii am vazut ca de sus nu curge nimic, atunci sa incepem de jos. Societatea suntem noi, iar daca miscam inseamna ca suntem vii, iar daca suntem vii, atunci ne putem aduna de aceeasi parte a baricadei, tocmai pentru a fi o forta suficienta cat sa modifice lucrurile conform dorintei noastre.

Americanii pot spune: Ask not what your country can do for you; ask what you can do for your country. Si am putea completa cu: Where there is a will there is a way.

Va asteptam voluntari pentru a redescoperi impreuna Romania, de la resurse naturale, la oameni deosebiti; de la mare, la munte; din vara, pana in iarna si din toamna pana primavara.

Trimite un mail la adresa cristian.ditoiu@ traiesteromaneste.ro sau ditoiu_cristian@ yahoo.com cu subiectul “Vreau sa fiu voluntar”. Pentru ca doar aceasta este calea prin care putem reusi. Doar impreuna.

Cu dragoste,

Un roman

Ps: Dezbinati suntem simple vieti, impreuna suntem o forta.

www.traiesteromaneste.ro”

Statul e de vina!

2010-08-06T02:23:00.007+03:00

Da, corect, statul e de vina, statul degeaba in mod sigur!

Dam vina pe stat! Vorbeam in postul anterior de criza de identitate a romanilor, dar pana a ajunge acolo, trebuie precizat ca acest STAT omnipotent pe care il acuzam cu totii, nu exista. Statul in sine nu exista, statul e o conventie. Statul este limitat de niste granite fizice (well, da, astea exista), de un popor (si specimenele astea suntem), care sa vorbeasca o limba (o mai pocim noi gramatical, dar e a noastra si ne mandrim cu ce avem), sa aiba o conducere (hm, ne abtinem), drapel, imn.
Deci aceasta suma a elementelor le-am denumit conventional stat, si prin urmare statul suntem si noi.

Revenind la criza de identitate, noi nu mai stim cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam. Daca am primi bani ne-am da drept unguri si am trece la minoritati. Ne-am da drept bulgari si pe gratis. Stim sa injuram de mici dar nu mai stim sa spunem nici macar „Inger ingerasul meu!”. Suntem educati si crescuti cu instincte de supravietuire, sa castigi cu orice pret, sa faci bani cu orice pret, sa fii cel mai bun, indiferent ca e vorba de minciuna, hotie, frauda, dar mai putin educatie. Sa iti arati firmele de pe tine chiar daca ai datorii in banci.

Modelele noastre culturale nu au curajul sa se ridice si sa iasa in fata. Nici macar nu mai au forta sau interes. Astfel ramanem cu plastic girls care au inundat TV-ul, strada, scoala, universitatea. Cu acei oameni care iti prezinta povestile de succes cu o mare detasare si iti spun: Nu ai nevoie sa inveti ca sa castigi multi bani. Eventual o diploma pe la SH (a se citi Spiru Haret). Nici nu trebuie sa stii sa vorbesti corect sau sa scrii corect, asa ca de ce sa mai aduc in ecuatie bunele maniere.

Suntem o generatie zdruncinata, care in ultimii 20 de ani a asteptat ca ceva sa se schimbe, cu niste parinti dezamagiti de politic si de social, care au reusit sa ne transmita si noua aceste frustrari. Asta daca au ramas prin tara si nu cumva au plecat de ani de zile prin tari straine ca sa faca un ban si sa sustina economia Romaniei din afara, iar educatia noastra dezvoltandu-se si consolidandu-se...din mers.

Este o criza de identitate, o criza culturala si o criza morala. Notiunile precum anticoruptie, patriotism, protectie sociala, initiativa, capitalism si chiar democratie au fost demonetizate si aruncate in derizoriu. Nu avem incredere in clasa politica iar pentru cine isi aduce aminte rezultatele INS, increderea a scazut dramatic, pana la nivelul la care 60% dintre romani nu se mai regasesc in clasa politica actuala.

Stau si ma gandesc acum la un lucru foarte simplu: Ce e democratia? Si nu imi vine in minte decat definitia de la educatie civica din clasa a IV-a - sa faci ce vrei atat timp cat nu il deranjezi pe cel de langa tine.
Dar e doar atat? Normal ca nu, doar ca nu cred in niciuna din specificitatile democratiei, nici macar in libertatea presei. Deci eu, membru al statului, care nu am nicio baza in care sa cred, eu am o criza de identitate. Sunt roman? Nu pe bune, si de ce? Doar pentru ca m-am nascut in granitele acestui stat? Doar pentru ca am fost invatata fortat aceasta limba si batuta la palma de o invatatoare tampita pentru ca nu stiam imnul? Vreau sa ajung sa spun ca sunt roman pentru ca simt asta si nu pentru ca s-a intamplat sa ma nasc aici si sa gandesc in aceasta limba.

Nu ma mai regasesc nici macar in versurile imnului. Ce somn in care ne-au adancit barbarii de tirani? Si atunci dadeam vina pe altii si chiar credeam ca ei sunt de vina, ba turcii, ba austro-ungarii, ba germanii, ba rusii. Ce lupte? Ce stramosi: Traian, Decebal..ce patriotism? Ce preoti cu stea in frunte? Religia sa fie scaparea? Prea putini mai au credinta... Imnul pentru mine nu mai spune nimic.

Dar cum pot depasi aceasta criza morala? Cum o putem depasi?

Criza, dar ce fel de criza?

2010-08-06T01:32:00.004+03:00

Criza economica?

Pe dracu economica! Aia e a SUA si a tarilor in care au existat giganti industriali si investitori grasi, deci criza noastra carpato-danubio-pontica nu are a face cu criza lor. Fiecare cu jucariile lui, fiecare cu criza lui.

Printre renumitele masuri pe care le simtim pe pielea noastra, fie ca ne lipseste pampersul de la dos, fie ca ni se taie somajul, sporurile, salariile sau pensia - care si asa se ducea pe medicamente -, vedem ca nu au facut decat sa adanceasca criza. Adica, ok, tai, inteleg ideea de masura anti-criza si necesitatea de a iesi din ea, dar oferi ceva in schimb. Daca nu poti oferi servicii medicale si de asistenta sociala de calitate in cazul in care eu, muritor de rand, sunt impozitat de ma ustura orificiile si am nevoie de ele, ofera-mi altceva.

Dar daca nici macar chestiile elementare nu pot fi oferite, macar o speranta, un vis, ca e gratis sa visezi. Sa stii sa cladesti si sa sustii acea speranta, acel vis, prin discursuri publice coerente si cu priza la public. Da, eu cetatean al Romaniei, care mai stie cate ceva si despre manipulare si persuasiune, da, eu prefer sa fiu mintita frumos, sa mi se spuna ca facem efortul asta pentru mai bine, ca se asteapta sa ne sustinem economia si sa ne relansam, ca eu, TANARUL, o sa am o sansa aici si sa nu ma mai las tentata de viata de acolo care face bine la trup, ci sa prefer viata de aici care face bine la suflet.

Si sa presupunem ca tu Boc nu ai priza la public, ca poate ai ceva in cap, dar nu esti in stare sa iti ambalezi marfa si sa o vinzi. Eh, pai trageti un purtator de cuvant capabil, aduna o gloata de ministri tehnocrati si convinge-ma pe mine cetateanul ca suportam cu totii repercursiunile, astfel incat sa nu imi vina sa ma spanzur din cauza datoriilor la banca si a faptului ca nu am ce sa le pun copiilor pe masa, sa nu imi doresc moartea, eu batran care nu imi mai permit nici medicamentele pentru suferintele de zi cu zi, eu tanar sa nu imi iau picioarele la spate si sa dau o proba de maraton spre Vest.

Dar nu poti. Nu. Tu politicianule nu ai cum sa faci asta pentru ca nu e vorba de o criza economica. La noi e altceva si mult ai incercat sa ne spui ca e o criza economica, atat de multe ori incat noi chiar am ajuns sa credem asta si sa spunem si noi mai departe acelasi mesaj.

O minciuna spuna de multe ori ajunge sa fie considerata adevar!

Dar ce este acest altceva? Este un altceva cu numele de criza culturala si de identitate. Iar eu, ingrata, dau vina pe tine, cand de fapt sunt la fel de vinovata ca si tine, cand si colega de la munca e la fel de vinovata, si bunica mea la fel, si tu, cel care citeste, doar ca doare sa spunem ca e si VINA noastra.

To Be Continued...

Un drob de sare?

2010-07-31T00:44:00.004+03:00

Maica, maica, o sa-mi moara copilasul!

Vorbeam cu o colega la munca despre faptul ca regret foarte mult ca nu am invatat sa inot pentru ca o sa imi duc copii la mare in mod sigur si nu mi-as ierta niciodata sa nu fiu in stare sa intru dupa ei in mare sa ii salvez in caz de ceva. Am o frica teribila de apa adanca.
Si a inceput sa rada de mine! Chiar pe buna dreptate! Discutia asta se intampla cam acum un an.

Dupa ce am strans banuti sa ma duc la un bazin si sa iau lectii a trebuit sa ii folosesc pentru alte urgente, ca asa e in viata. Acum ma gandesc serios sa incerc iar sa „intru la apa”. Dar pe cand imi calculam bugetul infim si ma gandeam unde sa il mai intind si cum sa strang pentru lectiile de natatie mi-am dat seama ca am o problema (mda, nu e singura, stiti si voi).

Sa fiu mai exacta: Vreau sa ajung din punctul A - frica de apa, in punctul C - sa imi salvez copii, trecand prin punctul B - sa invat sa inot. Eh, dar nu ar fi mai simplu sa imi fac griji pentru lectiile de natatie si atat? Dar nu, eu aduc elemente care sa complice toata ecuatia; copii, probleme si chestii de genu. Nu merita sa complic situatia cu dubii de genul: Si daca? Dar daca?..si de la A pana la B sa mai inventez multi de A1, A2, A3, ... An. Si da, asta se pare a fi problema mea. Daca nu am o viata complicata, am eu grija sa mi-o complic singura. Si e urat ca seamana cu povestea aceea din clasele primare cu drobul de sare care va omori copilasul.

Sper doar sa nu fiu un caz mai izolat si sa mai existe specimene ca mine.

Acum, dupa ce complicasem ecuatia atat de mult incat nu imi dadusem seama ca problema mea principala e sa fac rost de bani pentru lectii, mi-am dat seama ca uneori e mai bine sa tai toate atele care se innoada si sa pastrezi doar capatul. Stabilesti din mers de ce ita sa il legi mai departe.

Silentio stampa 2

2010-07-16T17:34:00.003+03:00

Multe idei, multe de spus, multa inspiratie, mai mult timp liber, mai multa energie, mai putin chef...

Dar se rezolva cu aer curat, verdeata, ras copios cu o bunica pe masura subsemnatei...Da, da, ati ghicit. Plec acasa, asa ca blogul intra in siletio stampa. Rezerva mea nesecata de chef si de energie se gaseste intr-un oras mic din Moldova, unde timpul goneste agale si parca mai sade melancolic sa priveasca la soarta muritorilor, unde ielele-mi tes soarta cu ite albe si negre.

Casa veche, colb de tara, parteneri de joaca mici si pufosi si escorta de tantari ma asteapta!

Fast Forward Generation

2010-07-09T00:12:00.004+03:00

Am tot auzit ca inaintea noastra a existat o asa numita generatie de sacrificiu si stateam si ma gandeam, eu, in ce fel de generatie am nimerit la nastere?

Pai, suntem ultimii ceausei, ultimii copii facuti la norma. Suntem cei pentru care parintii nostrii stateau la coada pentru lapte praf sau cei care s-au nascut putin dupa Revolutie. Suntem cei care mai molfaiau ciunga Turbo, mancau inghetata de la dozator sau sorbeau o licoare colorata de la Tek.

Cei care au ascultat Genius si se uitau la Tv la Cartoon Network in limba engleza, cei care au prins Pro Tv de la inceputuri, care se uitau la Dosarele X si la filme porno noaptea. Suntem copii care au avut calculator in casa, Tv color, Internet, retele de socializare, telefon mobil de prin liceu macar. Am prins secolul XX, asa numitul secol al vitezei, am prins eclipsa de soare, atentatele WTC, razboaiele, integrarea Romaniei in NATO si aderarea la UE, marile tepe financiare ale inceputului democratiei atipice romanesti. Am avut guvernare socialista in spirit liberal, si guvernare liberala in spirit socialist.

Generatia care s-a nascut intr-un moment in care tehnologia era mirifica, dar lipsea cu desavarsire si care acum foloseste tehnologia la maxim. Generatia care a fost nevoita sa se adapteze, sa lupte pentru loc, sa fie originala si creativa, sau daca nu, sa fuga din tara. Sunt zeci de mii de copii ramasi in tara cu viata in mainile lor pentru ca parintii au plecat sa „faca un ban” in strainatate. O generatie marcata de diferente enorme, cu genii sau cu mediocrii, cu bogati sau cu saraci, cu urban sau rural, cu privat sau stat.

Generatia care a sarit etape, care a fost pusa pe Fast Forward fara drept de a apasa pe Pause. Generatia vitezei!

Happy feeling!

2010-07-06T16:11:00.006+03:00

Draga mea, multumesc pentru aceste randuri. Stii ca nu renunt la visele mele oricat de rau m-ar tranti si m-ar busi viata asta nebuna!
Si pentru ca toti suntem tentati la un moment dat al vietii sa renuntam la vise, va dedic versurile lui Radu Gyr cu aceeasi sinceritate si prietenie cu care mi-au fost dedicate si mie.

Îndemn la luptă

Radu Gyr

Nu dor nici
luptele pierdute,
nici ranile din
piept nu dor,
cum dor acele
brate slute
care să lupte nu
mai vor.

Cat inima în
piept iti canta
ce-nseamna-n
lupta-un brat rapus?

Ce-ti pasa-n colb
de-o spada franta
când te ridici
cu-n steag, mai sus?

Infrant nu esti
atunci când sangeri,
nici ochii când
în lacrimi ti-s.

Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

Nu renuntati la visele voastre, luptati pentru ele cu tot ce aveti in dotare, dar nu calcati pe cadavre sau pe principii in lupta voastra!

C`est fini?!!

2010-07-05T15:18:00.003+03:00

Sa ma bucur ca am terminat facultatea? Nu stiu de ce, dar nu am un sentiment de bucurie. Si nici nu ma incearca vreun sentiment de melancolie tampa. Doar ca imi dau seama ca nu mai am energie nici macar pentru a ma bucura acum. Ma intreaba lumea de ce nu ma duc sa beau, sa petrec pentru ca „C`est fini!”.. Nu stiu de ce nu ma duc. E o victorie, da, e adevarat, dar lupta asta parca a avut costuri prea mari! Dar si castiguri insutite.

