Jana nu e moarta..Jana se transforma..

Ehehe..nu ma iubeste femeile..nu ma cheama Paraschiva..si cu toate ca nu ma cheama nici macar Jana, eu ma transform..

Pazea lume ca nu se stie ce iese..

Am langa mine cana galbena cu fata de cetatean turmentat, am pus niste cola (ca trecuse mult timp de cand nu mai degustasem acest elixir), tocmai ce m-am oprit din zbantuiala si din glume...si stau.. Fac inventarul. A fost o zi plina. A fost o perioada plina. Nu prea am mai ras sincer, iar glumele mele reusite erau inventate pentru a distrage altora atentia.
A functionat.

M-au scos din starea asta colegele de suferinta. Cele cu care impart oxigenul si dioxidul de carbon din camera, cele cu care impart mancarea, cele cu care rad sau plang la sfarsitul zilei..Cele care mi-au zis ca ma transform. Iar dupa ce am ras copios, ca asa sade bine oamenilor veseli dupa o masa copioasa, bineinteles ca ne-a apucat cantatul pe versurile lui Margineanu si dansatul haotic.

Atentie lume, Alina nu crapa asa usor, ci se transforma..Asa ca Jane, sa nu plangi, ca plansul e de forma..

Aparente

I-am obisnuit pe cei din jur sa fiu vesela. M-am obisnuit si eu sa fiu vesela, sa rad, sa glumesc din orice. Daca am o zi proasta cei din jur nu prea isi dau seama ca ceva nu este in regula, iar in ultimele zile nu m-am dezis obisnuintei, am mascat foarte bine problemele. Am spus doar celor care contau pentru mine, am vorbit atunci cand simteam ca o sa explodez, m-au ajutat si doar ascultandu-ma si au spus simplu „Totul o sa fie bine!”.

I-am crezut pe cuvant. Bunica a fost intoarsa de la operatie de doua ori deja. E foarte ciudata situatia. Partea buna e ca daca o operau in ziua aceea probabil situatia s-ar fi agravat. Si acum asteptam. Iar.

Alina se mai poate preface macar o perioada zambareata. Stie sa reactioneze la situatii problematice, stie sa ridice moralul, sa planga atunci cand trebuie si sa fie de piatra cand situatia o cere; iar astazi tatal ei i-a vorbit despre cat de lasi sunt oamenii care se sinucid. Foarte subtil...tata, dar iubesc viata asta nenorocita mai mult decat orice altceva.

Cat o sa ma pot da fericita in fata celor care ma cunosc putin? Probabil ca foarte mult. Cat de repede ma ghicesc cei ce ma cunosc? Imediat. Dar ma cunosc cu adevarat mult prea putine persoane.

Sunt prefacuta? Habar nu am! Poate ca da. Dar prefer sa fiu prefacuta si sa imi ascund problemele fata de cei care oricum nu dau doi bani pe mine si pe problemele mele! Cine merita, vede dincolo de aparente!

Neputinta

Prin prisma ultimelor intamplari din viata mea, am ajuns la concluzia ca cel mai urat sentiment pe care il putem trai este sentimentul de neputinta. Sa fii in situatia in care ai face orice pentru a rezolva problemele, dar sa nu poti face nimic efectiv si sa astepti ca altii sa isi faca treaba, iar din timp sa faci un aliat.
Cum mama naibii poti sa treci peste un sentiment de neputinta? Pai nu poti. Noi nu putem face nimic, putem doar astepta.

Si astept. Astept sa se termine operatia bunicii si sa imi sune telefonul, sa aflu ca totul e bine si ca nu i-a cedat inima in timpul interventiei, astept sa imi sune telefonul si sa mi se spuna ca bunicul o sa isi recapete mobilitatea bratului. Astept sa imi sune telefonul si sa mi se spuna ca mama a luat examenele si ca i s-a oferit acel loc de munca pentru care a facut multe sacrificii. Astept sa imi sune telefonul si sa mi se spuna ca sora mea a luat toate examenele si ca a terminat scoala cu bine.
Astept sa ma sune Buni, bunica mea de suflet, si sa imi spuna ca a trecut inca o zi fara probleme, astept sa primesc un telefon ca am fost acceptata acolo, in ceea ce numesc acum urmatoarea destinatie.

Astept.

Si nu stiu daca urmatorul apel primit va fi de bine sau de rau, nu stiu daca sa imi doresc atat de mult sa sune telefonul.

Later edit: A sunat telefonul. Nu stiu daca vestea era buna sau nu, dar bunica nu a mai intrat in operatie pentru ca a facut complicatii la plamani. Asta dupa ce ii stabilizasera problemele cardiace.

