Ultimul mohican

...razboi, foamete, comunism, sa vina americanii, sa plece nenorocitii de rusii...

Revolutie? Mai degraba lovitura de stat! Ne-au fraierit, asta nu e democratie! Americanii ne-au mintit, nu au venit nici azi! Maica, nici nu ii mai astepta. Sunt doar o bijuterie frumos poleita! E doar nichel!

Ceasusescu, ne e foame..vrem pamant! Sotul meu a fost campion la echitatie, de ce nu o fi ramas in tarile nordice cand a avut ocazia? A vrut sa fie taranist, sa il respecte pe Ratiu.. A visat si el si a murit visand! Macar nu m-a lasat sa muncesc la CAP. Nu suporta! Stii fata mea ca daca ar vedea ce a ajuns de tara asta s-ar rasuci in mormant. Mai bine ca nu stie!
Pe tata l-au bagat in inchisoare pentru ca astepta americanii. Mereu spunea ca vor veni, ca trebuie sa vina, ca avem o tara importanta si ca daca i-au ajutat pe italieni ne ajuta si pe noi. Inca mai tin minte cum in momentul in care incepeau bombardamentele familia se impartea in doua tabere pentru a asigura supravietuirea. Mama pleca cu baietii, iar tata lua fetele. Fiecare echipa cu buncarul ei. Eu, sora mea si tata aveam ascunzatoarea in fundul gradinii, o groapa mare sapata in pamant, acoperita si mascata. Cum ne spunea, macar jumatate de familie sa supravietuiasca!

Stiti, in `41 era liniste si pace prin Moldova noastra. Numai in casa familiei Enache erau tipete. Se nastea ultimul mohican al familiei mele. Nu are plete, nu stie tehnici de lupta corp la corp si nu e un el, ci o ea. Stie sa se lupte doar cu viata si lupta bine.

O ea care a sperat in mai bine. Nu e nimic gresit sa speri in mai bine!
A jucat in copilarie „De-a v-ati ascunselea”. A jucat in zilele de duminica si de sarbatoare pentru ca in rest avea de munca in pepenarie, ducea canepa la putrezit in Siret, avea animale, fugea de soldati..
Si stie ca o sa se mai joace „De-a v-ati ascunselea”, stie si nu ii e frica. Dar vrea sa ne vada pe toti fericiti. Imi spune ca abia asteapta sa reusesc si eu. Si mie imi e frica!Ea pentru asta traieste, sa ne ajute pe noi. Dupa ce se va intampla?

Urasc faptul ca ultima data cand ne-am vazut i-am spus ca doar din respect pentru ea voi merge la Biserica cu inima deschisa. De ce urasc? Pentru ca astfel mi-am dat si eu seama ca se va juca „De-a v-ati ascunselea!” cu zambetul pe buze.

Versurile acestea erau un deliciu in anii de scoala, acum sunt precum sarea pe o rana sangeranda.

De-a v-ati-ascuns...


Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.


E un joc viclean de batrani
Cu copii, ca voi, cu fetite ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine.


Jocul incepe incet, ca un vant,
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac.


Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul.



Viata e grea, dar frumoasa.. foarte frumoasa si se termina urat! Ah, si sa nu imi purtati doliu. Doliul il ai in suflet. Si sa va distrati mama, sa va distrati!

Noaptea marilor decizii

...si a marilor sperante...

E aproape 4 noaptea si tocmai am ales un drum...e plin de gropi, in panta..se formeaza si poleiul..e chiar periculos, cu un singur sens si fara banda de urgenta..dar acesta e drumul pe care vreau sa merg, vreau sa ajung acolo, undeva si sa am o mare satisfactie..de ACOLO mai departe...o sa ma hotarasc la fata locului..
Acum tinta mea e ACOLO..

Imi suflec manecile si ma pregatesc pentru aceasta calatorie pentru ca e lunga si anevoioasa, dar tocmai din aceasta cauza o sa imi sterg fruntea apoi cu o satisfactie maxima..

Eu: Asta mi-a placut intotdeauna la voi..ca ati avut puterea sa o luati mereu de la 0..

Ea: E important sa poti lua totul de la inceput..inseamna ca poti invinge orice..Asa inveti ca timpul are solutii pentru toate si ca nu iti foloseste la nimic sa disperi..Trebuie doar sa mergi inainte..


Inca o firmitura de maturitate pe care o tin strans in pumn..

Era o vreme cand chiar credeam ca sunteti normali...

Dar vremea aceea a apus de mult..

E pentru voi...revin...pentru ca meritati..

Later edit:

Intotdeauna m-am considerat altfel, am si fost catalogata de catre ceilalti altfel. Ba prea serioasa, ba prea glumeata, ba ciudata, ba revoltata, ori prea implicata, ori prea lenesa..

Eu ca eu, dar intotdeauna am avut in jur oameni pe care i-am considerat a fi..normali..in limita in care societatea ne dicteaza normalitatea..
Nu mi-am dorit niciodata sa fiu altfel decat ceea ce sunt, dar intotdeauna mi-au placut „normalii”, sa le zicem asa..i-am apreciat..

Doua dintre persoanele pe care le-am considerat a fi exemplul de normalitate acum 2 ani si jumatate cand le-am cunoscut, s-au dovedit a fi cele mai anormale persoane cu putinta din cate mi-a fost dat sa intalnesc..Si spun acest lucru pentru ca ei chiar sunt..tampiti de-a binelea..

Cred ca de aceea ii si iubesc eu asa mult...

Stiam ca aparentele inseala, am invatat ca prima impresie pe care mi-o face o persoana conteaza, dar in mod clar nu e impresia finala, dar la ei chiar nu ma asteptam..






Lectia de astazi: Nu uitati, aparentele inseala!