Daca trag linie stiu ca sunt pe plus. Am ramas cu prieteni adevarati, nu amici, nu cunostinte, ci prieteni si e frumos sa spun asta. Sunt putini, dar sunt cel mai important castig. Tocmai am fost numita de catre profesorii din comisia de examinare Specialist in gestionare de crize.. Am simtit ca ma lasa genunchii! Nu mai eram pentru ei studenta Alina Badura, ci Specialistul in gestionare de crize.
Am cearcane si ma mandresc cu ele pentru ca si ele sunt obtinute prin munca.

Si totusi, asta a fost tot? Pot sa derulez caseta si sa o mai iau de la capat? Tare m-as bucura sa fac iara cunostinta cu oameni noi, sa iesim la patinoar, sa ne facem cadouri de Craciun si sa cantam colinde, sa tragem o fuga la munte, la mare, pe stadion, sa petrecem noptile lucrand la proiecte, sa dansam la petreceri fara pantofi, sa ne prostim, sa plecam cu rucsacul in spate la Marasesti in fiecare an dupa sesiune, sa facem glume porcoase, sa descoperim oamenii, pe unii sa ii iubim, de altii sa fugim ca de piaza rea. Sa mai alergam pe strazile Sighisoarei si sa botezam gangurile, sa ne sustinem si sa mai strigam inca o data macar „Grupa 2! Grupa 2!”. Si nu mai conteaza daca strigam in club, in tren, la revelion, la mare, pe strada, in parc. Sa strigam efectiv.

Pana acum nu am avut timp sa realizez ca s-a terminat si ca fiecare fuge care pe unde poate si unde vede cu ochii! Pot spune doar ca sunt norocoasa ca am cunoscut unii oameni, fie ei colegi sau profesori, sunt norocoasa ca v-am cunoscut dragii mei, si pentru asta va multumesc!

Big Day!

2010-07-05T01:06:00.004+03:00

Ce e azi? Ma licentiez lume!

Oficial, eu, Alina Badura, sunt licentiata in gestionarea crizelor de imagine a liderilor politici!

Oh, Doamne, ce a mai trecut timpul si cat de mult imi respect profesorul coordonator si cearcanele. Dar cum nu am acordul de a vorbi despre el, voi spune doar ca a fost spanul care m-a determinat sa trec toate incercarile din ultima perioada. Despre cearcane pot vorbi, asa ca e uimitor cum ajungem sa ne iubim ranile de razboi!

no comments allowed, just a happy post*

Intre saraci si bogati...

2010-07-01T00:27:00.004+03:00

...nu e nici Dracu!

Ce economie sanatoasa, ce clasa de mijloc? Ori mori de foame, ori iti iei Mercedes. Astazi am intalnit 2 copii de 12-13 ani care nu stiau sa citeasca, care intrebau o doamna cat e ceasul pentru ca ei nu cunosteau nici ceasul. Imi venea sa urlu! Dupa cateva minute am intalnit 2 pustani care se jucau pe Ipod si vorbeau de vacanta din Maroc. Te-a incercat vreodata sentimentul acela in care sa iti vina sa plangi pentru halul in care isi duc vietile alte persoane? Sa vezi copii muncind pe ogoare si umflatii la volanul masinilor bengoase din care sa se auda sunetul lin al manelelor?

Sunt oameni care nu au ce manca. Nu e o exagerare, ci o realitate. Sunt oameni care nu au mancat in viata lor o inghetata, care nu stiu ce e ala film la cinema sau copii care nu au iesit din localitatea in care s-au nascut. Cat de adevarata e lozinca pe care o strigau manifestantii din fata Guvernului acum o luna: „Udrea, cu geanta ta traieste toata firma mea!”. Dar eu as inlocui „firma” cu „familia”.

Mi se pare o tragedie sa raman fara credit pe telefon, sa nu am pantofi care sa se asorteze cu ceva, nici nu stiu cu ce anume. Mi se pare ca suntem hilari in incercarea noastra de a ne pune la dispozitie tot necesarul traiului decent: aer conditionat, asigurare medicala privata, tratamente corporale, tehnologie, lucruri de calitate. Dumnezeule, sunt copii care nu stiu sa citeasca, care au privirea aceea pierduta a omului simplu si cinstit care nu cere nimic vietii decat sa aiba asigurata ziua de maine. Si nu e vina lor, sa nu sariti cu gura.

E sistemul asta infect care nu face altceva decat sa largeasca prapastia dintre saraci si bogati si sa dilueze micii intreprinzatori si clasa de mijloc, atat de necesari unei economii sanatoase.

De azi mi se perinda prin minte o imagine din copilarie. Aveam cam 8 ani si mergeam cu bunica in vizita la sora ei, la cativa kilometri de noi. Cel mai simplu si mai scurt drum era pe jos, trecand raul Siret pe o punte (pentru cei care nu stiu, e ca un pod lat de 1 metru, din metal). Pana la punte se intindeau ogoarele. Era cam vremea prasitului de-al doilea, respectiv pe la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie. Din porumb se aude un fosnet si se iveste un om care nici nu ne-a observat. S-a repezit la balta stransa de la ploaie pe mijlocul drumului, cu palmele aspre s-a sprijinit de pamantul gras, si-a intins corpul firav si cu buzele arse de soare a inceput sa soarba cu sete apa. Am ramas marcata, mergeam si ma uitam in urma mea. Omul acela cu oasele-i muncite isi potolea setea din balta.

Si am inceput sa plang...si imi vine iar sa plang cu aceleasi lacrimi de la varsta de 8 ani!

Bucuresti si restul lumii

2010-06-29T23:02:00.002+03:00

Sa vorbesc despre Bucuresti? Nu, i-as acorda mai multa atentie decat merita acum! Voi vorbi de restul lumii, de tot ceea ce nu inseamna Bucuresti, si mai exact, de provincie! Daca dragii nostrii guvernanti si-ar da dosurile jos de pe scaunele tapitate si ar mearge sa vada ce fac guvernatii, cum o mai duc, daca au o coaja de paine sau daca au apa potabila, cred ca s-ar apuca cu mainile de par. Iar Base s-ar apuca de orice altceva, ca par nema.

Stiu ca e criza. Înteleg ideea de economie. De exemplu, pana de curand strada mea avea becuri doar pe partea dreapta, si acestea functionau din 2 in 2. Acum nu mai functioneaza deloc. E atat de intuneric incat iti poti scoate singur ochii. Atat de intuneric incat nu poti recunoaste un hot ce iti da in cap.

Saptamana trecuta Marasesti-ul a fost atacat de hoti, exact ca in povestile alea haiducesti. Ceata a atacat 8-9 gospodarii si a furat animale si altele. Are bunica o vorba, „E ca un sat fara caini!”. La poarta pagubitiii au gasit diferite arme albe a doua zi, dar din fericire a fost doar o singura victima. Din nefericire, tatal meu.

Ce suflet sa nu ai incat sa bati un om in cap si sa il strangi de gat in speranta ca va muri? Si pentru ce? Ce poate fi mai pretios decat o viata?
Sa va prezint inventarul economiei de criza: capul spart in 8 locuri, nasul spart, ochiul afectat, gatul tot vanat. Criza face victime pe bune!

Lumea e o jungla, iar epoca primitiva nu a trecut deloc!

Ha....Ya!

2010-06-25T23:48:00.003+03:00

Ar trebui sa fiu fericita, dar nu pot! Victoria are un gust amar asa!

Credeam ca sunt prea ocupata ca sa mai iau lectii de la viata in ultima perioada, ca stiu destule, ce sa ma mai invete? Eh, dar lectiile de viata te lovesc atunci cand te astepti cel mai putin, oamenii se prefac din ce in ce mai mult, altii ti se pun pe tava si tu nu stii cum sa reactionezi ca nah, nu ai talente de ospatar si daca o sa scapi tava? Si de ce ti se pun pe tava? De ce?

Abia acum mi-am invatat lectia de viata cu care imi era datoare perioada celor 3 ani de facultate, abia acum am deschis ochii si am vazut totul mult mai clar, abia acum am simtit gustul de bitter al victoriei si am simtit dulceata siroaielor sarate!

Nu stiu ce o sa fie maine, si cu atat mai putin ce o sa fie peste zeci de ani! Poate o sa uit ca unii oameni chiar merita, iar daca o sa uit vreodata asta inseamna ca sunt un om de nimic, fara coloana vertebrala, iar daca nu o sa uit inseamna ca mi-am invatat lectia bine, ca m-ai invatat lectia bine...

Da, viata e o lupta dar e de datoria noastra sa ne luam la tranta cu ea, ce mama ma-sii! Stii tu, tot raul e spre bine!

Vrem circ, dar cu portia Maria Ta

2010-06-16T11:12:00.004+03:00

Dar lumea nu poate trai doar din circ, sa ne fie clar. Vrem bufoni, circari, animale dresate, clovni cu moaca tampa, un pic de mers pe sarba, niste foc inghitit.. Avem chiar si piticii aia penibili care se maimutaresc pentru a obtine niste zambete, aplauze, huiduieli, voturi.

Dar cu o limita Monsieur, cu o limita ca ni se apleaca. Nu ma mai uit la Tv de ani buni scarbita de bufonii mai mici sau mai mari care se perinda pe acolo cu haremul dupa ei si cu limba romana uitata acasa. Presa gen Libertatea abunda tarabele Rodipet, sacii vanzatorilor ambulanti de la semafon, mainile muncitorilor patriei de prin metrou sau Ratb si mintile obsedatilor sau a impotentilor. Ok, nu neg, avem nevoie si de chestii soft, de divertisment, dar excesul dauneaza grav ratiunii si comportamentului.

Politica a reprezentat si ea mai mereu o scena pentru tragi-comedii, dar acum, din lipsa de actori pasionati si dedati vietii artistice, se joaca doar teatru absurd. Bufonul cu fata schimonosita isi face numarul, figurantii aplauda precum niste foci de la circ, eroina cu pleata blonda si (ne)fecioara renunta la machiaj doar pentru a-si intra in rol mai bine, piticul se zbate si se bate cu pumnul in piept precum un Tarzan in devenire, iar pentru restul las domniile voastre sa le gaseasca un rol potrivit. Toata actiunea se petrece pe un camp de lupta imaginar, cu adversati obositi ce si-au pretins numele de Opozitie, pe fondul unor rascoale populare si cu iz de cadavre ale pensionarilor lasati sa crape inainte de vreme. Tare sunt curioasa cum va fi sfarsitul. In tragi-comedii bufonul ar trebui sa crape de spada, dar in absurd, cine stie ce absurditati va mai defeca eroul national.

Imi place circul. Merg cam o data la 2-3 ani. Dar de cand cu circul asta nu cred ca o sa mai am nevoie de circ toata viata mea. Sunt pe supradoza.
Mai avem nevoie si de circ, parol, dar cu portia. Excesul dauneaza grav sanatatii mintale.

Va multumesc!

2010-06-07T11:07:00.006+03:00

3 ani din viata mea in imagini, rupti cu grija intr-un puzzle...Amintiri, experiente, impreuna la bine si la rau.. Si asa cum spuneati si voi, cuvintele si urarile nu isi mai au locul, de bine ne-am mai zis si de rau ne uram in fiecare zi :P.. Ca sa stiti, am refacut puzzle-ul de una singura!

Am purtat cu mandrie budigaii aia..gogosari..sau ce sunt..si i-am purtat cu mandrie pentru ca pe ei ati scris urarile voastre, de bine si de rau..am primit suturile in fund pentru ca stiu ca sunt un pas inainte si pentru ca erau date de voi..am trecut prin toate poruncile si v-am lasat sa va razbunati pe mine pentru toate prin cate v-am pus sa treceti de-a lungul timpului.. Si v-as mai fi lasat pentru ca aveti ocazii de astea destul de rar!

Am primit lucruri pe care mi le doream de mult, altele care au fost cumparate cu strangere de inima pentru ca sunt superbe, altele luate la misto..unele foarte finute. Am apreciat pana si faptul ca m-ati pus sa-mi caut cadoul prin boscheti si ca in iubirea voastra infinita m-ati aruncat in boscheti. Ca ati personalizat baloanele cu mesaje..din suflet..
Sunteti nebuni dragii mei, sunteti sariti de pe sina normalitatii si ati luat-o pe aratura de mult, iar mie imi place la nebunie sa imi iau campii cu voi!

Acum ma uit la florile ce stau pe masa si sunt inca foarte proaspete, se vede ca au fost luate din inima pentru ca inca se tin bine! Inca sunt uimita de cat v-ati chinuit pentru ca, sincer, nu meritam atat (si stiti bine ca nu sunt modesta din fire). Sunt un pui de drac si stiu asta, sunt dezorganizata si s-a vazut clar si v-am dus sa fiti hrana pentru tantari!

Multumesc prietenilor, mai vechi sau mai noi. Sa ne vedem peste cativa anisori si sa ne bucuram de aceste experiente, sa le punem in cufarul cu amintiri si sa nu folositi imaginile ca santaj! Va multumesc pentru tot asa cum stiu eu mai bine si sper ca va scarpinati si voi de zor precum o fac eu!

Chopin la metrou..

2010-06-05T19:11:00.003+03:00

„Atentie, se inchid usile!” pe acorduri de Chopin...

Astazi am petrecut o ora ascultand Chopin la metrou. Nu imi mai venea sa plec de acolo! Anul Friedrich Chopin a fost marcat si cu aceasta auditie la pian la..metrou Unirii 1. Daca omul nu se duce la Ateneu, vine Ateneul la om!!

Organizator, Institutul Polonez. Eu, simplu trecator, nitel afon si tot mi se contracta cel mai important muschi al corpului uman, inima, la auzul acordurilor line de pian!

La 4 ani...

2010-06-04T00:06:00.004+03:00

... imi doream o zi in care sa ma odihnesc. O zi ca oricare alta in care sa nu merg la munca, sa nu incerc sa organizez nimic, sa stau efectiv. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, s-a dovedit o alta zi agitata, care a inceput cu ora 22:00 din ziua precedenta si nu s-a sfarsit nici acum, cu toate ca sarbatorirea a 2+2 ani a trecut. Se va sfarsi cam pe duminica seara.

Multumesc tuturor celor care nu numai ca nu au uitat ca mai intineresc, dar s-au dovedit si foarte creativi in urari. E mai bine ca nu erati langa mine cand citeam majoritatea urarilor.

Si multumesc celui/celor care a/au trimis buchetul de flori. Nu stiu de la cine e, banuiesc ca are autor colectiv, sunt exact florile care imi plac si am varsat apa lor din greseala deja de 2 ori. Tipic mie!

