Raspuns unui necunoscut..

„ Vroiam sa-ti spun ca iti citesc in fiecare zi blogul (jurnalul) online pe care il ai si sa stii ca st foarte mandru de tine, de tot ceea ce faci, de tot ce ai realizat pana acum, de felul cum gandesti. Ma bucur enorm ca in sfarsit esti fericita, asta mi-am dorit dintotdeauna. Sa ai grija de tine si...tine-o tot asa....papa
ah...era sa uit..:D..iti sta foarte bine tunsa scurt..;)”

Imi pare rau pentru EL, dar chiar nu il cunosc..nu stiu cine e si nici nu cred ca am stiut vreodata..am oricum impresia ca nu esti o persoana atat de rea pe cat imi spune intuitia...dar nu inteleg de ce intuitia mea imi dicteaza asta..Mai mult ca sigur are ea motivele ei..

Multumesc pentru urarile de bine draga necunoscutule, dar chiar nu cred ca ti-ai dorit sa ma faci fericita vreodata..Sigur nu te cunosc, si mai mult ca sigur nu m-ai cunosc nici tu vreodata in viata asta..

Acestea fiind spuse, Ea ii spune Adio inca o data, iar El citeste...si stie ca in 5 ani nu a cunoscut-o, nu a iubit-o, ca lacrimile nu se uita, ca nimic nu se iarta...ca iubirea e moarta de mult prea mult timp...Dar acei 5 ani erau din alta viata... In viata asta...ei nu s-au cunoscut si nici nu se vor cunoaste vreodata..

Spune-mi o poveste de noapte buna...

Buna dimineata SOARE.. buna dimineata intr-o superba zi de duminica..Micule Paris, te-am mai vazut eu dimineata, dar niciodata ca azi..

Astazi ma simt copil..ma simt inocenta..Nimeni si nimic nu imi poate strica voia buna si nu imi mai poate sterge zambetul de pe buze..
Sunt copil din nou..visez si rad..dansez twist si cant..ma bucur de viata din plin si ii fac si pe altii sa zambeasca..
In sfarsit am REDEVENIT EU..sunt iarasi EU..cea disparuta pentru o vreme destul de lunga, dar care a revenit cu forte proaspete..cerseam un pic de viata si am primit mai mult decat ma asteptam..
Pana la urma viata si-a mai achitat din datorii..

Nu traiesc din amintiri si iti multumesc pentru ca traiesc prezentul ca sa ma pot bucura de viitor..Doamne si cu ce forta traiesc!.. Traiesc si ma bucur de asta..respir..inima imi bate din nou..simturile amortite acum ceva timp incep si ele sa profite de noua viata..
Acesta nu e inceputul sfarsitului..ci e intoarcerea la inocenta..e intoarcerea la origini..

Si, ca orice copil..te rog.. Spune-mi o poveste de noapte buna!..Fa ca acest copil sa adorma cu zambetul pe buze si sa se trezeasca mereu asa.. Spune-mi o poveste..

E aproape 3 noaptea..

...si ochii nu vor sa se inchida...gandurile nu vor sa incetineasca din drumul lor fara tinta...visele nu vor sa se piarda..strigatul meu de supravietuire nu vrea sa se opreasca..
Scriu si nici nu stiu de ce..poate pentru ca sunt si fericita si trista..

Trecutul si prezentul se amesteca..se contopesc..ratiunea imi spune sa am grija..sa nu ma mai arunc..sa nu mai arat ceea ce simt...sa nu mai fiu asa sincera..instinctul imi spune ca nu o sa aflu daca nu risc..ca o sa imi spun „..Si daca as fi facut asta?..Si daca as fi spus atunci ceea ce gandeam?..Si daca..”

Sunt prinsa intre ratiune si instinct..intre a gandi si a actiona..Mi-am demonstrat mie de multe ori ca daca stau sa gandesc si sa analizez lucrurile prea mult, pierd...dar si ca daca ma arunc fara sa fiu cat de cat sigura, sufar..

De multe ori sinceritatea mea ii afecteaza pe cei din jur..de multe ori ceea ce multi numesc inconstienta si eu numesc curaj m-a facut sa zambesc..si sa sufar in acelasi timp..
Am invatat ca daca nu risc, nu castig.. M-am maturizat mai devreme decat as fi vrut..Am invatat ca nimic nu e perfect si ca viata e nedreapta..
Dar am mai invatat ca mi-o pot face mai frumoasa si singura..si ca totul depinde de mine si de deciziile pe care le iau..