Si ceea ce este cel mai important...Cine se aseamana se-aduna...si ce bine e cand se aduna..si ce distractie iese..JUR..

PS1: Ce e drept, sunt cam antitalent, dar scot ceva idei..mai ales pentru maimutele mele dragi..dau o bere pentru nuanta aia oribila de ruj..

PS2:Ei chiar se alintau de zor cu „maimutica” si „maimutoiu”..in tineretile lor...

PS3:Poza a fost facuta la 2 zile dupa logodna maimutelor..sa le dea Domnu maimutele ca ei sa vada si ei cum e sa dai de Dracu...si in ziua in care venise pe lume Pingu`..

Nu vreau sa se termine ziua de astazi...

A fost nevoie de o plimbare la mare ca sa vad prima ninsoare si sa ma bat cu adevarat cu zapada..

Au fost multe rasete, multa teama, multa zapada pe sub haine, multa incredere, multa nebunie, cafea, frig, zambete..si o hoata..

Nu vreau sa se termine ziua de astazi..nu vreau..

Praf in vant..

Dap..cam asta spun versurile piesei Dust in the wind..cam asta spun si melodiile noastre populare..mai vrem sa mai intoarcem roata..sa se opreasca fusul din tors firul vietii..sa scapam de hainele batranetii..

Eh, dar nu prea se poate..si suntem foarte constienti de lucrul acesta..mai mult sau mai putin.. Iar cand descoperim aceste lucruri se spune ca avem parte de depresii..de crize ale varstei de mijloc..

Stau si analizez..azi e luni..maine deja e vineri si ma gandesc ce o sa fac in week-end..si nici nu apuc sa respir ca e iar luni..parca mai ieri era iunie iar acum vad reclame de Craciun la Coca Cola..Ok.. Am avut eu amnezie sau efectiv timpul zboara mai repede decat de obicei?

Mai ieri vorbeam cu el..unchiul..mai azi am aflat ca a plecat dintre noi fara ca macar sa-si poata lua bun ramas..

Asa ca traiti..traiti orice clipa..traiti cu adevarat in asa fel incat azi ar fi ultima zi..sorbiti fiecare moment al vietii..fiecare bucurie si fiecare cazatura..
Ce daca ati cazut si v-ati lovit..bucurati-va pentru ca inca mai traiti si mai aveti ocazia sa mai simtiti o durere..

Si nu, nu sunt doar alte vorbe in vant, sunt o lectie de viata..o lectie invatata ca urmare a lacrimilor si a zambetului furat...

..pentru ca pana la urma nu suntem decat praf in bataia vantului..


Later edit: Am o enigma...cine poate fi atat de insensibil si sa clasifice acest post ce vorbea despre o persoana care nu mai e printre noi ca fiind distractiv?

Trenul vietii..

Pasesc pe terasament si ma uit cum vine trenul..ii vad luminile si ii aud sunetul specific..nu imi mai e frica.. Ce pasi mari am...o dala..doua dale..trei..Ce joc dragut.. Acum merg pe linie..talpile adera la linie..nu am echilibru deloc, dar macar pot sa incerc in continuare fara teama..Mi se mai intinde cate o mana din cand in cand si nu ma lasa cei din jur sa cad..

Calatoresc prin viata cu trenul..merg din gara in gara si privesc peisajul..ma bucur pana si de restrictiile de viteza..si de opririle in halte..prin compartimentul meu se perinda persoane ce isi povestesc ofurile..batrani ce iti vorbesc despre religie..despre comunism..copii ce vorbesc despre dragoste si iubire..dar oare stiu ce reprezinta cu adevarat cuvintele acestea?
Ei coboara, eu merg mai departe..si intra in compartiment alti si alti calatori..

Asa e in viata..in compartimentul nostru intra oameni necunoscuti..iti vorbesc..le vorbesti..te aud dar nu te si asculta neaparat...iti vorbesc..ii auzi, dar nu ii asculti neaparat...

Sunt doar cativa care raman cu tine sa parcurca drumul..sa inteleaga ce vezi tu la haltele alea mici inconjurate de porumb sau efectiv de camp..sa intelegi la ce se refera cand iti vorbesc de indiferenta, tristete sau bucurie..
Uite, vine nasul..deschide usa si iti zambeste..esti de-al casei..nici nu iti mai cere biletul pentru ca stie ca esti corect..Te-a intalnit de atatea ori in trenul ala incat te saluta pe nume si iti ureaza o calatorie placuta in continuare..

Te uiti iar pe geam..vezi cum natura e schimbata de la o saptamana la alta, de la un anotimp la altul..de la un an la altul..Vezi copacii in bataia vantului si ploaia ce loveste fara mila geamul..Stii ca asa te schimbi si tu, ca bate vantul, iti incurca parul si iti usuca obrazul, ca ploua in suflet si apoi iese soarele..ca doar esti parte din natura fie ca vrei sau nu..

Te ridici brusc..e gara ta..Trebuie sa te grabesti sa cobori..abia apuci sa schitezi un ramas bun de la cei cu care ai impartit compartimentul, tragi valiza si fugi..nici nu apuci sa deschizi usa...e multa lume pe hol, toti se imbulzesc sa iasa, dar te trezesti singur jos...Unde au disparut toti? E gara ta pustie..Te opresti pentru o clipa, zambesti si o apuci pe drumul acela ce se deschide in fata ta, cu sufletul stingher..
Faptul ca nu mai stii ce e la capatul strazi te sperie..ti se pare cunoscut drumul asta..ai mai mers o data pe el..dar era in directia cealalta si stii ca te speria faptul ca nu stiai ce inseamna gara..ce inseamna acel tren..daca o sa-ti placa calatoria..

Acum..nu mai poti da inapoi..Acum si aici se spune stop..

