Pot sa iau liftul? NU, nu poti

...si cum ajung acolo, sus?..

Nu stiu daca doar vietile noastre sunt asa, sau asa sunt toate, dar cine le-a inventat a uitat sa prevada necesitatea unui lift. Viata a devenit atat de complicata incat scarile au din ce in ce mai multe trepte, sunt din ce in ce mai spiralate, treptele sunt ba mai inalte, ba mai joase, incat ne obliga sa ne mai oprim din cand in cand.

E ca si cu infrastructura Bucurestiului..Nu s-au gandit ca numarul masinilor va creste atat de mult, incat strazile si traficul actual..sunt asa cum sunt.

Nici eu si nici tu nu suntem sportivi de performanta, asa ca a te opri din cand in cand nu e o tragedie. Ne mai cade ceva din buzunar, ne mai intoarcem cateva scari, ne mai oprim sa ne uitam in spate, mai aruncam o privire in sus... Asta e farmecul scarilor.
Important atunci cand urci e sa nu te opresti, sa nu te complaci in situatia actuala, sa vrei intotdeauna mai mult, sa lupti pentru mai mult, sa inveti sa treci peste cazaturi si in urcarea ta sa nu ii blochezi pe altii. O fi ea scara ta, dar din cand in cand se mai folosesc si altii de ea pentru a urca sau a cobori, astfel ca vietile noastre sunt ca niste scari intortocheate si habar nu ai cand te loveste unul, cand te ajuta altul sa urci sau sa cobori, cand un altul se intretine la vorba si cand un altul se opreste pe scara lui si nu vrea in nici un chip sa mai inainteze.

Tu vezi-ti de scara ta, de treptele tale, ia-ti buzunare cu fermoar ca sa nu iti cada prea multe din buzunar, nu ii bloca pe altii si urca. Cucereste-ti propriul Everest si urca si mai sus de el. Urca...

Cine nu are o viata agitata si plina de neprevazut, nu are viata, nu are ce povesti. Dar si cine are o viata prea agitata...o doamne...ii urez rezistenta!

Nu uitati regula de bun simt, Se stationeaza pe partea dreapta!

Bestseller in constructie

Am obosit sa ma descurc singura..am obosit să ma mut..am obosit sa spun casa unor locuri care in mod clar nu reprezinta casa mea..am obosit sa trec peste probleme pentru ca apoi sa apara altele...si altele..
Am obosit sa zambesc in momentele in care nu simt asta, doar pentru ca cei din jur ma stiu mereu vesela, iar eu nu vreau sa ii dezamagesc..

Mi se intampla sa vreau sa plang, si nu pot..nu mai pot..incep sa fac glume si sa rad, dar pe interior urlu...as vrea sa ma duc undeva unde nu ma cunoaste nimeni si sa incep sa urlu..sa ma descarc si sa urlu efectiv..
Va sperie imaginea asta?..
Pe mine ma face sa zambesc pentru ca ma si imaginez intr-un loc unde sa pot spune tot ce am pe suflet...si sa fie clar ca nu ma imaginez in fata unei sutane..

Am facut un inventar scurt: Mama si sora mea sunt foarte departe de prea mult timp, tata parca nici nu ar fi fost vreodata, bunica ma vede cam de 7 ori pe an, prietenii adevarati ii numar pe degetele de la o mana.. Vad cum visele mele profesionale se cam naruie si ma intreb din ce in ce mai mult „Si, mai departe, ce este?”

Cea mai buna prietena, obosita si cu propriile ei probleme incerca sa imi dea un sut in partea dorsala..

Ea: Si ce s-a intamplat cu fata aia care era ambitioasa? Care le intrecea pe toate? Care se mandrea cu faptul ca se poate descurca singura? Ce-ai vrea sa te intretina cineva la 21 de ani? Ce s-a intamplat cu fata aia orgolioasa? o lasi sa moara doar fiindca te-ai impiedicat de cateva obstacole si ai cazut in depresie? Ti se pare ca altii o duc mai bine???......ti se pare ca doar tu ai probleme??? doar ca ti se par gigantice fiindca sunt ale tale...... e greu, n-a zis nimeni ca-i usor.....dar ce-ai vrea???? sa ne punem in cur sa plangem????....... vrei sa ajungi la 40 de ani si sa n-ai o poveste?

Eu: Frumos ca mesaj de inurajare..folosesc si eu aceasi tehnica uneori pe pielea altora...nu sunt cazuta in depresie. Am nevoie de ceva si inca nu mi-am dat seama de ce anume.. De un sprijin probabil
Eu: Cred ca asta e..

Imi plac suturile in fund, ca doar sunt si ele un pas inainte.. Si sa ma pun in cur si sa plang, nu o sa ma vezi niciodata..promit:P. Multumesc!