Acum ceva timp mi-am propus ca o sa fiu fericita..stiu ca e un ideal..dar e un ideal pe care o sa il gasesc..o sa il gasesc..E o promisiune pe care mi-o datorez..

De-a soarecele si pisica..

Ce ne mai place sa ne jucam de-a soarecele si pisica..azi unul e soricel..maine se mai schimba rolurile..Dar cum de nu ne-am dat seama de asta pana acum?
Cred ca noua oamenilor ne place sa ne jucam in general de-a soarecele si pisica..sa aratam, sa ascundem, sa intampinam, sa fugim..sa ne ascundem...doar pentru a iesi iar la atac..
Am auzit o poveste despre un soricel si un motan..si nu am inteles de ce...

De ce soricelul murat de ploaie suna motanul pentru a-i spune ca e vesel si ca ploaia nu a facut decat sa il bucure? De ce soricelul nu s-a gandit ca ploaia afecteaza tehnologia? Nici nu i-a pasat ca telefonul nu o sa mai functioneze..

De ce motanul risca in trafic si raspunde imediat la tot ceea ce intreaba soricelul? De ce chiar daca are o zi aiurea incepe sa zambeasca cand primeste un mesaj hazliu de la soricel? De ce cu toate ca uraste mijloacele de transport in comun, renunta la comoditatea masinii si merge cu metroul?
De ce cand soricelul ii spune ca e la Aviatorilor si profita de adierea vantului si de mirosul de tei, motanul trece pe acolo, dar nu are curajul sa opreasca masina pentru a saluta soricelul...probabil credea ca soricelul nu vede..dar vede..

Si vede multe..nu numai la motan....ci si la el..se analizeaza pe sine si ii place ceea ce vede..Vede un soricel fericit..un soricel care zambeste si nu ii e frica de motanul acesta, cu toate ca altii din specia lui l-au incoltit si l-au facut sa sufere..
Dar asa e soricelul asta..are incredere..si ii place foarte mult sa riste atunci cand ajunge la concluzia ca se merita...si chiar de va suferi, nu va regreta..
Soricelul acesta e cam fricos uneori, ca mai toti soriceii..si ii e cam frica sa aiba incredere in motan.. Nici nu stie sigur daca are motive sa se teama..doar ca se simte vulnerabil..

Ma intrebam de ce a trebuit ca si soricelul si pisica sa sufere inainte? Pentru ca ei chiar au suferit, si nu doresc nimanui sa treaca prin ce au trecut ei..sunt amintiri inmuiate in miere si venim.. Oare au gresit cu ceva? Sau e doar genul acela de suferinta care te face sa apreciezi apoi o bucurie, un zambet, care te face sa incepi sa traiesti cu adevarat..e genul de lovitura pe care trebuie sa o primim cu totii doar pentru a simti ca traim, sau mai bine zis care ne determina sa incepem sa traim cu adevarat?

Dar daca soricelul se inseala? Daca vede ceva ce si-ar dori, si nu realitatea? Daca motanul se va transforma in soricel si va fugi? Daca se va speria?
Sa speram ca motanul stie ce vrea..si stie si el sa lase trecutul si sa ia de mana viitorul..sa inceapa sa traiasca si sa riste cu zambetul pe buze..sa aiba din nou incredere..

Da..un pic de incredere si de nebunie din partea amandurora si o sa am ce sa mai scriu despre ei...pentru ei..Pana atunci, sa ii mai lasam sa se joace de-a soarecele si pisica...pentru ca si jocul asta are farmecul lui..

Reintoarcere la origini..

Urmeza cateva zile de relaxare..si abia astept sa imi incarc bateriile..
Destinatia..locul unde ma simt cel mai bine, locul in care redevin copil.. abia astept sa simt mirosul naturii (da..natura are miros..credeti-ma)...sa aud cocosul cantand dimineata si sa ma joc cu cainele in iarba..
Sa ma uit la pavajul din curte si sa stiu ca pe acolo mi-am julit genunchii de atatea ori..sa stau pe prispa si sa ascult greierii noaptea asa cum o faceam pe vremuri stand cu capul in poala mamei..

