Marea ne cheamă..

Anul acesta cucerim Mangalia..

Se pare că anul acesta o să avem parte de un 1 Mai cam neprielnic și cu nazuri.. O să plouă, o să bată vântul, dar la atâta căldură sufletească chiar nu mai contează un amănunt nesemnificativ cum e vremea..

Orașul care ne adoptă pentru 3 zile e Mangalia..de ce? Pentru că nu l-am vizitat până acum, pentru că are port turistic, pentru că cetatea Histria e aproape, pentru că sunt 2 peșteri în zonă ( numai una poate fi vizitată, dar ne mulțumim și așa ), pentru că..avem nevoie toți de o pauză.. Și chiar de-ar fi să ne plimbăm pe plajă în timp ce plouă tot sunt sigură că ne vom distra așa cum numai noi știm să o facem.. O porție de destresare e binevenită, mai ales că ne așteaptă o perioadă încărcată.

Așteptam week-endul acesta de..hm..4 luni.. și uite că a venit.. Bagajul e gata, prietenii pe poziții, buzunarele cam goale..Furtună afară, furtună și prin buzunare..

Când marea te cheamă..nimic nu mai contează

Pentru EL..

Pentru EL vorbele sunt de prisos.. nu își au locul.. Pentru EL există doar gesturi, gânduri, bucurii și tristeți, râsete în hohot și lacrimi, iubire și ură, toate amestecate, formând un cockteil ce mă îmbată și mă ține în al 9-lea cer, pentru ca apoi să mă coboare în cele mai adânci tenebre ale iadului.. Și stau acolo știind că iar mă va urca in al 9-lea cer.. Acum se anunță o cazare gratis în al 9-lea cer.. și se anunță și de durată..

Pentru El.. O promisiune..o ultimă călătorie..nu va fi amăgire.. ci doar fericire.. Iar El citește și înțelege ce așteptări a ridicat în sufletul EI..știe că nu poate să se mai plimbe cu Ea de mână prin iad, știe că locul lor nu e acolo..

De ce mă iubești?..
„ pentru că ai știut să mă susții..pentru că mă iubesti, pentru că știi cum să mă ții în brațe..pentru că știi să mă faci să sufăr și să apreciez momentele de fericire..pentru că mă săruți pe frunte și mă faci să mă simt copil..pentru că mă faci să tremur în brațele tale..pentru că mă iei de mână când mi-e teama..pentru că mă strângi în brate când mi-e frig..pentru că... ”

Fără regrete Alina..fără regrete

Pentru ea..

Există pentru fiecare dintre noi o persoană căreia îi datorăm totul. Pentru mine, acea persoană a fost prietenă, un umăr când aveam nevoie, o vorbă bună și o critică binevenită, cea care m-a susținut întotdeauna, cea care mi-a spus să fac ce vreau în viață și să nu regret.. a fost și este..mama..

Poate sună ciudat.. dar vreau să știe ca mai mult decât mamă, mi-a fost o prietenă.. și știu ca o sa citească aceste rânduri..

Ea m-a format..ea m-a determinat să devin ceea ce sunt astăzi.. Și poate o să credeți că sunt mămoasă. Nu e așa, iar cei ce mă cunosc știu asta. Doar că știu să apreciez o prietenă adevărată ce sigur nu mă va dezamăgi niciodată, oricât de mult aș dezamăgi-o eu..

„ Alina, să nu mă asculți niciodată. Să nu faci niciodată ceea ce spun eu. Poate eu o să cred că așa e bine pentru tine, dar întotdeuna tu o să știi ce e mai bine pentru tine. Să mă auzi dar să nu mă asculți niciodată. Să faci mereu ce crezi tu, iar dacă e bine și îți va fi bine, bravo ție, iar dacă e greșit și o să ai de suferit, învață din greșeală, dar nu regreta niciodată acel lucru. ” Asta îmi spunea vocea ei blândă încă de când eram prea mică pentru a înțelege la ce se referă.. Eu râdeam, iar ea era foarte serioasă pe atunci.

Acum știu mult prea bine la ce se referea..se referea la ceea ce noi numit cu atâta forță în glas VIAȚĂ.. cu bune și cu rele.. Viața asta pe care nu ne-o alegem, ci ne alege ea pe noi.. Și nu mai râd, ci îi mulțumesc..

Îi datorez ceea ce sunt și ceea ce nu am devenit încă..

Am intalnit un copil..

Astazi a fost o zi pe cinste! Pe langa faptul ca in doua zile mi-am incarcat bateriile pentru un an intreg, s-a mai intamplat ceva..M-am intalnit cu un copil..un copil adevarat..Poate suna ciudat ca vorbesc de un copil adevarat, dar copii asa mai rar vezi..E cu adevarat inocent si fara griji..zambaret si pus pe sotii..

Am vorbit si iata ce imi zicea.. Era venit la bunica in vizita pentru 2 zile, o ajutase la treaba..fusese cu ea pe ogor sa puna seminte.. Ca e primavara si pamantul intoarce taranului munca si truda la toamna. Da, stiu ca e secolul XXI si ca asa ceva e destul de rar, dar e adevarat. Dupa. a mers cu buni, cum ii place lui sa o alinte la cimitir..a curatat pamantul ce i-a adoptat bunicul acum prea multi ani.. A facut asta in tacere..locul acela e prea plin de tacere ca sa disturbe el linistea aia vesnica cu rasu-i molipsitor..

Au plecat acasa si au mers foarte incet..buni a primit in vizita trimisii batranetii si ei nu au vrut sa mai plece, asa ca drumul pana acasa s-a transformat intr-o plimbare, cum ii place bunicii sa spuna (e prea orgolioasa ca sa spuna ca anii sunt grei).. Dar nu conteaza pentru ca visatorul nostru adora sa se plimbe.. Orgoliul bunicii oricum imi schiteaza un zambet..acum inteleg de unde a mostenit el unele lucruri..

