Just me...

Aceasta este o aberatie nocturna fara sens, si totusi...cu talc...


Sunt un copil mare!

Nu numai ca imi face o adevarata placere sa fiu un copil, dar chiar sper sa raman asa. Sa pot rade si peste 10-20 de ani cu gandul la moaca pe care am facut-o cand am spun un NU radical, sa pot face glume deocheate, sa folosesc autoironia pe post de arma, sa imi permit sa cobor din masina si sa merg pe jos chiar daca sunt in intarziere, sa pot rupe relatii cu gandul ca frate, nu mai e nimic si nu se merita sa tragi de ceva ce e mort de mult, sa fac proiecte pe ultima suta de metri si sa am idei out of the box, sa am satisfactia reusitelor si a nereusitelor, sa nu ma plictisesc niciodata, sa ii pot spune consortului, „Stii iubitule, am chef sa fugim undeva departe. Ia un concediu si hai!”...si sa nu regret...

Am mai spus eu ca ceea ce imi doresc in viata e sa fiu fericita, si aici intra toate acele lucruri care il fac pe om fericit: copii (ar trebui sa fie nitel dracusori ca sa fie pe gustul meu), catel, dragoste si nu sex in general, sex si nu dragoste in particular, casa si nu apartament, gradina, profesie, dar o profesie pe care sa nu o practic ca pe un serviciu, ci ca pe o profesie, un Buna dimineata spus unei persoane care m-a sforait.. O cafea bauta in doi... un „Te iubesc!” sincer si care are alaturi respectul, comunicarea, atractia, iubirea, cu toate ca si-a pierdut flama aia idioata care ne facea sa rosim si sa ne balbaim la inceputuri...

Un lucru il stiu sigur..acel producator de sforaituri exista..si e producatorul meu de sforaituri..

Iar acum, sunt doar un copil bezmetic, care nu are chef sa adoarma, care iubeste, care rade, care se preface ca nu are probleme, care dimineata se trezeste sa se duca la munca.. Ce e? E foarte normal sa ma duc duminica la munca. Asta fac toti tinerii la 20 de ani :))..
Un copil aparent ca toti ceilalti, dar clar un copil altfel!

Apropo, nu uitati sa luati martisoare. Vine primavara, natura renaste, fetele se imbraca in fuste, Alina debiteaza, blogul isi schimba fata!

Robotel, cu viata de robotel, visand sa devina om mare

Ieri...

M-am trezit, am terminat o tema care avea deadline de 24 de ore, cand sa o trimit, am ramas fara curent, implicit fara internet (swich), m-am panicat, am incarcat documentul pe stick, am fugit la dus, m-am intors, m-am imbracat, a venit si curentul, am trimis tema..am respirat 2 minute..

Apoi am luat-o la fuga spre munca, am parcurs strada pana la autobuz destul de rapid, am ajuns si mi-am petrecut 4h intr-o cladire prin a caror geamuri se vedea frumusetea naturii.

In timp ce mergeam spre munca am vazut un barbat la vreo 25 de ani cu sani si cu mameloanele excitate de frigul de la metrou, am vazut cum peronul de la Victoriei, care este blocat pentru lucrari de 2 luni, este in reconstructie, dar nimeni nu muncea. Erau 3 muncitori in spatele panourilor metalice care vorbeau despre politica, despre sporuri salariale, despre munca.
Hilar, vorbeau despre munca, dar nu o practicau. Vorbeau despre salariu, dar nu stiu cat il meritau. Vorbeau despre sporuri, dar le-as fi recomandat sa vorbeasca despre opriri salariale la cat prestau.

Intru in metrou si se aseaza langa mine un batran prafuit de vreme. Avea barba alba si lunga exact ca a lui Mos Craciun. Era slabut, topit de ani, imbracat cu haine ponosite, dar curate. Se simtea mirosul intelectualului, a fostului profesor.
O privire inca vie si cu o sacosa de reviste. La un moment dat scoate un ziar. Citea Curentul din ziua respectiva.

Ma ridic, trebuie sa cobor. Dintre baiatul cu sani, muncitorii nemunciti si batranul prafuit de vreme il aleg oricand pe batranel.
Urc intr-o fuga scarile si fug spre munca.
A fost o zi superba, iar eu am stat in cladire. Acolo nu e nimic nou. Toate`s vechi si noua`s toate.

