miercuri, 29 septembrie 2010

Ini mini mani mo...

M-am trezit! M-au trezit de fapt! Trebuie sa stau de paza! E ziua pe care o uraste sau o adora orice student din provincie, ziua in care se cazeaza la camin.

Imi aduc aminte si acum durerea pe care o simteam in maini si in spate in ziua in care mi-am adus primele lucruri la camin. Am venit cu trenul toata noaptea, aveam 2 valize si un rucsac, le-am carat pe un drum industrial, l-am intalnit pentru prima data pe renumitul Maximilianus Maximus in regatul sau de tutun, l-am injurat pentru prima data, mi-am primit camera, am gasit in ea deja doua colege. Pe una nu am placut-o, pe cealalta am placut-o foarte mult. La scurt timp dupa s-au inversat rolurile. Mda, aparentele inseala.

Acum, proaspat trezita, imbaiata, am cana mea cu fata zambareata din care imi sorb cafeaua si astept. Mai devreme era mult prea liniste in jur pentru aceasta zi mareata, dar jos, holul din fata tronului lui Maximilianus era arhi-plin. Aud roti de troler pe hol, copii razand, voci groase, probabil de parinti, intreband „Aici e 106?”, „Nu doamna, e vis-a-vis!”. Imi vad doi colegi razand si agresand un frigider pe hol. E intr-o rână. Frigiderul. Il muta. „Mai e bun de ceva?” „E perfect!”

Da, aici totul e perfect cand nu il ai!

Se aud ciocanituri in usa, nu e la noi! In momentul asta, in multimea deloc ad-hoc de la parter e si viitoarea colega de camera. Sau poate urca scarile! Sau poate e in Gara de Nord cu bagajele, sau si mai rau, poate trage pe Biharia de valizele ei, indurand ploaia marunta de afara! Acum am vazut si eu ca ploua!

Lory ma intreaba din 5 in 5 minute „Ce mai e nou?” Ii raspund: „Fac orez cu legume!”. Probabil in mintea ei e ceva de genul: „Femeie nebuna, eu fierb aici la munca si tu faci orez! Esti prea calma, in pana mea!”

Bate iar cineva la usa...Ini mini mani mo, in 108 sunt io!

marți, 28 septembrie 2010

Supusii lui Hipocrat

Acum cateva saptamani am ajuns in mainile medicilor. Iarasi! Daca de-a lungul ultimelor luni au fost dermatologi, ORL-isti, generalisti, acum am ajuns la oftalmolog, prima mea iubire. Am beneficiat de atentia oftalmologilor inainte sa mi se faca vaccinurile copilariei, asa ca imi sunt dragi. Operatiile lor mi-au schimbat modul de a vedea lumea si modul lumii de a ma privi. La propriu!

Si dupa ce declaram despre dermatologul meu ca e singurul doctor in care am incredere totala (da, nici eu nu as fi crezut sa iasa vreodata asa ceva din gura mea), am descoperit ca stimez un alt doctor. Dar am descoperit asta dupa 19 ani.

Este chirurgul copilariei mele, cel care m-a speriat cu barba lui, cel care avea accent moldovenesc la „Sfantul Spiridon” in Iasi, cel care avea vocea groasa, cel care m-a speriat cu lumina ce o avea pe frunte cand m-am trezit pe masa de operatie si cel care in momentul in care eram bandajata total si nu mai puteam sa ma sperii de barba de calugar sau statura impozanta, m-a cucerit cu vocea sa blanda si m-a facut sa imi ador perechea de „aragaz” pe care am purtat-o in copilarie.
Nu imi mai aminteam de el. Nu imi mai amintesc nici macar numele lui, dar vizita de acum cateva saptamani, cand noul doctor nu se mai oprea din laude cu privire la operatiile mele reusite m-a facut sa imi dau seama ca am fost un copil norocos sa cunosc acel doctor cu barba si cu voce calda. Si nerecunoscatoare sa il uit!

Minunile din dulap!

Strangem lucruri, pastram amintiri, avem cufere, cutii, cutiute, plicuri, jurnale, maimutoaie de plus... Strangem orice ni se pare ca se cuvine a ne aminti momentele frumoase.