Dar gata, nu vreau sa ma entuziasmez prea mult..nu vreau sa spun ca va iesi o expeditie pe cinste.. De ce? Pentru ca de obicei cand incep sa ma entuziasmez pentru un lucru, nu iese asa cum mi-as fi dorit..mi se intampla sa fiu des dezamagita si sa se intample cine stie ce care sa strice ceea ce planificasem.. Asa ca astept sa vad cum se vor simti si ceilalti..pentru ca de data aceasta nu voi fi doar eu sa ma bucur de aerul curat si de un „Cucuriguu” dimineata..si chiar sper sa le placa..

E casa simpla de 100 de ani care a vazut ambele razboaie mondiale, e curtea in care am crescut, e prispa pe care adormeam in serile de vara, e bunica care ne va primi cu zambetul pe buze, cu anii pe chip si copilaria in suflet, e cainele cu care ma joc de fiecare data si care e aproape cat mine, e pisica care are 15 ani si a crescut odata cu mine...
Sunt amintirile care pentru mine sunt foarte importante...si inceputul unor amintiri pentru ei..

Ador amintirile, ador inceputurile, ador sa traiesc in adevaratul sens al cuvantului, nu doar sa ma prefac ca traiesc...

Ce gandesc barbatii?..

”Baietii sunt cele mai simple fiinte..”



Un nume important in domeniul Publicitatii spunea aceste cuvinte..el se referea la faptul ca e mult mai greu sa realizezi o campanie pentru un produs destinat femeilor, decat pentru unul destinat barbatilor..
In momentul acela eu ma gandeam la viata de zi cu zi..daca e asa sau nu..


Barbatii sunt simplii..gandesc logic, structurat, nu intra in detalii precum fac reprezentantele Evei..si stiu ce vor, sociologic vorbind..

Se pare ca Adamii de pretutindeni ar trebui să fie usor de analizat, sa poata fi cititi usor de o Eva..Dar viata bate filmul (:P)..

Ce gandesc femeile nu s-au prins nici minti mai ilustre. Nici noi nu stim ce gandim uneori.. dar ce gandesc barbatii..hm..

Vor sa se distreze si sa profite de viata din plin..pana la o anumita varsta..apoi isi doresc stabilitate si familie (se pare ca in ziua de azi barbatii isi doresc copii mai mult decat isi doresc femeile).. Vor sa aiba langa ei pe cineva special si diferit, dar care sa nu iasa din tipare..vor respect, comunicare, intelegere.. Cam contradictoriu, nu?..Cam seamana cu ceea ce gandim noi, femeile..si cu ce asteptari avem..

M-am mai gandit si poate ca nu suntem atat de diferiti..noi Evele fata de ei, Adamii..sunt diferente, nu zic nu..dar in ceea ce priveste cum gandim, semanam prea mult..
Si nu stiu daca e de bine sau de rau..

PS: Domnule Cartarescu, poate o publicatie de succes ar fi ”Ce gandeste Adam?”

Zmei, Feți frumoși, Ilene Cosânzene și..biciclete

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit..

Se pare că basmele ne urmăresc toată viața.. Când eram mică eram ca un burete ce absorbea tot ce se putea și tot ce înțelegeam în materie de literatură..

Printre primele cărți citite au fost cele de basme și povestiri..Le citeam, le reciteam..le citeam și cu voce tare...și nici nu mâncam până nu terminam o carte.. Când eram mică și mă întrebau ce vreau să devin când mă fac mare..eu răspundeam ca vreau să fiu Petre Ispirescu..Dacă aș fi știut pe atunci că Petre Ispirescu e mort..probabil îmi schimbam alegerea...

Basmele, și literatura în general ne îmbogăsc universul de cunoaștere..ne îmbogățesc vocabularul.. ne fac să visăm..
Lumea satului e transpusă în basme, iar încărcătura moralizatoare e demnă de observat și la o vârstă..de 40 de ani de exemplu..

Cu cât crește vedem că într-adevăr există spâni..zmei..vrăjitoare...doar că spânii știu sa mascheze lipsa de păr, nu și răutatea, zmeii nu ai solzi și nici nu locuiesc în castele ferecate cu uși de oțel, vrăjitoarele nu zboară pe mături și nici nu au șerpi în păr, dar poate chiar le depășesc în răutate pe cele din cărți..