Am iesit de la munca, am mancat ceva pe fuga in timp ce ma indreptam spre facultate. Urmau alte 4 h intr-o alta cladire.
Norocul meu ca imi place sa invat, sa merg la cursuri, sa sorb vorbele intelepte si sa taxez ceea ce e expirat.
De la facultate am fugit in Carrefour. De o saptamana tot zic ca ma duc sa cumpar de mancare. Alerg ca un titirez si pe acolo, la intoarcere m-au asteptat colegele de camera ca sa ma ajute, ajung in camera, radem si ne punem la sfat incat nu ne-am dat seama cand au zburat orele.

In dimineata asta le rugasem sa ma trezeasca si s-au tinut de cuvant. M-au trezit exact dintr-un vis. Era mai degraba cosmar. Ceva cu niste caini care s-ar fi infruptat cu o bucata din partea mea dorsala. Au plecat la munca si eu am adormit la loc. Tipic...

De ce am scris aceste randuri? Nu stiu. Poate pentru ca mi-am dat seama ca asa sunt zilele mele in general. Fug de colo colo. Vreau sa fac si facultate, si nu imi place sa fiu mediocra, ci sa am satisfactie maxima. Vreau si munca pentru ca ma cam intretin singura. Vreau si timp liber, vreau..multe...

Dar nu am timp pentru tot ceea ce vreau si fac alegeri. In fiecare zi aleg ceea ce consider eu a fi mai important. Sper doar sa aleg bine...

Sunt un robotel..intr-un oras al roboteilor...care au vise de robotei...care duc o viata de robotel...care isi doresc cu disperare sa devina...oameni..

Si nu orice fel de oameni...ci oameni mari...

Pot sa iau liftul? NU, nu poti

...si cum ajung acolo, sus?..

Nu stiu daca doar vietile noastre sunt asa, sau asa sunt toate, dar cine le-a inventat a uitat sa prevada necesitatea unui lift. Viata a devenit atat de complicata incat scarile au din ce in ce mai multe trepte, sunt din ce in ce mai spiralate, treptele sunt ba mai inalte, ba mai joase, incat ne obliga sa ne mai oprim din cand in cand.

E ca si cu infrastructura Bucurestiului..Nu s-au gandit ca numarul masinilor va creste atat de mult, incat strazile si traficul actual..sunt asa cum sunt.

Nici eu si nici tu nu suntem sportivi de performanta, asa ca a te opri din cand in cand nu e o tragedie. Ne mai cade ceva din buzunar, ne mai intoarcem cateva scari, ne mai oprim sa ne uitam in spate, mai aruncam o privire in sus... Asta e farmecul scarilor.
Important atunci cand urci e sa nu te opresti, sa nu te complaci in situatia actuala, sa vrei intotdeauna mai mult, sa lupti pentru mai mult, sa inveti sa treci peste cazaturi si in urcarea ta sa nu ii blochezi pe altii. O fi ea scara ta, dar din cand in cand se mai folosesc si altii de ea pentru a urca sau a cobori, astfel ca vietile noastre sunt ca niste scari intortocheate si habar nu ai cand te loveste unul, cand te ajuta altul sa urci sau sa cobori, cand un altul se intretine la vorba si cand un altul se opreste pe scara lui si nu vrea in nici un chip sa mai inainteze.

Tu vezi-ti de scara ta, de treptele tale, ia-ti buzunare cu fermoar ca sa nu iti cada prea multe din buzunar, nu ii bloca pe altii si urca. Cucereste-ti propriul Everest si urca si mai sus de el. Urca...

Cine nu are o viata agitata si plina de neprevazut, nu are viata, nu are ce povesti. Dar si cine are o viata prea agitata...o doamne...ii urez rezistenta!

Nu uitati regula de bun simt, Se stationeaza pe partea dreapta!

A vorbi e ca aerul pentru mine

...iar acum pot sa spun ca nu mai respir...

Am racit, dar o raceala atat de ciudata incat a bagat divortul si a facut partajul...nici nu a plecat inca si tot mi-a luat vocea... Justitia nu e corecta si fac recurs..imi vreau vocea inapoi..

Acum daca vorbesc la telefon trebuie sa tip pentru ca interlocutorul sa ghiceasca ce vreau sa spun.. Eu vorbesc mult..rad...chiar vorbesc mult, credeti-ma, si mi se pare criminal ca acum sa...TAC..

Mi s-a mai intamplat sa mutesc cand eram in clasa a 8-a si doua saptamani nu am reusit sa vorbesc deloc. Imi raspundea mama la telefon.. Atunci am facut baie in lac pe ploaie si tare bine a mai fost...dar acum nu am nici macar o satisfactie pentru mutenia asta..