Imi golesc incet, incet dulapul si o fac cu o oarecare sfintenie, lucrez precum un arheolog pe un sit. Descopar un sac de rafie cu multe poze, funde, cadouri primite si cadouri ce vor fi daruite, flecurile pantofilor tocite la ultima purtare, bucati de stofa vesele, dantela... Uite, asta am purtat la petrecerea de Craciun din 2007 si asta cand am facut 20 de ani. Un tricou cu un pinguin de la 22 de ani si o bluza colorata de la bauta de la 21 de ani. Asta e bluza purtata la primul sarut, pe cealalta am purtat-o la despartire. Rochia roz ma reprezinta in momentele in care sunt o scorpie, iar cea primita la 20 de ani o port cand sunt trista. Fusta rosie o port cand vreau sa ma razbun, iar tenisii cu flori cand vreau sa dau suturi in fund!

Si totusi, in colt e un mic cufaras din lemn pe care sunt gravate cateva flori. Acea cutiuta ascunde viata mea. E atat de mica incat ma face sa ma gandesc la cat de mica e si viata mea. O deschid cu sfiala si scot totul. Imi fac curatenie in viata!
Acest ultim raid prin dulap m-a facut sa descopar cufarasul de bijuterii, unele de calitate, altele simple bucati de tinichea, dar toate pastrate cu un scop. Fiecare in parte are povestea ei.

Am un colier din rondele mici de nuca de cocos, piper, si multe alte seminte frumos colorate, am primul set din lemn primit la 18 ani de la colegi, am primii cercei hand made cumparati din banii de mancare in primul an de facultate, am primul pandativ cumparat de mama si care imi poarta noroc, am bijuteriile minunate de la colegele de camera, inelele din San Marino, cerceii pe care mi-a zis buni ca mi-i arunca daca ma vede cu ei la ureche (:D), pandativul care a legat prietenia cu blondina mea preferata in liceu. Am pana si singura bijuterie de la tatal meu, un lant super finut care a fost al mamei mele.
Ghinionul lui ca nu port aur galben, dar il tin pentru ca la un moment dat s-ar putea sa fie singura amintire de la el!

In cufarul meu stau ascunse, categorisite, amintirile mele.

Iar acum, in cosul meu de gunoi, alaturi de niste coji de cartofi, troneaza bijuterii. Am aruncat tot ce nu mai avea valoare pentru mine! Zac imprastiate pe cojile de cartofi litere din argint, inele, lanturi, bratari. Oricum erau luate din banii mei pentru a compensa lipsa lui de implicare. Am pastrat doar acea bratara din aur galben (iac!) pe care mi-a adus-o dupa acea cearta din martie cand se gandise ca se merita sa ma mangaie cu o palma! Nu o sa o port in veci, nu valoreaza nimic pentru ca e de 10K, la un moment dat am vrut sa o vand si sa imi cumpar un buchet de flori frumos, dar nu valoreaza nici cat un buchet de flori. De ce o pastrez? E amintirea inceputului sfarsitului! Dulce amintire!

Le-am aranjat pe restul in cutii si cutiute, am pus deasupra cerceii si bratarile mele vesele, am adaugat esarfele si ma uit la haine.

Observ ca intotdeauna am in dulap o rochie stilata pentru petrecere si o alta pentru inmormantare!
Cate minuni ascunde dulapul unei fete!

joi, 23 septembrie 2010

Ne asteapta o cutremurare

Sunt din Vrancea.
Sunt obisnuita sa se mai simta cate un cutremur! Cand eram mica si buni ma trezea din somn pentru ca e cutremur, ma intorceam pe partea cealalta si adormeam la loc. In liceu, cand se miscau in timpul unui cutremur obiectele din laboratorul de chimie unde am invatat timp de 4 ani, ne busea rasul. Pentru noi, micile cutremure erau ca un banc slabut!