Dar dacă există, spâni, zmei și vrăjitoare..trebuie să existe și Ilene Cosânzene cu pleata blondă, frumoase și virgine, Feți Frumoși călare pe cal alb, haine fermecate și tot tacâmul... Chiar cred că există tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, dacă nu fizic, măcar ca și comportament..ca și atitudine.. Ador bătrâneii care se țin de mână prin parc..ador bătrâneii care glumesc și râd cu poftă chiar dacă artrita îi termină..ador bătrâneii care folosesc glume deocheate..ei sunt tinerii fără bătrânețe, ce trăiesc o viață fără de moarte.. Ei trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți..

Binele învinge întotdeauna, nu e așa? Nu așa suntem învățați? Că după furtună răsare soarele și pe strada noastră... Trebuie doar să ne inițiem în viață, să avem parte și de rău pentru a ști să apreciem binele, trebuie să fim sluga spânului înainte de a fi prinți.. Trebuie să luptăm pentru ceea ce ne dorim...

Mai important..trebuie să vedem ocazia atunci când se ivește și să nu ne fie frică să devenim prinți și prințese.. Dacă ratăm șansele ce ne apar pe cărarea vieții riscăm să fim doar figuranți în basmul vieții..

Așa cum îmi urau prietenii..Îmi aștept și eu Făt Frumosul..pe cal alb nu mai poate veni, că nu cred că e de la poliția călare și nici de la stână..dar poate veni pe bicicletă, placă, ski-uri, role, trotinetă sau ce crede el de cuviință că se potrivește epocii moderne.. Să avem o tinerețe fără de bătrânețe și o viață fără de moarte, să ne plimbăm la 80 de ani de mână prin parc, să ne învățăm nepoțeii glume deocheate.. Să învingem spânii, zmeii și vrăjitoarele...
Fiecare epocă are basmul specific, fiecare om are povestea lui...

... Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.. Și-am încălecat pe-o șa. și v-am spus un vis așa..

Anul acesta...

m-am trezit cu un sac de rafie și cu o bucată de tort ce avea o lumânare...aprinsă...eu..elegantă, eram ca pe ace, îi așteptam la Unirea, ei cu un sac ce avea legate de el baloane colorate, si poze..poze haioase cu noi toți..menite să ne amintească de momentele frumoase petrecute împreună..
Ei cântau La mulți ani, eu suflam în lumânare și încercam să îmi abțin reacțiile..Persoanele din jur, și nu erau puține la număr, credeți-mă, zâmbeau, râdeau, îmi urau La mulți ani și probabil se întrebau dacă nu cumva grupul e scăpat de la Spitalul 9.
Le spusesem să fie originali, atât de originali în ceea ce privește cadoul încât să nu îmi pregătească nimic. S-au dovedit atât de originali încât am ajuns să mă plimb cu un sac de rafie mare pe care scria LA MULȚI ANI PINGU!, ce avea atașat multe multe baloane colorate și pe care erau lipite poze cu noi toți, poze haioase.

Mi-am luat sacul buclucaș în brațe și ne-am îndreptat spre berărie..Eram foarte mândră de el..
Mi-au cântat La mulți ani! în centrul orașului..am suflat în lumânare...mi-am cărat sacul prin oraș...și nu glumesc când spun că era un sac de rafie..Și chiar dacă eram elegantă, eram cea mai mândră de sacul meu..Nu m-au lăsat să deschid cadoul decât după 2 ore și ceva... Iar eu care sunt o persoană extraordinar de curioasă încât uneori stric surprize minunate și chiar îmi caut cadourile prin dulapuri eram ca pe ghimpi..să stau cu un cadou lângă mine timp de 2 ore și să nu îl deschid...chin, nu glumă.

Am făcut poze, am primit flori ( mulțumesc Bubu, ador florile..și îmi pare rău că nu mă pot bucura de ele așa cum ar trebui ), am făcut poștă bucata de tort, am râs pe săturate, au venit și Georgiana cu Cip.. Îl așteptam și pe Domnul B căruia îi mulțumesc oricum.
Am desfăcut cadoul într-un final..și au început toți să râdă când au văzut că m-am repezit la felicitare și nu la cadoul propriu-zis...

Draga noastră,
A trecut un an de la ultima felicitare scrisă de noi. Uite așa, am mai adunat o mulțime de alte amintiri, am mai vărsat pahare întregi de lacrimi, am râs cu poftă ore în șir, am mai organizat câteva excursii și ne-am făcut jurăminte de viață. Îți amintești?