Sa ne vedem veseli duminica, pentru ca mai avem nevoie si de iarba!

Happy Day!

2010-06-01T11:16:00.002+03:00

A fost o zi minunata, si ce daca afara ploua, ne mai spala din pacate!

A fost frumos sa vad ca atatea persoane in jurul meu se simt copii!..
Si pentru ca suntem toti suflete de copii in trupuri de oameni mari, spun „La multi ani!” mie, tie, voua, noua!

Fericire e cand...

2010-05-31T12:51:00.003+03:00

...esti la costum si alergi prin parc de nebun, cand te arunci in apa chiar daca nu stii sa inoti..fericire e cand te dai in leagan si nu iti pasa ca ai trecut de mult de varsta aia..

...cand mananci vata pe bat si mergi cu bicicleta prin parc..Fericire e atunci cand are lacrimi in ochi si iti spune ca e mandra de tine si de cum ai crescut..cand tatal iti face cinste cu prima bere din viata ta si vrea sa discute lucruri serioase cu neseriosul de tine...

Fericire e cand razi si nu stii de ce..Fericire e cand oamenii se lumineaza la fata cand te vad, cand altii te injura in glume si fac haz de defectele tale..Cand radeti de tine si nu se rade de tine...

...cand iti poti baga si scoate fara sa ai ce in politica, demagogie si oameni falsi!

...cand poti sa spui ca o sa schimbi lumea, si o sa o schimbi, iti spun eu!

Fericire e cand ajungi in strada cu bagajele si incepi sa dansezi si sa canti...Fericre e cand dupa nopti nedormite inca mai ai chef de zbantuiala, cand nu mai ai bani in buzunar decat de mancare pentru 2 zile dar preferi sa pleci la mare..

Fericire e cand rosesti si te balbai pentru ca apoi sa te ia de mana si iti zambeste..Fericire e cand puiul de om iti va arunca un zambet..cand iti cuprinde cu manuta lui degetul si gangureste..

Fericire e cand alerg cu picioarele goale prin ploaie si zambesc!

Fericire e viata mea...

Varaaaaaaaaa

2010-05-24T23:35:00.005+03:00

Vine vara frate...sa vina, sa ma parleasca soarele, sa duhneasca a transpiratie in Ratb, sa racesc cand intru in curentul de la metrou, sa imi transform hainele albe atat de dragi mie in gri la doar 2 ore de la imbracare..sa vina vara...

Sa dau licenta pe care nici nu am terminat-o, sa zic, da, asta e ultimul examen din facultate, sa zic da, am facut 22 de ani..sa vina vara!

Sa scap de oamenii falsi, sa dau de altii, sa ma trezesc la 7 dimineata pentru ca imi bate prea tare soarele in geam, sa ma plimb la 1 noaptea prin Herastrau..Sa vina vara!

E simplu, vreau vara, soare, sandale, fuste, sa invat sa inot, cer senin.. Sa imi parlesc talpile pe nisipul fierbinte si sa mi le racoresc in valurile agitate! Mai simplu de atat ce poate fi, zi si tu?

Si pentru ca nu exista adevarat spirit estival fara Vama, uitati ce melodie imi rasuna zi si noapte prin creieras..

„M-am saturat de patul meu de-acasa...
Cearceafurile nu imi mai zambesc...
Aceleasi haine zac tacut pe masa...
Si parca-mi spun ca nici nu mai traiesc
Si-atunci ies afara,
E vant si este vara
Si ceru-mi spune: " Fugi, ca eu platesc!" .... Tra la la la la...”

O musca ametita

2010-05-20T23:14:00.006+03:00

Intr-o frumoasa zi de primavara-vara cu accese puternice de toamna prin aerul rarefiat al camerei mele se invartea bezmetic o musca. A inviat si ea dupa ce Hristos s-a inaltat si era clar disperata.
Nu vroia sa imparta acelasi aer cu mine, nu era locul ei aici, nu stia cum a intrat si astfel, nici pe unde sa iasa.

M-a enervat pentru ca era inconstienta si isi consuma energia fara rost, nu ma lasa sa o dau afara, se facea ca nu observa geamul ala mare ce trona vesel in fata ei, ma ignora si mai apoi se hotara sa imi dea tarcoale, daca o bagam iar in seama, iar imi bazaia nesimtita in fata. Si uite asa ma uitam si eu la ea si tare as fi vrut sa stiu ce hotarare a luat. In sau Out?

M-a plictisit. Nu stiu daca a stiut vreodata ca ma plictisesc repede. Stii acum! Nu stiu ce a facut pentru ca mi-am gasit alta activitate. Daca o vad maine tot in camera inseamna ca e cam nehotarata. Nici asta nu imi place. As vrea sa o vad la geam, dar pe exterior. Te rog, iesi afara!

Ce-ai zice sa te hotarasti odata daca iesi sau nu din viata mea? Ma plictisesti cand nu te hotarasti si s-ar putea sa iau pliciul si sa imi curm plictiseala si tie inconsecventa.

Intre trecut si viitor

2010-05-15T11:07:00.005+03:00

Sunt blocata intre ieri si azi, intre trecut si viitor. Si acum mi se deschid in fata multe carari, mult prea multe, mai multe decat mi-as fi dorit vreodata. Daca as merge pe unele dintre ele, as da de multe persoane, unele mai dragi, altele nu. Daca as merge pe altele, as da de foarte putine cunostinte, dar as cunoaste oameni noi. Pe celelalte carari unde nu as gasi mai pe nimeni cunoscut sunt tentata sa o iau. Nu stiu de ce.

Ieri am participat la ultimul curs din anul III, la ultimul curs din facultate de fapt. Ma simt ca un soldat care stie ca va cuceri acea cetate, stie ca pentru lupta finala trupele adverse au planuit sa capituleze, stie ca se va termina razboiul. E fericit. Dar apoi? El, in calitatea lui de soldat, ce dracu o sa faca cu uniforma, cu arma, cu transeele?
Sper ca pe cararea pe care o voi lua sa dau iar de razboi pentru ca altfel o sa va las voua in cale Kalashnikov-ul sa va jucati voi cu el, sa va deghizati in soldat si sa va trageti un glont in cap.

In jungla asta, in nebunia asta cand comandantul navei te minte, cand omul de la motoare baga bolovani in cuptor in loc de carbuni, cand pedagogii, cei care se presupun a fi un exemplu, cred in promisiunile demagogice de ani de zile, cand halatele albe fug din propria tara unde se moare pe capete, pentru bani, cand creierelor le-au crescut picioare si au luat-o la fuga contra furtunii ce vine dinspre vest, cand copiii cresc cu bona si calculatorul drept mama si tata, iar bunicii nu au bani de mancare, medicamente sau intretinere...
Cand in cercetare se baga 0,1% din PIB si in cultura se baga picioarele si alte alea.. Cand prelatii BOR declara ca ar trebui sa construim biserici pentru a iesi din criza, sau mai bine zis, pentru a-si mai imbogati si ei patrimoniul cu ceva proprietati, ca nah, BOR, in credinta-i traditionala, gandeste si actioneaza capitalist..

In lumea asta nebuna suntem si noi, cei blocati intre ieri si azi, viitorul tarii, fara un exemplu sau o tinta clara.

Noi suntem viitorul, dar viitorul e mic, negru si bate la usa.

Hey, asteptati..nu plecati la lupta fara mine! Aveti nevoie de mine caci vin din orasul unde s-a strigat glorios „Pe aici nu se trece!”. Ah, dar ce lupta ca aici e fiecare pentru el. Hai sa ne punem la incercare instinctul de conservare si sa ne vedem sanatosi dupa linia frontului.

EL sau EA?

2010-05-13T01:00:00.002+03:00

Cine face primul pas? , ca bine ziceai B-ule

Parerea mea? Cine e mai tare de inima sau mai inconstient..

De exemplu, in cazul meu, am facut intotdeauna primul pas, probabil si datorita faptului ca am fost crescuta in ideea „femeia poate orice”. Si e chiar amuzant la inceput, crede-ma!
Inca de prin generala mi se spunea ca fetele sunt mai „fasnete” decat baietii, ca sunt mai curajoase. Si asa era! Daca baietii se faceau grena din cap pana in picioare cand „cereau prietenia” unei fete, eh, in schimb, fetele erau mai directe. Daca stau sa ma gandesc, primul baiat care a vrut sa iasa cu mine a primit un mare nu, si mai mult, mi-a declarat dupa ani de zile ca am fost singura fata careia i-a cerut „prietenia” si din cauza mea nu a mai abordat nicio fata, ci a asteptat sa fie el abordat. Si il cred pe cuvant pentru ca l-am abordat eu dupa ceva timp dupa ce il refuzasem si am fost impreuna mult timp. Deci, da, ai foarte mare dreptate ca baietii nu mai fac primul pas deoarece se tem de un refuz. Sau le e prea lene! Pentru unii refuzul nu e o scuza, ci un pretext.

Dar si reciproca e valabila.

Acum mi-am schimbat perceptia, face primul pas cine e mai inconstient, nu neaparat mai puternic sau mai fasnet! E acea persoana care zice: „Ei si ce poate sa se intample? Mai mult decat un „Nu” nu poate fi!”
Ah, si intre timp mi s-a cam acrit cu feminismul. Nu e atat de amuzant pe cat parea si daca o sa am vreodata o fata clar nu o sa o indoctrinez ca femeile pot face orice fac si barbatii, iar daca o sa am un baiat o sa il invat cum sa abordeze fetele, sa nu se lase afectat de refuzuri si sa le taxeze pe fetele rele, exact cum a fost si ma-sa!

Cum sa obtii masaj bucal in Guvern?

2010-05-06T23:00:00.006+03:00

- Bai baieti, de ce ne-am adunat noi aici... Joi avem intalnire cu astia de la FMI si ne ia dracu daca nu aducem o solutie palpabila...ceva acolo bun de luat in mana.
Stiti, marea problema in Romania e ca avem salarii si pensii prea mari, deci, ca sa ne revenim si sa ii facem pe aia de la FMI sa aiba incredere ca le vom da banii aia multi pe care ei ni i-au dat...tre sa le spunem ca facem pe undeva reduceri. Si daca tot avem salarii si pensii prea mari, tre sa le reducem...

- Sefu, Sefu, pai ne scalpeaza aia cum l-au scalpat pe Motoc..daca inainte strigau „Capul lui Motoc vrem!”, acum or sa strige ca vor capul nostru, si asta inseamna ca ne vor scaunul, ne vor fonctiile...si sefu, nu stiu mata ce zici, dar mie tare drag imi e scaunul meu directoral cu tapiterie din piele si masaj bucal.

- Da, da, stiu ca e a dracu de bun scaunul ala, mai ales masajul bucal. Dar de asta ne-am adunat aici, sa gasim idei cum sa scadem salariile si pensiile si sa ne pastram si masajul bucal. Cineva? Idei?

Tacere..

Un glas slab al unui putoi la inceputul ascensiunii lui se aude din curul salii.
- Sefu, cu permisiunea matale, eu nu am ce scaun sa pierd pentru ca eu la munca stau pe un tamburel, dar daca va dau o idee misto pe care m-au invatat pe mine la facultate, imi dati si mie un scaun cu masaj bucal?

- Ia spune mai pispirica, si daca ideea ta e buna, iti dau scaunul meu cu masaj bucal. Are si istorie si pastreaza intact meniul zilei impregnat in tesatura lui. Mai bun ca al meu nu gasesti. Are un iz de putere.

- Pai, sefu...ce-ai zice mata sa anunti ca ridici TVA-ul cu 20 si ceva la suta?

- Auzi bai pispirica, tu sigur ti-ai propus sa ajungi sa meriti un scaun cu masaj bucal? Ca mie nu prea mi se pare...

- Sefu, Sefu, stai asa sa explice eu ce vreau sa faci matale. Anunti ca nu mai rezista tarisoara noastra draga decat daca ridici TVA-ul. Or sa sara de cur toti astia care au IMM-uri, si or sa sara pe buna dreptate ca asa ceva i-am omori. Si apoi mata, ca sa ii faci sa creada ca iti e mila de ei, le zici, bine mai, aveti dreptate, sa marim TVA-ul e grav, dar uite ce solutie am gasit. Mai reducem salariile si pensiile, ajutoarele sociale si somajul. E mai bine asa. E o situatie de mijloc. Si ei or sa zica ca da, si or sa zica si ca matale e bun la suflet si economist de top.

Ceilalti dau din cap si isi scutura gusile porcoase. Economistul de top zambeste tamp si putanul nostru obtine masajul bucal. Inca o poveste cu happy ending.

Intelegeti mariile voastre situatiunea in care ne scufundam?

„Te iubesc!”

2010-05-03T02:22:00.006+03:00

...imi spuse el timid...

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand imi aduc aminte...
Era, si este inca, un blondut cu ochi albastri, frumusel foc. Pe vremea aia era bolnavior si slabut, scria foarte urat si pielea sa alba se prefacea foarte repede intr-un rosu sangeriu cand vedea o fata.

Avea sa zicem 9 ani. Venea la mine sa ne facem temele. Mama ne ajuta sa intelegem problemele alea la matematica..alea cu trei zile si cu scaunele aduse..ceva de genul in primele doua zile s-au adus 10 scaune si in ultimele doua zile 15 scaune.. Erau cam masochisti matematicienii astia sa ne solicite creierasul micut. Ce primele doua zile si ultimele doua zile cand scrie clar, negru pe alb ca erau trei zile. Ma rog, ne-am prins noi la un moment dat. Cred.

El, baietelul acela cu ochii albastrii, nu era genul care sa arate ca ii place de o fata luand-o la bataie precum facea dragul nostru Daniel, pe care, intre noi fie vorba, l-am busit o data incat i-am oprit respiratia. Ce sa ii fac daca mama lui nu l-a invatat sa nu se puna cu persoanele mai mari decat el. Eram Big Mama pe langa prichidelul ala, ca asa sunt fetele pana la o varsta.

Oricum, baietelul asta cu pielea de portelan m-a luat de mana cand am inceput sa plang pentru ca am luat nota 1 la Munca Independenta de la matematica. Si in dupa-amiaza aia a venit la mine acasa ca sa ma ajute sa invat tabla inmultirii. Am invatat tabla inmultirii in juma de ora, ca restul pana pe la 4 ore si ceva l-am petrecut chicotind si citind cartile matusii mele cu experimentele lui Freud. E psiholog. Matusa.
Poate te intrebi de ce am luat 1. Nu, nu am copiat. Doar ca nu invatasem tabla inmultirii. Din 10 socoteli am rezolvat una singura. Era aia cu 2x2.