Am avut un vis..

e dimineata, soarele isi azvarle razele printre draperiile de la geam si ochii incep sa se deschida..E clar, nu mai pot sa dorm asa ca incerc sa mai lenevesc in pat; ca prin vis imi aduc aminte ca totul..

...a inceput cu o propunere facuta in ultimul moment, un Da spus fara sa gandesc, doi nebuni, o noapte, o ploaie de stele, un ponton pe lac cautat cam o ora si jumatate si gasit doar din noroc...
Am ras atat de mult incat ma dureau pometii..ne-au alergat 5 caini si doar printr-o minune s-au hotarat sa ne lase intregi..ai ajuns chiar sa te imprietenesti cu ei..Tu te-ai imprietenit cu ei de fapt, pentru ca mie inca imi alerga inima ca nebuna incercand sa sparga pieptul..

Lasam cainii sa-si apere teritoriul si ne continuam drumul..Ce sentiment frumos sa auzi vantul cum adie printre crengile salciei, sa vezi cum cerul se oglindeste in luciul lacului..sa privesti luna portocalie si sa ai grija sa nu pierzi nici o stea cazatoare..

Acum fii atenta la scandura lipsa din ponton..vezi sa nu te sperii..Asa, bine..

Stai intins pe ponton si cuprinzi cu privirea bolta cereasca, razi de teama ce ti-o provoaca zgomotul broastelor si al pestilor care sar prin apa si printre frunzele de nuferi..vorbesti vrute si nevrute..te ia frigul si totusi nu te impiedica sa razi si sa nu iti pese daca vei raci..Vezi cum Doamne Doamne mai scapara din chibrit si iti lumineaza noaptea..vezi cum norii se strang si se imprastie, iar tu te chinui sa ghicesti ce forme iau norii..
El spune..uite, un caine..ea se sperie iar, dar era doar un nor in forma de caine..Rau am ajuns daca m-am speriat si de un nor..Te rogi sa nu ploua si rade din nou de reactia pe care o are ea la auzirea diferitelor zgomote care iti demonstreaza ca natura are viata..

”Ai inghetat?
Daaa, dar nu conteaza..

Vrei sa mergem ca sa nu racesti?
Inca nu, mai stam.. Oricat de tare as raci, se merita..”

O aventura care a parut scurta, dar care a durat cam 5 ore..Amintiri frumoase, promisiunile de a vedea acel ponton minunat si pe timpul zilei si de a vedea mai bine ploaia de stele anul viitor, incepand cu noaptea de 11 august..Asa ca, sa nu ma uiti..

Ajunsi la prima farmacie cu program non stop am luat doza de atac de Paracetamol, ne-am bucurat ca am decis sa luam pilota cu noi si ne-am indreptat spre casa pentru ca soarele anunta sa rasara in curand..

Si apoi m-am trezit..m-am trezit zambind gandindu-ma ca am avut parte de un vis minunat..si stateam cu capul infundat in perna si ma gandeam ca sunt un pic nebuna...si m-am ridicat si am vazut ca pe masa zace neatinsa si verde frunza de nufar pe care mi-ai cules-o din lac..

Multumesc..

Un prieten este..

...acea persoana care stie totul despre tine..si totusi te iubeste..

Dragii mei, astazi vorbim despre prietenie..despre ce inseamna, ce presupune, cum ia nastere, cum moare, cum te face sa zambesti sau nu..cum te ajuta sa te ridici sau te coboara...cum te face de ras sau, din contra, te face mandru..cum te dezamageste doar pentru ca apoi sa te faca sa uiti..cum o descoperi din intamplare, te uiti la ea ca la o piesa de muzeu, crezi ca era de mult disparuta, o analizezi, ai diseca-o..crezi ca e un fake..si totusi o incerci..vezi ca e ceva ce asteptai de mult..

O descoperi atunci cand te astepti mai putin..poate atunci cand nu ai nevoie neaparat de ea..o cladesti, ii mai pui caramizi la temelie, ii intaresti peretii, o pregatesti pentru furtunile pentru care a fost proiectata de fapt de la inceputurile ei..Stii ca tocmai temelia si peretii intariti la inceput sunt definitorii pentru durata ei..daca o cladesti din nisip uscat, oricat de frumos ar fi, se va fi daramant la prima adiere..

Bun..ai facut temelia, mai constient sau nu..si incepi sa o faci frumoasa pe dinafara si pe dinauntru..pe exterior e mai usor..ii dai o vopsea, un zambet, 2-3 rasete..cateva vorbe bune..nu conteaza asa mult exteriorul..Urmeaza interiorul..partea cea mai grea de fapt..rastorni acolo vise, promisiuni, sperante, lacrimi de fericire sau de tristete..amintiri si planuri de viitor..

Dar vai, uite prima furtuna, venita un pic pe nepregatite..oare e pregatita Prietenia noastra sa ii faca fata asa cum trebuie?..oare cat s-a lucrat la temelie e de ajuns?..bate vantul,apar fulgerele, se aud si tunetele..vezi cum stratul de vopsea proaspat aplicat se cam zgarie din cauza intemperiilor..se mai sparge un geam..vine ploaia..

Dar trece..si analizezi pagubele..s-a cam dus exteriorul..e cam sifonat ce e drept..dar interiorul si temelia au rezistat fara nici o problema..Zambesti si stii ca temelia e buna, ca materialele in care ai investit au meritat, ca munca de cladire a fost din plin recompensata..
Refaci exteriorul, te uiti la soarele ce iti incalzeste obrazul si astepti urmatoarea furtuna cu zambetul pe buze si chiar mai increzatoare decat la inceput..

