Spuneți NU cadavrelor..

Cel mai urât sentiment este să vrei să scrii, dar să te abții de teamă ca frustrările personale să nu își lase amprenta asupra posturilor. Nu exagerez deloc când spun că am început 6 posturi în ultimele 2 săptămâni, dar pe care nu le-am publicat.
De ce eram frustrată? Pentru că nimic nu e perfect, nimic nu e așa cum ar trebui să fie.. Nu sunt idealistă, poate doar un pic visătoare.. Nu caut perfecțiunea, dar viața asta care îmi e datoare cu multe bucurii, parcă a cam uitat să-și achite datoriile..

Dar vreau să scriu acum despre altceva..respectiv despre cum și de ce să nu resuscităm CADAVRE..

Iar când vorbesc de cadavre, mă refer la relațiile care nu au un viitor, relațiile în care investim ani și sentimente, vise și zâmbete, lacrimi și amărăciunie. Sunt acele relațiile care se transformă din miere în venin..care mai mult te întristează decât să te facă să zâmbești.. Și sunt acele relații la care parcă nu vrem să renunțăm.. De ce? Să fie urma de iubire rămasă pe fundul sticlei? Să fie obișnuința? Să fie masochismul din noi? Chiar nu știu...
Știu doar că și eu am încercat să resuscitez un cadavru..și îi aplic electroșocuri de vreo 2 ani..și inima bate..dar se pare că a fost privat de oxigen prea mult timp creierul...

Noroc că știu să învăț din greșeli.. Doamne cât de dur e adevărul acesta.. învățăm din greșeli..cădem și ne julim genunchii până la sângerare pentru a învăța să mergem..

Mai tai un regret de pe listă și mai rămân cu 4, din care unul e programat deja.. Nu îmi plac relațiile în stare vegetativă.. Merg mai departe și zâmbesc, zâmbesc larg și mă bucur de viață cum numai eu știu să o fac.. Și e al dracului de bine.. Credeți-mă..

Între noi fie vorba, îmi scriu în continuare cartea vieții.. și o s-o rescriu până o să iasă așa cum mi-o doresc..cel mai bun best seller al tuturor timpurilor..

Perfect prin imperfect

Am cucerit Mangalia.. și Neptunul (care între noi fie vorba, nu mi s-a mai părut plin de fițoși)..am tremurat de frig.. am răcit.. Am descoperit că marea poate să te fascineze chiar și când afară sunt 8 grade și tremuri ca o frunză în bătaia vântului..
Am văzut lebede care nu mai sunt de mult sălbatice și care la 5 dimineața erau pe malul mării cerșind pâine și întinzându-și în toată splendoarea lor aripile.. La mare lebede și pescăruși domesticiți, la munte urși.. Ce ți-e și cu natura asta alterată secole de-a rândul de mine... OMUL

Și totuși, eu, omul, am râs pe săturate, m-am ofticat că nu pot să dansez la fel de bine ca alții..m-am speriat de broaștele ce îmi săreau în cale în timp ce mă plimbam pe marginea lacului la 11 noaptea..Mi-a înțepenit fundul după atâtea ore de mers cu trenul, am inhalat fum de la jointuri cot la cot cu utilizatorii..fără ca ăsta să fie scopul meu..

A fost un week-end perfect tocmai prin faptul că a fost imperfect..sună ciudat, dar e cât se poate de adevărat..
Și după deconectarea de București, muncă, facultate, proiecte.. am ajuns înapoi în jungla asta cenușie și mi-am dat seama brusc că am o listă de 23 de lucruri urgente de făcut, în doar 2 săptămâni, un volum de muncă mai mare la serviciu..și pe deasupra.. o mare lene

Dar shhh..să nu spuneți la nimeni, că trece repede... Îmi dă viața asta două palme și mă trezesc din euforia mea repede repejor..