Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Romanul s-a nascut pomanagiu!

Si la propriu, si la figurat!

De la imaginea persoanelor care pleaca de la o pomenire a mortilor cu mainile pline cu de-ale gurii si de-ale gatului, la victimele dezastrelor naturale care stateau in crasma sau doar stateau si se uitau ca boul la poarta noua in timp ce soldatii sau voluntarii le refaceau casele sau construiau diguri de aparare, la vecina care nu vrea sa-si plateasca impozitul pe casa sau pamant pe motiv ca  apoi nu le vor mai ajunge banii de salam... Salam, atentie, si nu medicamente sau alte alea!

Zic simplu, "Sa ne dea statul!".. Femeie, esti cu capul! De unde dracu sa-ti dea daca el administreaza de fapt ce platim noi. Ori, daca tu esti o bacterie a societatii si astepti, dar nu participi, asta inseeamna ca ti se pare natural sa-ti dea alti cativa idioti ca mine!

Sa-mi dea! Vreau! Imi trebuie! Am nevoie!...nu pe bune!
Uite unde era buricul Pamantului si noi, muritorii de rand nu aflasem inca! Dar vai, cate burice sunt in Romanica, cati speciali si speciale!
Nu e numai ea! Sunt milioane, sunt cei care isi fac dosare false de pensie medicala, sunt cei care mint in declaratiile lor cand cer ajutoare sociale si prefera sa munceasca la negru, sunt cei care muncesc 6 luni numai ca sa primeasca ajutor de somaj...sunt toti acei care au impresia ca au mot si ca s-au nascut mai speciali, ca totul li se cuvine, dar nu trebuie sa dea inapoi nimic!

Sunt toti acei care nu inteleg de fapt ca statul suntem noi, toti, si daca statul e de cacat acum, inseamna ca e si vina noastra! Un mare om spunea, "Nu te intreba ce poate face statul pentru tine, ci ceea ce poti face tu pentru stat!" Lume, trezirea!

Si inca ceva ce am observat cu stupoare! Multi cersetori! Multi care intind mana, de la 2 ani si pana la 80! Sunt sigura ca e o afacere profitabila!
Idiot nu e cel care cere, ci acela care da! Ca daca dai bani cuiva care zice ca nu are ce manca, gresesti. Mai bine ii cumperi de mancare! Prefer sa dau tinerilor artisti care canta la chitara, nai, vioara! Mana care nu spune o poveste, nu primeste pomana!

joi, 17 februarie 2011

No comment!

Scurt si la obiect via alexsleepy

Oamenii sunt nemultumiti de cresterea pretului carburantului, insa jobul, nevoile si rutina zilnica sunt mai importante. Iar daca ele cer carburant, alimenteaza, dumnezeiesc si isi vad mai departe de drum. Personal nu alimentez pe perioada acestui protest, insa doar pentru ca am rezervorul plin. Nu pentru ca as fi de acord cu protestul in sine, populist si lipsit de perspectiva si intelegere de felul lui asa. O scurta socoteala mai jos ca sa intelegeti ce vreau sa spun:
- acciza este de 467 EUR / tona

- taxa de drum este de 125 EUR / tona
- taxa de solidaritate (cate un cent / litru – motivul este acoperirea prejudiciului din urma falimentului Bancorex) adica 10 EUR / tona
Producatorul are pretul de aproximativ 370 EUR / tona. Astfel rezulta urmatorul pret pe tona de benzina: 370+467+125+10=972 EUR /Tona (taxe si accize)
Se adauga TVA de 24 % adica 233.28 EUR
Totalul este de 1205.28 EUR/tona
Un litru de benzina este 1.205 EUR (aproximativ 5.15 RON)
Producatorul incaseaza 370 EUR/tona
Statul incaseaza 835.28 EUR/tona


Asa ca doamnelor si domnilor protestatari, boicotati in primul rand statul reprezentat de presedinte, guvern si parlament si abia apoi intrebati-i pe “benzinari” de sanatate.

marți, 11 ianuarie 2011

Si vouă vă fată papagalii?

Nu știu alții cum sunt, nu știu alții ce animale de casa au! La viața mea am avut doar hamster (a crăpat - sper ca nu s-a sinucis), pisici, caini..și ceva animale de curte la bunica! Nu am avut papagali, deci nu sunt expertă în așa ceva!

Dar baiatul asta cred ca este expert și a avut parte de specimene excepționale! Ce e drept, colivia e nouă, nefolosită, deci o fi așteptat omul ceva timp să îi fete perușul, iar ghemotocul de pene a zis Nu! și Nu!.

Vă rog, o colivie și pentru mintea lui se găsește? Nu de alta, dar mintea lui fată multe! Sau o poate folosi pe cea din dotare!




PS: Multumesc celui care mi-a dat pontul și m-a binedispus!

joi, 23 decembrie 2010

Craciun fericit parlamentarilor!

Am fost obisnuita cu un popor roman educat in stilul Mioritei, care sa se complaca in fata sortii implacabile. Nu ma asteptam sa vad acte de..eroism!?! intr-o Romanie a anului 2010.

"Sinucigasul din Parlament" (in mod clar nu a vrut sa se sinucida, ci doar sa socheze) nu a facut decat sa atraga atentia asupra situatie dezolante in care a ajuns clasa politica romaneasca. Socul este mai mare deoarece contextul psihologic amplifica reactia mass-media si a societatii. Comemoram victimele Revolutiei, trecem prin lipsuri financiare, s-a aprobat un Buget pentru 2011 discutat si discutabil, cumparaturile de Craciun s-au subtiat, marile magazine sunt cam goale, bugetarii si privatul sunt pusi in doua tabere adverse si instigati la lupta.