Si strigi cat te tin plamanii..HAI FURTUNA, VINO IAR.. Si ea nu intarzie sa apara, ca asa e in viata..
Dupa furtuna apare soarele..dar si dupa soare mai vine cate o furtuna care sa ne faca sa apreciem momentele insorite..asa ne calim si descoperim plusurile si minusurile celor din jur.. asa ne cunoastem limitele si capacitatile, asa ne descoperim si pe noi de fapt..

Definitia prieteniei: acea relatie dintre 2 sau mai multe persoane (de regula 2), care are la baza sinceritatea si ajutorul mutual, sprijin la nevoie, critica constructiva frecventa, egalitate in drepturi, libertati si obligatii, presarata cu certuri si impacari. Nu tine cont de sex, religie, nationalitate, limba, orientare politica sau sexuala.
Bazata in primul rand pe comunicare, respect si pe acceptarea defectelor reciproce, se intinde pe o perioada medie sau lunga de timp, influientand benefic vietile participantilor. Participantii descopera in timp cand trebuie sa vorbeasca si cand nu, cand trebuie sa il lase pe celalalt sa se dea cu capul de prag ca sa se invete minte si cand sa ofere un sfat; descopera de asemenea bune si rele, doar ca diferenta dintre o prietenie buna si una rea e ca in timp ce sunt descoperite lucrurile rele, ele trebuie acceptate si inglobate, cizelate si in acelasi timp, cele bune evidentiate si puse in valoare.
Apare de foarte putine ori in timpul vietii, iar prietenii adevarati sunt mai rari decat ploile din timpul unui an in desertul Saharei..
Dar atentie, e o floare care creste la umbra sufletului..daca nu e ingrijita si udata la timp, moare fara a mai putea fi resuscitata.

Deci, daca intalniti asa ceva in cale, aveti grija de ea...puneti-va sperantele in ea, apreciati clipele de fericire si ocoliti-le pe cele de tristete, invatati din greseli, aveti incredere, infruntati furtunile cu zambetul pe buze si profitati din plin de momentele insorite..

La pamant..si inapoi in picioare

..am cazut, m-am julit, m-am ridicat, m-am scuturat de praf si merg mai departe...

Se pare ca ultimele zile in care am fost la pamant se datoreaza hipoglicemiei..uitasem ca sunt hipoglicemica si credeam ca intrasem intr-o stare depresiva..lucru cam neobisnuit pentru mine..

Dar se pare ca toate se rezolva cu ceva dulce...cu o seara de distractie intre fete..cu Lambada, Macarena, Mambo No5...si altele..cu o plimbare din care au rezultat piscaturi de tantari si multe rasete..

Urmeaza un dus la comun, un ceai, o alta portie de dans..si multe glume pana cand vom adormi..
Ce frumoasa e viata de camin, viata de student..o recomand oricui..Te formeaza altfel...te invata ce e respectul pentru cel de langa tine, te scapa de fitele de acasa si de mancarea mamei..te face responsabil si corect cu tine si cu cei din jur..

Fetelor..multumesc pentru momentele frumoase..voi avea tot timpul amintiri frumoase si mai mult ca sigur peste ani ne vom aduce aminte cu placere de colegele mai putin placute, de mancarea la comun, de glumele si ciocolata de la 3 noaptea...de..„Costica..dormi?”..de trezitul dimineata..de noptile nedormite..de sesiunile carora le vom duce dorul (da, poate acum vrem sa scapam de ele, dar mai tarziu..)

Oh, da..ce viata..

..in amintirea celor 21 de ani...

As fi vrut sa scriu eu ceva despre acest moment din viata mea..dar am ales sa o las pe EA...
pentru ca suntem asa cum ne vad cei din jur...si valoarea unui om se socoate dupa numarul celor care se simt mai bine prin el (da, nu o sa uit niciodata aceste cuvinte)..

„14 iulie 2009 O data mai mult decat importanta..primul tatuaj...

Draga buna prietena,
Am rupt aceasta celuloza neprelucrata dintr-un fel de jurnal foarte special pentru mine ale carui coperti sunt din piele de camila, tocmai pentru a-ti spune cat esti de importanta in viata mea...
Nici nu-mi mai aduc aminte cand ai intrat exact, dar stiu ca n-am sa te mai las sa pleci asa usor..
Iti multumesc ca ma ajuti sa trec peste toate obstacolele vietii, iti multumesc ca ma faci sa rad atunci cand plang, ca ma inveti sa ma bucur de fiecare eveniment, iti multumesc ca iti pierzi noptile cu mine invatand sau, din contra, depanand amintiri sau facand confesiuni, si nu in ultimul rand, iti multumesc ca ma suporti...
Te apreciez pentru felul ca, desi nu stii sa dai sfaturi si de cele mai multe ori dai din umeri, faci mari eforturi sa gasesti o vorba calda, sa ma asculti sau pur si simplu sa te opresti in a te mai gandi la propriile probleme existentiale. Mai mult de atat, devii unica pentru ca participi alaturi de mine si traiesti intr-o anumita masura povestea vietii mele..

Sunt norocoasa ca te-am intalnit, iar cand intalnesti astfel de oameni, trebuie sa ii pastrezi langa tine.
Cadoul e mai mult simbolic. Tu stii ceea ce conteaza cu adevarat! La initiativa pe care am propus-o, am primit raspuns...„- Da! Ia-i, ca merita!”..Si nu, nu pentru ca ne-ai facut favoruri, ci pentru ca te iubim pentru sufletul tau inocent...in ciuda defectelor tale...:)

PS: Tine minte draga pinguin: e in amintirea celor 21 de ani! ”

Alte cuvinte sunt de prisos..stiu doar ca am avut in salon alaturi de mine 3 oameni speciali, dintre care unul m-a tinut de mana si mi-a facut poze in timp ce strambam din bot ca ma doare..iar la berile de dupa..5 prieteni care s-au bucurat la bucuria mea...:)

Oamenii sunt ca o pereche de pantofi

E cat se poate de normal sa mai arunci cate o pereche de pantofi, pentru ca sunt prea uzati si nu mai ai nevoie de ea..e cat se poate de normal ca doar nu o sa porti o pereche de pantofi toata viata..
Apoi ne place ceea ce vedem in vitrina...sunt o pereche de pantofi noi..descoperim ca sunt altfel decat ceea ce purtasem pana atunci..avem nevoie de o pereche noua de pantofi care sa ne faca sa zambim..si ii cumparam in speranta ca pot inlocui pantofii uzati..Dar vedem apoi ca sunt alt model, alta culoare, alt material..si ca ne provoaca o stare diferita fata de pantofii vechi..