Geronto-sinucidere

Batranii din Romania prefera sa se sinucida incet si dureros decat sa mearga la doctor! E o realitate dura, crunta, care se petrece sub ochii nostri, o realitate pe care putem incerca sa o schimbam.

Nu prea va dati seama la ce ma refer, asa e?
Hai sa fiu mai concreta. Acum cativa ani, bunica a facut un atac cerebral care i-a produs o semi-pareza pe toata partea stanga. Are si o hernie de disc neoperabila, mai exact are nervii de la coloana vertebrala prinsi intr-o masa osoasa care continua sa creasca.

Si-a revenit, a fost la o groaza de controale, a cerut si sfatul medicilor din alta tara, a incercat mai totul. De fapt, nu ea a incercat, ci copii ei au incercat totul, pentru ca daca era dupa ea, probabil proceda precum ciobanasul din Miorita si se resemna in fata sortii „implacabile”.

Doi ani de zile dupa toata povestea asta inca era cuminte, in sensul ca nu mai muncea la camp, nu mai ridica, isi urma tratamentul. Dar nu am reusit sa o tinem mult timp departe de pamantul ala care ii ofera atata satisfactie. Asa sunt batranii, asta e viata lor.

Am atacat-o toti cu argumente atat rationale, cat si emotionale. Ultimul dintre argumente a fost destul de dur si suna cam asa „Daca patesti ceva, nu are cine sa vina sa aiba grija de tine!” Dureros, atat pentru ea, cat si pentru noi. Imi pare bine ca am fost toti consecventi si am transmis acelasi mesaj. Au mai fost si alte argumente de genul „Sa nu patesti ceva pentru ca vreau sa iti cunosti toti stranepotii!”.

Au fost nevoie de cativa ani ca sa o determinam sa aiba mai multa grija de ea, dar a functionat iar acum riscurile de a ramane paralizata sau de a se intampla lucruri neplacute au scazut simtitor.

Acum am o alta problema, respectiv cealalta bunica. Nu am relatii prea apropiate cu ea ce e drept, dar e bunica mea. De trei luni ma rog la modul cel mai serios de ea sa mearga la doctor. Are hernie abdominala si probleme grave cu inima. Plus ca are complicatii de la un accident in urma caruia a avut coloana vertebrala rupta in 4 locuri.
E batrana si aplica exact acelasi text ca si bunica cealalta. Ca e vremea ei, ca de ce sa se mai duca iar la „cutit”, ca nu stie daca mai apuca Pastele.
Astazi chiar am crezut ca se va duce la spital pentru ca deja se simte rau de o perioada destul de lunga. A amanat pentru luni, asta dupa ce toata lumea s-a pus pe capul ei. Nu va zic ca am folosit acelasi text cu stranepotii, ca trebuie sa ii cunoasca pe toti, ceea ce implica de fapt sa aiba parte de stranepoti din partea mea.

A functionat si aici.

Dar sunt sute, mii de batrani care se complac in situatia lor, care nu au motive sa mai traiasca, care nu au o familie care sa ii determine sa lupte, care isi asteapta sfarsitul si care de fapt sunt morti pe dinauntru de mult prea mult timp.
E trist. Sunt batranii nostrii, sunt trecutul nostru, sunt istoria noastra, suntem parte din ei.

Sunt trista pentru ca am doua bunici si un bunic. Celalalt bunic a plecat de mult dintre noi si el a luptat cu boala 17 ani. Sa speram ca vor lupta si ei pentru ca eu chiar vreau sa imi cunoasca copii si poate sunt egoista, dar nu sunt pregatita sa ii las sa plece. Nu vreau!


Later edit: Well, partea buna este ca astazi, luni, 22 martie, bunica va fi operata de urgenta. Partea proasta e ca acum 2 zile bunicul a fost operat de urgenta. In ambele cazuri s-a dus multa munca de convingere.

Lupul schimba parul, dar naravul ba

Imi plac zicalele acestea populare. Descopar adevarul si invatatura din spatele unor glume traditionale. Nu vreau sa urc vaca pe casa asa cum incerca Pacala, nu vreau sa neg adevarul din spatele cuvintelor „Prietenul la nevoie se cunoaste!”, sau sa spun ca ceea ce m-a invatat bunica in copilarie cu referire la „Mutul care f*** pamantul, care tace si face!”...
...iar eu, eu m-am declarat mereu un drac, pentru ca drac mort si rata inecata n-a vazut nimeni. Bine, poate o rata inecata da, dar drac...