Motiunea de cenzura se discuta in plen (a nu stiu cata motiune...le-am pierdut sirul si insemnatatea), Maria Sa, Marele Boc se ridica la pupitru ca sa ia...cuvantul (doar nu altceva), iar Adrian Sobaru se arunca de la balcon. Ce sa intelegem din asta?

Boc, da-ti demisia?
Guvernul Boc, remanierea?
Basescu, du-te dracu?

Eu le-am inteles pe toate trei. Bine a zis Base cand a zis ca a ciuruit! Ne-a ciuruit pe toti! Ne-a distrus psihicul in primul rand!

"Boc, ati furat drepturile copiilor!"

Cu o luna in urma un alt coleg al lui Adrian s-a sinucis in subsolul TVR. El a ales sa renunte, Adrian a incercat sa schimbe ceva! Iar eu sunt ingrata ca ii folosesc numele mic, dar as fi o nenorocita sa ii spun "Sinucigasul de la Parlament". Este un om, un om simplu, normal, intr-o situatie anormala care a propulsat Romania pe primele pagini ale ziarelor din intreaga lume. Cred ca i-am depasit pe chinezi care se bat de zor in plen.

Si cum bine isi scrisese pe tricou: Ne-ati ciuruit! Libertate!

O urare mai frumoasa pentru parlamentari decat asta nu se putea! Unde esti tu Steriane sa ne fredonezi: "Doamne, vino sa vezi ce-a mai ramas din oameni!"

Va urez si eu un Craciun fericit alaturi de cei dragi!

marți, 28 septembrie 2010

Supusii lui Hipocrat

Acum cateva saptamani am ajuns in mainile medicilor. Iarasi! Daca de-a lungul ultimelor luni au fost dermatologi, ORL-isti, generalisti, acum am ajuns la oftalmolog, prima mea iubire. Am beneficiat de atentia oftalmologilor inainte sa mi se faca vaccinurile copilariei, asa ca imi sunt dragi. Operatiile lor mi-au schimbat modul de a vedea lumea si modul lumii de a ma privi. La propriu!

Si dupa ce declaram despre dermatologul meu ca e singurul doctor in care am incredere totala (da, nici eu nu as fi crezut sa iasa vreodata asa ceva din gura mea), am descoperit ca stimez un alt doctor. Dar am descoperit asta dupa 19 ani.

Este chirurgul copilariei mele, cel care m-a speriat cu barba lui, cel care avea accent moldovenesc la „Sfantul Spiridon” in Iasi, cel care avea vocea groasa, cel care m-a speriat cu lumina ce o avea pe frunte cand m-am trezit pe masa de operatie si cel care in momentul in care eram bandajata total si nu mai puteam sa ma sperii de barba de calugar sau statura impozanta, m-a cucerit cu vocea sa blanda si m-a facut sa imi ador perechea de „aragaz” pe care am purtat-o in copilarie.
Nu imi mai aminteam de el. Nu imi mai amintesc nici macar numele lui, dar vizita de acum cateva saptamani, cand noul doctor nu se mai oprea din laude cu privire la operatiile mele reusite m-a facut sa imi dau seama ca am fost un copil norocos sa cunosc acel doctor cu barba si cu voce calda. Si nerecunoscatoare sa il uit!

joi, 23 septembrie 2010

Ne asteapta o cutremurare

Sunt din Vrancea.
Sunt obisnuita sa se mai simta cate un cutremur! Cand eram mica si buni ma trezea din somn pentru ca e cutremur, ma intorceam pe partea cealalta si adormeam la loc. In liceu, cand se miscau in timpul unui cutremur obiectele din laboratorul de chimie unde am invatat timp de 4 ani, ne busea rasul. Pentru noi, micile cutremure erau ca un banc slabut!

In schimb, in ceea ce priveste pregatirea in caz de urgenta, sa stiti ca asta nu e luata in gluma. Tin minte si acum simularile pentru catastrofa si fuga pe strada principala, stiu inca cum se foloseste un extinctor, ce tip si in functie de sursa focului, in asa fel incat sa nu inrautatesc treaba. Stiu sa dau primul ajutor si in caz de incendiu stiu unde sa stau pentru a imi oferi un minim de siguranta.
Imi aduc aminte ca in momentul in care am intrat in facultate am zis, „Hm, asa nu se darama, uite ce ziduri, a fost a Securitatii, asa ca as vrea sa fiu aici in caz de cutremur mare!”

Asa cum cei care stau in Constanta stiu sa inoate, eu stiu cam cu ce se mananca cutremurele.

Vad in ziare ca se anunta un cutremur de mare magnitudine cu sursa in „zona Vrancea”, si de data asa nu il mai anunta ai nostri, ci vecinii, oamenii de stiinta ai Institutului de Geofizica din Kiev. Ei si-au evaluat eventualele zone afectate si au anuntat ca in special locuitorii Crimeii vor avea de suferit.

La noi, in afara de binecunoscutele buline, ce se face? Stim ce sa facem in Bucuresti in caz de dezastru? Fac fata spitalele? Dar traficul?
Stiti si voi raspunsul!

Am mai vazut comentarii cum ca e o sperietura pentru cei care trebuie sa isi faca asigurarea obligatorie a locuintei, dar nu sunt de acord cu aceasta idee. Nu iti trebuie amenintare penru a te asigura, ci direct un cutremur mare. Asa suntem noi. Degeaba ne ameninti daca nu ne si arati ce am putea pati!

In rest, „cutremurata” de mine va trimite pe la sursa .


