joi, 26 mai 2011

Lucrurile pe care nu le spunem!

Toate acele lucruri pe care nu le povestesti nimanui, niciodata! De care iti aduci aminte cu placere, uneori in stilul unui criminal in serie care isi retraieste fantezia, alteori ca si cum ar fi cel mai mare pacat, mai mare chiar decat pacatul capital! Acele lucruri pe care le stii doar tu, acele amintiri delicios de minunate sau atat de amare incat simti un gust de grefruit pe limba in momentul retrairii!

Sunt acele parti ale trecutului care te-au slefuit, care au ciobit sufletul sau trupul, dar au facut o minte si un suflet la fel de dur si stralucitor ca un diamant! Stiu, acum ai in minte acele lucruri pe care le-ai fi povestit, dar ai ales sa nu! Mai bine nu! Criminalul din tine le vrea nestiute de nimeni, le vrea intacte, sa le foloseasca din cand in cand, sa profite de energia pe care o emana si sa zambeasca triumfator! Eu stiu, tu nu!

Sunt rani? Sunt iubiri furtunoase petrecute undeva departe, stiute doar de 4 ochi? Sunt dezamagiri? Sunt glume proaste? Sunt imagini din copilarie pe care nu ai vrea sa le mai retraiesti? Sunt cuvinte rautacioase sau ganduri gri? Sunt zambete furate in fuga? Sunt parte din tine si ai face bine sa le tii doar pentru tine!

Felicitari, ai invatat in sfarsit ca unele lucruri e bine sa nu fie stiute niciodata! De nimeni, nici macar de tine!

luni, 25 aprilie 2011

Unde dragoste nu e...nimic nu e!

Este foarte greu sa vorbesti despre persoanele la care tii cu adevarat!

Ti-e teama sa spui ce nu trebuie, sa nu dai din casa. Ti-e teama ca tu ii vezi intr-un fel in care doar putine persoane ii vad. Vrei sa ii faci sa rada, vrei sa citeasca si ceilalti si sa inteleaga perfect ceea ce ai vrut sa spui! Vrei atat de multe, incat de fapt iti pui o bariera si cand trebuie sa scrii, nu mai poti pentru ca ideile geniale au fugit, s-au inhibat! Asta pentru ca ideile tacanite nu isi au locul, iar prea serios nu am putut scrie niciodata.
Un lucru il stiu sigur: sunt deosebiti! Cum adica cine? Liviu si Simona! :)

Chiar de la inceput, de cand i-am cunoscut acum patru ani, i-am cunoscut ca un cuplu, ca un intreg. Ei sunt Liviu si Simona! Si acum ghiciti ce? Se casatoresc!


Cand ma gandesc la ei doi ca la un cuplu, melodia care ii reprezinta este: „Unde dragoste nu e, nimic nu e!”, iar cand ma gandesc la ei ca prieteni, „Noi nu suntem normali!”. Si nu, nu sunt normali, nu sunt ca toti ceilalti. Pentru mine sunt acei oameni pe care ii intalnesti foarte rar sau deloc in viata: sunt prieteni. Nu amici, nu cunostinte, ci prieteni adevarati! Acei oameni pe care ii poti trezi la 4 dimineata sa le ceri ajutorul, acei oameni pentru care te trezesti la 4 dimineata. Acei oameni care iti spun adevarul indiferent de consecinte, carora le poti spune adevarul! Oamenii cu care poti sa plangi, sa razi, sa lucrezi, sa te distrezi, sa imparti aceeasi portie de mancare sau sa te iei la bataie. Si, ceea ce este cel mai important, sunt doua persoane care se iubesc, completeaza si sprijina cum rar am vazut!