Ne plac acesti noi pantofi..ii purtam si ne vin bine..sunt comozi si mai suntem si laudati pentru ei..doar ca e normal sa nu ii purtam toata viata..e foarte normal pentru unii sa se sature si de ei la un moment dat...iar cand se satura de noua pereche de pantofi ar trebui sa ii anunte si pe cei din jur..si ar trebui sa aiba grija unde ii arunca..sa nu ii lase intr-un loc parasit, ci sa ii lase intr-un loc aglomerat, cu multa lume, pe o strada aglomerata sau intr-o sala de cinema, ca poate ii gaseste altcineva care are nevoie de ei..
Ca poate altcineva are nevoie de un zambet..si poate si pantofii aia au nevoie sa faca pe cineva fericit..

Nu e urat si nici gresit sa fim fiecare pe rand ca o pereche de pantofi..avem nevoie de fericire si suntem facuti in asa fel incat trebuie sa oferim fericire..dar e frumos sa fim lasati cand nu mai suntem utili intr-un loc aglomerat..


PS: Numele meu este Alina..Badurica pentru cei care ma cunosc din generala sau din liceu...si Pingu pentru cei care m-au cunoscut in ultimii 2 ani...Nu Alexandra..Alina e numele meu..incantata de cunostinta domnule..

Copiii nu-i facem pentru noi, ci pentru ei...

Ma gandesc de cateva zile la bunica mea si la cat de dor imi e de ea..e genul de persoana care a fost alaturi de mine si la bine si la rau, care m-a crescut si mi-a oferit setul de valori care ma ghideaza si acum in viata..

De fiecare data cand ma duc acasa o fac cu o mare bucurie in suflet pentru ca stiu ca ea ma asteapta cu un zambet pe buze si cu bratele deschise..pentru ca stiu ca imi face ciorba preferata pentru care fugeam de la mama de acasa doar ca sa o mananc...pentru ca stiu ca sunt tot ce i-a ramas mai aproape...iar ea, tot ce mi-a ramas mie..
Are trei copii...un baiat si doua fete...si 5 nepoti...e mandra de fiecare si si-ar da si viata la nevoie pentru fiecare dintre noi fara sa se gandeasca..doar ca isi are copii imprastiati in colturile lumii, pe fusuri orare diferite..si la fel si nepotii..si ii vede foarte rar..
Se pare ca incapatanarea mea de a ramane ACASA si de a nu pleca cu familia a fost buna la ceva..Am ramas la 200 de km de ea si am devenit fara sa cred stalpul ei la nevoie..Cand cunoscutii o mai intreaba de ce nu isi convinge copii sa se intoarca acasa, ea le raspunde cu o seninatate in privire si cu vorbe de duh...„Da, dar copii ii facem pentru ei, nu pentru noi...Ii facem ca sa aiba viata lor, ca sa ne bucuram de fericirea lor si sa ii putem ajuta la necaz..”

Si spune asta cu cea mai mare sinceritate..cu toate ca e singura si foarte bolnava..




Abia astept sa ma duc iar acasa si sa o vad..sa ma intrebe vrute si nevrute..sa facem glume deocheate si sa radem de amintirile in care eram nastrusnica...sa ii povestesc ce belele am mai facut...sa ma vada razand si asta sa o bucure..sa fie fericita la fericirea mea..
Si mi-as dori sa nu mai plec si sa o las iar singura, sa am iar sufletul strans de teama ca viata asta o sa o faca sa se intalneasca cu bunicul in ceruri iar eu nu o sa o mai vad cand ma duc ACASA..Sa nu mai am ocazia sa privesc inapoi cand am bagajul in spate si sa o vad la poarta cum imi face cu mana..sa nu mai am cu cine sa vorbesc ore in sir fara sa ma plictisesc...Sa nu mai aiba ocazia sa se bucure la bucuriile noastre..

Frica de a trai..

Cand suntem dezamagiti, noi oamenii avem tendinta de a ne inchide in noi, de a deveni egoisti..de a nu mai avea incredere in nimeni..suntem siguri ca cei din jur vor ceva de la noi, ca vor sa profite intr-un fel sau altul si ne ridicam un zid protector, un zid la care renuntam greu..sau chiar deloc..

Nu conteaza daca esti baiat sau fata, nu conteaza daca ai 16 ani sau 40...nu conteaza mediul social..tot ceea ce conteaza e ca ai suferit si faci tot posibilul sa nu se mai intample asta..si atunci ce faci? Pai te izolezi..nu social, ci iti izolezi sufletul..il tii ferecat cu mii de lacate ale caror chei au fost aruncate in vazduh..il sufoci si nu il lasi sa respire..il omori..fara ca asta sa fie intentia ta de fapt..