Sa va tineti bine cand ne-om cutremura!

miercuri, 1 septembrie 2010

Dragii mei, suntem cobai!

Daca mai mereu am fost moneda de schimb pentru celelalte puteri, acum suntem cobai pentru proprii nostrii alesi. Si culmea e ca acum nu ma refer la Presedinte sau ministrii, ci la membrii opozitiei, care indirect, sunt tot alesii nostrii. Nealegandu-i la „inaltele” functii i-am ales in fruncea Opozitiei.

Citesc astazi in ziare cum ca dragii de ei - PNL, PSD si PC - s-au strans, si-au dat mana, s-au pupat, si au vorbit nitel despre situatia tarisoarei noastre dragi si despre cumplitele greutati prin care trec oamenii de rand si economia noastra, infloritoare, dar care lipseste cu desavarsire.

Aplaud in sinea mea cu miscari de foca. Bravo! In sfarsit se misca si ei. Fac compromisuri, trec peste ideologie si interese. Macar declara ca se gandesc la oameni. Vad mai apoi ca au luat niste decizii foarte interesante cand s-au strans la pupatoare azi. Vor sa depuna o motiune de cenzura prin care sa remanieze Guvernul (stiti voi, ca un proiect de lege, dar mai putin stufos care sa fie supus votului in Parlament). Apoi, dupa ce il dezlipesc pe pitic si pe ai lui de pe scaunele tapitate sa numeasca altii care sa le ia locul si sa ne scoata din cacatul asta in care plutim. Sper sa nu fie vitanjatori (aia de pe vitanja), ci niste tehnocrati nepatati.

Si zic, foarte bine! Sa vedem ce o sa iasa! Daca in 1996 ne-a scos guvernul Isarescu din belele in acelasi stil, sigur merge si acum. Intre noi fie vorba, nu cred ca de data asta se mai baga saracu Isarescu. I-a ajuns atata politica atunci si se jurase ca nu mai intra in ale sale mendre ever.

Citesc mai departe. Vad declaratiile lui Antonesc, ale lui Ponta, ale lui Daniel Constantin (asta e de la PC - habar nu aveam). Vad cum fiecare isi transmite mesajul, cum fiecare isi vede si interesul, cum unii se pricep sa ridice moralul national. Si apoi soc!

Se vrea iesirea la atac impotriva presedintelui in primavara. Acum am inteles. Au anuntat ca vor sa atace Guvernul acum cand imaginea lui e la pamant. Acest anunt e ca o gura de aer pentru populatie, care are acum o alternativa, care isi permite sa urasca si sa acuze actuala conducere si mai violent, nah, are cine sa ii ia locul. Dar mai urat e faptul ca vor sa ne foloseasca pe post de cobai. Vor sa ne lase sa ne chinuim pana la primavara, sa nu avem cu ce sa ne platim intretinerea la iarna, sa nu avem cu ce sa ne luam medicamentele de gripa si sa mai si asisma la o cearta permanenta intre Presedintie si Guvern pe tot parcursul iernii.

Scopul este unul foarte simplu. Dupa toate prin cate vom trece pana la primavara sa ajungem sa adunam atata ura incat sa iesim si in strada impotriva lui Base, astfel jucand dupa itele maiestrilor papusari din Opozitie.
Si uite asa nu suntem decat niste papusi bine dresate in mainile Opozitiei. Sunt de acord ca trebuie o schimbare, apogeul crizei a trecut asa ca momentul de schimbare e propice, dar nu asa, nu calcand pe cadavre pana la primavara.

De data asta SCOPUL NU SCUZA MIJLOACELE! Mi se face scarba! Iau un Orbit, poate ma ajuta sa scap de gustul asta amar!


Later edit: Pentru prima data imi place raspunsul lui Boc la toata sarada asta: „Remanierea se face, nu se discuta!”

Multumesc Jon de precizare.

duminică, 22 august 2010

Maimuta de la Zoo

Nu se poate lauda cu titlul de Miss sau cu cel de rege al junglei, nu are teritoriu, instinctele i-au fost reduse, unghiile ii sunt taiate. Face multe jonglerii ca sa isi castige „painea” si disimuleaza foarte bine. Are paraziti, blana, muschi, siretenie, optional un cur rosu acoperit de un pampers.

Faceti cunostinta cu maimuta de la Zoo.



E inconjurata de surate (numarul este variabil), a ajuns sa faca sexica sub ochii tuturor, sa nasca cu ajutorul medicilor, sa i se puna perfuzii si sa aiba controale medicale. Uneori este supusa testelor medicale, dar pe ea a uitat sa o intrebe lumea daca ii place acul din partea dorsala.

Vrea...pai ce vrea. Vrea altceva. Vrea sa fuga, vrea sa isi dezvolte forta atat de mult incat sa rupa barele alea nenorocite de care trage tot timpul. Zbiara, se agita, tipa, loveste, zgarie si cei din jur se amuza. Are un univers limitat si nu poate uita ca s-a nascut in salbaticie.

Vede luna printre zabrele. Isi chinuie creierasul si incearca sa isi dea seama ce delicte a comis pentru a merita asa ceva. Se jura ca nu a facut decat maimutarii specifice. Singura greseala, pacatul stramosesc al neamului ei e ca a permis evolutia unor surate din alta specie. Cu cat s-au facut mai mari si le pica blana, cu atat s-au facut mai rele. Mama ma-sii de treaba, asta e! Faptul ca au chelit pe corp le-a mahnit atat de tare incat se razbuna pe cele care au blana inca.