E un film frumos...un film ce ți se derulează în fața ochilor în astfel de momente...un film ce te face să trăiești la intensitate maximă acum, când citești aceste rânduri; în aceste secunde când ești înconjurată numai de persoane ce te iubesc cu adevărat.

Și ne amintim din nou: Prietenia este singura floare ce înflorește la umbra sufletului!

Ce-ți dorim noi ție nu se poate exprima aici, prin cuvinte. Vei putea însă să citești în ochii noștri toate urările de bine, vei putea să simți în îmbrățișările noastre dragostea pe care ți-o purtăm.

21? O vârstă chiar mai frumoasă decât 20. Citim în zâmbetul tău mai mult optimism, mai multă fericire. Așa să rămâi!

Un sac de bani să-ți iasă în cale,
Și-un Făt Frumos pe bicicletă!

Un sincer și călduros La mulți ani!

PS: La cât mai multe contracte de semnat!:D

Hm..asta mă intriga și mai mult. Am continuat căutarea în sacul buclucaș și am dat de..2 instrumente de scris...mai pe românește, de un stilou și un pix cu același design...Ce nu știu mulți e faptul că eu ador să scriu cu stiloul, doar ca de câteva luni mi s-a stricat cel pe care îl aveam și am avut alte priorități financiare. Promit să semnez cât mai multe contracte și să scriu cât mai multe felicitări pentru voi:P..
De altfel, stiloul scrie extraordinar. Au avut toți ocazia să îl încerce în momentul în care le-am cerut să aștearnă câteva cuvinte pe plicul felicitării..

Am mai găsit în sac un lucru....e genul de obiect care îți face ziua mai frumoasă când o porți...Fetele știu de ce..

S-a băut, s-a râs, eu una m-am simțit extraordinar și sper că și voi.. Mulțumesc celor care au mai acceptat un chin, respectiv să facem o promenadă de vreo 10..km..:))

Am plecat de la Piața Alba Iulia, am mers în zona Bucureștiului vechi, am făcut un popas pe Valea Regilor..și ne-am continuat plimbarea până aproape de ieșirea din oraș, pe Prelungirea Ghencea unde am fost cazați de către Liviu...am mâncat la 3.30 seara târziu...sau dimineața devreme...Era cam greu pentru mine să îmi dau seama.
Am dormit o oră și am plecat la muncă..

Cam așa s-a terminat pentru mine ziua de 4 iunie..

Scuze gazdelor pentru chicotelile de dimineață și pentru faptul că au pus telefonul să sune de foarte multe ori până ne-am hotărât să ne dăm noi jos din pat..

Sper că v-a plăcut primul episod, pentru că va urma unul mai distractiv în zilele de 19, 20 și 21 iunie...Sper că ați uitat măcar pentru câteva momente de examene, muncă și probleme personale...sper că va făcut plăcere să îl aveți pe Radu Pietreanu vecin de masă...Lui nu cred că i-a plăcut:)).. Și chiar sper să respectăm jurământul făcut la Sighișoara, și reînnoit în seara de 4 iunie..


Mulțumesc lui Alex, domnului B, Alinei, lui Ciprian, Georgianei, lui John și lui Liviu, Roxanei, lui Scrooge și Simonei (cea care a stat o noapte întreagă să stilizeze sacul buclucaș).

A fost frumos..și o să mai fie

Anul trecut..pe vremea asta...

...eram undeva în zona Gării de Nord, terminasem primul examen al celei de-a doua sesiuni din viața mea, și eram înconjurată de oameni speciali... Îi invitasem la o porție de destresare..aflasem eu că berea e cel mai bun destresant...
Anul trecut pe vremea asta...mi se ura cam așa..

Mai presus de toate amănuntele cotidiene, de care ne izbim mereu, se află prietenia. Ea e singura floare ce înflorește la umbra sufletului.

Azi, de ziua ta, noi toți cei dragi ție, suntem alături de tine pentru a te înconjura cu fericire, zâmbete, cadouri frumoase, îmbrățișări și dragoste...iar la final, totul va rămâne o amintire de neuitat...momentul a 20 de ani...