Au mers cam o ora si jumatate..si in tot acest timp copilul isi aducea aminte de bunicul plecat in calatoria fara de intoarcere...cum era el prea vorbaret si il enerva pe bunicu..cum ii fura bastonul si bunicul nu reusea sa-l prinda pe ghiaur..

Si se mai uita la florile de nuc ce cadeau din uriasii aia, si la petalele florilor ce inalbeau pamantul, si se bucura de vantul ce ii mangaia fata si ii incurca carliontii..

Si iar isi mai aducea aminte cum vorbea prea mult si punea prea multe intrebari si a si primit o lingura in frunte cand era la masa..Da..o lingura pe care probabil nu o va uita niciodata..si cum toti s-ar fi asteptat sa planga, el nu a plans..a tacut..a facut ochii mari, l-a fixat pe bunicul..si a zambit..Stiti si voi de ce fel de privire vorbesc..aia sincera care te acuza si te iarta in acelasi timp..e privirea ce tipa:"De ce?" De atunci toti si-au dat seama ca e diferit..ca va fi altfel..ca acel ghiaur - cum era numit -, la cei 4 ani ai sai avea in el mai multa maturitate decat ar fi crezut cineva..

Si uite cum ma lungesc la vorba.. cand de fapt ma gandeam la pamantul asta..ce usuca mainile taranului, ce il asuda si ii aduc un zambet in coltul gurii atunci cand e recolta buna..

Pamantul asta...ne adopta, ne da de-ale gurii..ne distruge si ne recladeste..

Si cum va ziceam, copilul asta inocent a ajuns acasa si a inceput sa alerge si sa se joace cu cainele bunicii..un caine jucaus si hazliu, dar care depasea aproape copilul in inaltime...si au alergat..s-au jucat...s-au tavalit prin iarba ce abia isi arata coltii in curtea bunicii..copilul radea si tipa de bucurie, cainele alerga si se tavalea..s-au murdarit, copilul mai tare decat cainele..si au obosit..

Cainele s-a dus in cusca lui, dar copilul acesta de care va vorbesc are multa energie..si s-a dus in livada bunicii, a adunat flori..s-a uitat la minunea ce se petrece in fiecare copac..cum petalele florilor cad, dar ramane in urma lor o gamalie..gamalii ce devin corcoduse, gorgoazele alea pe care el le manca si isi stramba mutra aia mica si hazlie de acre ce erau..se uita la fluturasii care zburau doi cate doi..fluturi ce traiesc doar cateva zile dar traiesc din plin..

Vede si via bunicii de unde lua strugurii frageziti de soarele toamnei..stie el ca de acolo venea si mustul din care bea cu placere.. Redescopera natura si minunile ei..

E inocent copilul asta..atat de inocent ca nu stie, sau a uitat de problemele cotidiene..si il admir..si credeti-ma ca as vrea sa fiu in fiecare zi precum acest copil pe care l-am cunoscut in ultimele doua zile.. Sa fiu un ghiaur care il necajeste pe bunicu, care o alina pe bunica, ce rade cu pofta si plange rar..dar care ii face pe toti sa zambeasca..

E acel copil pe care il avem toti in suflet, acel copil cum toti am fost, si acel copil pe care incercam unii dintre noi sa il omoram...sa il ascundem atat de adanc incat sa nu mai stim nici noi de el, sa nu il mai gasim atunci cand il cautam..

Descoperiti si voi acel copil, plimbati-va cu el prin gradina bunicii, tavaliti-va in iarba cu catelul.. si nu il mai lasati sa plece o data ce l-ati gasit..

VISATI..

Un inceput..

Se spune ca inceputul a ceva e inceputul sfarsitului altui lucru. Sa fie asa?
Poate voi raspunde la aceasta intrebare intr-un alt post, asta daca voi gasi un raspuns care sa ma multumeasca..

Alta e prioritatea acum.. De ce Fara regrete..? Pentru ca nu imi place sa am regrete in viata..nu regret mai mult de 5 lucruri pana acum in viata..in viata asta indelungata de aproape..hm...21 de ani..

De exemplu, regret ca nu mi-am facut un tatuaj cand aveam 17 ani si ma batea mama la cap sa il fac.. Dar promit ca in maxim o luna se rezolva si cu acest regret..deci dupa mai raman cu 4 regrete importante.. Si chiar sunt importante, nu ca problema mea existentiala cu tatuajul.. Dar sunt in lucru si ele.
Cunoscutii, mai vechi sau mai noi, au spus ca sunt norocoasa ca nu am regrete in viata si ca fac ceea ce imi propun, ca nu dau inapoi cand iau o hotarare. Au dreptate, si inca cum!

De ce abia acum un blog public?.. Poate asteptam ceva..asteptam sa redevin eu.. Sa invat sa las trecutul si sa iau de mana viitorul..sa imi finalizez ceea ce unii numesc maturizare, altii indoctrinare, altii educare si cizelare..eu ii zic o noua etapa, o noua pagina in cartea vietii..
Deocamdata imi place atat de mult pagina la care am ajuns cu lectura incat am pus semnul aici si citesc, si recitesc...si am de gand sa mai raman aici, sa scriu si sa rescriu aceasta pagina pana va iesi pagina cea mai reusita a vietii mele..

Iar acum, ma asteapta o plimbare prin ploaia marunta de afara.. O sa regret raceala ce ma va vizita maine? Sunt sigura ca nu.. Chiar o s-o intampin cu zambetul pe buze..

Doamne ce bine e sa nu ai regrete..