E trista si sta atarnata in coada. Stie ca lumea e cu susul in jos si poate daca se mai uita si ea din pozitia asta o va vedea asa cum trebuie sa fie. Dar nu, e o iluzie optica. E cu susul in jos oricum te-ai uita la ea.

Trage de zabrele, zbiara, urla... si se deschide usa. Ea tace. Poate pleca! Poate evada! Sta in prag. Se uita. Vede ramuri de copaci, pasari libere, simte vantul zbarlindu-i blana. Simte iz de libertate. Da sa iasa dar se opreste. Se intoarce si se aseaza in coltul ei din cusca aceea mare. Se intoace cu spatele la usa si isi vede de deparazitare. Usa s-a inchis! Maimutei ii e frica de ceea ce isi doreste.

Pentru noi, maimutele aflate in aceasta mare Gradina Zoologica, pentru toti aceia care vor altceva si nu au curajul sa treaca pragul!

duminică, 8 august 2010

„Dezbinati suntem simple vieti, impreuna suntem o forta”

Vorbeam prin aprilie de aceasta echipa de la Traieste Romaneste si declaram ca abia astept sa vad care mai e urmatorul lor pas. Ce e drept nu au reusit sa se faca auziti printre atatea scandaluri si crize, dar iaca-i proaspat popositi in inboxul meu cu o propunere generala de voluntariat. Si pentru ca imi sunt dragi, fac e-mailul public. Pentru aceia dintre voi care chiar isi doresc sa participe si nu doar sa astepte sa ploua cu ajutor din cer eventual.

„Propun o solutie alternativa de a ajunge impreuna la ceea ce ne dorim.

TraiesteRomaneste ca formula de salut, ca manifest, ca atitudine, dar mai ales ca realitate.



Am asteptat “ceva” ce nu a venit niciodata. Apoi, am sperat de la “cineva”… si nimic. Ca refren ne-am vaitat constant.

Acum suntem in perioada in care ne adunam unii impotriva celorlalti (cei din privat vs. cei din aparatul bugetar si invers) absolut gratuit, sau ne impartim pe caprarii.

Astfel exista:

- Criticii, cei revoltati care doar vorbesc;

- Mistocarii, cei care o tin intr-o caterinca continua;

- Calatorii, cei care stau cu bagajele gata facute sa plece din tara;

- Hamangia, cei ce stau si gandesc;

- Pre-Hamangia, cei care doar stau;

- Festilele, cei care vor sa faca ceva (dar ce si cine sa-i aprinda);

- Si lista poate continua, ca doar suntem dincolo de 20.000.000, dar deja lucrurile devin irelevante.

Toate aceste categorii au “ceva” in comun. Asteapta parca intr-un fel sau altul sa se intample “ceva”. Pe langa, de fapt printre, mai sunt cei care nu vorbesc, ci doar misca lucrurile. Este greu sa auzim de ei, in acest bocet national.

Propunerea mea: TraiesteRomaneste. Ne adunam pentru a redescoperi Romania in prezent, pentru a ne regasi, pentru a ne implica in proiectele in care este nevoie de noi.

Cu totii am vazut ca de sus nu curge nimic, atunci sa incepem de jos. Societatea suntem noi, iar daca miscam inseamna ca suntem vii, iar daca suntem vii, atunci ne putem aduna de aceeasi parte a baricadei, tocmai pentru a fi o forta suficienta cat sa modifice lucrurile conform dorintei noastre.

Americanii pot spune: Ask not what your country can do for you; ask what you can do for your country. Si am putea completa cu: Where there is a will there is a way.

Va asteptam voluntari pentru a redescoperi impreuna Romania, de la resurse naturale, la oameni deosebiti; de la mare, la munte; din vara, pana in iarna si din toamna pana primavara.

Trimite un mail la adresa cristian.ditoiu@ traiesteromaneste.ro sau ditoiu_cristian@ yahoo.com cu subiectul “Vreau sa fiu voluntar”. Pentru ca doar aceasta este calea prin care putem reusi. Doar impreuna.

Cu dragoste,

Un roman

Ps: Dezbinati suntem simple vieti, impreuna suntem o forta.

www.traiesteromaneste.ro”

vineri, 6 august 2010

Statul e de vina!

Da, corect, statul e de vina, statul degeaba in mod sigur!

Dam vina pe stat! Vorbeam in postul anterior de criza de identitate a romanilor, dar pana a ajunge acolo, trebuie precizat ca acest STAT omnipotent pe care il acuzam cu totii, nu exista. Statul in sine nu exista, statul e o conventie. Statul este limitat de niste granite fizice (well, da, astea exista), de un popor (si specimenele astea suntem), care sa vorbeasca o limba (o mai pocim noi gramatical, dar e a noastra si ne mandrim cu ce avem), sa aiba o conducere (hm, ne abtinem), drapel, imn.
Deci aceasta suma a elementelor le-am denumit conventional stat, si prin urmare statul suntem si noi.


Revenind la criza de identitate, noi nu mai stim cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam. Daca am primi bani ne-am da drept unguri si am trece la minoritati. Ne-am da drept bulgari si pe gratis. Stim sa injuram de mici dar nu mai stim sa spunem nici macar „Inger ingerasul meu!”. Suntem educati si crescuti cu instincte de supravietuire, sa castigi cu orice pret, sa faci bani cu orice pret, sa fii cel mai bun, indiferent ca e vorba de minciuna, hotie, frauda, dar mai putin educatie. Sa iti arati firmele de pe tine chiar daca ai datorii in banci.