Folclorul romanesc este fabulos, traditia este extraordinara! As vrea sa gasesc o culegere de zicale, proverbe, fabule si morale. Sa reascult bancurile si umorul din perioada comunista, sa ma uit la maestrul Caragiu si sa ma minunez de cum pune in scena Mefisto, plecand tocmai de la zicalele legate de Dracu!

Dar vroiam sa va vorbesc despre o anumita invatatura din strabuni, si anume „Lupul isi schimba parul, dar naravul ba!”

I-am testat adevarul in mai toate domeniile. Incepand cu dragostea, familie, munca, cercul de prieteni, show biz, dar s-a adeverit si in actiunile mele, atat cat reusesc eu sa ma analizez.

Cand iti accepti iubitul/iubita, prietenii, accepta-i asa cum sunt pentru ca ei nu se schimba. Se pot preface mai bine sau mai rau, mai mult sau mai putin. Se pot preface doar pentru a te impresiona sau pentru ca te iubesc si vor sa ii vezi altfel.

Ii poti vedea intr-un anumit mod pentru ca peste ceva timp sa declari ca s-au schimbat, ca nu mai sunt ca inainte. Ba pardon, oamenii nu se schimba. Se cizeleaza, dar nu se schimba. Iar daca ei se dovedesc altfel decat cum ii stiai inseamna ca nu ai vazut adevaratul om sau ca nu ai vrut sa vezi adevaratul om din spatele mastii.

Din proprie experienta spun ca am vazut ceva ce nu era. Am speram sa se schimbe el, ea, ei. Am crezut in promisiunile si regretele lor. Daca ea regreta ca este asa si ca ii face rau, ma gandeam ca va duce la bun sfarsit acel proces de schimbare. Pe naiba!

Iubitul sau iubita nu mai sunt ca la inceput? Ti se pare doar! Nu ai vazut bine. Si nu e vina lor, ci e vina ta ca nu ai vrut sa vezi ceea ce era evident.
Prietenii sunt neindemanatici! Unele persoane iti par prefacute pana in maduva oaselor? Ehe, felicitarile mele. Ai inceput sa vezi in sfarsit.
Din pacate sunt persoane care traiesc toata viata in prefacatorie, care nu vor sa vada asa ca daca ai inceput sa intrezaresti macar adevarul despre cei din jur, bravo.

Nimeni nu se schimba! Toti ramanem la fel, cu bune si cu rele, iar daca iubesti, iti accepti prietenii asa cum sunt. Iar ei daca te iubesc, se vor slefui!

Dar doar atat! Asta e maximul admis!

Moartea unui imperiu

Imperiile cad. Gigantii au picioare subtiri. Istoria ne-a dovedit ca imperiile se nasc, cuceresc, au perioada lor de glorie in care influenteaza pionii mai mici, si apoi mor. Mesopotamia, Egiptul, Persia, Roma, Germania, SUA sunt doar cateva exemple. Primele dintre ele au murit demult, SUA sta in perfuzii.

Si nu e vorba de criza financiara. Nu aceasta le-au slabit. SUA sunt slabite de mult iar criza economica nu a facut decat sa ne demonstreze ca un mare imperiu nu mai poate face fata problemelor. Au mai avut crize economice si caderi ale burselor, dar niciodata nu le-a trebuit atat de mult pentru a-si reveni. Visul american nu mai are acelasi ecou in sufletul si in dorintele celor cu ambitie. Nu mai are acelasi ecou nici macar pentru americanul de rand. Obama este la carma unei epave care este lovita de stanci, fara a mai putea sa faca altceva decat sa prelungeasca declinul. Gigantul abia mai rasufla si ca de obicei, ca in orice suprematie... The King is dead! Long life to the King!

Dar cine e urmasul de drept al tronului? Un alt imperiu mort acum mult timp si renascut din propria cenusa, care are la baza traditia si respectarea ei. Nu sunt tarile arabe, cel putin nu deocamdata. E Asia. Si Japonia in principal. Deci, tinerii asiatici doxati la Harvard, Oxford, Standford, Sorbona, etc. s-au intors ani de-a randul si au pus bazele unui stat cu adevarat puternic.
Langa Japonia, ca asa e frumos, regele sa aiba o regina, sta impozanta China care a avut bani sa imprumute statul american, si astfel sa il slabeasca. Nu uitati, un imprumut slabeste tara care se indatoreaza, in nici un caz nu o fortifica, asta ca sa privim imprumutul la FMI cu ingrijorare.

Alte centre de putere? Tarile nordice care au cele mai mari investitii in educatie si cercetare la ora actuala si care vor culege roadele peste cativa anisori. Dar atentie, ele nu vor suprematie, pentru ca nu e atat de bine pe cat pare sa fii puternic. Au invatat de la Elvetia. Ajuta-i pe cei care te platesc pentru ajutor, ramai neutru, vezi-ti propriile interese si nu te abate de la principiile tale, o data adoptate.