2005...2010...2015

Tocmai ce am terminat de rezolvat 3 teme care imi conditionau participarea la un curs optional. Imi place ideea aceasta...Vrei sa participi la cursul acesta? Hai va vedem daca esti apt pentru a participa sau nu..

Pe langa faptul ca in termen de 24h a trebuit sa fac 3 teme (1:Scrisoare de prezentare:Eu in 2005,Eu in 2010, Eu in 2015; 2: Definitie a relatiilor publice comnentata si 3: Scrisoare de motivatie- De ce vreau sa particip la acest curs? De ce sunt apta/merit sa particip la acest curs? )pot spune cu mana pe inima ca m-a ajutat sa ma analizez si sa vad ce am fost, ce sunt si unde vreau sa ajung..

Va postez scrisoarea de prezentare....

Dragă doamnă Dorina Guţu,
Nu mă cunoaşteţi, m-aţi văzut de două ori, dar abia acum pot spune că aveţi posibilitatea să aflaţi câteva lucruri despre studentul din anul III, grupa 2, Alina Bădură.

Alina Bădură în 2005
Vârsta: 16 ani
Porecla: Bădurică
Deţineam multe vise și întotdeauna aveam la purtător multă ambiţie

O zi obişnuită din viaţa mea din acea perioadă începea cu trezirea la ora 6, rutina de dimineaţă şi îmbrăcat în grabă, micul dejun nu îl mai iau de când eram la grădiniţă aşa că aveam timp în plus pentru a mă dezmetici. Îmi luam ghiozdanul în spate și fugeam să prind microbuzul. Locuiam în oraşul Mărăşeşti şi învăţăm în oraşul Focşani, la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, specializarea Istorie- ştiinţe sociale, la o distantă de 25 de km.
Ajungeam la liceu, îmi ceream scuze dacă întârziam pentru că se mai întâmpla acest lucru datorită drumului, mă „furişam” sub ochii tuturor colegilor pe scaunul din prima bancă și încercam să recuperez cele predate de la colega de bancă.
În prima pauză îmi aşezam geaca în cuier şi respiram. Aşa începea ziua. Aşteptam cu nerăbdare ora sau orele de istorie de pe ziua respectivă pentru că îmi adoram profesorul. Fiind la specializarea Istorie- ştiinţe sociale, aveam 8 ore de istorie pe săptămână, incluzând opţionalele.
În jur de ora 14 terminam orele și dacă nu rămâneam cu colegii de proiecte prin cine ştie ce clasă pentru a „pune tara la cale” cu puterile şi speranţele unor copii de 16 ani, fugeam să prind microbuzul „de fix”, cum îi spuneam eu, mă îndreptam spre casă, mâncam, râdeam cu bunica, pentru că a fost şi este încă o femeie foarte veselă, vedeam ce am de pregătit pentru a doua zi, ieșeam cu prietenii și niciodată nu adormeam înainte de ora 12 noaptea.
A doua zi suna ceasul la 6...
Anul 2005 a fost un an greu pentru mine. Eram în clasa a X-a, familia mea se mutase în afara ţării, iar eu am refuzat să plec cu ei. Mi-a plăcut Italia, dar doar ca să o vizitez, nu ca să locuiesc acolo. Am rămas cu bunica şi am devenit fiecare stâlp de susţinere pentru cealaltă. Şi acum sunt surprinsă de faptul că mama mi-a respectat alegerile făcute şi m-a susţinut întotdeauna, indiferent de alegerea făcută.
Eram implicată în diferite voluntariate şi mereu impulsionată de către profesorul de istorie, cel care s-a implicat foarte mult în formarea mea. Dacă astăzi sau mâine voi fi cineva, îi datorez mult din acest lucru doamnei Căinap.
Pe atunci vroiam să dau la Facultatea de Ştiinţe Politice sau la Drept.

Alina Bădură în 2010
Vârsta: 21 ani
Porecla: Pingu`
Deţin multe vise, am multe reuşite și întotdeauna am la purtător multă ambiţie și un zâmbet larg.