Tot ceea ce îți putem ura este ca visele de azi să rămână vii în inima ta, urmând ca înaintând în viață, să fie realizate. Speranțele de mâine să devină împliniri. Orice cădere, un pas înainte, iar gândul bun și fericirea să te însoțească mereu.
Și, bineînțeles, să nu uităm de tradiționalul LA MULȚI ANI!

„ Valoarea unui om se socoate după numărul celor ce se simt mai bine prin el. ” ( Nicolae Iorga)

...iar ei, prietenii, își aduc foarte bine aminte reacția mea..

Nici nu v-ați dat seama atunci cât de mult m-ați determinat să vă apreciez.. Aveam să aflu mai târziu că sunt înconjurată de persoane speciale, care mi-au fost alături și la bine, și la rău...

Vă mulțumesc..

Copilul din mine strigă..Dii caluț...

Ieri a fost ziua copilului și chiar am simțit că e ziua mea..am râs cu poftă, am mâncat înghețată, m-am plimbat prin parc..am ascultat cântecul păsărelelor, am zărit veverițele domesticite deja..și mi-am adus aminte de copilărie..

Trebuie să știți că am crescut într-un mic oraș istoric din județul Vrancea, respectiv în Mărășești. Da..Mărăști - Mărășești - Oituz..linia de apărare din războiul mondial.

Copilăria a jucat un rol foarte important și m-a format efectiv.. Îmi aduc aminte cu plăcere de mirosul de fân, de animalele pe care le avea bunica în gospodărie..oi, capre, vaci, cai, porci, rațe, curci, găini, căini, pisici..îmi aduc aminte cum mergeam cu căruța pe ogor, sau cum mergeam cu sania trasă de cai iarna..cum mă bucuram când se năștea căte un vițel sau mânz și cum râdeam de purcelușii roz care mâncau din 3 în 3 ore..adoram puișorii de găină pentru că aveau un puf de un galben profund și uram cloștile care săreau să mă ciupească.. Mă jucam cu puii de pisică, și vorbesc de pisica pe care o am și acum acasă..e foarte bătrână, dar la fel ca în copilăria mea..

Alergam prin livadă, prin vie sau efectiv prin curte...săream din pod și îmi luam drept țintă căpițele de fân..vorbeam mult și puneam multe întrebări, stăteam pe lângă buni când făcea mustul, vinul, țuica..mergeam cu ei la prășit doar pentru a mă juca cu păpușile la umbra căruței..

Trebuie să vă povestesc de prima dată cînd am prășit porumb..era vară...iunie..eu și vara mea mai mare cu 2 ani ca mine ne jucam sub căruță, calul era priponit la păscut, iar cei care erau la prășit erau pe ultimele rânduri.
Copii conștiincioși cum eram, am zis să îi ajutăm să termine mai repede. Am luat din căruță 2 sape și am început să prășim, fiecare câte un rând de porumb..știam noi că trebuie să tăiem buruiana dintre păpușoi..toate bune și frumoase, noi eram mândre de noi..aveam și spor..și am mers așa cam 30 m până ne-am întâlnit cu ceilalți...mai mari și mai experimentați ca noi în ale câmpului.. Noi zâmbeam și eram mândre de noi, iar ei râdeau..râdeau în hohot și noi nu înțelegeam de ce..

Ne-a spus buni că eram perfecte..că e bucuroasă că am vrut să îi ajutăm și că rândul a ramas curat..fără pic de buruiană, fără pic de bostani, fără pic de fasole...fără pic de porumb..Mda..se pare că ne pricepeam prea bine.. Și nu vă zic că au râs de noi inclusiv la cules..când pe ultimele 2 rânduri, pe o porțiune de 30 m nu era nimic.

Uite la asta mă gândeam ieri când stăteam în parc..și la cât de norocoasă sunt că am avut norocul să am parte de o copilărie minunată...și la cât de multe am învățat.. Stiu să apreciez munca, știu să apreciez palmele muncite, știu să apreciez natura, știu să trăiesc din plin și să mă bucur de viață..

Sufletul meu de copil e scârbit de falsitatea și ipocrizia din jur, dar le spune celor din jur sâc sâc..ciudă vouă celor care nu știți să trăiți.. De fapt, nu ciudă vouă...ci îmi pare rău pentru voi..

Se spune că odată ce nu mai suntem copii înseamnă că am murit.. Nu alegeți să moară copilul din voi.. Fiți vii în comportament și în gândire..