Romania.. Eh, Romanica noastra draga ramane tot la statutul de moneda de schimb, de jucator ce triseaza si se duce si la concurenta. Isi intoarce privirea in functie de locul de unde se mai iveste o mana ce imparte pomana. Si asa va fi mereu, pentru ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba.

Poporul care nu isi cunoaste istoria si nu invata din greselile trecutului e blestemat sa le repete!

Povestea unui pârt..

Trag de cuvinte...trag si sper sa te fac sa crezi ca sunt acolo...ca imi pasa de ceea ce imi spui..Incerc sa ma amagesc, ca imi pasa de ceea ce iti spun...Dar oare imi pasa? Foloseste-ti textele pentru cei care chiar raman surprinsi de ele. Te scremi mult, nu am ce zice.
As vrea o injuratura, serios. Ar fi mai interesanta, mai speciala. Macar ai avea interesul si atentia mea. Asta daca stii sa injuri mai bine decat mine si nu cumva o sa te impachetez in 2 timpi si 3 miscari. Merita sa incerci totusi.

Acum sunt doar vorbe goale exact ca cele de demult. Doar cuvinte aruncate de dragul conversatiei. Glume fara sare. Fraze fara piper. Parturi fara miresme. Stau in fata tastaturii si etalez un zambet larg. Zambesc. Dar nu datorita glumelor tale. Zambesc pentru ca sunt fericita. Sunt eu. Nu uita, eu mananc condimentat, asa ca daca nu ai sare si piper..nici macar nu adulmec.

Si apropo de fericire, nu am inca fericirea aia mult asteptata, dar am o fericire inmiita fata de alte dati, alte locuri, alte povesti. Si uite asa imi dau seama ca iubesc cu adevarat. Cam tarziu mi-am dat seama ca iubesc, dar iubesc. Cum nu te-am iubit pe tine. Iubesc altfel.

Speri sa ma surprinzi? Nu ai cum si nici nu ai mai avea cum. Sa ma surprind? Intotdeauna.

Si acum..respir...rasuflu usurata...Ah, apropo de rasuflat. Azi in RATB-ul super aglomerat, stateam pe scaun si s-a simtit un iz de part. M-a busit rasul. Ce era sa fac daca oamenii s-au hotarat sa tina postul si sa bobineze numai fasole. Macar sa invete si ei sa stranga din fese. Nenea ala chiar a reusit sa ma surprinda. Partul s-a nascut in chinuri, a trait putin, dar a avut perioada lui scurta de glorie si atentia noastra a tuturor. Ce ai zice daca te-ai screme si tu nitel mai mult?

Ce legatura au aceste doua povestiri? Aparent, nici una. Dar e destul de ciudat sa te pun langa povestea unui part, nu crezi?
Ciudata povestea...ciudata eu...Nimic nou sub Luna, dar numai lucruri minunate pe Mercur.

Discriminarea barbatului

Vine 8 martie..ce fericire pe capul nostru! Flori, cadouri, „La multi ani!”... Daca lucram la Petrom, ni se va da liber si chiar si cateva milioane in plus, pentru ca asa prevede si contractul colectiv de munca. Zi libera, bani in plus doar pentru ca suntem purtatoare de uter. Nu cumva asta e o forma de discriminare a barbatului legalizata la nivel intern? Intreb si eu...

E bine sa fii femeie in zilele noastre. Nu mai luptam pentru egalitate de sanse, ci pentru dominare. Din studii antropologice a rezultat ca inaintea erei patriarhale (in care INCA ne mai aflam), a existat o epoca matriarhala. Si acum ce facem? Luptam cumva impotriva discriminarii cu o arma numita...DISCRIMINARE?

Nu ma intelegeti gresit, imi plac florile si abia astept sa mi se zambeasca pe 8 martie si sa mi se spuna „La multi ani!”, dar vreau sa aiba si barbatii o zi a lor. Pentru ca merita!

Daca femeia primeste zi libera, asa ar trebui sa primeasca si barbatul de ziua lui.

Dar...STAI...el nu are o zi a lui.

Ziua Femeii e recunoascuta international, Ziua Barbatului nu exista!

Later edit:

Acest post a fost publicat cu scop academic si avea rolul de a promova o idee, respectiv Ziua Barbatului, sustinuta si prin alte mijloace, cum ar fi: http://pe-cand-si-ziua-barbatului.blogspot.com/ sau grupul de pe Facebook.