In schimb, in ceea ce priveste pregatirea in caz de urgenta, sa stiti ca asta nu e luata in gluma. Tin minte si acum simularile pentru catastrofa si fuga pe strada principala, stiu inca cum se foloseste un extinctor, ce tip si in functie de sursa focului, in asa fel incat sa nu inrautatesc treaba. Stiu sa dau primul ajutor si in caz de incendiu stiu unde sa stau pentru a imi oferi un minim de siguranta.
Imi aduc aminte ca in momentul in care am intrat in facultate am zis, „Hm, asa nu se darama, uite ce ziduri, a fost a Securitatii, asa ca as vrea sa fiu aici in caz de cutremur mare!”

Asa cum cei care stau in Constanta stiu sa inoate, eu stiu cam cu ce se mananca cutremurele.

Vad in ziare ca se anunta un cutremur de mare magnitudine cu sursa in „zona Vrancea”, si de data asa nu il mai anunta ai nostri, ci vecinii, oamenii de stiinta ai Institutului de Geofizica din Kiev. Ei si-au evaluat eventualele zone afectate si au anuntat ca in special locuitorii Crimeii vor avea de suferit.

La noi, in afara de binecunoscutele buline, ce se face? Stim ce sa facem in Bucuresti in caz de dezastru? Fac fata spitalele? Dar traficul?
Stiti si voi raspunsul!

Am mai vazut comentarii cum ca e o sperietura pentru cei care trebuie sa isi faca asigurarea obligatorie a locuintei, dar nu sunt de acord cu aceasta idee. Nu iti trebuie amenintare penru a te asigura, ci direct un cutremur mare. Asa suntem noi. Degeaba ne ameninti daca nu ne si arati ce am putea pati!

In rest, „cutremurata” de mine va trimite pe la sursa .


Sa va tineti bine cand ne-om cutremura!

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Joc de oameni mari!

Din primele zile de viata ne jucam cu propriile manute, ne descoperim pe noi si universul ce ne inconjoara. Copilaria ne e intesata de jocuri si joculete menite a ne invata sa respectam unele reguli si sa ne integram social, mai intai la nivel micro si apoi la nivel macro social. Culmea e ca ne gandim ca odata ce crestem nu ne mai jucam. Ei nu! Ne jucam!

Ne jucam poate mai mult decat atunci cand eram mici. Inventam jocuri noi sau ne jucam dupa jocuri si reguli vechi. Ne jucam de-a seductia, de-a studentii, de-a oamenii mari, de-a flirtul, de-a casnicia, de-a angajatul sau seful. Ne jucam indiferent de mediu si rol!

Vorbim astazi despre jocul de-a flirtul! De ce? Pentru ca e prezent in viata noastra mereu, avem innascute tehnicile de flirt. Nu e nimic gresit, ci chiar folositor si constructiv, plus ca il practicam cu totii.

Dar foarte important e ca totul sa ramana la nivelul unui joc. In momentul in care aceasta regula este incalcata si jocul ia alte forme, te parlesti! Sunt unele persoane cu care e bine doar sa flirtezi si atat, iar altele cu care nu e bine sa flirtezi, ci doar sa te iubesti. Don`t mix them! Nu e corect fata de interlocutor si nici fata de voi!

Nu trebuie sa vezi aceste lucruri decat ca fiind o modalitate de divertisment, de a-ti testa propriile tehnici si arme, sa vezi daca inca mai poti. Si cand ai iesit din joc, lasi totul acolo. Nu aduci jocul in viata personala si nici viata personala in acest joc. In special in momentul in care viata ta personala implica un partener/a.

Dar mai sunt persoane care incalca aceste reguli, ca nah, cica sunt facute pentru a fi incalcate. Si ce se intampla? Unii si iubesc si flirteaza (dar nu pentru mult timp), astfel zamislindu-se uneori relatiile extraconjugale. Dar mai sunt altii care nici nu iubesc, nici nu flirteaza, nestiind nici ei de fapt ce fac!

In ceea ce ma priveste, am flirtat si am lasat totul afara, am iubit si am tinut totul in terenul de joc, am iubit si am si flirtat cu aceasi persoana, iar de ceva vreme nici nu iubesc, nici nu flirtez!
Dar acum ma intorc la flirtul care ramane in afara relatiei, e mai corect si mai placut asa, zic eu! Cel putin asa a rezultat din propria-mi cercetare empirica!

marți, 14 septembrie 2010

Intre tragedie si comedie!