Ma duc acasa si sa speram ca la intoarcere nu voi mai fi..obosita.. Vreau ciorba aia miraculoasa a bunicii, vreau discutiile lungi in timpul carora radem pe saturate, vreau o bataie cu zapada si o joaca cu Fitza, corcitura mea draga..
Buni, here I come..

Trenul vietii..

Pasesc pe terasament si ma uit cum vine trenul..ii vad luminile si ii aud sunetul specific..nu imi mai e frica.. Ce pasi mari am...o dala..doua dale..trei..Ce joc dragut.. Acum merg pe linie..talpile adera la linie..nu am echilibru deloc, dar macar pot sa incerc in continuare fara teama..Mi se mai intinde cate o mana din cand in cand si nu ma lasa cei din jur sa cad..

Calatoresc prin viata cu trenul..merg din gara in gara si privesc peisajul..ma bucur pana si de restrictiile de viteza..si de opririle in halte..prin compartimentul meu se perinda persoane ce isi povestesc ofurile..batrani ce iti vorbesc despre religie..despre comunism..copii ce vorbesc despre dragoste si iubire..dar oare stiu ce reprezinta cu adevarat cuvintele acestea?
Ei coboara, eu merg mai departe..si intra in compartiment alti si alti calatori..

Asa e in viata..in compartimentul nostru intra oameni necunoscuti..iti vorbesc..le vorbesti..te aud dar nu te si asculta neaparat...iti vorbesc..ii auzi, dar nu ii asculti neaparat...

Sunt doar cativa care raman cu tine sa parcurca drumul..sa inteleaga ce vezi tu la haltele alea mici inconjurate de porumb sau efectiv de camp..sa intelegi la ce se refera cand iti vorbesc de indiferenta, tristete sau bucurie..
Uite, vine nasul..deschide usa si iti zambeste..esti de-al casei..nici nu iti mai cere biletul pentru ca stie ca esti corect..Te-a intalnit de atatea ori in trenul ala incat te saluta pe nume si iti ureaza o calatorie placuta in continuare..

Te uiti iar pe geam..vezi cum natura e schimbata de la o saptamana la alta, de la un anotimp la altul..de la un an la altul..Vezi copacii in bataia vantului si ploaia ce loveste fara mila geamul..Stii ca asa te schimbi si tu, ca bate vantul, iti incurca parul si iti usuca obrazul, ca ploua in suflet si apoi iese soarele..ca doar esti parte din natura fie ca vrei sau nu..

Te ridici brusc..e gara ta..Trebuie sa te grabesti sa cobori..abia apuci sa schitezi un ramas bun de la cei cu care ai impartit compartimentul, tragi valiza si fugi..nici nu apuci sa deschizi usa...e multa lume pe hol, toti se imbulzesc sa iasa, dar te trezesti singur jos...Unde au disparut toti? E gara ta pustie..Te opresti pentru o clipa, zambesti si o apuci pe drumul acela ce se deschide in fata ta, cu sufletul stingher..
Faptul ca nu mai stii ce e la capatul strazi te sperie..ti se pare cunoscut drumul asta..ai mai mers o data pe el..dar era in directia cealalta si stii ca te speria faptul ca nu stiai ce inseamna gara..ce inseamna acel tren..daca o sa-ti placa calatoria..

Acum..nu mai poti da inapoi..Acum si aici se spune stop..

O poveste

Partea I

A fost odata ca-n povesti, ca de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit...

Era o vreme, nu cand plopul facea micsunele, ci cand se statea la coada pentru lapte, paine, carne..se statea la coada pentru a trai..
Era o vreme cand planul cincinal era depasit pe hartie, cand recoltele si normele record erau depasite in fiecare luna, repet..pe hartie..O vreme cand si copii erau facuti la norma, asa numitele generatii de ceausei..

In aceea perioada, cand multi se casatoreau din interes, cand buletinul de Bucuresti era un lux ravnit de toata lumea si cand un cizmar si o asa zisa chimista conduceau Tara lui Papura Voda..era si EA.. O tanara frumusica si cuminte, chiar prea cuminte, dar indragostita..Ea indragostita de el, si el de ea...Isi faceau planuri, glumeau timid..Erau frumosi si le statea bine impreuna, dar cum nimic in viata nu e perfect, nu s-au casatorit..

S-au despartit..nici ei dupa 20 si ceva de ani nu inteleg de ce.. El s-a casatorit..ea s-a casatorit..doar ca inima ei fusese furata de un om foarte rau care avea numai interese..Casnicia lor a fost tot timpul un chin si nu a durat decat aproape 3 ani..

S-a nascut o fetita..care ii cere scuze in mod oficial pentru cele 26 de ore de travaliu..El vroia baiat..nu o iubea..nu isi iubea propriul copil..nu isi iubea nici sotia..dovada erau petele de culoare verde, rosie, mov...care ii pictau EI chipul trist..
Orasul era mic, lumea stia, doar ca era ceva normal ca barbatul sa conduca..Sa fie un nenorocit si nimeni sa nu-i ceara socoteala..
Si-a luat inima in dinti si a spus STOP..si-a luat comoara in brate, inima in dinti si viata in piept si a continuat singura de acolo..La randul ei, mama si tatal ei i-au fost alaturi mereu si au sustinut-o..au crescut impreuna ghiaurul ce avea sa devina acea fetita cuminte si cu ochii mari..