Baiatul asta imi facea evantaie vara cand era cald si venea la mine in banca si isi punea o mana pe umarul meu. Chicoteau colegii si isi tragea imediat mana. Intr-o zi din clasa a IV-a, cam prin iunie, dupa ce recitasem poeziile pentru serbare, vine si imi da un evantai. Era cald. In drum spre casa a mers cu mine. Statea la 100 de m de mine. Era tacut. Eu ma hlizeam cu ceilalti colegi. Il intreb ce a patit. Imi spune ca nu il iubesc.

Intre timp am ajuns acasa. El a plecat mai departe tot suparat. Intru in bucatarie, ma astepta mama. M-a vazut ca am evantai. „E de la Ovidiu, zic eu!” si dau sa i-l arat. Cand l-am desfacut am vazut ca scria pe el „Te iubesc!”. „Mami, ce inseamna Te iubesc?”

A fost primul „Te iubesc!” spus sincer pe care l-am auzit de la un baiat. Poate a fost mai sincer si mai inocent decat miile de „Te iubesc!” auzite dupa.

In clasa a V-a nu am mai fost colegi. Eu am vrut clasa speciala de mate-info, dar trebuie sa va mai marturisesc ceva. El mi-a furat primul sarut cam prin clasa a VII-a. Si acum cand imi aduc aminte ma buseste rasul pentru ca in furtul sau m-a dat cu capul de perete. Si cica am fost botezati in aceasi apa. Asa mi-a zis mama!

Ehe, primul „Te iubesc!”, primul sarut si singura lovitura la cap care mi-a facut placere.

K.O.

2010-05-02T23:48:00.008+03:00

B-ul imi zicea ca sunt emo! M-a busit rasul. Imi zicea ca o sa imi tund venele. El e mai plastic asa din fire si abordarea a fost hilara. Altii s-au ingrijorat serios. Doamne fereste, sunt mai sadica de felul meu si imi place sa traiesc viata asta, sa ma loveasca in plex pana nu ma mai vad si sa ii rad in fata. Sunt o Alinuta veritabila. Stiu ca se poarta filatul, dar nu as vrea sa le dau o alta forma venelor. Sunt mai conservatoare in ceea ce priveste frizura capilarelor mele.
Dar o sa mai scriu in stil bacovian, ca nah, sincer e o veche pasiune de a mea. Si vad ca fac si eu ceva bun, macar sperii lumea.

In schimb am auzit ca s-a mai aruncat unul la Romana. S-a facut K.O. de unul singur.Pana la urma e adevarat ca barbatii sunt mai lasi si mai slabi de inger decat fetele.Parca de parerea asta era si Durkheim.
S-a aruncat din cauza uneia. Of frate, la cate probleme sunt in viata, la cat de multi oameni sunt pe patul de moarte cu cine stie ce boli incurabile si ei chiar ar da orice pentru inca o zi de viata si tu sa te arunci pe parbrizul metroului? Si pentru ce, pentru una?

Sunt mii, milioane si crede-ma, nici una nu merita viata ta. Viata ta e a ta si numai a ta si te nasti cu datoria de a o trai pana la capat, cu bune si cu rele.

Asta a fost asa, ca sa linistesc lumea. Nu sunt in depresie (sper :))), ci doar surmenata si cu multe pe cap. Toata lumea are zile proaste, chiar toata lumea. Si da, mai am si eu o viata personala care se pare ca imi mai da cate un sut, dar in rest, nimic iesit din comun. Aceeasi fatuca in lupta ei pentru supravietuirea citadina.

Acum o sa ma intorc la licenta mea draga pentru ca un spân care imi vrea binele ma astepta sa ma rastigneasca pe altarul cunoasterii. Si ce-o sa ma rastigneasca, de-o sa ma ia, nu Doamne Doamne, ci tabara adversa!

Later edit: Ok, sunt nesimtita rau la oboseala. Decat sa ma injure toata lumea ma bag la somn!

Pact cu Diavolul

2010-04-28T12:36:00.006+03:00

Am fata in par, visurile la picioare.. Sperantele mi le tin bine intr-un buzunar cu fermoar, iar copilaria mi-am uitat-o in poza din primul buletin.

Cine sunt?.. Habar n-am. Poate stii tu, ca mereu ai impresia ca stii. Hai, da-ti cu presupusul. Cum mama naibii sa stiu cine sunt daca eu nu mai stiu cine am fost, asta daca am stiut vreodata.
Hai sa-ti zic cine cred altii ca sunt. Bipedul cu IQ ridicat si cu zambetul pe buze. Atat. Nimeni nu vede mai departe, ca doar lacrimile din suflet nu le vede nimeni.

Sunt eu, nu cea de ieri sau de azi, ci aceea de maine.. Sunt tu! M-am nascut maine si am trait pana ieri. Astazi sunt la priveghi, dar sa nu aud linistea momentului de reculegere, ci tacerea rasului zglobiu. Sa nu vad garoafe pentru ca iti dau cu ele in cap. Le-am urat si cand eram vie si sigur o sa le urasc si dupa. Vreau flori de camp crescute in salbaticie si educate in spatiul limitat al libertatii, precum a fost educat si sufletu-mi intunecat.

Vreau sa faci un toast pentru moarte si intuneric. Sa fie sobru si sa radeti dupa. Sa imi pui pe tava toate defectele si sa arunci calitatile. Tine discursul in momentul in care vezi ca toiagul meu e pe sfarsit si florile incep sa se ofileasca, in momentul in care trupu-mi incepe sa se umfle si sa ma invinetesc. Stai linistit, nu o sa spun nimic. Promit.
O sa fiu tacuta precum un mort.

Ah, si sa nu uiti maine sa imi urezi toate cele bune pentru ziua mea. E ziua in care toata lumea se preface ca iti vrea binele si tu te prefaci ca ii crezi. Dar am o ultima dorinta inainte de a se stinge fitilul, ureaza-mi sincer fericire, pentru ca ea e singura credinta pe care as imbratisa-o, as crede in ea fara sa cercetez.

Daca as putea, as face un pact cu Diavolul pentru ea, dar nu vrea.. Sa-mi vand sufletul nu e de ajuns nici macar pentru o linie de fericire.

Noi romanii vorbeste bine româneste

2010-04-27T12:01:00.004+03:00

Mda...

„-Bună ziua, ma scuzati, cheia de la spalatorie e la dumneavoastra?
-Nu merge masinile. Maine cand vin Costica..”

„Copiii este cuminti mama, si asa este si fratii tai.”

Astea le-am auzit ieri...dar am auzit mii astfel de lectii de gramatica. Cand am poposit pe meleagurile lui Bucur, ma busea rasul si ma gandeam la Vanghelie. Mi se parea extrem de distractiv si a fost motivul pentru care am renuntat in a-mi mai corecta apropiatii cand greseau. Mda, eram a dracu de perfectionista in ceea ce priveste exprimarea corecta.

Apoi, cam dupa un an, nu mai radeam. Incepeam sa ma ingrijorez si sa ma minunez cand oameni la costum vorbesc ca si cum ar lucra la sapa.

Acum, imi vine sa plang.

Maine ce sa mai fac?

Marturisire

2010-04-22T02:28:00.004+03:00

Nu stiu sa cer ajutorul, nu am stiut niciodata!
Insa de ceva timp, am inceput sa invat ca nu pot singura, ca atunci cand mi se ofera ajutorul ar trebui sa il accept...ca trebuie sa ceri ajutorul atunci cand ai nevoie de el.

Nici nu stiu cand am inceput sa accept sa fiu ajutata, cand am acceptat ajutorul cuiva la bagaj, cand am cerut cuiva ajutorul atunci cand eram la pamant si am fost surprinsa sa mi se ofere imediat o mana, cand i-am cerut mamei bani fara sa ii spun ca ii voi da inapoi sau cand am spus ca am nevoie de ajutor pentru a ma descarca, pentru a vorbi.

Nu pot sa spun exact care a fost acel moment, dar pot sa spun perioada, respectiv in ultimele noua luni. Cum spune un profesor drag mie, „Lucrurile minunate se intampla in noua luni!”

Motivul pentru care nu am stiut niciodata sa cer ajutorul a fost faptul ca m-am maturizat mai devreme, am fost lovita de viata mai devreme decat altii, am aflat ce inseamna datoriile, responsabilitatile, respectul, tristetea, riscurile, inainte sa descopar ce inseamna termenul acela „multime” din matematica. Uite asa mi-am amintit ca am baza in matematica-informatica, nu prima mea dragoste, ci prima mea ura. Si nu matematica saraca m-a facut sa o urasc, pentru ca nu ar fi avut cum, ci un specimen de homo sapiens, ca doar noi putem sa determinam ura.
Am fost obisnuita ani de-a randul sa mi se ceara ajutorul de catre cei din jur, in nici un caz sa cer eu ajutorul, astfel ca mi se parea natural sa fie asa.

Nu o sa va vorbesc de copilaria mea minunata sau de adolescenta mea plina de responsabilitati si maturitate. Nu o sa va vorbesc nici macar despre perioada liceala care a reprezentat o schimbare brusca pentru mine.

Nu, nu vreau sa va vorbesc despre asa ceva, ci despre invatacelul Alina, Pingu, Alinutza, Badurica, spuneti-i cum vreti..acest invatacel care incapatanat cum e, vrea sa invete sa ceara ajutorul. Acum e cam stangaci acest invatacel. Nu e, nu vrea si nu va fi niciodata perfect, ci perfectibil.

Dar acest invatacel va sti sa ceara ajutorul atunci cand are nevoie, si asa cum multumea acum cateva zile celor dragi, lor le datoreza si acesta lectie.

Rujez pe buze zambetul meu..

2010-04-17T21:40:00.004+03:00

Este seara si pe zambet am lacrimi.. E acel moment in care nu mai pot tine in frau poarta gandurilor, momentul in care o asalteaza si imi fac tandari lacatele...momentul in care spun „Bine, fie ca voi!”...
Si nu mai opun rezistenta si le las sa imi distruga zidurile cetatii, tip cat ma tin plamanii „Intrati, vandalizati totul! Intrati si distrugeti ruinele si plecati dracu mai departe pentru a-mi reface baricadele.”

Si soarele s-a ascuns, se indreapta spre Tara Soarelui Rasare si vad ranjetul Lunii.. Sub razele timizi ale Lunii gandurile mele imi devasteaza teritoriul si picteaza graffiti pe la colturi. Imi intorc totul cu susul in jos si sunt nepasatoare la privirea-mi fulgeratoare. Stiu ca nu suport arta prostului gust si ma lovesc acolo unde stiu ca ma doare.
E seara si m-am intors acasa cu lacrimi in zambet.

Ascult rasul lor meschin si ma prefac ca nu aud! Le vad ocheadele iuti si le zambesc. Le zambesc pentru ca asa macar am bucuria de a nu le oferi satisfactia de a ma vedea trista. Sunt la pamant? Ti se pare! Si ce daca am julituri in genunchi, si ce daca ti se pare ca am cazut ieri pe scari... Si ce daca? Ti se pare!

M-am julit in genunchi incercand sa urc in acel copac de unde se vede totul. Si am urcat! E copacul meu, cel care ma asculta si nu arunca raspunsuri in doi peri! Copacul meu pe care egoista cum sunt il caut doar atunci cand am nevoie de el.

Si imi spune simplu „Zambeste, maine e o noua zi!”

Dap, maine dimineata, ca in fiecare zi, o sa imi rujez pe buze zambetul meu minunat!

Pentru cei care...

2010-04-14T15:49:00.002+03:00

... au simtit ca au murit, ca nu le mai bate inima si totusi au continuat sa se zbata in cautarea vietii..

... pentru cei care erau la pamant si totusi i-au sustinut pe altii sa se ridice...

... pentru cei ce au avut puterea de a accepta o mana de ajutor sau un zambet atunci cand erau la pamant...

... pentru cei ce au gresit si au avut puterea nebanuita de a recunoaste...

... pentru cei care au avut curajul de a taxa o greseala...

... pentru cei care au invatat sa ierte si sa o ia de la capat...

... pentru cei care stiu sa planga si sa rada cu pofta...

... pentru cei care au avut tupeul sa se puna pe tava si curajul sa nu calce in picioare ceea ce li s-a pus pe tava...

... pentru cei care s-au imbatat fara sa regrete...

... pentru cei ce isi respecta promisiunile...

... pentru cei ce au stiut sa castige si sa ofere incredere...

... pntru cei care stiu ce e respectul si au avut inspiratia sa ii invete si pe altii...

... pentru cei care au puterea de a o lua de la 0 (zero) cu entuziasm...

... pentru cei ce stiu sa riste, sa isi astampere curiozitatea si sa invete din greseli...

... pentru cei care au invatat ca bogatia cea mai mare e cuvantul dat, zambetul produs celui trist si respectul castigat, nu grosimea portofelului...

... pentru cei ce au reusit, sunt in curs de a reusi sau si-au propus sa reuseasca...

... pentru cei care fara sa stie au ajutat enorm...

... pentru cei care s-au dovedit a fi prieteni...

Pentru voi, multumesc!

Traieste Romaneste, brand de tara?

2010-04-13T15:57:00.004+03:00

Traieste Romaneste...sunt curioasa ce este de fapt.

Daca este cumva comunicarea la nivel intern a unei campanii ce se vrea brand de tara (colaboratorii asta imi inspira), felicitarile mele pentru ca degeaba ne chinuim noi sa ne imbunatatim imaginea in afara tarii daca nu ne imbunatatim imaginea tarii in proprii ochi.
Afirm „ce se vrea brand de tara” pentru ca de fapt se face atat de des greseala de a spune brand de tara imaginii de tara, cand de fapt reprezinta doua concepte total diferite si necesita abordari diferite.

Daca reprezinta un proiect comercial (vad ca au magazin online in constructie), jos palaria, pentru ca este foarte bine gandit.

Om trai si om vedea!

Dead man walking...

2010-04-13T10:41:00.006+03:00

Orasele mici de provincie au farmecul lor. De la respectarea traditiilor si a obiceiurilor, la linistea specifica, lipsa mijloacelor de transport in comun, la faptul ca toata lumea cunoste pe toata lumea, asta ducand la stilul tipic al romanului de a barfi pe cel pe care il cunoaste (mai mult, mai putin sau deloc).

Am fost acasa. Oras mic, toata lumea cunoaste pe toata lumea. Multi declara ca te cunosc cand tu de fapt abia daca i-ai vazut o data in viata si clar nu ii cunosti. Hey, dar ei te cunosc, si te cunosc chiar bine. Atat de bine incat pot vorbi de viata ta, de familia ta, de copilaria ta, de educatia ta, de sanatatea ta.