Da, vroiam la Ştiinţe Politice sau la Drept, dar am ajuns la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, şi dacă ar fi să o iau iar de la capăt, în mod clar tot la această facultate aş da admiterea. Habar nu aveam ce presupune această facultate, dar i-am descoperit părţile bune şi rele de-a timpul anilor.
Sunt anul III şi între timp nu am mai avut timp să particip la prea multe proiecte extraşcolare aşa cum făceam în liceu. Mă întreţin singură de un an jumătate şi sunt foarte mândră de acest lucru. Locuiesc la cămin deja de doi ani şi pot să declar că viaţa la cămin este extraordinară, te formează altfel, te învaţă să îi respecţi pe cei din jur, să ştii să împărţi spaţiul, să renunţi la mofturile şi mâncarea de acasă, te maturizează.
Anul 2010 m-a găsit la petrecerea dintre ani în casa bunicii, cu alţi 10 colegi de facultate. Eram costumaţi şi ne distrăm, ne băteam cu zăpadă şi cu şampanie. Nu ştiu dacă proiectele de grup realizatea în timpul facultăţii sau efectiv faptul că ne-am potrivit la caracter ne-a apropiat aşa mult, dar am rămas uniţi de-a lungul celor 2 ani şi jumătate.
Tot în ceea ce priveşte facultatea, deja trebuie să predau până vineri, 19 februarie, primul capitol din lucrarea de licenţă. Tema este Noile media şi rolul lor în gestionarea crizelor de imagine a liderilor politici.
Mi-am dezvoltat de-a lungul anilor capacitatea de a lucra în echipă, de a lucra sub stres şi cu termene limită, de a lucra noaptea şi de a avea o satisfacţie maximă atunci când totul se termină cu bine.
De asemenea, până în iunie trebuie să îmi completez dosarul pentru admiterea la masterat şi să susţin examenul de certificare lingvistică, pentru că voi studia în afara ţării. 2010 va fi un an tumultos, greu, dar alegerile făcute în acest an îmi vor marca viitorul, atât profesional, cât şi personal.

Alina Bădură în 2015
Vârsta: 26 ani
Porecla...sper să rămână Pingu
La purtător ambiţie, reușite profesionale și puterea de a trece peste obstacole datorită experienţelor anterioare.

Da, în 2015 voi fi absolventă a Universităţii Concordia din Canada, a masteratului Antropologie socială şi culturală şi voi fi la începutul carierei mele de consultant sau mediator intercultural. Vreau să lucrez în diplomaţie, ştiu că îmi va fi greu, dar voi reuşi pentru că nu am fost şi clar nu voi fi vreodată genul de persoană care să renunţe la visul său. De asemenea, în 2015 voi studia în cadrul Institutului Român de Diplomaţie.
Vreau să lucrez în România sau pentru România pentru că nu mă văd locuind în altă tară, şi nu, nu e vorba de patriotism, dar consider că la rândul meu pot învăţa pe alţii în ţara mea câte ceva din cele însuşite de-a lungul anilor.
Până în 2015 voi învăţa multe şi voi mai avea încă multe de învăţat şi din 2015 înainte.
Am zis!


Cu stimă,
Alina Bădură

PS: Acest exerciţiu a ceea ce am fost, ceea ce sunt şi a ceea ce voi deveni m-a făcut să realizez că am evoluat foarte mult de la copilul plin de vise în vârstă de 16 ani şi că până la urmă sunt mai ambiţioasă decât credeam. Vă mulţumesc.



...si scrisoarea de motivatie...

Nume: Bădură Alină
Adresa: Bucureşti
Telefon: 0743xxxxxx
e-mail: alina_badura@yahoo.com

Doamnei Conf. Univ. Dr. Dorina Guţu,
Titularul cursului de Relaţii publice în context internaţional
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Vă solicit atenţia în legătură cu participarea la cursul Relaţii publice în context internaţional, participare condiţionată de îndeplinirea cerinţelor făcute publice de către dumneavoastră în cadrul primului curs, susţinut în seara zilei de luni, 15 februarie 2010.
În calitate de student în anul III, grupa 2 al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice sunt atrasă de perspectivele de dezvoltare profesională oferite de acest curs. Mai jos, voi răspunde întrebărilor înaintate de dumneavoastră.
De ce vreau să particip la acest curs?
Vreau să particip la acest curs pentru că am nevoie de informaţiile referitoare la activitatea de relaţii publice în context internaţional, pentru că aplic la un masterat ce implică medierea interculturală şi pentru că aceste informaţii reprezintă baza viitoarei mele profesii de mediator intercultural.
Ştiu din experienţa colegilor mai mari că profesorul este foarte organizat şi corect, poate dur uneori, dar tocmai acestea sunt motivele pentru care voi avea o satisfacţie a celor însuşite în urmă acestui curs.
De ce merit să particip la acest curs?
De ce nu? Locuiesc într-o tară democratică, unde nu se fac discriminări privind etnia, religia sau sexul, iar dreptul la educaţie este susţinut prin lege.
Îmi respect termenele limită, nu plagiez, temele mele sunt întotdeauna bine argumentate şi la obiect, cu idei originale atât cât îmi permite subiectul propus, vreau să învăţ cât mai multe şi voi fi prezentă la cursuri şi seminarii.
În speranţa că v-am trezit interesul, vă mulţumesc pentru timpul acordat lecturii acestor rânduri şi abia aştept să particip la prelegerile dumneavoastră.

