Dialogul surzilor

De cand nu am mai vorbit cu adevarat? Oare cat timp a trecut? Am vorbit vreodata cu adevarat?
Primul lucru invatat in facultate a fost acela ca cel mai important pas in procesul de comunicare e ascultarea! Am uitat!

Scuze pentru ca nu te-am ascultat pana acum, cu toate ca tu imi turui intr-una de atat de mult timp! Ma uit ca atat de multe persoane discuta in jurul nostru! Ii vad gesticuland si le citesc mimica! Ei vorbesc, dar noi doar mimam conversatia!

Am uitat sa te ascult in momentul in care tu ai inceput sa ma auzi, dar nu sa ma asculti. Nu am probleme cu auzul, nu ai probleme cu auzul, doar ca e si el selectiv. Sper!

Ma auzi, dar nu ma asculti! Te aud, dar clar nu te ascult! Spui „Te iubesc!” si primesti ca raspuns „Si eu!”...

„Si tu ce?”
„Si eu...te iubesc?”

Hm.. nu mai stiu sa aud, nu mai stiu nici sa iubesc.. Nici macar sa mint ca iubesc! Lasa ca doar iubirea e o chestie chimica! Stim noi, hormonii si substantele din corpul nostru. Dar mai e si o chestie fizica, actiune si reactiune. Daca spui „Te iubesc!”, reactinea e „Si eu (te iubesc)!” Importante sunt celelalte elemente chimice care acum lipsesc din ecuatie: respect, sustinere reciproca, incredere si comunicare...

Dar nu m-ai ascultat si nici eu pe tine..e clar! Ne-am dorit mereu sa surzim la astfel de chestii si in sfarsit ne-a reusit!

Si numai de-al dracului nu o sa invat limbajul semnelor asa cum au invatat cuplurile alea de care radeam si care nu se mai asculta oricum de ani de zile, sau semnele pe care le folosesc politicienii in dialogul lor de persoane cu dizabilitati! Nu se merita!