Si ca tot veni vorba de sanatate, mai nou am aflat ca sunt pe moarte. Cei care brusc au devenit doctori si mici Nostradamus-i(suna ca dracu) peste noapte (sau poate ghicesc in bobi, in cafea, carti, in ce le mai pica prin mana)au avut grija sa ma atentioneze, atat pe mine cat si pe familia mea ca o sa mor.

Ok, o sa mor. Stiu asta. E singurul lucru obligatoriu in viata, sa murim. Dar culmea e ca, de la caz la caz, o sa mor de ficat sau de cancer, si o sa crap cat de curand. Sau poate scap usor cu o boala de piele.
Nu va dati seama domniile voastre la ce ma refer eu acum si la ce se refereau domniile lor. Eh, pai sunt in tratament de o luna si unul din efectele tratamentului e pigmentarea tenului. Tratamentul e dermatologic, urmat sub stricta supraveghere a medicului, fara efecte nedorite pe termen lung.

Dar cum oamenii din orasul natal stiu multe despre medicina si mai stiu sa sara repede cu presupusul, dar nu se obosesc macar sa intrebe, am ajuns ca in aproximativ 20 de ore de cand am poposit pe meleaguri natale sa aflu din diferite surse (ca vorba aia, orasul e mic si multi au vadita satisfactie in a-ti spune ca „Uite mai ce vorbeste lumea!”; Lumea, ca fereasca Sfantul sa vorbeasca ei..) ca sunt pe moarte.
I-am apreciat mai mult pe cei care m-au intrebat daca sunt ok, decat pe cei care s-au grabit sa imi prevesteasca moartea ca urmare a unei boli de ficat sau a unui cancer de piele.

Altii, mai duiosi de fel, pe care nu i-a lasat inima blanda sa afirme ca sunt grav bolnava, au afirmat ca am o alergie, ori ca e o boala de piele, ori mai simplu, ca e ceva luat „din aer”. Wtf?

Iar eu rad. Ce pot sa fac? Sa ma pun eu cu chestiile de genul „Stiu eu sigur ca-i asa!”? Nu ma pun domn`le. Dar abia astept sa le vad mutrisoarele cand m-oi duce (vorba doinei) iar pe meleagurile natale peste cateva luni si or vedea ei ca traiesc si mai mult, ca tenul meu nu are nimic.

Ce-oi mai rade si m-oi minuna!

PS: Si totusi, eu chiar ador provincia!

Despodobesc bradul de Paste..

2010-04-07T13:32:00.010+03:00

Ma duc sa despodobesc bradul..da, stiu ca e 7 aprilie, ca tocmai a trecut Pastele, dar eu ma duc sa despodobesc bradul.. Da, e hilar, dar numai o Alinutza veritabila putea sa despodobeasca bradul de Paste
Atat de mult timp a trecut de cand nu am mai fost acasa.

Ma duc sa imi incurajez bunica pentru operatia de maine, sa zugravesc peretii care arata cata distractie a fost la Revelion si cat de periculoase pot fi Twister-ul, vinul fiert si rasul.. Sa stau la soare in curte si sa imi vad copacii infloriti, sa scriu la licenta pentru ca se pare ca inspiratia de Bucuresti nu imi prieste, sa ma rup de tehnologie, sa imi continuii transformarea (si aici doar putini stiu ca mi-a cam picat fata in ultima perioada), sa reintalnesc copilul zurlubatic de care va vorbeam Pastele trecut...

Ma duc sa plantez, insamantez...pentru ca la toamna sa culeg roadele.. Aceasta perioada este perioada definitorie pentru roadele culese in aceasta toamna...si la propriu si la figurat...

Hey, plus ca imi pregatesc sufleteste pe Buni pentru urmatoarea petrecere a carei gazda va fi..

Este o zi insorita, frumoasa, este o perioada perfecta tocmai prin imperfectiunile sale..

Pacaleala de 1 aprilie?

2010-04-01T07:42:00.006+03:00

As fi vrut eu..dar nu e asa!

Bucurestiul e paralizat. RATB este in greva. Dragi muncitori, sunati-va sefii si spuneti-le ca veti intarzia, iar daca ei vor lua acest anunt ca pe o pacaleala de 1 aprilie, problema domniilor lor.

Nu stiu cum a inceput pentru voi Ziua Pacalelilor, dar pentru mine dimineata e distrusa, implicit ziua e distrusa. Si culmea, jumatate dintre soferii RATB fac greva pentru ca nu li se vor micsora salariile, ci veniturile, si pentru ca exista o posibilitate sa nu isi primeasca primele de Paste.
Pai ce inseamna sa li se micsoreze veniturile? Bugetul RATB pe anul acesta este mai mic, astfel ca trebuia sa se faca ceva pentru a nu se face concedieri. Salariul ramane fix, doar ca se mai umbla la sporuri asa incat sa aiba in continuare de munca. E o cale de mijloc.

Eu nu mi-am primit prima de Paste nici anul trecut. Ce prima de Craciun? Nici nu stiu ce e aia. Iar anul asta clar nu voi primi prima de Paste. Sunt solutii de compromis si le accept. Ca asa e in tenis.

Inca sper sa se anunte ca e o pacaleala de 1 aprilie si sa ii injur mai pe ocolite pe soferii de RATB.

Jana nu e moarta..Jana se transforma..

2010-03-30T22:57:00.003+03:00

Ehehe..nu ma iubeste femeile..nu ma cheama Paraschiva..si cu toate ca nu ma cheama nici macar Jana, eu ma transform..

Pazea lume ca nu se stie ce iese..

Am langa mine cana galbena cu fata de cetatean turmentat, am pus niste cola (ca trecuse mult timp de cand nu mai degustasem acest elixir), tocmai ce m-am oprit din zbantuiala si din glume...si stau.. Fac inventarul. A fost o zi plina. A fost o perioada plina. Nu prea am mai ras sincer, iar glumele mele reusite erau inventate pentru a distrage altora atentia.
A functionat.

M-au scos din starea asta colegele de suferinta. Cele cu care impart oxigenul si dioxidul de carbon din camera, cele cu care impart mancarea, cele cu care rad sau plang la sfarsitul zilei..Cele care mi-au zis ca ma transform. Iar dupa ce am ras copios, ca asa sade bine oamenilor veseli dupa o masa copioasa, bineinteles ca ne-a apucat cantatul pe versurile lui Margineanu si dansatul haotic.

Atentie lume, Alina nu crapa asa usor, ci se transforma..Asa ca Jane, sa nu plangi, ca plansul e de forma..

Aparente

2010-03-24T23:47:00.003+02:00

I-am obisnuit pe cei din jur sa fiu vesela. M-am obisnuit si eu sa fiu vesela, sa rad, sa glumesc din orice. Daca am o zi proasta cei din jur nu prea isi dau seama ca ceva nu este in regula, iar in ultimele zile nu m-am dezis obisnuintei, am mascat foarte bine problemele. Am spus doar celor care contau pentru mine, am vorbit atunci cand simteam ca o sa explodez, m-au ajutat si doar ascultandu-ma si au spus simplu „Totul o sa fie bine!”.

I-am crezut pe cuvant. Bunica a fost intoarsa de la operatie de doua ori deja. E foarte ciudata situatia. Partea buna e ca daca o operau in ziua aceea probabil situatia s-ar fi agravat. Si acum asteptam. Iar.

Alina se mai poate preface macar o perioada zambareata. Stie sa reactioneze la situatii problematice, stie sa ridice moralul, sa planga atunci cand trebuie si sa fie de piatra cand situatia o cere; iar astazi tatal ei i-a vorbit despre cat de lasi sunt oamenii care se sinucid. Foarte subtil...tata, dar iubesc viata asta nenorocita mai mult decat orice altceva.

Cat o sa ma pot da fericita in fata celor care ma cunosc putin? Probabil ca foarte mult. Cat de repede ma ghicesc cei ce ma cunosc? Imediat. Dar ma cunosc cu adevarat mult prea putine persoane.

Sunt prefacuta? Habar nu am! Poate ca da. Dar prefer sa fiu prefacuta si sa imi ascund problemele fata de cei care oricum nu dau doi bani pe mine si pe problemele mele! Cine merita, vede dincolo de aparente!

Neputinta

2010-03-22T10:54:00.005+02:00

Prin prisma ultimelor intamplari din viata mea, am ajuns la concluzia ca cel mai urat sentiment pe care il putem trai este sentimentul de neputinta. Sa fii in situatia in care ai face orice pentru a rezolva problemele, dar sa nu poti face nimic efectiv si sa astepti ca altii sa isi faca treaba, iar din timp sa faci un aliat.
Cum mama naibii poti sa treci peste un sentiment de neputinta? Pai nu poti. Noi nu putem face nimic, putem doar astepta.

Si astept. Astept sa se termine operatia bunicii si sa imi sune telefonul, sa aflu ca totul e bine si ca nu i-a cedat inima in timpul interventiei, astept sa imi sune telefonul si sa mi se spuna ca bunicul o sa isi recapete mobilitatea bratului. Astept sa imi sune telefonul si sa mi se spuna ca mama a luat examenele si ca i s-a oferit acel loc de munca pentru care a facut multe sacrificii. Astept sa imi sune telefonul si sa mi se spuna ca sora mea a luat toate examenele si ca a terminat scoala cu bine.
Astept sa ma sune Buni, bunica mea de suflet, si sa imi spuna ca a trecut inca o zi fara probleme, astept sa primesc un telefon ca am fost acceptata acolo, in ceea ce numesc acum urmatoarea destinatie.

Astept.

Si nu stiu daca urmatorul apel primit va fi de bine sau de rau, nu stiu daca sa imi doresc atat de mult sa sune telefonul.

Later edit: A sunat telefonul. Nu stiu daca vestea era buna sau nu, dar bunica nu a mai intrat in operatie pentru ca a facut complicatii la plamani. Asta dupa ce ii stabilizasera problemele cardiace.

Geronto-sinucidere

2010-03-20T11:41:00.004+02:00

Batranii din Romania prefera sa se sinucida incet si dureros decat sa mearga la doctor! E o realitate dura, crunta, care se petrece sub ochii nostri, o realitate pe care putem incerca sa o schimbam.

Nu prea va dati seama la ce ma refer, asa e?
Hai sa fiu mai concreta. Acum cativa ani, bunica a facut un atac cerebral care i-a produs o semi-pareza pe toata partea stanga. Are si o hernie de disc neoperabila, mai exact are nervii de la coloana vertebrala prinsi intr-o masa osoasa care continua sa creasca.

Si-a revenit, a fost la o groaza de controale, a cerut si sfatul medicilor din alta tara, a incercat mai totul. De fapt, nu ea a incercat, ci copii ei au incercat totul, pentru ca daca era dupa ea, probabil proceda precum ciobanasul din Miorita si se resemna in fata sortii „implacabile”.

Doi ani de zile dupa toata povestea asta inca era cuminte, in sensul ca nu mai muncea la camp, nu mai ridica, isi urma tratamentul. Dar nu am reusit sa o tinem mult timp departe de pamantul ala care ii ofera atata satisfactie. Asa sunt batranii, asta e viata lor.

Am atacat-o toti cu argumente atat rationale, cat si emotionale. Ultimul dintre argumente a fost destul de dur si suna cam asa „Daca patesti ceva, nu are cine sa vina sa aiba grija de tine!” Dureros, atat pentru ea, cat si pentru noi. Imi pare bine ca am fost toti consecventi si am transmis acelasi mesaj. Au mai fost si alte argumente de genul „Sa nu patesti ceva pentru ca vreau sa iti cunosti toti stranepotii!”.

Au fost nevoie de cativa ani ca sa o determinam sa aiba mai multa grija de ea, dar a functionat iar acum riscurile de a ramane paralizata sau de a se intampla lucruri neplacute au scazut simtitor.

Acum am o alta problema, respectiv cealalta bunica. Nu am relatii prea apropiate cu ea ce e drept, dar e bunica mea. De trei luni ma rog la modul cel mai serios de ea sa mearga la doctor. Are hernie abdominala si probleme grave cu inima. Plus ca are complicatii de la un accident in urma caruia a avut coloana vertebrala rupta in 4 locuri.
E batrana si aplica exact acelasi text ca si bunica cealalta. Ca e vremea ei, ca de ce sa se mai duca iar la „cutit”, ca nu stie daca mai apuca Pastele.
Astazi chiar am crezut ca se va duce la spital pentru ca deja se simte rau de o perioada destul de lunga. A amanat pentru luni, asta dupa ce toata lumea s-a pus pe capul ei. Nu va zic ca am folosit acelasi text cu stranepotii, ca trebuie sa ii cunoasca pe toti, ceea ce implica de fapt sa aiba parte de stranepoti din partea mea.

A functionat si aici.

Dar sunt sute, mii de batrani care se complac in situatia lor, care nu au motive sa mai traiasca, care nu au o familie care sa ii determine sa lupte, care isi asteapta sfarsitul si care de fapt sunt morti pe dinauntru de mult prea mult timp.
E trist. Sunt batranii nostrii, sunt trecutul nostru, sunt istoria noastra, suntem parte din ei.

Sunt trista pentru ca am doua bunici si un bunic. Celalalt bunic a plecat de mult dintre noi si el a luptat cu boala 17 ani. Sa speram ca vor lupta si ei pentru ca eu chiar vreau sa imi cunoasca copii si poate sunt egoista, dar nu sunt pregatita sa ii las sa plece. Nu vreau!

Later edit: Well, partea buna este ca astazi, luni, 22 martie, bunica va fi operata de urgenta. Partea proasta e ca acum 2 zile bunicul a fost operat de urgenta. In ambele cazuri s-a dus multa munca de convingere.

Lupul schimba parul, dar naravul ba

2010-03-19T01:07:00.008+02:00

Imi plac zicalele acestea populare. Descopar adevarul si invatatura din spatele unor glume traditionale. Nu vreau sa urc vaca pe casa asa cum incerca Pacala, nu vreau sa neg adevarul din spatele cuvintelor „Prietenul la nevoie se cunoaste!”, sau sa spun ca ceea ce m-a invatat bunica in copilarie cu referire la „Mutul care f*** pamantul, care tace si face!”...
...iar eu, eu m-am declarat mereu un drac, pentru ca drac mort si rata inecata n-a vazut nimeni. Bine, poate o rata inecata da, dar drac...

Folclorul romanesc este fabulos, traditia este extraordinara! As vrea sa gasesc o culegere de zicale, proverbe, fabule si morale. Sa reascult bancurile si umorul din perioada comunista, sa ma uit la maestrul Caragiu si sa ma minunez de cum pune in scena Mefisto, plecand tocmai de la zicalele legate de Dracu!