Cu mulţumiri şi consideraţie,
Bădură Alina



Acum astept sa vad daca sunt sau nu apta pentru a participa la acest curs...duminica aflu..

Later edit:

Hey, se pare ca merit sa particip la acest curs. De acum incepe greul si dau de dracu..

Valentine vs Dragobete

3...2...1...

Peste 3 minute este ziua dragostei..ma rog, poate doar pentru cei care stiu sa iubeasca doar in ziua de 14 februarie..Valentine Day...

Da dar sincer prefer Dragobetele de mii de ori.. nu e nationalism, patriotism, traditionalism sau o alta forma de conservare si perpetuare a traditiilor..nu o sa ies afara sa caut zapada pe care sa o topesc si sa ma spal cu ea pe par, nu o sa astept flacaii la usa..nu..doar ca imi e mai aproape de inima Dragobetele, fiul Babei Dochia care facea inima fetelor sa tresara..
Si totusi, intr-o lupta Valentine vs Dragobete, ori pierd amandoi, ori castiga amandoi..depinde cu cine tine si Cupidon

Nu conteaza ca este 14 februarie, 24 februarie, aniversarea a nu stiu cati ani de relatie.. iubiti oameni, iubiti..este foarte simplu.. Fiecare zi este ziua iubirii si nu trebuie sa apareti cu o inimioara rosie, un trandafir sau cine stie ce considerati a va reprezenta sentimentele la usa iubitei/ului pe 14 sau pe 24 februarie..

Iubiti oameni pentru ca dragostea e foarte simpla si usor de gasit, numai noi cand ne iubim o complicam in asa fel incat nu ii mai vedem magia..

Va multumim ca ati apelat...

...CFR - serviciul de calatori. Apelul este taxabil. Țâr..Țâr..Țârrrr..

Si Țârul e taxabil..ca de vorbit nu am vorbit..

Vremea in Romania tot timpul ne surprinde. Cu asta m-am obisnuit. M-am obisnuit pana si cu singurul accelerat care are in compartimet 8 locuri in loc de 6. M-am obisnuit pana si cu nasul care iti spune „Ah, ati luat bilet domnisoara?” pentru ca apoi sa observi ca esti singura din compartiment care a cumparat bilet..

Am incercat toata ziua sa sun la 0219521..se auzea numai tonul de ocupat. Intuitia mi-a dictat sa sun seara, pentru ca sigur e mai liber.
Ma uit la numarul trenului si la ora pentru ca nu vreau sa o enervez pe duduia de la capatul firului si sa o pun pe ea sa caute, formez si sper sa aflu cat mai repede daca maine pot sa ajung acasa sau ma cazeaza cfr in tren pe moca...

Cum ziceam, formez. Suna. Intra un robot cu o voce de dama acra, imi multumeste ca ii sun (=))..) si imi spune ca apelul e taxabil. Mi se pare firesc..

Apoi stau si astept sa raspunda cineva care sa imi rezolve dilemele existentale...si suna...si suna...si suna...
Hm, ceva nu e in regula...si suna..si suna..

Sublim. Acum inteleg de ce mi-au multumit ca i-am sunat. Eu sun, platesc, la ei suna telefonul, se uita la el...eu platesc...suna telefonul..eu platesc...ei imi multumesc..

Intotdeauna am apreciat persoanele care au reusit sa ma pacaleasca..acum apreciez si organizatiile, respectiv cfr-ul..


PS: O sa sun si pe la 3-4 noaptea si sper sa ii trezesc din somn. Ce naiba, macar sa am o satisfactie pentru centii consumati.

