Unde dragoste nu e...nimic nu e!

Este foarte greu sa vorbesti despre persoanele la care tii cu adevarat!

Ti-e teama sa spui ce nu trebuie, sa nu dai din casa. Ti-e teama ca tu ii vezi intr-un fel in care doar putine persoane ii vad. Vrei sa ii faci sa rada, vrei sa citeasca si ceilalti si sa inteleaga perfect ceea ce ai vrut sa spui! Vrei atat de multe, incat de fapt iti pui o bariera si cand trebuie sa scrii, nu mai poti pentru ca ideile geniale au fugit, s-au inhibat! Asta pentru ca ideile tacanite nu isi au locul, iar prea serios nu am putut scrie niciodata.
Un lucru il stiu sigur: sunt deosebiti! Cum adica cine? Liviu si Simona! :)

Chiar de la inceput, de cand i-am cunoscut acum patru ani, i-am cunoscut ca un cuplu, ca un intreg. Ei sunt Liviu si Simona! Si acum ghiciti ce? Se casatoresc!


Cand ma gandesc la ei doi ca la un cuplu, melodia care ii reprezinta este: „Unde dragoste nu e, nimic nu e!”, iar cand ma gandesc la ei ca prieteni, „Noi nu suntem normali!”. Si nu, nu sunt normali, nu sunt ca toti ceilalti. Pentru mine sunt acei oameni pe care ii intalnesti foarte rar sau deloc in viata: sunt prieteni. Nu amici, nu cunostinte, ci prieteni adevarati! Acei oameni pe care ii poti trezi la 4 dimineata sa le ceri ajutorul, acei oameni pentru care te trezesti la 4 dimineata. Acei oameni care iti spun adevarul indiferent de consecinte, carora le poti spune adevarul! Oamenii cu care poti sa plangi, sa razi, sa lucrezi, sa te distrezi, sa imparti aceeasi portie de mancare sau sa te iei la bataie. Si, ceea ce este cel mai important, sunt doua persoane care se iubesc, completeaza si sprijina cum rar am vazut!

Sunt unici, credeti-ma, si acum devin o familie! Ce as putea sa le urez? Sa nu aiba probleme? As fi ipocrita, pentru ca asa ceva nu exista! Le doresc sa invete sa treaca peste probleme repede, sa se sprijine, sa-si fie alaturi si atunci cand le este foarte greu, sa nu le pese de rautatile din jurul lor, sa riste, sa se iubeasca, sa se respecte si bineinteles… sa ma cunune! :)


PS1: Nu i-am placut la inceput, dar uite asa ne invata viata ca aparentele insala!
PS2: Chiar nu m-am putut abtine sa nu pun poza asta! :)

Serios, a inviat?

Cand eram mica nu intelegeam de ce mi se spunea ca religia mea e buna si ca a altora e rea. Apoi am aflat ca e o diferenta mare intre credinta si religie. Apoi am aflat cam care sunt celelalte religii si in ce constau. Mi-a placut ca suntem diferiti. Dupa am descoperit ca nu e bine sa fii atat de diferit, ca incepi sa te lupti si sa te omori pentru ca esti difert, omori in numele a ceva in care nu stiu cat crezi sau cat o intelegi.

Apoi vezi cum religia pretinde bani, pamanturi, cladiri. Cum sprijina sau acuza politic, cum defileaza prin sarada electorala. In sfarsit, ajungi la varsta la care vezi ca totul e marketing. Marketing de razboi, de imagine, imobiliar, marketing religios.

De ce trebuie sa fim atat de diferiti? De ce? Pastele ar trebui sa fie motiv de sarbatoare si de intelegere, sa fim mai luminati. Dar nu, atatea mii de ani de indoctrinare nu au cum sa se stearga. Unde o sa ajungem? Serios, cand nu ne vom mai omori in numele religiei, cat vom mai pupa mana preotilor fara sa ne gandim daca au fost sau nu la baie inainte si s-au spalat pe maini?

Si pentru ca Iisus se naste in fiecare an in aceeasi zi si la catolici, si la ortodoxi, dar moare si invie diferit de obicei, ma minunez!
Si tare ma intreb cam care ar fi parerea Sa la asa minunatie omeneasca! Ar zice, „Doamne, iarta-i pentru ca nu stiu ce fac?”
Ma repet, cred, dar nu mai cred in reprezentantii  religiei!


Dragilor, Hristos a inviat!
Si cum bine zice o prietena: „Serios? A inviat?”

Romanul s-a nascut pomanagiu!

Si la propriu, si la figurat!