Modelele noastre culturale nu au curajul sa se ridice si sa iasa in fata. Nici macar nu mai au forta sau interes. Astfel ramanem cu plastic girls care au inundat TV-ul, strada, scoala, universitatea. Cu acei oameni care iti prezinta povestile de succes cu o mare detasare si iti spun: Nu ai nevoie sa inveti ca sa castigi multi bani. Eventual o diploma pe la SH (a se citi Spiru Haret). Nici nu trebuie sa stii sa vorbesti corect sau sa scrii corect, asa ca de ce sa mai aduc in ecuatie bunele maniere.

Suntem o generatie zdruncinata, care in ultimii 20 de ani a asteptat ca ceva sa se schimbe, cu niste parinti dezamagiti de politic si de social, care au reusit sa ne transmita si noua aceste frustrari. Asta daca au ramas prin tara si nu cumva au plecat de ani de zile prin tari straine ca sa faca un ban si sa sustina economia Romaniei din afara, iar educatia noastra dezvoltandu-se si consolidandu-se...din mers.

Este o criza de identitate, o criza culturala si o criza morala. Notiunile precum anticoruptie, patriotism, protectie sociala, initiativa, capitalism si chiar democratie au fost demonetizate si aruncate in derizoriu. Nu avem incredere in clasa politica iar pentru cine isi aduce aminte rezultatele INS, increderea a scazut dramatic, pana la nivelul la care 60% dintre romani nu se mai regasesc in clasa politica actuala.

Stau si ma gandesc acum la un lucru foarte simplu: Ce e democratia? Si nu imi vine in minte decat definitia de la educatie civica din clasa a IV-a - sa faci ce vrei atat timp cat nu il deranjezi pe cel de langa tine.
Dar e doar atat? Normal ca nu, doar ca nu cred in niciuna din specificitatile democratiei, nici macar in libertatea presei. Deci eu, membru al statului, care nu am nicio baza in care sa cred, eu am o criza de identitate. Sunt roman? Nu pe bune, si de ce? Doar pentru ca m-am nascut in granitele acestui stat? Doar pentru ca am fost invatata fortat aceasta limba si batuta la palma de o invatatoare tampita pentru ca nu stiam imnul? Vreau sa ajung sa spun ca sunt roman pentru ca simt asta si nu pentru ca s-a intamplat sa ma nasc aici si sa gandesc in aceasta limba.

Nu ma mai regasesc nici macar in versurile imnului. Ce somn in care ne-au adancit barbarii de tirani? Si atunci dadeam vina pe altii si chiar credeam ca ei sunt de vina, ba turcii, ba austro-ungarii, ba germanii, ba rusii. Ce lupte? Ce stramosi: Traian, Decebal..ce patriotism? Ce preoti cu stea in frunte? Religia sa fie scaparea? Prea putini mai au credinta... Imnul pentru mine nu mai spune nimic.

Dar cum pot depasi aceasta criza morala? Cum o putem depasi?

Criza, dar ce fel de criza?

Criza economica?


Pe dracu economica! Aia e a SUA si a tarilor in care au existat giganti industriali si investitori grasi, deci criza noastra carpato-danubio-pontica nu are a face cu criza lor. Fiecare cu jucariile lui, fiecare cu criza lui.

Printre renumitele masuri pe care le simtim pe pielea noastra, fie ca ne lipseste pampersul de la dos, fie ca ni se taie somajul, sporurile, salariile sau pensia - care si asa se ducea pe medicamente -, vedem ca nu au facut decat sa adanceasca criza. Adica, ok, tai, inteleg ideea de masura anti-criza si necesitatea de a iesi din ea, dar oferi ceva in schimb. Daca nu poti oferi servicii medicale si de asistenta sociala de calitate in cazul in care eu, muritor de rand, sunt impozitat de ma ustura orificiile si am nevoie de ele, ofera-mi altceva.

Dar daca nici macar chestiile elementare nu pot fi oferite, macar o speranta, un vis, ca e gratis sa visezi. Sa stii sa cladesti si sa sustii acea speranta, acel vis, prin discursuri publice coerente si cu priza la public. Da, eu cetatean al Romaniei, care mai stie cate ceva si despre manipulare si persuasiune, da, eu prefer sa fiu mintita frumos, sa mi se spuna ca facem efortul asta pentru mai bine, ca se asteapta sa ne sustinem economia si sa ne relansam, ca eu, TANARUL, o sa am o sansa aici si sa nu ma mai las tentata de viata de acolo care face bine la trup, ci sa prefer viata de aici care face bine la suflet.

Si sa presupunem ca tu Boc nu ai priza la public, ca poate ai ceva in cap, dar nu esti in stare sa iti ambalezi marfa si sa o vinzi. Eh, pai trageti un purtator de cuvant capabil, aduna o gloata de ministri tehnocrati si convinge-ma pe mine cetateanul ca suportam cu totii repercursiunile, astfel incat sa nu imi vina sa ma spanzur din cauza datoriilor la banca si a faptului ca nu am ce sa le pun copiilor pe masa, sa nu imi doresc moartea, eu batran care nu imi mai permit nici medicamentele pentru suferintele de zi cu zi, eu tanar sa nu imi iau picioarele la spate si sa dau o proba de maraton spre Vest.

Dar nu poti. Nu. Tu politicianule nu ai cum sa faci asta pentru ca nu e vorba de o criza economica. La noi e altceva si mult ai incercat sa ne spui ca e o criza economica, atat de multe ori incat noi chiar am ajuns sa credem asta si sa spunem si noi mai departe acelasi mesaj.

O minciuna spuna de multe ori ajunge sa fie considerata adevar!


Dar ce este acest altceva? Este un altceva cu numele de criza culturala si de identitate. Iar eu, ingrata, dau vina pe tine, cand de fapt sunt la fel de vinovata ca si tine, cand si colega de la munca e la fel de vinovata, si bunica mea la fel, si tu, cel care citeste, doar ca doare sa spunem ca e si VINA noastra.