Intre tragedii si comedii suntem noi, mai precis, viata noastra!

Cand esti la gradinita, la petrecerea de Craciun si te asezi in poala lui Mosu, dar il tragi de barba si vezi ca e baiatul educatoarei, ai cam prima tragedie adevarata din viata ta. Jur! Eu am plans saptamani intregi cand am aflat ca Mosul nu exista. Dupa cativa anisori, repetandu-se povestea cu surioara mea mai mica, mi s-a parut intreg episodul o tragi-comedie, iar acum clar este o comedie neaosa!

A doua tragedie din viata o ai in momentul in care iti dai seama ca parintii tai nu au puteri speciale, nu sunt cei mai puternici oameni din lume, sau cand vrei sa te faci mare, mare ca mama ta, sa iti dai seama ca mama ta are doar 1,54 in inaltime.

Mai sunt tragediile din scoala, alea cu note, profesori, colegi rautaciosi si prieteni adevarati a caror falsitate e poleita cu o bruma de amicitie. Dupa urmeaza cele cu prima iubire, cele cu prima despartire, cele cu primul deces la care esti constient de ce inseamna acest lucru, cele cu primele greseli a caror repercursiuni te pun la pamant!

Mai sunt apoi tragediile naturale, dar pe alea noi nici nu le prea bagam in seama. Mai importante sunt tragediile noastre interioare, ca nu poti sa obtii o viza, sau ca nu poti sa iubesti, sau ca iubesti prea mult! Sau tragedie si mai mare, de ce devii insensibil!
Da-o naibii de calota glaciara si de iarna glaciara, da-l incolo de petrol de la BP, ce imi pasa mie de fauna si flora distrusa? Ce superficiala sunt in miopia mea!

Uite asa imi dau seama ca tot ce patim negativ in viata ni se pare o tragedie, tragedie personala si irevocabila, apoi se transforma in tragi-comedie, pentru ca peste ani sa devina o comedie de 2 bani! In tot acest timp suntem prea preocupati de tragediile noastre false si nu avem ochi si pentru tragediile din jurul nostru!

Ar trebui sa mai deschidem ochii din cand in cand, iar in ceea ce priveste renumitele tragedii personale, sa le luam la misto de cand le ginim aparitia!

luni, 13 septembrie 2010

Maturatori de vise!

Asfalt jegos in Piata Charles de Gaulle. Numele asta pompos al pietei nu merita asfaltul ala. Zic, hai sa il mai colorez eu cu niste vise. Am atatea incat sa va dau voua tuturor, si sa imi mai ramana si mie pentru o viata intreaga!

Si le intind pe jos cu aceasi sfiala pe care o au anticarii de carti! Unul..doi, trei..
Sunt visele mele si sunt deja folosite, dar inca foarte folositoare!

Le asez dupa marime, vechime, valoare, culoare...Sa se asorteze, ce mama ma-sii, sa ia ochii la client! Mai e un nene ce si-a pus langa mine pe jos 2 vise. Ma uit la concurenta! Sunt lider de piata deocamdata! Desenez niste ingeri in jur, poate poate or prinde si ei viata si vor incepe sa zboare. Nu, ingerii de creta nu zboara! Sau poate e creta mea de vina pentru ca o tin prin buzunare de prea mult timp, de pe vremea copilariei mele incipiente!

Nu e nimeni pe strada. Cui sa ii vand visele mele? Strig: „Viiiiise veeechi vindeeeem!”
Poate cineva are nevoie de ele si ma aude. Strig iar, dar de data asta asortez o intonatie mai potrivita.
Trec doi tipi pe strada, se uita, zambesc si imi spun „Don`soara, cred ca sunt cam scumpe si greu de indeplinit! Nu suntem filantropi si sa le luam doar pentru a le tine pe pereti si a ne minuna de creatie, nu se merita!”
„Bine, bine, dar eu nu sunt saraca, deci nu trebuie sa faceti acte de caritate cu mine. Eu le dau pe degeaba celor care au nevoie de ele! Vreau in schimb promisiunea ca se vor indeplini!”
„Le avem noi pe ale noastre si nu le putem implini, nu mai avem nevoie si de visele tale!”