Am trecut si eu prin asta..am fost egoista si am luat decizii in asa fel incat sa-mi fie mie bine..nu am mai avut incredere in cei din jur si m-am inchis intr-un glob crezand ca asa e mai bine...m-am distrat la maxim si credeam ca e modul meu de a uita..de a trece peste amintiri..o perioada mi-a fost foarte bine..doar ca am realizat intre timp ca cel mai bun mod de a trece peste o problema e sa o infrunti..si am infruntat-o..M-am reintalnit cu el..dar ceea ce credeam ca imi va face foarte rau s-a dovedit una dintre cele mai bune decizii..la inceput credeam ca mai e ceva, ca o sa ma intorc la ceea ce eu refuzasem..
Am descoperit ca totul era mort...totul..eram doi straini..ne mai legau cateva amintiri comune...si alea amestecate..bune cu rele..cu toate ca in momentele alea in fata ochilor erau doar cele care imi stersesera zambetul molipsitor de pe buze..
Ma uitam la el si nu intelegeam de ce nu il cunosc..impartisem bune si rele pentru 5 ani...dar nu il cunosteam..
Si totusi zambeam..eram fericita...pentru ca luasem una dintre cele mai bune decizii din ultimii ani..pentru ca mi-am demonstrat mie ca sunt puternica si ca stiu ce vreau..

De atunci a trecut ceva timp..iar acum ma uit in urma..si am invatat..Tot spun eu ca invat in special din deciziile gresite pe care le iau in viata..sa trag de un cadavru de relatie a fost o greseala..si am invatat ce vreau..am invatat ca altele sunt lucrurile pe care le caut..ca fericirea o poti gasi in cele mai neobisnuite momente..ca poti cunoaste oameni care chiar sa merite..sa iti dai seama ca altii chiar merita..Si te sperii..

Dar atunci cand te frigi, sufli si in iaurt..asa spune o vorba..si e adevarata..Chiar si acum cand simt ca ma apropii prea mult, imediat ma retrag in globul parasit..daca simt ca as putea fi facuta sa sufar, ridic imediat un zid de protectie..sunt ca un copil ce fuge in bratele mamei atunci cand se simte in pericol..sufletul meu a fost facut tandari si abia l-am lipit..cicatricile pot fi vindecate, dar nu de catre mine..ci de un el..care sa merite sa vada dincolo de suprafata aparent rece..

Urasc in momentul de fata ca am invatat sa analizez prea mult ce se petrece in jurul meu..si sa ii analizez si pe cei ce ma inconjoara...incerc sa scap de ratiunea rece si sa ma las ghidata de instinct pentru ca mi-a fost de ajutor de multe ori..Pana acum cand mi se spunea ca gandesc prea mult o luam ca pe un compliment..acum a inceput sa ma deranjeze atat de mult acest lucru incat evit de multe ori sa ma mai gandesc daca e bine sau nu ceea ce fac..efectiv pun in aplicare..
Poate asa o sa scap de globul meu protector de cristal..poate asa o sa iau decizia de a-l sparge..si poate o sa ii determin si pe altii sa isi detoneze zidul ce le-a ferecat si le-a inrait sufletul prea mult timp..

Tii minte?.
„dar in viata daca stai intr-un glob de cristal de frica sa nu suferi..nici nu o sa traiesti cu adevarat”
„da, dar nu mai las pe nimeni sa-mi intre in suflet (cel putin nu asa repede)”

Dar e un drum pe care trebuie sa il parcurgem fiecare singur...pentru ca doar singuri descoperim cum sa taiem funia ancorei ce ne tine de trecut..

Vine o zi...

...cand invatam ca tot ceea ce stiam si in ce credeam pana atunci era fals..cand aflam ca Mos Craciun nu e decat un personaj precrestin si nu o persoana, cand aflam cum ne-am nascut..cand aflam ca printesele si printii din ziua de azi nu se aseamana deloc cu cei din povesti..cand descoperin ca trebuie sa cadem de multe ori pentru a invata sa mergem cu bicicleta..
Aflam ca prietenii adevarati ii gasesti foarte greu..ca numarul lor rar poate depasi numarul degetelor de la o mana..Si ca vrei sa ii tii strans langa tine..

Vine o vreme in care riscam, ne aruncam cu capul in fata, luam decizii si suportam consecintele..
Am luat si eu multe decizii si am suportat consecintele..de foarte multe ori am facut alegerea potrivita, si chiar daca uneori am ales gresit am invatat ce e bine si ce e rau...

In ultima perioada mi-am promis mie ca o sa fiu egoista si o sa iau decizii care sa ma faca pe mine fericita..si mi-a fost foarte bine..doar ca astazi am luat o decizie gandindu-ma la altcineva..Daca e o alegere buna sau nu, numai timpul imi va dovedi..Poate sinceritatea mea e taioasa..e o sinceritate..prea sincera pentru unii..Ai grija ce iti doresti, pentru ca s-ar putea sa ti se indeplineasca..
A venit vremea sa imi asum pe deplin alegerile in viata..Si tu la fel..Timpul nu sta pe loc sa ne astepte..pentru ca vremea nu are pauza si replay..pentru ca nu trebuie sa regreti nimic..Pentru ca LIBERTATEA e cel mai ravnit lucru acum si trebuie sa te bucuri de ea..

Traieste..viseaza..risca..razi..respira din plin aerul fericirii pentru ca..
„Stiu, un copil se naste acum...da..stiu..un batran isi ia ramas bun...eu i-am spus vremii sa stea in loc..”

...dar cine sunt eu..particula de praf in bataia timpului sa-i spun sa stea in loc...

Raspuns unui necunoscut..

„ Vroiam sa-ti spun ca iti citesc in fiecare zi blogul (jurnalul) online pe care il ai si sa stii ca st foarte mandru de tine, de tot ceea ce faci, de tot ce ai realizat pana acum, de felul cum gandesti. Ma bucur enorm ca in sfarsit esti fericita, asta mi-am dorit dintotdeauna. Sa ai grija de tine si...tine-o tot asa....papa
ah...era sa uit..:D..iti sta foarte bine tunsa scurt..;)”

Imi pare rau pentru EL, dar chiar nu il cunosc..nu stiu cine e si nici nu cred ca am stiut vreodata..am oricum impresia ca nu esti o persoana atat de rea pe cat imi spune intuitia...dar nu inteleg de ce intuitia mea imi dicteaza asta..Mai mult ca sigur are ea motivele ei..