Sunt unici, credeti-ma, si acum devin o familie! Ce as putea sa le urez? Sa nu aiba probleme? As fi ipocrita, pentru ca asa ceva nu exista! Le doresc sa invete sa treaca peste probleme repede, sa se sprijine, sa-si fie alaturi si atunci cand le este foarte greu, sa nu le pese de rautatile din jurul lor, sa riste, sa se iubeasca, sa se respecte si bineinteles… sa ma cunune! :)


PS1: Nu i-am placut la inceput, dar uite asa ne invata viata ca aparentele insala!
PS2: Chiar nu m-am putut abtine sa nu pun poza asta! :)


Serios, a inviat?

Cand eram mica nu intelegeam de ce mi se spunea ca religia mea e buna si ca a altora e rea. Apoi am aflat ca e o diferenta mare intre credinta si religie. Apoi am aflat cam care sunt celelalte religii si in ce constau. Mi-a placut ca suntem diferiti. Dupa am descoperit ca nu e bine sa fii atat de diferit, ca incepi sa te lupti si sa te omori pentru ca esti difert, omori in numele a ceva in care nu stiu cat crezi sau cat o intelegi.

Apoi vezi cum religia pretinde bani, pamanturi, cladiri. Cum sprijina sau acuza politic, cum defileaza prin sarada electorala. In sfarsit, ajungi la varsta la care vezi ca totul e marketing. Marketing de razboi, de imagine, imobiliar, marketing religios.

De ce trebuie sa fim atat de diferiti? De ce? Pastele ar trebui sa fie motiv de sarbatoare si de intelegere, sa fim mai luminati. Dar nu, atatea mii de ani de indoctrinare nu au cum sa se stearga. Unde o sa ajungem? Serios, cand nu ne vom mai omori in numele religiei, cat vom mai pupa mana preotilor fara sa ne gandim daca au fost sau nu la baie inainte si s-au spalat pe maini?

Si pentru ca Iisus se naste in fiecare an in aceeasi zi si la catolici, si la ortodoxi, dar moare si invie diferit de obicei, ma minunez!
Si tare ma intreb cam care ar fi parerea Sa la asa minunatie omeneasca! Ar zice, „Doamne, iarta-i pentru ca nu stiu ce fac?”
Ma repet, cred, dar nu mai cred in reprezentantii  religiei!


Dragilor, Hristos a inviat!
Si cum bine zice o prietena: „Serios? A inviat?”

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Romanul s-a nascut pomanagiu!

Si la propriu, si la figurat!

De la imaginea persoanelor care pleaca de la o pomenire a mortilor cu mainile pline cu de-ale gurii si de-ale gatului, la victimele dezastrelor naturale care stateau in crasma sau doar stateau si se uitau ca boul la poarta noua in timp ce soldatii sau voluntarii le refaceau casele sau construiau diguri de aparare, la vecina care nu vrea sa-si plateasca impozitul pe casa sau pamant pe motiv ca  apoi nu le vor mai ajunge banii de salam... Salam, atentie, si nu medicamente sau alte alea!

Zic simplu, "Sa ne dea statul!".. Femeie, esti cu capul! De unde dracu sa-ti dea daca el administreaza de fapt ce platim noi. Ori, daca tu esti o bacterie a societatii si astepti, dar nu participi, asta inseeamna ca ti se pare natural sa-ti dea alti cativa idioti ca mine!

Sa-mi dea! Vreau! Imi trebuie! Am nevoie!...nu pe bune!
Uite unde era buricul Pamantului si noi, muritorii de rand nu aflasem inca! Dar vai, cate burice sunt in Romanica, cati speciali si speciale!
Nu e numai ea! Sunt milioane, sunt cei care isi fac dosare false de pensie medicala, sunt cei care mint in declaratiile lor cand cer ajutoare sociale si prefera sa munceasca la negru, sunt cei care muncesc 6 luni numai ca sa primeasca ajutor de somaj...sunt toti acei care au impresia ca au mot si ca s-au nascut mai speciali, ca totul li se cuvine, dar nu trebuie sa dea inapoi nimic!