Strig iar. Pornesc tasnitoarele care uda florile din rond. Vad cum se apropie masina care spala strada. Ma ocoleste! Dupa se ivesc si maturatorii. Aduna farame de vise de pe asfalt. Asta era jegul ala pe care il vazusem eu mai devreme. Le aduna in gramezi, vad vise de copii, de batrani, vad ceva si de oameni mari, dar si vise de prost gust! Oare asa sunt si ale mele?

Le aduna cu lopetile si le arunca in tomberon. Se regrupeaza armata si se indreapta amenintator catre taraba mea. Nici nu pot sa ma misc. „Am autorizatie, ce aveti cu mine?”

Si le matura.. Imi vad visele facute tandari si adunate in gramezi, apoi aud sunetul metalic al lopetilor ce se chinuie sa le ridice greutatea in tomberon!

S-au dus dracu toate! Mi-a luat si inima foc pentru ca e din hartie si se aprinde foarte repede. Stati 2 minute si va trece aceasta vapaie. Nu mai am vise! Poate e adevarat ca esti mai bogat atunci cand nu mai ai nimic!

Acum schimb strategia! Strig : Vise vechi cumparaaaaam!

vineri, 10 septembrie 2010

Baietii sunt niste domnisoare!

Fete costumate in baieti, asta sunt domnii si don`sorii din ziua de azi.

A trecut foarte mult timp de cand nu am mai vazut un barbat in adevaratul sens al cuvantului, care sa aiba caracter si personalitate puternica, care sa fie capabil sa se descurce in situatii dificile si sa reuseasca totodata sa zambeasca si sa fie sarmant. Iar printre cei de varsta noastra pot afirma ca sunt foarte putini.

Cred ca tot noi femeile suntem de vina. Ii acuzam mereu ca sunt insensibili si i-am determinat sa se schimbe. Se penseaza, sunt mai delicati, isi fac unghiile, se dau cu crema de fata sau cu fond de ten. Ba chiar am intalnit baieti care sa planga mai mult decat cele mai plangacioase prietene ale mele.

Dragii mei, nu luati atat de in serios sfaturile astea cu sensibilitatea. Ok, nu trebuie sa fiti brute, dar daca deveniti niste fetite, noi la ce sa va mai folosim? Ca suntem noi destul de femei si ne ajunge, nu mai vrem alaturi de noi tot o femeie.

..Avem nevoie de o strangere de mana ferma la incheierea unui contract, avem nevoie sa ne oferiti ideea de putere si de ocrotire, sa stim ca faceti sport si sa nu aveti micile sunculite pe la burta de la stat, ci de la bere si mancare picanta.

Vrem sa va auzim uneori injurand fara sa va cereti scuze, vrem sa conduceti masina ferm, sa stiti sa oferiti ajutor, nu sa cereti voi ajutorul, sa va fumati tigara cu masculinitate si nu cu degetul mic ridicat, sa faceti glume porcoase la iesirile comune si sa flirtati. Sa aveti tupeul si inteligenta sa deschideti un subiect de discutie cu o persoana necunoscuta.

Sa va impuneti punctul de vedere si sa nu spuneti mereu "Da draga, cum vrei tu!". Pe bune, vrem barbati, nu fetite in pantaloni de barbati. Ce ar fi daca v-ati asuma raspunderile si ati invata sa faceti alegeri in viata, nu sa fugiti ca niste lasi? Cum zice Sting, A gentelman will walk, but never run!

Nu cadeti in extreme, nici cu degetul ridicat cand va fumati tigara, cu scuze si delicatesuri, dar nici cu misoginism, regurgitari meschine sau mirosuri pestilentioase.

Fiti barbati adevarati, niste gentelmeni, pentru ca eu una m-am cam saturat de fake-uri.

luni, 6 septembrie 2010

Caut iubita!