To Be Continued...

vineri, 9 iulie 2010

Fast Forward Generation

Am tot auzit ca inaintea noastra a existat o asa numita generatie de sacrificiu si stateam si ma gandeam, eu, in ce fel de generatie am nimerit la nastere?

Pai, suntem ultimii ceausei, ultimii copii facuti la norma. Suntem cei pentru care parintii nostrii stateau la coada pentru lapte praf sau cei care s-au nascut putin dupa Revolutie. Suntem cei care mai molfaiau ciunga Turbo, mancau inghetata de la dozator sau sorbeau o licoare colorata de la Tek.

Cei care au ascultat Genius si se uitau la Tv la Cartoon Network in limba engleza, cei care au prins Pro Tv de la inceputuri, care se uitau la Dosarele X si la filme porno noaptea. Suntem copii care au avut calculator in casa, Tv color, Internet, retele de socializare, telefon mobil de prin liceu macar. Am prins secolul XX, asa numitul secol al vitezei, am prins eclipsa de soare, atentatele WTC, razboaiele, integrarea Romaniei in NATO si aderarea la UE, marile tepe financiare ale inceputului democratiei atipice romanesti. Am avut guvernare socialista in spirit liberal, si guvernare liberala in spirit socialist.

Generatia care s-a nascut intr-un moment in care tehnologia era mirifica, dar lipsea cu desavarsire si care acum foloseste tehnologia la maxim. Generatia care a fost nevoita sa se adapteze, sa lupte pentru loc, sa fie originala si creativa, sau daca nu, sa fuga din tara. Sunt zeci de mii de copii ramasi in tara cu viata in mainile lor pentru ca parintii au plecat sa „faca un ban” in strainatate. O generatie marcata de diferente enorme, cu genii sau cu mediocrii, cu bogati sau cu saraci, cu urban sau rural, cu privat sau stat.

Generatia care a sarit etape, care a fost pusa pe Fast Forward fara drept de a apasa pe Pause. Generatia vitezei!

miercuri, 16 iunie 2010

Vrem circ, dar cu portia Maria Ta

Dar lumea nu poate trai doar din circ, sa ne fie clar. Vrem bufoni, circari, animale dresate, clovni cu moaca tampa, un pic de mers pe sarba, niste foc inghitit.. Avem chiar si piticii aia penibili care se maimutaresc pentru a obtine niste zambete, aplauze, huiduieli, voturi.

Dar cu o limita Monsieur, cu o limita ca ni se apleaca. Nu ma mai uit la Tv de ani buni scarbita de bufonii mai mici sau mai mari care se perinda pe acolo cu haremul dupa ei si cu limba romana uitata acasa. Presa gen Libertatea abunda tarabele Rodipet, sacii vanzatorilor ambulanti de la semafon, mainile muncitorilor patriei de prin metrou sau Ratb si mintile obsedatilor sau a impotentilor. Ok, nu neg, avem nevoie si de chestii soft, de divertisment, dar excesul dauneaza grav ratiunii si comportamentului.

Politica a reprezentat si ea mai mereu o scena pentru tragi-comedii, dar acum, din lipsa de actori pasionati si dedati vietii artistice, se joaca doar teatru absurd. Bufonul cu fata schimonosita isi face numarul, figurantii aplauda precum niste foci de la circ, eroina cu pleata blonda si (ne)fecioara renunta la machiaj doar pentru a-si intra in rol mai bine, piticul se zbate si se bate cu pumnul in piept precum un Tarzan in devenire, iar pentru restul las domniile voastre sa le gaseasca un rol potrivit. Toata actiunea se petrece pe un camp de lupta imaginar, cu adversati obositi ce si-au pretins numele de Opozitie, pe fondul unor rascoale populare si cu iz de cadavre ale pensionarilor lasati sa crape inainte de vreme. Tare sunt curioasa cum va fi sfarsitul. In tragi-comedii bufonul ar trebui sa crape de spada, dar in absurd, cine stie ce absurditati va mai defeca eroul national.

Imi place circul. Merg cam o data la 2-3 ani. Dar de cand cu circul asta nu cred ca o sa mai am nevoie de circ toata viata mea. Sunt pe supradoza.
Mai avem nevoie si de circ, parol, dar cu portia. Excesul dauneaza grav sanatatii mintale.

sâmbătă, 15 mai 2010

Intre trecut si viitor

Sunt blocata intre ieri si azi, intre trecut si viitor. Si acum mi se deschid in fata multe carari, mult prea multe, mai multe decat mi-as fi dorit vreodata. Daca as merge pe unele dintre ele, as da de multe persoane, unele mai dragi, altele nu. Daca as merge pe altele, as da de foarte putine cunostinte, dar as cunoaste oameni noi. Pe celelalte carari unde nu as gasi mai pe nimeni cunoscut sunt tentata sa o iau. Nu stiu de ce.

Ieri am participat la ultimul curs din anul III, la ultimul curs din facultate de fapt. Ma simt ca un soldat care stie ca va cuceri acea cetate, stie ca pentru lupta finala trupele adverse au planuit sa capituleze, stie ca se va termina razboiul. E fericit. Dar apoi? El, in calitatea lui de soldat, ce dracu o sa faca cu uniforma, cu arma, cu transeele?
Sper ca pe cararea pe care o voi lua sa dau iar de razboi pentru ca altfel o sa va las voua in cale Kalashnikov-ul sa va jucati voi cu el, sa va deghizati in soldat si sa va trageti un glont in cap.