Sunt toti acei care nu inteleg de fapt ca statul suntem noi, toti, si daca statul e de cacat acum, inseamna ca e si vina noastra! Un mare om spunea, "Nu te intreba ce poate face statul pentru tine, ci ceea ce poti face tu pentru stat!" Lume, trezirea!

Si inca ceva ce am observat cu stupoare! Multi cersetori! Multi care intind mana, de la 2 ani si pana la 80! Sunt sigura ca e o afacere profitabila!
Idiot nu e cel care cere, ci acela care da! Ca daca dai bani cuiva care zice ca nu are ce manca, gresesti. Mai bine ii cumperi de mancare! Prefer sa dau tinerilor artisti care canta la chitara, nai, vioara! Mana care nu spune o poveste, nu primeste pomana!

joi, 7 aprilie 2011

Pam! Pam!

Pauza lunga pe blogul asta! Cea mai lunga!

Intre timp politica a fost tot demna de soseaua de centura, natura ne-a mai aratat ca ne-am cam batut joc de ea, cultura parca a iesit din asistola si ne arata ca are puls. Chiar vad din ce in ce mai multi oameni interesati de teatru, opera, cinema, spectacole. Vad concerte care se repeta la cererea publicului, caut bilete la teatru si nu mai gasesc locuri bune nici cu 10 zile inainte, vad petreceri tematice in cluburi (si nu cine se imbraca mai sclipicios, ci seara actorilor de exemplu..) Imi place ce vad!

In schimb, Bucurestiul este iar plin de santiere, timpul a trecut mai repede decat in mod normal, a venit primavara, a mai plouat, ne-am mai bucurat, ne-am mai intristat, am mai petrecut cu spor, am muncit pe rupte, avem chef de planuri de petreceri de burlaci, avem chef de mare, avem chef de zbantuiala, avem pofta de inghetata, dar si o pofta nebuna de scris!

Intre timp m-am abtinut cu greu sa nu comentez din toti rarunchii Ziua Femeii si lipsa Zilei Barbatului. Mi se pare ca suntem egoiste. Pe vremea (si chiar era o vreme ) cand „luptam” pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati in scoliele si liceele din Vrancea, mi s-a spus un lucru foarte adevarat. Era inspector de istorie pe judet, nu ii mai stiu numele, dar a spus foarte simplu: „Da, aveti dreptate domnisoara, femeile, in anumite domenii, sunt defavorizate, dar in curand, per ansamblu, nu femeile vor lupta pentru drepturi egale cu barbatii, ci barbatii vor incepe sa lupte.”

Nu mai sunt feminista! Mi-a ajuns! Riscam sa dau in alte extreme. Aici cred ca e problema cu egalitatea. Nu stii unde e linia de egalitate si fiecare in parte are tendinta de a o trece! Ca doar ni se cuvine, nu? Indiferent ca avem in majoritate testosteron sau estrogen.

Urarea aceasta mi se pare geniala. Piesa in sine mi se pare geniala! Si unde mai pui ca e scrisa de o femeie!



Ps: Alinuta is back! Dati-va din calea ei pentru ca nu are frane!

joi, 17 februarie 2011

No comment!

Scurt si la obiect via alexsleepy

Oamenii sunt nemultumiti de cresterea pretului carburantului, insa jobul, nevoile si rutina zilnica sunt mai importante. Iar daca ele cer carburant, alimenteaza, dumnezeiesc si isi vad mai departe de drum. Personal nu alimentez pe perioada acestui protest, insa doar pentru ca am rezervorul plin. Nu pentru ca as fi de acord cu protestul in sine, populist si lipsit de perspectiva si intelegere de felul lui asa. O scurta socoteala mai jos ca sa intelegeti ce vreau sa spun:
- acciza este de 467 EUR / tona

