Rujez pe buze zambetul meu..

Este seara si pe zambet am lacrimi.. E acel moment in care nu mai pot tine in frau poarta gandurilor, momentul in care o asalteaza si imi fac tandari lacatele...momentul in care spun „Bine, fie ca voi!”...
Si nu mai opun rezistenta si le las sa imi distruga zidurile cetatii, tip cat ma tin plamanii „Intrati, vandalizati totul! Intrati si distrugeti ruinele si plecati dracu mai departe pentru a-mi reface baricadele.”

Si soarele s-a ascuns, se indreapta spre Tara Soarelui Rasare si vad ranjetul Lunii.. Sub razele timizi ale Lunii gandurile mele imi devasteaza teritoriul si picteaza graffiti pe la colturi. Imi intorc totul cu susul in jos si sunt nepasatoare la privirea-mi fulgeratoare. Stiu ca nu suport arta prostului gust si ma lovesc acolo unde stiu ca ma doare.
E seara si m-am intors acasa cu lacrimi in zambet.

Ascult rasul lor meschin si ma prefac ca nu aud! Le vad ocheadele iuti si le zambesc. Le zambesc pentru ca asa macar am bucuria de a nu le oferi satisfactia de a ma vedea trista. Sunt la pamant? Ti se pare! Si ce daca am julituri in genunchi, si ce daca ti se pare ca am cazut ieri pe scari... Si ce daca? Ti se pare!

M-am julit in genunchi incercand sa urc in acel copac de unde se vede totul. Si am urcat! E copacul meu, cel care ma asculta si nu arunca raspunsuri in doi peri! Copacul meu pe care egoista cum sunt il caut doar atunci cand am nevoie de el.

Si imi spune simplu „Zambeste, maine e o noua zi!”

Dap, maine dimineata, ca in fiecare zi, o sa imi rujez pe buze zambetul meu minunat!