In jungla asta, in nebunia asta cand comandantul navei te minte, cand omul de la motoare baga bolovani in cuptor in loc de carbuni, cand pedagogii, cei care se presupun a fi un exemplu, cred in promisiunile demagogice de ani de zile, cand halatele albe fug din propria tara unde se moare pe capete, pentru bani, cand creierelor le-au crescut picioare si au luat-o la fuga contra furtunii ce vine dinspre vest, cand copiii cresc cu bona si calculatorul drept mama si tata, iar bunicii nu au bani de mancare, medicamente sau intretinere...
Cand in cercetare se baga 0,1% din PIB si in cultura se baga picioarele si alte alea.. Cand prelatii BOR declara ca ar trebui sa construim biserici pentru a iesi din criza, sau mai bine zis, pentru a-si mai imbogati si ei patrimoniul cu ceva proprietati, ca nah, BOR, in credinta-i traditionala, gandeste si actioneaza capitalist..

In lumea asta nebuna suntem si noi, cei blocati intre ieri si azi, viitorul tarii, fara un exemplu sau o tinta clara.

Noi suntem viitorul, dar viitorul e mic, negru si bate la usa.

Hey, asteptati..nu plecati la lupta fara mine! Aveti nevoie de mine caci vin din orasul unde s-a strigat glorios „Pe aici nu se trece!”. Ah, dar ce lupta ca aici e fiecare pentru el. Hai sa ne punem la incercare instinctul de conservare si sa ne vedem sanatosi dupa linia frontului.

joi, 6 mai 2010

Cum sa obtii masaj bucal in Guvern?

- Bai baieti, de ce ne-am adunat noi aici... Joi avem intalnire cu astia de la FMI si ne ia dracu daca nu aducem o solutie palpabila...ceva acolo bun de luat in mana.
Stiti, marea problema in Romania e ca avem salarii si pensii prea mari, deci, ca sa ne revenim si sa ii facem pe aia de la FMI sa aiba incredere ca le vom da banii aia multi pe care ei ni i-au dat...tre sa le spunem ca facem pe undeva reduceri. Si daca tot avem salarii si pensii prea mari, tre sa le reducem...

- Sefu, Sefu, pai ne scalpeaza aia cum l-au scalpat pe Motoc..daca inainte strigau „Capul lui Motoc vrem!”, acum or sa strige ca vor capul nostru, si asta inseamna ca ne vor scaunul, ne vor fonctiile...si sefu, nu stiu mata ce zici, dar mie tare drag imi e scaunul meu directoral cu tapiterie din piele si masaj bucal.

- Da, da, stiu ca e a dracu de bun scaunul ala, mai ales masajul bucal. Dar de asta ne-am adunat aici, sa gasim idei cum sa scadem salariile si pensiile si sa ne pastram si masajul bucal. Cineva? Idei?

Tacere..

Un glas slab al unui putoi la inceputul ascensiunii lui se aude din curul salii.
- Sefu, cu permisiunea matale, eu nu am ce scaun sa pierd pentru ca eu la munca stau pe un tamburel, dar daca va dau o idee misto pe care m-au invatat pe mine la facultate, imi dati si mie un scaun cu masaj bucal?

- Ia spune mai pispirica, si daca ideea ta e buna, iti dau scaunul meu cu masaj bucal. Are si istorie si pastreaza intact meniul zilei impregnat in tesatura lui. Mai bun ca al meu nu gasesti. Are un iz de putere.

- Pai, sefu...ce-ai zice mata sa anunti ca ridici TVA-ul cu 20 si ceva la suta?

- Auzi bai pispirica, tu sigur ti-ai propus sa ajungi sa meriti un scaun cu masaj bucal? Ca mie nu prea mi se pare...

- Sefu, Sefu, stai asa sa explice eu ce vreau sa faci matale. Anunti ca nu mai rezista tarisoara noastra draga decat daca ridici TVA-ul. Or sa sara de cur toti astia care au IMM-uri, si or sa sara pe buna dreptate ca asa ceva i-am omori. Si apoi mata, ca sa ii faci sa creada ca iti e mila de ei, le zici, bine mai, aveti dreptate, sa marim TVA-ul e grav, dar uite ce solutie am gasit. Mai reducem salariile si pensiile, ajutoarele sociale si somajul. E mai bine asa. E o situatie de mijloc. Si ei or sa zica ca da, si or sa zica si ca matale e bun la suflet si economist de top.

Ceilalti dau din cap si isi scutura gusile porcoase. Economistul de top zambeste tamp si putanul nostru obtine masajul bucal. Inca o poveste cu happy ending.

Intelegeti mariile voastre situatiunea in care ne scufundam?

marți, 13 aprilie 2010

Traieste Romaneste, brand de tara?

Traieste Romaneste...sunt curioasa ce este de fapt.

Daca este cumva comunicarea la nivel intern a unei campanii ce se vrea brand de tara (colaboratorii asta imi inspira), felicitarile mele pentru ca degeaba ne chinuim noi sa ne imbunatatim imaginea in afara tarii daca nu ne imbunatatim imaginea tarii in proprii ochi.
Afirm „ce se vrea brand de tara” pentru ca de fapt se face atat de des greseala de a spune brand de tara imaginii de tara, cand de fapt reprezinta doua concepte total diferite si necesita abordari diferite.

Daca reprezinta un proiect comercial (vad ca au magazin online in constructie), jos palaria, pentru ca este foarte bine gandit.

Om trai si om vedea!

joi, 1 aprilie 2010

Pacaleala de 1 aprilie?

As fi vrut eu..dar nu e asa!