- taxa de drum este de 125 EUR / tona
- taxa de solidaritate (cate un cent / litru – motivul este acoperirea prejudiciului din urma falimentului Bancorex) adica 10 EUR / tona
Producatorul are pretul de aproximativ 370 EUR / tona. Astfel rezulta urmatorul pret pe tona de benzina: 370+467+125+10=972 EUR /Tona (taxe si accize)
Se adauga TVA de 24 % adica 233.28 EUR
Totalul este de 1205.28 EUR/tona
Un litru de benzina este 1.205 EUR (aproximativ 5.15 RON)
Producatorul incaseaza 370 EUR/tona
Statul incaseaza 835.28 EUR/tona


Asa ca doamnelor si domnilor protestatari, boicotati in primul rand statul reprezentat de presedinte, guvern si parlament si abia apoi intrebati-i pe “benzinari” de sanatate.

duminică, 30 ianuarie 2011

Vreau sa ma mut de pe Terra!

Vreau sa schimb planeta! Vreau sa schimb tehnologia asta cu alta! Vreau sa am caldura in casa tot timpul, sa nu mai fiu dependenta de telefonul mobil, sa stiu cat e ora si fara acel mic dreptunghi din buzunar care ma radiaza, sa gasesc rampe pentru persoanele cu dizabilitati care sa fie construite la un unghi mai mic de 60-70 de grade, sa nu fiu nevoita sa imi iau bani destui in buzunar atunci cand merg la spital, sa nu ma intreb cat valoreaza viata mea? Dar sinuzita mea? Dar alergia mea?
Dar piciorul meu? Oare cat valoreaza? Sa mai pun ceva? Sa scap de birocratie, ignoranta, nepasare, resemnare! Vreau sa scap inainte sa ma contaminez si eu! Frica mea cea mai mare e frica de resemnare!

Nu mi-a placut Miorita, o consider o capodopera literara, nu un exemplu demn de urmat!

Vreau sa plec pe o alta planeta, mai sus, mai departe, o planeta destul de mare cat sa aiba loc si pentru toate amintirile mele, pentru toate visele mele, pentru ideile, nazbatiile, sperantele, cazaturile si ranile adunate...Ele sunt viata mea si o duc prin buzunare! Vreau acea planeta care sa ne accepte si pe mine, si lumea mea! Sa ma primeasca, dar sa imi ofere si posibilitatea de a ramane intre aceste 2 lumi!

Vreau sa raman intre doua lumi, sa apartin si AICI-ului...si ACOLO-ului..dar sa ma lase sa sterg CANDVA-ul, sa pastrez ACUM-ul si sa imi cladesc pe el VIITOR-ul .

Dar nu vreau sa zic ca apartin locului aluia. Nu vreau sa ma leg de un loc! Vreau sa pot spune ca m-am nascut pe Terra, am copilarit pe Jupiter, am iubit pe Venus, m-am educat pe Mercur, m-a invatat sa lupt cu viata Marte..si am ajuns cu o pofta si o foame de viata pe...pe.. stiu eu!... :)

marți, 18 ianuarie 2011

Singura pereche de blugi!

Ehehe, dragii mei, o sa va povestesc de blugii mei de toate zilele!

Imi place denimul, suntem generatia care ii poarta fara sa fi fost nevoiti sa ii cumparam de pe piata neagra precum parintii nostrii! Si totusi, pentru mine au fost un lux!
Vin dintr-o familie modesta. Ba foarte modesta daca imi permiteti aceasta caracterizare. Aveam momente in care nu aveam bani de paine zile la rand, sau momente in care copilul de 11 ani vorbea cot la cot cu mama despre datorii, economie, mancare, facturi..

Cine ma cunoaste cu adevarat stie ca sunt genul foarte matura, dar care se prosteste cat de mult poate si de fiecare data cand are ocazia, tocmai pentru ca m-am maturizat inaintea celor de varsta mea. Am de recuperat destul de mult.