Multumesc pentru urarile de bine draga necunoscutule, dar chiar nu cred ca ti-ai dorit sa ma faci fericita vreodata..Sigur nu te cunosc, si mai mult ca sigur nu m-ai cunosc nici tu vreodata in viata asta..

Acestea fiind spuse, Ea ii spune Adio inca o data, iar El citeste...si stie ca in 5 ani nu a cunoscut-o, nu a iubit-o, ca lacrimile nu se uita, ca nimic nu se iarta...ca iubirea e moarta de mult prea mult timp...Dar acei 5 ani erau din alta viata... In viata asta...ei nu s-au cunoscut si nici nu se vor cunoaste vreodata..

De-a soarecele si pisica..

Ce ne mai place sa ne jucam de-a soarecele si pisica..azi unul e soricel..maine se mai schimba rolurile..Dar cum de nu ne-am dat seama de asta pana acum?
Cred ca noua oamenilor ne place sa ne jucam in general de-a soarecele si pisica..sa aratam, sa ascundem, sa intampinam, sa fugim..sa ne ascundem...doar pentru a iesi iar la atac..
Am auzit o poveste despre un soricel si un motan..si nu am inteles de ce...

De ce soricelul murat de ploaie suna motanul pentru a-i spune ca e vesel si ca ploaia nu a facut decat sa il bucure? De ce soricelul nu s-a gandit ca ploaia afecteaza tehnologia? Nici nu i-a pasat ca telefonul nu o sa mai functioneze..

De ce motanul risca in trafic si raspunde imediat la tot ceea ce intreaba soricelul? De ce chiar daca are o zi aiurea incepe sa zambeasca cand primeste un mesaj hazliu de la soricel? De ce cu toate ca uraste mijloacele de transport in comun, renunta la comoditatea masinii si merge cu metroul?
De ce cand soricelul ii spune ca e la Aviatorilor si profita de adierea vantului si de mirosul de tei, motanul trece pe acolo, dar nu are curajul sa opreasca masina pentru a saluta soricelul...probabil credea ca soricelul nu vede..dar vede..

Si vede multe..nu numai la motan....ci si la el..se analizeaza pe sine si ii place ceea ce vede..Vede un soricel fericit..un soricel care zambeste si nu ii e frica de motanul acesta, cu toate ca altii din specia lui l-au incoltit si l-au facut sa sufere..
Dar asa e soricelul asta..are incredere..si ii place foarte mult sa riste atunci cand ajunge la concluzia ca se merita...si chiar de va suferi, nu va regreta..
Soricelul acesta e cam fricos uneori, ca mai toti soriceii..si ii e cam frica sa aiba incredere in motan.. Nici nu stie sigur daca are motive sa se teama..doar ca se simte vulnerabil..

Ma intrebam de ce a trebuit ca si soricelul si pisica sa sufere inainte? Pentru ca ei chiar au suferit, si nu doresc nimanui sa treaca prin ce au trecut ei..sunt amintiri inmuiate in miere si venim.. Oare au gresit cu ceva? Sau e doar genul acela de suferinta care te face sa apreciezi apoi o bucurie, un zambet, care te face sa incepi sa traiesti cu adevarat..e genul de lovitura pe care trebuie sa o primim cu totii doar pentru a simti ca traim, sau mai bine zis care ne determina sa incepem sa traim cu adevarat?

Dar daca soricelul se inseala? Daca vede ceva ce si-ar dori, si nu realitatea? Daca motanul se va transforma in soricel si va fugi? Daca se va speria?
Sa speram ca motanul stie ce vrea..si stie si el sa lase trecutul si sa ia de mana viitorul..sa inceapa sa traiasca si sa riste cu zambetul pe buze..sa aiba din nou incredere..

Da..un pic de incredere si de nebunie din partea amandurora si o sa am ce sa mai scriu despre ei...pentru ei..Pana atunci, sa ii mai lasam sa se joace de-a soarecele si pisica...pentru ca si jocul asta are farmecul lui..

Reintoarcere la origini..

Urmeza cateva zile de relaxare..si abia astept sa imi incarc bateriile..
Destinatia..locul unde ma simt cel mai bine, locul in care redevin copil.. abia astept sa simt mirosul naturii (da..natura are miros..credeti-ma)...sa aud cocosul cantand dimineata si sa ma joc cu cainele in iarba..
Sa ma uit la pavajul din curte si sa stiu ca pe acolo mi-am julit genunchii de atatea ori..sa stau pe prispa si sa ascult greierii noaptea asa cum o faceam pe vremuri stand cu capul in poala mamei..

Dar gata, nu vreau sa ma entuziasmez prea mult..nu vreau sa spun ca va iesi o expeditie pe cinste.. De ce? Pentru ca de obicei cand incep sa ma entuziasmez pentru un lucru, nu iese asa cum mi-as fi dorit..mi se intampla sa fiu des dezamagita si sa se intample cine stie ce care sa strice ceea ce planificasem.. Asa ca astept sa vad cum se vor simti si ceilalti..pentru ca de data aceasta nu voi fi doar eu sa ma bucur de aerul curat si de un „Cucuriguu” dimineata..si chiar sper sa le placa..