De la imaginea persoanelor care pleaca de la o pomenire a mortilor cu mainile pline cu de-ale gurii si de-ale gatului, la victimele dezastrelor naturale care stateau in crasma sau doar stateau si se uitau ca boul la poarta noua in timp ce soldatii sau voluntarii le refaceau casele sau construiau diguri de aparare, la vecina care nu vrea sa-si plateasca impozitul pe casa sau pamant pe motiv ca  apoi nu le vor mai ajunge banii de salam... Salam, atentie, si nu medicamente sau alte alea!

Zic simplu, "Sa ne dea statul!".. Femeie, esti cu capul! De unde dracu sa-ti dea daca el administreaza de fapt ce platim noi. Ori, daca tu esti o bacterie a societatii si astepti, dar nu participi, asta inseeamna ca ti se pare natural sa-ti dea alti cativa idioti ca mine!

Sa-mi dea! Vreau! Imi trebuie! Am nevoie!...nu pe bune!
Uite unde era buricul Pamantului si noi, muritorii de rand nu aflasem inca! Dar vai, cate burice sunt in Romanica, cati speciali si speciale!
Nu e numai ea! Sunt milioane, sunt cei care isi fac dosare false de pensie medicala, sunt cei care mint in declaratiile lor cand cer ajutoare sociale si prefera sa munceasca la negru, sunt cei care muncesc 6 luni numai ca sa primeasca ajutor de somaj...sunt toti acei care au impresia ca au mot si ca s-au nascut mai speciali, ca totul li se cuvine, dar nu trebuie sa dea inapoi nimic!

Sunt toti acei care nu inteleg de fapt ca statul suntem noi, toti, si daca statul e de cacat acum, inseamna ca e si vina noastra! Un mare om spunea, "Nu te intreba ce poate face statul pentru tine, ci ceea ce poti face tu pentru stat!" Lume, trezirea!

Si inca ceva ce am observat cu stupoare! Multi cersetori! Multi care intind mana, de la 2 ani si pana la 80! Sunt sigura ca e o afacere profitabila!
Idiot nu e cel care cere, ci acela care da! Ca daca dai bani cuiva care zice ca nu are ce manca, gresesti. Mai bine ii cumperi de mancare! Prefer sa dau tinerilor artisti care canta la chitara, nai, vioara! Mana care nu spune o poveste, nu primeste pomana!

Pam! Pam!

Pauza lunga pe blogul asta! Cea mai lunga!

Intre timp politica a fost tot demna de soseaua de centura, natura ne-a mai aratat ca ne-am cam batut joc de ea, cultura parca a iesit din asistola si ne arata ca are puls. Chiar vad din ce in ce mai multi oameni interesati de teatru, opera, cinema, spectacole. Vad concerte care se repeta la cererea publicului, caut bilete la teatru si nu mai gasesc locuri bune nici cu 10 zile inainte, vad petreceri tematice in cluburi (si nu cine se imbraca mai sclipicios, ci seara actorilor de exemplu..) Imi place ce vad!

In schimb, Bucurestiul este iar plin de santiere, timpul a trecut mai repede decat in mod normal, a venit primavara, a mai plouat, ne-am mai bucurat, ne-am mai intristat, am mai petrecut cu spor, am muncit pe rupte, avem chef de planuri de petreceri de burlaci, avem chef de mare, avem chef de zbantuiala, avem pofta de inghetata, dar si o pofta nebuna de scris!

Intre timp m-am abtinut cu greu sa nu comentez din toti rarunchii Ziua Femeii si lipsa Zilei Barbatului. Mi se pare ca suntem egoiste. Pe vremea (si chiar era o vreme ) cand „luptam” pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati in scoliele si liceele din Vrancea, mi s-a spus un lucru foarte adevarat. Era inspector de istorie pe judet, nu ii mai stiu numele, dar a spus foarte simplu: „Da, aveti dreptate domnisoara, femeile, in anumite domenii, sunt defavorizate, dar in curand, per ansamblu, nu femeile vor lupta pentru drepturi egale cu barbatii, ci barbatii vor incepe sa lupte.”

Nu mai sunt feminista! Mi-a ajuns! Riscam sa dau in alte extreme. Aici cred ca e problema cu egalitatea. Nu stii unde e linia de egalitate si fiecare in parte are tendinta de a o trece! Ca doar ni se cuvine, nu? Indiferent ca avem in majoritate testosteron sau estrogen.

Urarea aceasta mi se pare geniala. Piesa in sine mi se pare geniala! Si unde mai pui ca e scrisa de o femeie!



Ps: Alinuta is back! Dati-va din calea ei pentru ca nu are frane!