Bestseller in constructie

Am obosit sa ma descurc singura..am obosit să ma mut..am obosit sa spun casa unor locuri care in mod clar nu reprezinta casa mea..am obosit sa trec peste probleme pentru ca apoi sa apara altele...si altele..
Am obosit sa zambesc in momentele in care nu simt asta, doar pentru ca cei din jur ma stiu mereu vesela, iar eu nu vreau sa ii dezamagesc..

Mi se intampla sa vreau sa plang, si nu pot..nu mai pot..incep sa fac glume si sa rad, dar pe interior urlu...as vrea sa ma duc undeva unde nu ma cunoaste nimeni si sa incep sa urlu..sa ma descarc si sa urlu efectiv..
Va sperie imaginea asta?..
Pe mine ma face sa zambesc pentru ca ma si imaginez intr-un loc unde sa pot spune tot ce am pe suflet...si sa fie clar ca nu ma imaginez in fata unei sutane..

Am facut un inventar scurt: Mama si sora mea sunt foarte departe de prea mult timp, tata parca nici nu ar fi fost vreodata, bunica ma vede cam de 7 ori pe an, prietenii adevarati ii numar pe degetele de la o mana.. Vad cum visele mele profesionale se cam naruie si ma intreb din ce in ce mai mult „Si, mai departe, ce este?”

Cea mai buna prietena, obosita si cu propriile ei probleme incerca sa imi dea un sut in partea dorsala..

Ea: Si ce s-a intamplat cu fata aia care era ambitioasa? Care le intrecea pe toate? Care se mandrea cu faptul ca se poate descurca singura? Ce-ai vrea sa te intretina cineva la 21 de ani? Ce s-a intamplat cu fata aia orgolioasa? o lasi sa moara doar fiindca te-ai impiedicat de cateva obstacole si ai cazut in depresie? Ti se pare ca altii o duc mai bine???......ti se pare ca doar tu ai probleme??? doar ca ti se par gigantice fiindca sunt ale tale...... e greu, n-a zis nimeni ca-i usor.....dar ce-ai vrea???? sa ne punem in cur sa plangem????....... vrei sa ajungi la 40 de ani si sa n-ai o poveste?

Eu: Frumos ca mesaj de inurajare..folosesc si eu aceasi tehnica uneori pe pielea altora...nu sunt cazuta in depresie. Am nevoie de ceva si inca nu mi-am dat seama de ce anume.. De un sprijin probabil
Eu: Cred ca asta e..

Imi plac suturile in fund, ca doar sunt si ele un pas inainte.. Si sa ma pun in cur si sa plang, nu o sa ma vezi niciodata..promit:P. Multumesc!

Ma duc acasa si sa speram ca la intoarcere nu voi mai fi..obosita.. Vreau ciorba aia miraculoasa a bunicii, vreau discutiile lungi in timpul carora radem pe saturate, vreau o bataie cu zapada si o joaca cu Fitza, corcitura mea draga..
Buni, here I come..

Vis de iarna... Vis de vara...

Vreau sa va povestesc de-o camera micuta, dar de prieteni plina, ce aveau si foc in suflet, si-n ochi aveau lumina..idei musteau in aer, sa stai si sa tot stai...si asta a fost totul in acea zi de Gerar..

Stiam ce-i rau si bine in lumea de afara, vorbeam de poluare, ce bine e la tara, ca banii nu conteaza, dar e grozav sa-i ai...si toate au fost grozave in acea zi de Gerar...

Si de erai acolo, uitai de tot si toate in acea zi de..Gerar..



* Ianuarie sau ''Gerar'' era cunoscut in trecut si sub denumirea de ''Genarie'', ''Ghenarie'' sau ''Calindariu''. Este luna in care se dadeau petreceri de inceperea Noului An si in care se vedea cum va fi vremea in perioada urmatoare: daca in ianuarie nu e timp geros, atunci asa va fi vremea in martie si aprilie. Daca insa era frig, cu siguranta in februarie avea sa ninga. Si sa ningaaaa..

De altfel, e luna in care afli cum iti va fi anul proaspat inceput..nu-i asa dragii mei?

Abia astept sa vina si Ciresar ca sa ne intoarcem in camera micuta, dar de prieteni plina, ce-aveau si foc in suflet, si-n ochi aveau lumina...

Si-n curtea aia mica, cu bratele deschise, sa ne primeasca iar bunica cu merinde si sa zambeasca larg la frazele porcoase...ca-n acea zi...



Cred ca imi e dor de..acasa..
[I FEEL GOOD..TA NA NA NA...I FEEEEL GOOOOOD..TA NA NA NA NA...]