O intreb si acum, „De ce Dumnezeu te-ai casatorit cu el?..”...iar EA imi spune..„Nu imi pare rau..ai venit tu pe lume..Ce faceam daca nu te aveam pe tine?”

Se lasa tacerea..
Daca ar sti ca as fi preferat de mii de ori sa nu ma nasc, dar sa fie ea fericita..


To be continued..


Later edit: imi pare rau..tata..dar te urasc..pentru ca trebuia sa fii alaturi, dar nu ai facut-o..si ma doare

Spuneți NU cadavrelor..

Cel mai urât sentiment este să vrei să scrii, dar să te abții de teamă ca frustrările personale să nu își lase amprenta asupra posturilor. Nu exagerez deloc când spun că am început 6 posturi în ultimele 2 săptămâni, dar pe care nu le-am publicat.
De ce eram frustrată? Pentru că nimic nu e perfect, nimic nu e așa cum ar trebui să fie.. Nu sunt idealistă, poate doar un pic visătoare.. Nu caut perfecțiunea, dar viața asta care îmi e datoare cu multe bucurii, parcă a cam uitat să-și achite datoriile..

Dar vreau să scriu acum despre altceva..respectiv despre cum și de ce să nu resuscităm CADAVRE..

Iar când vorbesc de cadavre, mă refer la relațiile care nu au un viitor, relațiile în care investim ani și sentimente, vise și zâmbete, lacrimi și amărăciunie. Sunt acele relațiile care se transformă din miere în venin..care mai mult te întristează decât să te facă să zâmbești.. Și sunt acele relații la care parcă nu vrem să renunțăm.. De ce? Să fie urma de iubire rămasă pe fundul sticlei? Să fie obișnuința? Să fie masochismul din noi? Chiar nu știu...
Știu doar că și eu am încercat să resuscitez un cadavru..și îi aplic electroșocuri de vreo 2 ani..și inima bate..dar se pare că a fost privat de oxigen prea mult timp creierul...

Noroc că știu să învăț din greșeli.. Doamne cât de dur e adevărul acesta.. învățăm din greșeli..cădem și ne julim genunchii până la sângerare pentru a învăța să mergem..

Mai tai un regret de pe listă și mai rămân cu 4, din care unul e programat deja.. Nu îmi plac relațiile în stare vegetativă.. Merg mai departe și zâmbesc, zâmbesc larg și mă bucur de viață cum numai eu știu să o fac.. Și e al dracului de bine.. Credeți-mă..

Între noi fie vorba, îmi scriu în continuare cartea vieții.. și o s-o rescriu până o să iasă așa cum mi-o doresc..cel mai bun best seller al tuturor timpurilor..

Un inceput..

Se spune ca inceputul a ceva e inceputul sfarsitului altui lucru. Sa fie asa?
Poate voi raspunde la aceasta intrebare intr-un alt post, asta daca voi gasi un raspuns care sa ma multumeasca..

Alta e prioritatea acum.. De ce Fara regrete..? Pentru ca nu imi place sa am regrete in viata..nu regret mai mult de 5 lucruri pana acum in viata..in viata asta indelungata de aproape..hm...21 de ani..

De exemplu, regret ca nu mi-am facut un tatuaj cand aveam 17 ani si ma batea mama la cap sa il fac.. Dar promit ca in maxim o luna se rezolva si cu acest regret..deci dupa mai raman cu 4 regrete importante.. Si chiar sunt importante, nu ca problema mea existentiala cu tatuajul.. Dar sunt in lucru si ele.
Cunoscutii, mai vechi sau mai noi, au spus ca sunt norocoasa ca nu am regrete in viata si ca fac ceea ce imi propun, ca nu dau inapoi cand iau o hotarare. Au dreptate, si inca cum!

De ce abia acum un blog public?.. Poate asteptam ceva..asteptam sa redevin eu.. Sa invat sa las trecutul si sa iau de mana viitorul..sa imi finalizez ceea ce unii numesc maturizare, altii indoctrinare, altii educare si cizelare..eu ii zic o noua etapa, o noua pagina in cartea vietii..
Deocamdata imi place atat de mult pagina la care am ajuns cu lectura incat am pus semnul aici si citesc, si recitesc...si am de gand sa mai raman aici, sa scriu si sa rescriu aceasta pagina pana va iesi pagina cea mai reusita a vietii mele..

Iar acum, ma asteapta o plimbare prin ploaia marunta de afara.. O sa regret raceala ce ma va vizita maine? Sunt sigura ca nu.. Chiar o s-o intampin cu zambetul pe buze..

Doamne ce bine e sa nu ai regrete..