Nu ma pricep la matrimoniale, nu fac lipeli, ma amuza unii baieti, dar pe baiatul asta tare vreau sa-l ajut.

Lasand la o parte mistourile, daca il vreti, luati-l.



Ps: L-am admirat pentru curaj. Jur! Ori are foarte mult curaj, ori foarte multa nebunie!

miercuri, 1 septembrie 2010

Dragii mei, suntem cobai!

Daca mai mereu am fost moneda de schimb pentru celelalte puteri, acum suntem cobai pentru proprii nostrii alesi. Si culmea e ca acum nu ma refer la Presedinte sau ministrii, ci la membrii opozitiei, care indirect, sunt tot alesii nostrii. Nealegandu-i la „inaltele” functii i-am ales in fruncea Opozitiei.

Citesc astazi in ziare cum ca dragii de ei - PNL, PSD si PC - s-au strans, si-au dat mana, s-au pupat, si au vorbit nitel despre situatia tarisoarei noastre dragi si despre cumplitele greutati prin care trec oamenii de rand si economia noastra, infloritoare, dar care lipseste cu desavarsire.

Aplaud in sinea mea cu miscari de foca. Bravo! In sfarsit se misca si ei. Fac compromisuri, trec peste ideologie si interese. Macar declara ca se gandesc la oameni. Vad mai apoi ca au luat niste decizii foarte interesante cand s-au strans la pupatoare azi. Vor sa depuna o motiune de cenzura prin care sa remanieze Guvernul (stiti voi, ca un proiect de lege, dar mai putin stufos care sa fie supus votului in Parlament). Apoi, dupa ce il dezlipesc pe pitic si pe ai lui de pe scaunele tapitate sa numeasca altii care sa le ia locul si sa ne scoata din cacatul asta in care plutim. Sper sa nu fie vitanjatori (aia de pe vitanja), ci niste tehnocrati nepatati.

Si zic, foarte bine! Sa vedem ce o sa iasa! Daca in 1996 ne-a scos guvernul Isarescu din belele in acelasi stil, sigur merge si acum. Intre noi fie vorba, nu cred ca de data asta se mai baga saracu Isarescu. I-a ajuns atata politica atunci si se jurase ca nu mai intra in ale sale mendre ever.

Citesc mai departe. Vad declaratiile lui Antonesc, ale lui Ponta, ale lui Daniel Constantin (asta e de la PC - habar nu aveam). Vad cum fiecare isi transmite mesajul, cum fiecare isi vede si interesul, cum unii se pricep sa ridice moralul national. Si apoi soc!

Se vrea iesirea la atac impotriva presedintelui in primavara. Acum am inteles. Au anuntat ca vor sa atace Guvernul acum cand imaginea lui e la pamant. Acest anunt e ca o gura de aer pentru populatie, care are acum o alternativa, care isi permite sa urasca si sa acuze actuala conducere si mai violent, nah, are cine sa ii ia locul. Dar mai urat e faptul ca vor sa ne foloseasca pe post de cobai. Vor sa ne lase sa ne chinuim pana la primavara, sa nu avem cu ce sa ne platim intretinerea la iarna, sa nu avem cu ce sa ne luam medicamentele de gripa si sa mai si asisma la o cearta permanenta intre Presedintie si Guvern pe tot parcursul iernii.

Scopul este unul foarte simplu. Dupa toate prin cate vom trece pana la primavara sa ajungem sa adunam atata ura incat sa iesim si in strada impotriva lui Base, astfel jucand dupa itele maiestrilor papusari din Opozitie.
Si uite asa nu suntem decat niste papusi bine dresate in mainile Opozitiei. Sunt de acord ca trebuie o schimbare, apogeul crizei a trecut asa ca momentul de schimbare e propice, dar nu asa, nu calcand pe cadavre pana la primavara.

De data asta SCOPUL NU SCUZA MIJLOACELE! Mi se face scarba! Iau un Orbit, poate ma ajuta sa scap de gustul asta amar!


Later edit: Pentru prima data imi place raspunsul lui Boc la toata sarada asta: „Remanierea se face, nu se discuta!”

Multumesc Jon de precizare.