In liceu am facut naveta. Acei 50 de km zilnici imi pareau o promenada, soferii de microbuz, prieteni, iar colegii de liceu...niste imaturi. Asa ii vedeam atunci! Si cum banuti nu erau, sora mea facea sport de performanta, mama era singura care ne intretinea, cheltuielile mereu depaseau bugetul, imi permiteam o singura pereche de blugi pe care ii purtam pana se rupeau. Era foarte simplu. Blugii mei de toate zilele!

O greseala fatala am facut in momentul in care prin clasa a 9-a mi-am cumparat blugi deschisi la culoare. Si cum era iarna iar eu ii murdaream de noroi cand plecam la scoala, veneam seara acasa si ii spalam, ii puneam la uscat pe soba bunicii, iar dimineata ii calcam pentru a le grabi uscarea. Si ghici ce, se ingalbeneau. Urmau cateva mistouri de-a lungul zilei, seara veneam acasa si repetam operatiunea. Ironia era ca aveam probabil cei mai curati blugi din clasa!

Nu imi uram colegii, nu le purtam pica. Nu prea imi pasa ce e drept. Imi pareau nedrepti si copii. Atata tot.

Intre timp si-a mai revenit si mama, am inceput sa mai muncesc si eu, iar colegii au inceput sa se mai maturizeze. Am si acum acasa acei blugi. Ii tin ca amintire. I-am purtat pana s-au rupt. Imi aduc aminte de unde am plecat. Nu vreau sa uit niciodata asta pentru ca daca uiti de unde pleci nu mai stii unde trebuie sa ajungi!


Imi plac lectiile astea pe care ti le ofera viata. Voua nu?

marți, 11 ianuarie 2011

Si vouă vă fată papagalii?

Nu știu alții cum sunt, nu știu alții ce animale de casa au! La viața mea am avut doar hamster (a crăpat - sper ca nu s-a sinucis), pisici, caini..și ceva animale de curte la bunica! Nu am avut papagali, deci nu sunt expertă în așa ceva!

Dar baiatul asta cred ca este expert și a avut parte de specimene excepționale! Ce e drept, colivia e nouă, nefolosită, deci o fi așteptat omul ceva timp să îi fete perușul, iar ghemotocul de pene a zis Nu! și Nu!.

Vă rog, o colivie și pentru mintea lui se găsește? Nu de alta, dar mintea lui fată multe! Sau o poate folosi pe cea din dotare!




PS: Multumesc celui care mi-a dat pontul și m-a binedispus!

duminică, 9 ianuarie 2011

Touché Monsieur Pussycat!

M-am uitat la desenele animate cu Tom si Jerry! De departe sunt preferatele mele si nu le-as da pe altele, mai ales pe porcariile comerciale care defileaza acum pe canalele de gen. De obicei ma amuza Tom cu pataniile sale, dar astazi m-a cucerit soarecul ala mic cu pampers, rarait si naiv. Tom s-a pierdut total in decor!

Ar trebui sa ne uitam mai des la astfel de programe, sa ne aducem aminte de copilarie, sa ne readucem aminte ca soarecul si pisica nu pot fi prieteni, ca nu isi respecta promisiunile si pactul! Inveti pana si bunele maniere, tehnici de seductie, tehnici de disimulare, inveti sa minti si sa spui adevarul! Inveti sa fugi de matura sau sa te iei la tranta cu ea! Inveti sa te aliezi cu dulaul pentru a-ti atinge scopul si sa iti faci prieteni in momente si locuri la care te astepti cel mai putin! Vezi ce inseamna propaganda americana si crearea brand-ului de tara, pus in aplicare de dinainte ca macar sa existe aceasta denumire!

Iti recomand sa te uiti pentru ca esti de departe barbat si de aproape copil, iar eu sunt de aproape copil si de departe femeie!

Precum soricelul acela naiv, apar si eu cu spada si te si atac! Am iesit la atac pentru ca am ce sa apar! Pe mine! En garde Monsieur Pussycat!