Dar vroiam sa va vorbesc despre o anumita invatatura din strabuni, si anume „Lupul isi schimba parul, dar naravul ba!”

I-am testat adevarul in mai toate domeniile. Incepand cu dragostea, familie, munca, cercul de prieteni, show biz, dar s-a adeverit si in actiunile mele, atat cat reusesc eu sa ma analizez.

Cand iti accepti iubitul/iubita, prietenii, accepta-i asa cum sunt pentru ca ei nu se schimba. Se pot preface mai bine sau mai rau, mai mult sau mai putin. Se pot preface doar pentru a te impresiona sau pentru ca te iubesc si vor sa ii vezi altfel.

Ii poti vedea intr-un anumit mod pentru ca peste ceva timp sa declari ca s-au schimbat, ca nu mai sunt ca inainte. Ba pardon, oamenii nu se schimba. Se cizeleaza, dar nu se schimba. Iar daca ei se dovedesc altfel decat cum ii stiai inseamna ca nu ai vazut adevaratul om sau ca nu ai vrut sa vezi adevaratul om din spatele mastii.

Din proprie experienta spun ca am vazut ceva ce nu era. Am speram sa se schimbe el, ea, ei. Am crezut in promisiunile si regretele lor. Daca ea regreta ca este asa si ca ii face rau, ma gandeam ca va duce la bun sfarsit acel proces de schimbare. Pe naiba!

Iubitul sau iubita nu mai sunt ca la inceput? Ti se pare doar! Nu ai vazut bine. Si nu e vina lor, ci e vina ta ca nu ai vrut sa vezi ceea ce era evident.
Prietenii sunt neindemanatici! Unele persoane iti par prefacute pana in maduva oaselor? Ehe, felicitarile mele. Ai inceput sa vezi in sfarsit.
Din pacate sunt persoane care traiesc toata viata in prefacatorie, care nu vor sa vada asa ca daca ai inceput sa intrezaresti macar adevarul despre cei din jur, bravo.

Nimeni nu se schimba! Toti ramanem la fel, cu bune si cu rele, iar daca iubesti, iti accepti prietenii asa cum sunt. Iar ei daca te iubesc, se vor slefui!

Dar doar atat! Asta e maximul admis!

Moartea unui imperiu

2010-03-13T10:16:00.008+02:00

Imperiile cad. Gigantii au picioare subtiri. Istoria ne-a dovedit ca imperiile se nasc, cuceresc, au perioada lor de glorie in care influenteaza pionii mai mici, si apoi mor. Mesopotamia, Egiptul, Persia, Roma, Germania, SUA sunt doar cateva exemple. Primele dintre ele au murit demult, SUA sta in perfuzii.

Si nu e vorba de criza financiara. Nu aceasta le-au slabit. SUA sunt slabite de mult iar criza economica nu a facut decat sa ne demonstreze ca un mare imperiu nu mai poate face fata problemelor. Au mai avut crize economice si caderi ale burselor, dar niciodata nu le-a trebuit atat de mult pentru a-si reveni. Visul american nu mai are acelasi ecou in sufletul si in dorintele celor cu ambitie. Nu mai are acelasi ecou nici macar pentru americanul de rand. Obama este la carma unei epave care este lovita de stanci, fara a mai putea sa faca altceva decat sa prelungeasca declinul. Gigantul abia mai rasufla si ca de obicei, ca in orice suprematie... The King is dead! Long life to the King!

Dar cine e urmasul de drept al tronului? Un alt imperiu mort acum mult timp si renascut din propria cenusa, care are la baza traditia si respectarea ei. Nu sunt tarile arabe, cel putin nu deocamdata. E Asia. Si Japonia in principal. Deci, tinerii asiatici doxati la Harvard, Oxford, Standford, Sorbona, etc. s-au intors ani de-a randul si au pus bazele unui stat cu adevarat puternic.
Langa Japonia, ca asa e frumos, regele sa aiba o regina, sta impozanta China care a avut bani sa imprumute statul american, si astfel sa il slabeasca. Nu uitati, un imprumut slabeste tara care se indatoreaza, in nici un caz nu o fortifica, asta ca sa privim imprumutul la FMI cu ingrijorare.

Alte centre de putere? Tarile nordice care au cele mai mari investitii in educatie si cercetare la ora actuala si care vor culege roadele peste cativa anisori. Dar atentie, ele nu vor suprematie, pentru ca nu e atat de bine pe cat pare sa fii puternic. Au invatat de la Elvetia. Ajuta-i pe cei care te platesc pentru ajutor, ramai neutru, vezi-ti propriile interese si nu te abate de la principiile tale, o data adoptate.

Romania.. Eh, Romanica noastra draga ramane tot la statutul de moneda de schimb, de jucator ce triseaza si se duce si la concurenta. Isi intoarce privirea in functie de locul de unde se mai iveste o mana ce imparte pomana. Si asa va fi mereu, pentru ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba.

Poporul care nu isi cunoaste istoria si nu invata din greselile trecutului e blestemat sa le repete!

Povestea unui pârt..

2010-03-11T00:23:00.005+02:00

Trag de cuvinte...trag si sper sa te fac sa crezi ca sunt acolo...ca imi pasa de ceea ce imi spui..Incerc sa ma amagesc, ca imi pasa de ceea ce iti spun...Dar oare imi pasa? Foloseste-ti textele pentru cei care chiar raman surprinsi de ele. Te scremi mult, nu am ce zice.
As vrea o injuratura, serios. Ar fi mai interesanta, mai speciala. Macar ai avea interesul si atentia mea. Asta daca stii sa injuri mai bine decat mine si nu cumva o sa te impachetez in 2 timpi si 3 miscari. Merita sa incerci totusi.

Acum sunt doar vorbe goale exact ca cele de demult. Doar cuvinte aruncate de dragul conversatiei. Glume fara sare. Fraze fara piper. Parturi fara miresme. Stau in fata tastaturii si etalez un zambet larg. Zambesc. Dar nu datorita glumelor tale. Zambesc pentru ca sunt fericita. Sunt eu. Nu uita, eu mananc condimentat, asa ca daca nu ai sare si piper..nici macar nu adulmec.

Si apropo de fericire, nu am inca fericirea aia mult asteptata, dar am o fericire inmiita fata de alte dati, alte locuri, alte povesti. Si uite asa imi dau seama ca iubesc cu adevarat. Cam tarziu mi-am dat seama ca iubesc, dar iubesc. Cum nu te-am iubit pe tine. Iubesc altfel.

Speri sa ma surprinzi? Nu ai cum si nici nu ai mai avea cum. Sa ma surprind? Intotdeauna.

Si acum..respir...rasuflu usurata...Ah, apropo de rasuflat. Azi in RATB-ul super aglomerat, stateam pe scaun si s-a simtit un iz de part. M-a busit rasul. Ce era sa fac daca oamenii s-au hotarat sa tina postul si sa bobineze numai fasole. Macar sa invete si ei sa stranga din fese. Nenea ala chiar a reusit sa ma surprinda. Partul s-a nascut in chinuri, a trait putin, dar a avut perioada lui scurta de glorie si atentia noastra a tuturor. Ce ai zice daca te-ai screme si tu nitel mai mult?

Ce legatura au aceste doua povestiri? Aparent, nici una. Dar e destul de ciudat sa te pun langa povestea unui part, nu crezi?
Ciudata povestea...ciudata eu...Nimic nou sub Luna, dar numai lucruri minunate pe Mercur.

Discriminarea barbatului

2010-03-06T18:04:00.011+02:00

Vine 8 martie..ce fericire pe capul nostru! Flori, cadouri, „La multi ani!”... Daca lucram la Petrom, ni se va da liber si chiar si cateva milioane in plus, pentru ca asa prevede si contractul colectiv de munca. Zi libera, bani in plus doar pentru ca suntem purtatoare de uter. Nu cumva asta e o forma de discriminare a barbatului legalizata la nivel intern? Intreb si eu...

E bine sa fii femeie in zilele noastre. Nu mai luptam pentru egalitate de sanse, ci pentru dominare. Din studii antropologice a rezultat ca inaintea erei patriarhale (in care INCA ne mai aflam), a existat o epoca matriarhala. Si acum ce facem? Luptam cumva impotriva discriminarii cu o arma numita...DISCRIMINARE?

Nu ma intelegeti gresit, imi plac florile si abia astept sa mi se zambeasca pe 8 martie si sa mi se spuna „La multi ani!”, dar vreau sa aiba si barbatii o zi a lor. Pentru ca merita!

Daca femeia primeste zi libera, asa ar trebui sa primeasca si barbatul de ziua lui.

Dar...STAI...el nu are o zi a lui.

Ziua Femeii e recunoascuta international, Ziua Barbatului nu exista!

Later edit:

Acest post a fost publicat cu scop academic si avea rolul de a promova o idee, respectiv Ziua Barbatului, sustinuta si prin alte mijloace, cum ar fi: http://pe-cand-si-ziua-barbatului.blogspot.com/ sau grupul de pe Facebook.

Just me...

2010-02-28T01:22:00.005+02:00

Aceasta este o aberatie nocturna fara sens, si totusi...cu talc...

Sunt un copil mare!

Nu numai ca imi face o adevarata placere sa fiu un copil, dar chiar sper sa raman asa. Sa pot rade si peste 10-20 de ani cu gandul la moaca pe care am facut-o cand am spun un NU radical, sa pot face glume deocheate, sa folosesc autoironia pe post de arma, sa imi permit sa cobor din masina si sa merg pe jos chiar daca sunt in intarziere, sa pot rupe relatii cu gandul ca frate, nu mai e nimic si nu se merita sa tragi de ceva ce e mort de mult, sa fac proiecte pe ultima suta de metri si sa am idei out of the box, sa am satisfactia reusitelor si a nereusitelor, sa nu ma plictisesc niciodata, sa ii pot spune consortului, „Stii iubitule, am chef sa fugim undeva departe. Ia un concediu si hai!”...si sa nu regret...

Am mai spus eu ca ceea ce imi doresc in viata e sa fiu fericita, si aici intra toate acele lucruri care il fac pe om fericit: copii (ar trebui sa fie nitel dracusori ca sa fie pe gustul meu), catel, dragoste si nu sex in general, sex si nu dragoste in particular, casa si nu apartament, gradina, profesie, dar o profesie pe care sa nu o practic ca pe un serviciu, ci ca pe o profesie, un Buna dimineata spus unei persoane care m-a sforait.. O cafea bauta in doi... un „Te iubesc!” sincer si care are alaturi respectul, comunicarea, atractia, iubirea, cu toate ca si-a pierdut flama aia idioata care ne facea sa rosim si sa ne balbaim la inceputuri...

Un lucru il stiu sigur..acel producator de sforaituri exista..si e producatorul meu de sforaituri..

Iar acum, sunt doar un copil bezmetic, care nu are chef sa adoarma, care iubeste, care rade, care se preface ca nu are probleme, care dimineata se trezeste sa se duca la munca.. Ce e? E foarte normal sa ma duc duminica la munca. Asta fac toti tinerii la 20 de ani :))..
Un copil aparent ca toti ceilalti, dar clar un copil altfel!

Apropo, nu uitati sa luati martisoare. Vine primavara, natura renaste, fetele se imbraca in fuste, Alina debiteaza, blogul isi schimba fata!

Robotel, cu viata de robotel, visand sa devina om mare

2010-02-24T11:18:00.005+02:00

Ieri...

M-am trezit, am terminat o tema care avea deadline de 24 de ore, cand sa o trimit, am ramas fara curent, implicit fara internet (swich), m-am panicat, am incarcat documentul pe stick, am fugit la dus, m-am intors, m-am imbracat, a venit si curentul, am trimis tema..am respirat 2 minute..

Apoi am luat-o la fuga spre munca, am parcurs strada pana la autobuz destul de rapid, am ajuns si mi-am petrecut 4h intr-o cladire prin a caror geamuri se vedea frumusetea naturii.

In timp ce mergeam spre munca am vazut un barbat la vreo 25 de ani cu sani si cu mameloanele excitate de frigul de la metrou, am vazut cum peronul de la Victoriei, care este blocat pentru lucrari de 2 luni, este in reconstructie, dar nimeni nu muncea. Erau 3 muncitori in spatele panourilor metalice care vorbeau despre politica, despre sporuri salariale, despre munca.
Hilar, vorbeau despre munca, dar nu o practicau. Vorbeau despre salariu, dar nu stiu cat il meritau. Vorbeau despre sporuri, dar le-as fi recomandat sa vorbeasca despre opriri salariale la cat prestau.

Intru in metrou si se aseaza langa mine un batran prafuit de vreme. Avea barba alba si lunga exact ca a lui Mos Craciun. Era slabut, topit de ani, imbracat cu haine ponosite, dar curate. Se simtea mirosul intelectualului, a fostului profesor.
O privire inca vie si cu o sacosa de reviste. La un moment dat scoate un ziar. Citea Curentul din ziua respectiva.

Ma ridic, trebuie sa cobor. Dintre baiatul cu sani, muncitorii nemunciti si batranul prafuit de vreme il aleg oricand pe batranel.
Urc intr-o fuga scarile si fug spre munca.
A fost o zi superba, iar eu am stat in cladire. Acolo nu e nimic nou. Toate`s vechi si noua`s toate.

Am iesit de la munca, am mancat ceva pe fuga in timp ce ma indreptam spre facultate. Urmau alte 4 h intr-o alta cladire.
Norocul meu ca imi place sa invat, sa merg la cursuri, sa sorb vorbele intelepte si sa taxez ceea ce e expirat.
De la facultate am fugit in Carrefour. De o saptamana tot zic ca ma duc sa cumpar de mancare. Alerg ca un titirez si pe acolo, la intoarcere m-au asteptat colegele de camera ca sa ma ajute, ajung in camera, radem si ne punem la sfat incat nu ne-am dat seama cand au zburat orele.

In dimineata asta le rugasem sa ma trezeasca si s-au tinut de cuvant. M-au trezit exact dintr-un vis. Era mai degraba cosmar. Ceva cu niste caini care s-ar fi infruptat cu o bucata din partea mea dorsala. Au plecat la munca si eu am adormit la loc. Tipic...

De ce am scris aceste randuri? Nu stiu. Poate pentru ca mi-am dat seama ca asa sunt zilele mele in general. Fug de colo colo. Vreau sa fac si facultate, si nu imi place sa fiu mediocra, ci sa am satisfactie maxima. Vreau si munca pentru ca ma cam intretin singura. Vreau si timp liber, vreau..multe...