E casa simpla de 100 de ani care a vazut ambele razboaie mondiale, e curtea in care am crescut, e prispa pe care adormeam in serile de vara, e bunica care ne va primi cu zambetul pe buze, cu anii pe chip si copilaria in suflet, e cainele cu care ma joc de fiecare data si care e aproape cat mine, e pisica care are 15 ani si a crescut odata cu mine...
Sunt amintirile care pentru mine sunt foarte importante...si inceputul unor amintiri pentru ei..

Ador amintirile, ador inceputurile, ador sa traiesc in adevaratul sens al cuvantului, nu doar sa ma prefac ca traiesc...

Spuneți NU cadavrelor..

Cel mai urât sentiment este să vrei să scrii, dar să te abții de teamă ca frustrările personale să nu își lase amprenta asupra posturilor. Nu exagerez deloc când spun că am început 6 posturi în ultimele 2 săptămâni, dar pe care nu le-am publicat.
De ce eram frustrată? Pentru că nimic nu e perfect, nimic nu e așa cum ar trebui să fie.. Nu sunt idealistă, poate doar un pic visătoare.. Nu caut perfecțiunea, dar viața asta care îmi e datoare cu multe bucurii, parcă a cam uitat să-și achite datoriile..

Dar vreau să scriu acum despre altceva..respectiv despre cum și de ce să nu resuscităm CADAVRE..

Iar când vorbesc de cadavre, mă refer la relațiile care nu au un viitor, relațiile în care investim ani și sentimente, vise și zâmbete, lacrimi și amărăciunie. Sunt acele relațiile care se transformă din miere în venin..care mai mult te întristează decât să te facă să zâmbești.. Și sunt acele relații la care parcă nu vrem să renunțăm.. De ce? Să fie urma de iubire rămasă pe fundul sticlei? Să fie obișnuința? Să fie masochismul din noi? Chiar nu știu...
Știu doar că și eu am încercat să resuscitez un cadavru..și îi aplic electroșocuri de vreo 2 ani..și inima bate..dar se pare că a fost privat de oxigen prea mult timp creierul...

Noroc că știu să învăț din greșeli.. Doamne cât de dur e adevărul acesta.. învățăm din greșeli..cădem și ne julim genunchii până la sângerare pentru a învăța să mergem..

Mai tai un regret de pe listă și mai rămân cu 4, din care unul e programat deja.. Nu îmi plac relațiile în stare vegetativă.. Merg mai departe și zâmbesc, zâmbesc larg și mă bucur de viață cum numai eu știu să o fac.. Și e al dracului de bine.. Credeți-mă..

Între noi fie vorba, îmi scriu în continuare cartea vieții.. și o s-o rescriu până o să iasă așa cum mi-o doresc..cel mai bun best seller al tuturor timpurilor..

Pentru EL..

Pentru EL vorbele sunt de prisos.. nu își au locul.. Pentru EL există doar gesturi, gânduri, bucurii și tristeți, râsete în hohot și lacrimi, iubire și ură, toate amestecate, formând un cockteil ce mă îmbată și mă ține în al 9-lea cer, pentru ca apoi să mă coboare în cele mai adânci tenebre ale iadului.. Și stau acolo știind că iar mă va urca in al 9-lea cer.. Acum se anunță o cazare gratis în al 9-lea cer.. și se anunță și de durată..

Pentru El.. O promisiune..o ultimă călătorie..nu va fi amăgire.. ci doar fericire.. Iar El citește și înțelege ce așteptări a ridicat în sufletul EI..știe că nu poate să se mai plimbe cu Ea de mână prin iad, știe că locul lor nu e acolo..

De ce mă iubești?..
„ pentru că ai știut să mă susții..pentru că mă iubesti, pentru că știi cum să mă ții în brațe..pentru că știi să mă faci să sufăr și să apreciez momentele de fericire..pentru că mă săruți pe frunte și mă faci să mă simt copil..pentru că mă faci să tremur în brațele tale..pentru că mă iei de mână când mi-e teama..pentru că mă strângi în brate când mi-e frig..pentru că... ”

Fără regrete Alina..fără regrete

Pentru ea..

Există pentru fiecare dintre noi o persoană căreia îi datorăm totul. Pentru mine, acea persoană a fost prietenă, un umăr când aveam nevoie, o vorbă bună și o critică binevenită, cea care m-a susținut întotdeauna, cea care mi-a spus să fac ce vreau în viață și să nu regret.. a fost și este..mama..

Poate sună ciudat.. dar vreau să știe ca mai mult decât mamă, mi-a fost o prietenă.. și știu ca o sa citească aceste rânduri..

Ea m-a format..ea m-a determinat să devin ceea ce sunt astăzi.. Și poate o să credeți că sunt mămoasă. Nu e așa, iar cei ce mă cunosc știu asta. Doar că știu să apreciez o prietenă adevărată ce sigur nu mă va dezamăgi niciodată, oricât de mult aș dezamăgi-o eu..

„ Alina, să nu mă asculți niciodată. Să nu faci niciodată ceea ce spun eu. Poate eu o să cred că așa e bine pentru tine, dar întotdeuna tu o să știi ce e mai bine pentru tine. Să mă auzi dar să nu mă asculți niciodată. Să faci mereu ce crezi tu, iar dacă e bine și îți va fi bine, bravo ție, iar dacă e greșit și o să ai de suferit, învață din greșeală, dar nu regreta niciodată acel lucru. ” Asta îmi spunea vocea ei blândă încă de când eram prea mică pentru a înțelege la ce se referă.. Eu râdeam, iar ea era foarte serioasă pe atunci.

Acum știu mult prea bine la ce se referea..se referea la ceea ce noi numit cu atâta forță în glas VIAȚĂ.. cu bune și cu rele.. Viața asta pe care nu ne-o alegem, ci ne alege ea pe noi.. Și nu mai râd, ci îi mulțumesc..

Îi datorez ceea ce sunt și ceea ce nu am devenit încă..