Bucurestiul e paralizat. RATB este in greva. Dragi muncitori, sunati-va sefii si spuneti-le ca veti intarzia, iar daca ei vor lua acest anunt ca pe o pacaleala de 1 aprilie, problema domniilor lor.

Nu stiu cum a inceput pentru voi Ziua Pacalelilor, dar pentru mine dimineata e distrusa, implicit ziua e distrusa. Si culmea, jumatate dintre soferii RATB fac greva pentru ca nu li se vor micsora salariile, ci veniturile, si pentru ca exista o posibilitate sa nu isi primeasca primele de Paste.
Pai ce inseamna sa li se micsoreze veniturile? Bugetul RATB pe anul acesta este mai mic, astfel ca trebuia sa se faca ceva pentru a nu se face concedieri. Salariul ramane fix, doar ca se mai umbla la sporuri asa incat sa aiba in continuare de munca. E o cale de mijloc.

Eu nu mi-am primit prima de Paste nici anul trecut. Ce prima de Craciun? Nici nu stiu ce e aia. Iar anul asta clar nu voi primi prima de Paste. Sunt solutii de compromis si le accept. Ca asa e in tenis.

Inca sper sa se anunte ca e o pacaleala de 1 aprilie si sa ii injur mai pe ocolite pe soferii de RATB.

sâmbătă, 13 martie 2010

Moartea unui imperiu

Imperiile cad. Gigantii au picioare subtiri. Istoria ne-a dovedit ca imperiile se nasc, cuceresc, au perioada lor de glorie in care influenteaza pionii mai mici, si apoi mor. Mesopotamia, Egiptul, Persia, Roma, Germania, SUA sunt doar cateva exemple. Primele dintre ele au murit demult, SUA sta in perfuzii.

Si nu e vorba de criza financiara. Nu aceasta le-au slabit. SUA sunt slabite de mult iar criza economica nu a facut decat sa ne demonstreze ca un mare imperiu nu mai poate face fata problemelor. Au mai avut crize economice si caderi ale burselor, dar niciodata nu le-a trebuit atat de mult pentru a-si reveni. Visul american nu mai are acelasi ecou in sufletul si in dorintele celor cu ambitie. Nu mai are acelasi ecou nici macar pentru americanul de rand. Obama este la carma unei epave care este lovita de stanci, fara a mai putea sa faca altceva decat sa prelungeasca declinul. Gigantul abia mai rasufla si ca de obicei, ca in orice suprematie... The King is dead! Long life to the King!

Dar cine e urmasul de drept al tronului? Un alt imperiu mort acum mult timp si renascut din propria cenusa, care are la baza traditia si respectarea ei. Nu sunt tarile arabe, cel putin nu deocamdata. E Asia. Si Japonia in principal. Deci, tinerii asiatici doxati la Harvard, Oxford, Standford, Sorbona, etc. s-au intors ani de-a randul si au pus bazele unui stat cu adevarat puternic.
Langa Japonia, ca asa e frumos, regele sa aiba o regina, sta impozanta China care a avut bani sa imprumute statul american, si astfel sa il slabeasca. Nu uitati, un imprumut slabeste tara care se indatoreaza, in nici un caz nu o fortifica, asta ca sa privim imprumutul la FMI cu ingrijorare.

Alte centre de putere? Tarile nordice care au cele mai mari investitii in educatie si cercetare la ora actuala si care vor culege roadele peste cativa anisori. Dar atentie, ele nu vor suprematie, pentru ca nu e atat de bine pe cat pare sa fii puternic. Au invatat de la Elvetia. Ajuta-i pe cei care te platesc pentru ajutor, ramai neutru, vezi-ti propriile interese si nu te abate de la principiile tale, o data adoptate.

Romania.. Eh, Romanica noastra draga ramane tot la statutul de moneda de schimb, de jucator ce triseaza si se duce si la concurenta. Isi intoarce privirea in functie de locul de unde se mai iveste o mana ce imparte pomana. Si asa va fi mereu, pentru ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba.

Poporul care nu isi cunoaste istoria si nu invata din greselile trecutului e blestemat sa le repete!

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

URGENT - Branding de tara



Gypsies?.. Romania este impartita intre tigani si unguri..
Daca e sa ne luam dupa vorba aia..Suntem asa cum ne vad cei din jur..Eh..pai asta e draga noastra tarisoara..


Vreau branding de tara pentru ca peste 10-15 copilul meu sa nu fie numit tigan sau ungur, vreau sa fie numit roman.
Stiu ca presupune foarte multi bani, foarte mult timp, o echipa cu adevarat competenta si care chiar sa puna suflet in proiect, precum si relationarea mai multor organisme, agentii guvernamentale si calcarea pe ideologiile politice pentru un scop comun. Dar in inocenta mea, chiar cred ca asa ceva se poate realiza.

Pana si bulgarii au inceput o campanie de branding de tara inca de dinainte de 2007.
Exporta imaginea cea mai buna, iar in cazul lor este vorba de Nisipurile de Aur, o statiune de la Marea Neagra.
Iar acum, cand spui Bulgaria, nu te mai gandesti in primul rand la mafie, ci la Nisipurile de Aur, la mare, la preturi mici si calitate.




Vreau branding de tara, il vreau pe Dracula, vreau Delta si rezervatiile din Carpati, vreau Maramures, traditii si istorie..

As mai vrea infrastructura, un presedinte si un Guvern de tehnocrati... Ce spuneti, ma ajuta si pe mine cineva?


*Nu folosesc cuvantul „tigan” pentru a jigni, ci pentru ca ei prefera sa fie numiti tigani si nu rromi.