Dar nu am timp pentru tot ceea ce vreau si fac alegeri. In fiecare zi aleg ceea ce consider eu a fi mai important. Sper doar sa aleg bine...

Sunt un robotel..intr-un oras al roboteilor...care au vise de robotei...care duc o viata de robotel...care isi doresc cu disperare sa devina...oameni..

Si nu orice fel de oameni...ci oameni mari...

Pot sa iau liftul? NU, nu poti

2010-02-21T12:07:00.006+02:00

...si cum ajung acolo, sus?..

Nu stiu daca doar vietile noastre sunt asa, sau asa sunt toate, dar cine le-a inventat a uitat sa prevada necesitatea unui lift. Viata a devenit atat de complicata incat scarile au din ce in ce mai multe trepte, sunt din ce in ce mai spiralate, treptele sunt ba mai inalte, ba mai joase, incat ne obliga sa ne mai oprim din cand in cand.

E ca si cu infrastructura Bucurestiului..Nu s-au gandit ca numarul masinilor va creste atat de mult, incat strazile si traficul actual..sunt asa cum sunt.

Nici eu si nici tu nu suntem sportivi de performanta, asa ca a te opri din cand in cand nu e o tragedie. Ne mai cade ceva din buzunar, ne mai intoarcem cateva scari, ne mai oprim sa ne uitam in spate, mai aruncam o privire in sus... Asta e farmecul scarilor.
Important atunci cand urci e sa nu te opresti, sa nu te complaci in situatia actuala, sa vrei intotdeauna mai mult, sa lupti pentru mai mult, sa inveti sa treci peste cazaturi si in urcarea ta sa nu ii blochezi pe altii. O fi ea scara ta, dar din cand in cand se mai folosesc si altii de ea pentru a urca sau a cobori, astfel ca vietile noastre sunt ca niste scari intortocheate si habar nu ai cand te loveste unul, cand te ajuta altul sa urci sau sa cobori, cand un altul se intretine la vorba si cand un altul se opreste pe scara lui si nu vrea in nici un chip sa mai inainteze.

Tu vezi-ti de scara ta, de treptele tale, ia-ti buzunare cu fermoar ca sa nu iti cada prea multe din buzunar, nu ii bloca pe altii si urca. Cucereste-ti propriul Everest si urca si mai sus de el. Urca...

Cine nu are o viata agitata si plina de neprevazut, nu are viata, nu are ce povesti. Dar si cine are o viata prea agitata...o doamne...ii urez rezistenta!

Nu uitati regula de bun simt, Se stationeaza pe partea dreapta!

A vorbi e ca aerul pentru mine

2010-02-18T16:28:00.003+02:00

...iar acum pot sa spun ca nu mai respir...

Am racit, dar o raceala atat de ciudata incat a bagat divortul si a facut partajul...nici nu a plecat inca si tot mi-a luat vocea... Justitia nu e corecta si fac recurs..imi vreau vocea inapoi..

Acum daca vorbesc la telefon trebuie sa tip pentru ca interlocutorul sa ghiceasca ce vreau sa spun.. Eu vorbesc mult..rad...chiar vorbesc mult, credeti-ma, si mi se pare criminal ca acum sa...TAC..

Mi s-a mai intamplat sa mutesc cand eram in clasa a 8-a si doua saptamani nu am reusit sa vorbesc deloc. Imi raspundea mama la telefon.. Atunci am facut baie in lac pe ploaie si tare bine a mai fost...dar acum nu am nici macar o satisfactie pentru mutenia asta..

2005...2010...2015

2010-02-16T17:23:00.008+02:00

Tocmai ce am terminat de rezolvat 3 teme care imi conditionau participarea la un curs optional. Imi place ideea aceasta...Vrei sa participi la cursul acesta? Hai va vedem daca esti apt pentru a participa sau nu..

Pe langa faptul ca in termen de 24h a trebuit sa fac 3 teme (1:Scrisoare de prezentare:Eu in 2005,Eu in 2010, Eu in 2015; 2: Definitie a relatiilor publice comnentata si 3: Scrisoare de motivatie- De ce vreau sa particip la acest curs? De ce sunt apta/merit sa particip la acest curs? )pot spune cu mana pe inima ca m-a ajutat sa ma analizez si sa vad ce am fost, ce sunt si unde vreau sa ajung..

Va postez scrisoarea de prezentare....

Dragă doamnă Dorina Guţu,
Nu mă cunoaşteţi, m-aţi văzut de două ori, dar abia acum pot spune că aveţi posibilitatea să aflaţi câteva lucruri despre studentul din anul III, grupa 2, Alina Bădură.

Alina Bădură în 2005
Vârsta: 16 ani
Porecla: Bădurică
Deţineam multe vise și întotdeauna aveam la purtător multă ambiţie

O zi obişnuită din viaţa mea din acea perioadă începea cu trezirea la ora 6, rutina de dimineaţă şi îmbrăcat în grabă, micul dejun nu îl mai iau de când eram la grădiniţă aşa că aveam timp în plus pentru a mă dezmetici. Îmi luam ghiozdanul în spate și fugeam să prind microbuzul. Locuiam în oraşul Mărăşeşti şi învăţăm în oraşul Focşani, la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, specializarea Istorie- ştiinţe sociale, la o distantă de 25 de km.
Ajungeam la liceu, îmi ceream scuze dacă întârziam pentru că se mai întâmpla acest lucru datorită drumului, mă „furişam” sub ochii tuturor colegilor pe scaunul din prima bancă și încercam să recuperez cele predate de la colega de bancă.
În prima pauză îmi aşezam geaca în cuier şi respiram. Aşa începea ziua. Aşteptam cu nerăbdare ora sau orele de istorie de pe ziua respectivă pentru că îmi adoram profesorul. Fiind la specializarea Istorie- ştiinţe sociale, aveam 8 ore de istorie pe săptămână, incluzând opţionalele.
În jur de ora 14 terminam orele și dacă nu rămâneam cu colegii de proiecte prin cine ştie ce clasă pentru a „pune tara la cale” cu puterile şi speranţele unor copii de 16 ani, fugeam să prind microbuzul „de fix”, cum îi spuneam eu, mă îndreptam spre casă, mâncam, râdeam cu bunica, pentru că a fost şi este încă o femeie foarte veselă, vedeam ce am de pregătit pentru a doua zi, ieșeam cu prietenii și niciodată nu adormeam înainte de ora 12 noaptea.
A doua zi suna ceasul la 6...
Anul 2005 a fost un an greu pentru mine. Eram în clasa a X-a, familia mea se mutase în afara ţării, iar eu am refuzat să plec cu ei. Mi-a plăcut Italia, dar doar ca să o vizitez, nu ca să locuiesc acolo. Am rămas cu bunica şi am devenit fiecare stâlp de susţinere pentru cealaltă. Şi acum sunt surprinsă de faptul că mama mi-a respectat alegerile făcute şi m-a susţinut întotdeauna, indiferent de alegerea făcută.
Eram implicată în diferite voluntariate şi mereu impulsionată de către profesorul de istorie, cel care s-a implicat foarte mult în formarea mea. Dacă astăzi sau mâine voi fi cineva, îi datorez mult din acest lucru doamnei Căinap.
Pe atunci vroiam să dau la Facultatea de Ştiinţe Politice sau la Drept.

Alina Bădură în 2010
Vârsta: 21 ani
Porecla: Pingu`
Deţin multe vise, am multe reuşite și întotdeauna am la purtător multă ambiţie și un zâmbet larg.

Da, vroiam la Ştiinţe Politice sau la Drept, dar am ajuns la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, şi dacă ar fi să o iau iar de la capăt, în mod clar tot la această facultate aş da admiterea. Habar nu aveam ce presupune această facultate, dar i-am descoperit părţile bune şi rele de-a timpul anilor.
Sunt anul III şi între timp nu am mai avut timp să particip la prea multe proiecte extraşcolare aşa cum făceam în liceu. Mă întreţin singură de un an jumătate şi sunt foarte mândră de acest lucru. Locuiesc la cămin deja de doi ani şi pot să declar că viaţa la cămin este extraordinară, te formează altfel, te învaţă să îi respecţi pe cei din jur, să ştii să împărţi spaţiul, să renunţi la mofturile şi mâncarea de acasă, te maturizează.
Anul 2010 m-a găsit la petrecerea dintre ani în casa bunicii, cu alţi 10 colegi de facultate. Eram costumaţi şi ne distrăm, ne băteam cu zăpadă şi cu şampanie. Nu ştiu dacă proiectele de grup realizatea în timpul facultăţii sau efectiv faptul că ne-am potrivit la caracter ne-a apropiat aşa mult, dar am rămas uniţi de-a lungul celor 2 ani şi jumătate.
Tot în ceea ce priveşte facultatea, deja trebuie să predau până vineri, 19 februarie, primul capitol din lucrarea de licenţă. Tema este Noile media şi rolul lor în gestionarea crizelor de imagine a liderilor politici.
Mi-am dezvoltat de-a lungul anilor capacitatea de a lucra în echipă, de a lucra sub stres şi cu termene limită, de a lucra noaptea şi de a avea o satisfacţie maximă atunci când totul se termină cu bine.
De asemenea, până în iunie trebuie să îmi completez dosarul pentru admiterea la masterat şi să susţin examenul de certificare lingvistică, pentru că voi studia în afara ţării. 2010 va fi un an tumultos, greu, dar alegerile făcute în acest an îmi vor marca viitorul, atât profesional, cât şi personal.

Alina Bădură în 2015
Vârsta: 26 ani
Porecla...sper să rămână Pingu
La purtător ambiţie, reușite profesionale și puterea de a trece peste obstacole datorită experienţelor anterioare.

Da, în 2015 voi fi absolventă a Universităţii Concordia din Canada, a masteratului Antropologie socială şi culturală şi voi fi la începutul carierei mele de consultant sau mediator intercultural. Vreau să lucrez în diplomaţie, ştiu că îmi va fi greu, dar voi reuşi pentru că nu am fost şi clar nu voi fi vreodată genul de persoană care să renunţe la visul său. De asemenea, în 2015 voi studia în cadrul Institutului Român de Diplomaţie.
Vreau să lucrez în România sau pentru România pentru că nu mă văd locuind în altă tară, şi nu, nu e vorba de patriotism, dar consider că la rândul meu pot învăţa pe alţii în ţara mea câte ceva din cele însuşite de-a lungul anilor.
Până în 2015 voi învăţa multe şi voi mai avea încă multe de învăţat şi din 2015 înainte.
Am zis!

Cu stimă,
Alina Bădură

PS: Acest exerciţiu a ceea ce am fost, ceea ce sunt şi a ceea ce voi deveni m-a făcut să realizez că am evoluat foarte mult de la copilul plin de vise în vârstă de 16 ani şi că până la urmă sunt mai ambiţioasă decât credeam. Vă mulţumesc.

...si scrisoarea de motivatie...

Nume: Bădură Alină
Adresa: Bucureşti
Telefon: 0743xxxxxx
e-mail: alina_badura@yahoo.com

Doamnei Conf. Univ. Dr. Dorina Guţu,
Titularul cursului de Relaţii publice în context internaţional
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Vă solicit atenţia în legătură cu participarea la cursul Relaţii publice în context internaţional, participare condiţionată de îndeplinirea cerinţelor făcute publice de către dumneavoastră în cadrul primului curs, susţinut în seara zilei de luni, 15 februarie 2010.
În calitate de student în anul III, grupa 2 al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice sunt atrasă de perspectivele de dezvoltare profesională oferite de acest curs. Mai jos, voi răspunde întrebărilor înaintate de dumneavoastră.
De ce vreau să particip la acest curs?
Vreau să particip la acest curs pentru că am nevoie de informaţiile referitoare la activitatea de relaţii publice în context internaţional, pentru că aplic la un masterat ce implică medierea interculturală şi pentru că aceste informaţii reprezintă baza viitoarei mele profesii de mediator intercultural.
Ştiu din experienţa colegilor mai mari că profesorul este foarte organizat şi corect, poate dur uneori, dar tocmai acestea sunt motivele pentru care voi avea o satisfacţie a celor însuşite în urmă acestui curs.
De ce merit să particip la acest curs?
De ce nu? Locuiesc într-o tară democratică, unde nu se fac discriminări privind etnia, religia sau sexul, iar dreptul la educaţie este susţinut prin lege.
Îmi respect termenele limită, nu plagiez, temele mele sunt întotdeauna bine argumentate şi la obiect, cu idei originale atât cât îmi permite subiectul propus, vreau să învăţ cât mai multe şi voi fi prezentă la cursuri şi seminarii.
În speranţa că v-am trezit interesul, vă mulţumesc pentru timpul acordat lecturii acestor rânduri şi abia aştept să particip la prelegerile dumneavoastră.

Cu mulţumiri şi consideraţie,
Bădură Alina

Acum astept sa vad daca sunt sau nu apta pentru a participa la acest curs...duminica aflu..

Later edit:

Hey, se pare ca merit sa particip la acest curs. De acum incepe greul si dau de dracu..

Valentine vs Dragobete

2010-02-13T23:57:00.003+02:00

3...2...1...

Peste 3 minute este ziua dragostei..ma rog, poate doar pentru cei care stiu sa iubeasca doar in ziua de 14 februarie..Valentine Day...

Da dar sincer prefer Dragobetele de mii de ori.. nu e nationalism, patriotism, traditionalism sau o alta forma de conservare si perpetuare a traditiilor..nu o sa ies afara sa caut zapada pe care sa o topesc si sa ma spal cu ea pe par, nu o sa astept flacaii la usa..nu..doar ca imi e mai aproape de inima Dragobetele, fiul Babei Dochia care facea inima fetelor sa tresara..
Si totusi, intr-o lupta Valentine vs Dragobete, ori pierd amandoi, ori castiga amandoi..depinde cu cine tine si Cupidon

Nu conteaza ca este 14 februarie, 24 februarie, aniversarea a nu stiu cati ani de relatie.. iubiti oameni, iubiti..este foarte simplu.. Fiecare zi este ziua iubirii si nu trebuie sa apareti cu o inimioara rosie, un trandafir sau cine stie ce considerati a va reprezenta sentimentele la usa iubitei/ului pe 14 sau pe 24 februarie..

Iubiti oameni pentru ca dragostea e foarte simpla si usor de gasit, numai noi cand ne iubim o complicam in asa fel incat nu ii mai vedem magia..

Va multumim ca ati apelat...

2010-02-08T22:31:00.003+02:00

...CFR - serviciul de calatori. Apelul este taxabil. Țâr..Țâr..Țârrrr..

Si Țârul e taxabil..ca de vorbit nu am vorbit..

Vremea in Romania tot timpul ne surprinde. Cu asta m-am obisnuit. M-am obisnuit pana si cu singurul accelerat care are in compartimet 8 locuri in loc de 6. M-am obisnuit pana si cu nasul care iti spune „Ah, ati luat bilet domnisoara?” pentru ca apoi sa observi ca esti singura din compartiment care a cumparat bilet..

Am incercat toata ziua sa sun la 0219521..se auzea numai tonul de ocupat. Intuitia mi-a dictat sa sun seara, pentru ca sigur e mai liber.
Ma uit la numarul trenului si la ora pentru ca nu vreau sa o enervez pe duduia de la capatul firului si sa o pun pe ea sa caute, formez si sper sa aflu cat mai repede daca maine pot sa ajung acasa sau ma cazeaza cfr in tren pe moca...

Cum ziceam, formez. Suna. Intra un robot cu o voce de dama acra, imi multumeste ca ii sun (=))..) si imi spune ca apelul e taxabil. Mi se pare firesc..

Apoi stau si astept sa raspunda cineva care sa imi rezolve dilemele existentale...si suna...si suna...si suna...
Hm, ceva nu e in regula...si suna..si suna..

Sublim. Acum inteleg de ce mi-au multumit ca i-am sunat. Eu sun, platesc, la ei suna telefonul, se uita la el...eu platesc...suna telefonul..eu platesc...ei imi multumesc..

Intotdeauna am apreciat persoanele care au reusit sa ma pacaleasca..acum apreciez si organizatiile, respectiv cfr-ul..

PS: O sa sun si pe la 3-4 noaptea si sper sa ii trezesc din somn. Ce naiba, macar sa am o satisfactie pentru centii consumati.

Bestseller in constructie

2010-02-08T13:06:00.005+02:00

Am obosit sa ma descurc singura..am obosit să ma mut..am obosit sa spun casa unor locuri care in mod clar nu reprezinta casa mea..am obosit sa trec peste probleme pentru ca apoi sa apara altele...si altele..
Am obosit sa zambesc in momentele in care nu simt asta, doar pentru ca cei din jur ma stiu mereu vesela, iar eu nu vreau sa ii dezamagesc..

Mi se intampla sa vreau sa plang, si nu pot..nu mai pot..incep sa fac glume si sa rad, dar pe interior urlu...as vrea sa ma duc undeva unde nu ma cunoaste nimeni si sa incep sa urlu..sa ma descarc si sa urlu efectiv..
Va sperie imaginea asta?..
Pe mine ma face sa zambesc pentru ca ma si imaginez intr-un loc unde sa pot spune tot ce am pe suflet...si sa fie clar ca nu ma imaginez in fata unei sutane..

Am facut un inventar scurt: Mama si sora mea sunt foarte departe de prea mult timp, tata parca nici nu ar fi fost vreodata, bunica ma vede cam de 7 ori pe an, prietenii adevarati ii numar pe degetele de la o mana.. Vad cum visele mele profesionale se cam naruie si ma intreb din ce in ce mai mult „Si, mai departe, ce este?”

Cea mai buna prietena, obosita si cu propriile ei probleme incerca sa imi dea un sut in partea dorsala..

Ea: Si ce s-a intamplat cu fata aia care era ambitioasa? Care le intrecea pe toate? Care se mandrea cu faptul ca se poate descurca singura? Ce-ai vrea sa te intretina cineva la 21 de ani? Ce s-a intamplat cu fata aia orgolioasa? o lasi sa moara doar fiindca te-ai impiedicat de cateva obstacole si ai cazut in depresie? Ti se pare ca altii o duc mai bine???......ti se pare ca doar tu ai probleme??? doar ca ti se par gigantice fiindca sunt ale tale...... e greu, n-a zis nimeni ca-i usor.....dar ce-ai vrea???? sa ne punem in cur sa plangem????....... vrei sa ajungi la 40 de ani si sa n-ai o poveste?

Eu: Frumos ca mesaj de inurajare..folosesc si eu aceasi tehnica uneori pe pielea altora...nu sunt cazuta in depresie. Am nevoie de ceva si inca nu mi-am dat seama de ce anume.. De un sprijin probabil
Eu: Cred ca asta e..

Imi plac suturile in fund, ca doar sunt si ele un pas inainte.. Si sa ma pun in cur si sa plang, nu o sa ma vezi niciodata..promit:P. Multumesc!

Ma duc acasa si sa speram ca la intoarcere nu voi mai fi..obosita.. Vreau ciorba aia miraculoasa a bunicii, vreau discutiile lungi in timpul carora radem pe saturate, vreau o bataie cu zapada si o joaca cu Fitza, corcitura mea draga..
Buni, here I come..

Vis de iarna... Vis de vara...

2010-02-03T01:13:00.002+02:00

Vreau sa va povestesc de-o camera micuta, dar de prieteni plina, ce aveau si foc in suflet, si-n ochi aveau lumina..idei musteau in aer, sa stai si sa tot stai...si asta a fost totul in acea zi de Gerar..

Stiam ce-i rau si bine in lumea de afara, vorbeam de poluare, ce bine e la tara, ca banii nu conteaza, dar e grozav sa-i ai...si toate au fost grozave in acea zi de Gerar...

Si de erai acolo, uitai de tot si toate in acea zi de..Gerar..

* Ianuarie sau ''Gerar'' era cunoscut in trecut si sub denumirea de ''Genarie'', ''Ghenarie'' sau ''Calindariu''. Este luna in care se dadeau petreceri de inceperea Noului An si in care se vedea cum va fi vremea in perioada urmatoare: daca in ianuarie nu e timp geros, atunci asa va fi vremea in martie si aprilie. Daca insa era frig, cu siguranta in februarie avea sa ninga. Si sa ningaaaa..

De altfel, e luna in care afli cum iti va fi anul proaspat inceput..nu-i asa dragii mei?

Abia astept sa vina si Ciresar ca sa ne intoarcem in camera micuta, dar de prieteni plina, ce-aveau si foc in suflet, si-n ochi aveau lumina...

Si-n curtea aia mica, cu bratele deschise, sa ne primeasca iar bunica cu merinde si sa zambeasca larg la frazele porcoase...ca-n acea zi...

Cred ca imi e dor de..acasa..
[I FEEL GOOD..TA NA NA NA...I FEEEEL GOOOOOD..TA NA NA NA NA...]

URGENT - Branding de tara

2010-01-30T12:59:00.004+02:00

Gypsies?.. Romania este impartita intre tigani si unguri..
Daca e sa ne luam dupa vorba aia..Suntem asa cum ne vad cei din jur..Eh..pai asta e draga noastra tarisoara..

Vreau branding de tara pentru ca peste 10-15 copilul meu sa nu fie numit tigan sau ungur, vreau sa fie numit roman.
Stiu ca presupune foarte multi bani, foarte mult timp, o echipa cu adevarat competenta si care chiar sa puna suflet in proiect, precum si relationarea mai multor organisme, agentii guvernamentale si calcarea pe ideologiile politice pentru un scop comun. Dar in inocenta mea, chiar cred ca asa ceva se poate realiza.

Pana si bulgarii au inceput o campanie de branding de tara inca de dinainte de 2007.
Exporta imaginea cea mai buna, iar in cazul lor este vorba de Nisipurile de Aur, o statiune de la Marea Neagra.
Iar acum, cand spui Bulgaria, nu te mai gandesti in primul rand la mafie, ci la Nisipurile de Aur, la mare, la preturi mici si calitate.

Vreau branding de tara, il vreau pe Dracula, vreau Delta si rezervatiile din Carpati, vreau Maramures, traditii si istorie..

As mai vrea infrastructura, un presedinte si un Guvern de tehnocrati... Ce spuneti, ma ajuta si pe mine cineva?

*Nu folosesc cuvantul „tigan” pentru a jigni, ci pentru ca ei prefera sa fie numiti tigani si nu rromi.

Viata? O drama ieftina

2010-01-28T00:46:00.008+02:00

Da, da! Exact ca o drama ieftina, cu pasaje din filmele cu prosti, cu penibilul situatiei, cu iubiri de o viata ce tin prea putin, cu dragoste adevarata in care cred prea putini..cu Dumnezeu pe care nu l-a vazut nimeni, dar credem in el orbeste, ducem lupte si luam decizii in numele Lui, il punem si pe bancnote ca poate asa banii capata un pic de mantuire si nu mai sunt ochiul Dracului..

Mi s-a mai spus ca viata e ca o femeie usoara pe care nu o platesti, si care a avut grija sa te futa bine, dar de la care sa nu ai pretentia si la rest.. „Pro-fund”, vorba cunoscatorilor..

Nu stiu cat ar incasa in salile de cinema viata fiecaruia dintre noi, dar banuiesc ca o telenovela de aia originala, de pe plaiuri mioritice incaseaza mai mult..

Suntem niste robotei, nesemnificativi.. Ne ducem viata la plimbare pe bulevarde, ne prefacem ca muncim, ca studiem, ca invatam, ca ne desteptam...cica evoluam, asta da pacaleala.. Ne prefacem si ca ne distram, ca traim cu adevarat.. Lume, scopul nostru e sa ne nastem, sa ne dezvoltam, sa perpetuam specia si sa plecam.. Ah, ca e important cum petrecem timpul de cand iesim din incubator si pana intram in celalalt incubator din lemn, corect.
Vrei sa imi spui ca daca as crapa, Terra nu s-ar mai invarti? Planeta care ma reprezinta, Mercur, s-ar stinge si ea odata cu mine?

Dar ne place sa ne mintim..ne autoconvingem ca suntem importanti, ca avem un rost, ca ne-am nascut cu un scop..ca totul are un scop chiar..
Si poate daca nu am face asta am lua-o razna, scarbiti de tot ce e in jurul nostru, de falsitate, de minciuna, lasitate..ne-am duce in nestire, sa respiram aer curat de munte, briza marii.. Ne-am lua campii..

Am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea ca viata mi-o fac eu, ca norocul mi-l fac eu..ca sunt ceea ce fac, sunt promisiunile pe care vreau sa le duc intotdeauna la indeplinire, sunt oamenii pe care ii pot face sa zambeasca chiar daca eu sunt la pamant, sunt ceea ce scriu, ideile pe care le nascocesc pe ultima suta de metri si care ma uimesc si pe mine..sunt lacrimile pe care le irosesc, cu efectul final de a nu muri de inima..
Cica intaresc inima lacrimile varsate, asa ca plangeti mai mult..radeti mai mult, chiar daca faceti riduri..

Sunt Alina, Bubulina, Pingu, Badurica, Badura, Alinuta, Smintit@, Alinus..sunt eu..
Iar daca nu am viata complicata, mi-o complic singura.. O transform intr-o drama de trotuar..

Si sunt intr-o dilema..Sa fiu cea mai buna dintre mediocri sau cea mai slaba dintre cei mai buni?...

*Pasa proasta

Concediul dauneaza grav sanatatii

2010-01-25T19:35:00.003+02:00

Am luat-o razna? Probabil pentru ca sunt in concediu de 8 zile si mai am inca 3 zile..

Eram suprasolicitata si imi doream un concediu. Acum il am si am vrut sa scap de el inca din a doua zi..Ba chiar m-am oferit sa ma duc in weekend la munca..

Ce am facut in concediu? Am spalat tot ce se putea spala, am gatit..colega de camera radea de mine ca e deja ceva ciudat...

Da, chiar ca e ceva ciudat..sunt in CONCEDIU..si lenevesc in stil aproape nesimtit..

Apoi m-am uitat la filme..toate acele filme pe care vroiam sa le vad si nu aveam niciodata timp..cred ca au fost peste 20..
M-am plimbat, am iesit afara la ger sa imi testez imunitatea..am incercat sa fac orice, numai sa nu ma mai plictisesc...

Ce am obtinut? Mi-am dat si mai tare peste cap programul de somn..nu mai pot adormi inainte de ora 3 dimineata..si ma trezesc abia dupa ora 10..nu am reusit sa ma concentrez pe proiectele pentru facultate, nu am reusit nici macar sa citesc ceva din bibliografie..

E clar..dau randament doar daca sunt suprasolicitata, asa ca abia astept sa incep iar sa muncesc, sa dau 4 examene saptamana viitoare, sa alerg de colo colo ca un titirez..asta sunt eu si se pare ca asa imi place sa fiu..

Dar pana atunci, abia astept sa mai trec si peste aceste 3 zile de concediu..sa ma apuc iar de spalat?

Concediul e bun, dar eventual sa pleci undeva departe, sa te odihnesti distrandu-te, sa aiba 2 sau mai multi participanti...

Noaptea marilor decizii

2010-01-20T03:55:00.007+02:00

...si a marilor sperante...

E aproape 4 noaptea si tocmai am ales un drum...e plin de gropi, in panta..se formeaza si poleiul..e chiar periculos, cu un singur sens si fara banda de urgenta..dar acesta e drumul pe care vreau sa merg, vreau sa ajung acolo, undeva si sa am o mare satisfactie..de ACOLO mai departe...o sa ma hotarasc la fata locului..
Acum tinta mea e ACOLO..

Imi suflec manecile si ma pregatesc pentru aceasta calatorie pentru ca e lunga si anevoioasa, dar tocmai din aceasta cauza o sa imi sterg fruntea apoi cu o satisfactie maxima..

Eu: Asta mi-a placut intotdeauna la voi..ca ati avut puterea sa o luati mereu de la 0..

Ea: E important sa poti lua totul de la inceput..inseamna ca poti invinge orice..Asa inveti ca timpul are solutii pentru toate si ca nu iti foloseste la nimic sa disperi..Trebuie doar sa mergi inainte..

Inca o firmitura de maturitate pe care o tin strans in pumn..

Nu ma mai uit la filme de groaza singura..

2010-01-18T01:45:00.006+02:00

Afara ninge...ba chiar viscoleste..ma uit pe geam si vad cum griul orasului de beton e acoperit cu ceva zapada...

In pat am carti, cursuri..nu pot invata, nu pot nici macar sa ma concentrez..sunt prea multe care se inghesuie la poarta gandurilor mele..prefer sa ma uit la un film si sa incerc sa ma deconectez..

„Norocul” ma izbeste sa imi aduc aminte de un nou film laudat..Cazul 39..proasta inspiratie..am reusit sa ma uit la 2/3 din film dar se pare ca e maximul pe care l-am putut suporta.. E un film de groaza..
Stiti cum ma uit eu la filmele de groaza? Pun mana la ochi si dau volumul incet sau chiar pe mute.. Da, stiu ca sunt amuzanta..pentru cei din jur..

Cu riscul de a parea un copil, dar nu ma mai uit la filme de groaza de una singura..

*Sa ne intelegem..Filmul e foarte bun, eu sunt ciudata..