Unde dragoste nu e...nimic nu e!

Este foarte greu sa vorbesti despre persoanele la care tii cu adevarat!

Ti-e teama sa spui ce nu trebuie, sa nu dai din casa. Ti-e teama ca tu ii vezi intr-un fel in care doar putine persoane ii vad. Vrei sa ii faci sa rada, vrei sa citeasca si ceilalti si sa inteleaga perfect ceea ce ai vrut sa spui! Vrei atat de multe, incat de fapt iti pui o bariera si cand trebuie sa scrii, nu mai poti pentru ca ideile geniale au fugit, s-au inhibat! Asta pentru ca ideile tacanite nu isi au locul, iar prea serios nu am putut scrie niciodata.
Un lucru il stiu sigur: sunt deosebiti! Cum adica cine? Liviu si Simona! :)

Chiar de la inceput, de cand i-am cunoscut acum patru ani, i-am cunoscut ca un cuplu, ca un intreg. Ei sunt Liviu si Simona! Si acum ghiciti ce? Se casatoresc!


Cand ma gandesc la ei doi ca la un cuplu, melodia care ii reprezinta este: „Unde dragoste nu e, nimic nu e!”, iar cand ma gandesc la ei ca prieteni, „Noi nu suntem normali!”. Si nu, nu sunt normali, nu sunt ca toti ceilalti. Pentru mine sunt acei oameni pe care ii intalnesti foarte rar sau deloc in viata: sunt prieteni. Nu amici, nu cunostinte, ci prieteni adevarati! Acei oameni pe care ii poti trezi la 4 dimineata sa le ceri ajutorul, acei oameni pentru care te trezesti la 4 dimineata. Acei oameni care iti spun adevarul indiferent de consecinte, carora le poti spune adevarul! Oamenii cu care poti sa plangi, sa razi, sa lucrezi, sa te distrezi, sa imparti aceeasi portie de mancare sau sa te iei la bataie. Si, ceea ce este cel mai important, sunt doua persoane care se iubesc, completeaza si sprijina cum rar am vazut!

Sunt unici, credeti-ma, si acum devin o familie! Ce as putea sa le urez? Sa nu aiba probleme? As fi ipocrita, pentru ca asa ceva nu exista! Le doresc sa invete sa treaca peste probleme repede, sa se sprijine, sa-si fie alaturi si atunci cand le este foarte greu, sa nu le pese de rautatile din jurul lor, sa riste, sa se iubeasca, sa se respecte si bineinteles… sa ma cunune! :)


PS1: Nu i-am placut la inceput, dar uite asa ne invata viata ca aparentele insala!
PS2: Chiar nu m-am putut abtine sa nu pun poza asta! :)

Pot sa iau liftul? NU, nu poti

...si cum ajung acolo, sus?..

Nu stiu daca doar vietile noastre sunt asa, sau asa sunt toate, dar cine le-a inventat a uitat sa prevada necesitatea unui lift. Viata a devenit atat de complicata incat scarile au din ce in ce mai multe trepte, sunt din ce in ce mai spiralate, treptele sunt ba mai inalte, ba mai joase, incat ne obliga sa ne mai oprim din cand in cand.

E ca si cu infrastructura Bucurestiului..Nu s-au gandit ca numarul masinilor va creste atat de mult, incat strazile si traficul actual..sunt asa cum sunt.

Nici eu si nici tu nu suntem sportivi de performanta, asa ca a te opri din cand in cand nu e o tragedie. Ne mai cade ceva din buzunar, ne mai intoarcem cateva scari, ne mai oprim sa ne uitam in spate, mai aruncam o privire in sus... Asta e farmecul scarilor.
Important atunci cand urci e sa nu te opresti, sa nu te complaci in situatia actuala, sa vrei intotdeauna mai mult, sa lupti pentru mai mult, sa inveti sa treci peste cazaturi si in urcarea ta sa nu ii blochezi pe altii. O fi ea scara ta, dar din cand in cand se mai folosesc si altii de ea pentru a urca sau a cobori, astfel ca vietile noastre sunt ca niste scari intortocheate si habar nu ai cand te loveste unul, cand te ajuta altul sa urci sau sa cobori, cand un altul se intretine la vorba si cand un altul se opreste pe scara lui si nu vrea in nici un chip sa mai inainteze.

Tu vezi-ti de scara ta, de treptele tale, ia-ti buzunare cu fermoar ca sa nu iti cada prea multe din buzunar, nu ii bloca pe altii si urca. Cucereste-ti propriul Everest si urca si mai sus de el. Urca...

Cine nu are o viata agitata si plina de neprevazut, nu are viata, nu are ce povesti. Dar si cine are o viata prea agitata...o doamne...ii urez rezistenta!

Nu uitati regula de bun simt, Se stationeaza pe partea dreapta!

Bestseller in constructie

Am obosit sa ma descurc singura..am obosit să ma mut..am obosit sa spun casa unor locuri care in mod clar nu reprezinta casa mea..am obosit sa trec peste probleme pentru ca apoi sa apara altele...si altele..
Am obosit sa zambesc in momentele in care nu simt asta, doar pentru ca cei din jur ma stiu mereu vesela, iar eu nu vreau sa ii dezamagesc..

Mi se intampla sa vreau sa plang, si nu pot..nu mai pot..incep sa fac glume si sa rad, dar pe interior urlu...as vrea sa ma duc undeva unde nu ma cunoaste nimeni si sa incep sa urlu..sa ma descarc si sa urlu efectiv..
Va sperie imaginea asta?..
Pe mine ma face sa zambesc pentru ca ma si imaginez intr-un loc unde sa pot spune tot ce am pe suflet...si sa fie clar ca nu ma imaginez in fata unei sutane..

Am facut un inventar scurt: Mama si sora mea sunt foarte departe de prea mult timp, tata parca nici nu ar fi fost vreodata, bunica ma vede cam de 7 ori pe an, prietenii adevarati ii numar pe degetele de la o mana.. Vad cum visele mele profesionale se cam naruie si ma intreb din ce in ce mai mult „Si, mai departe, ce este?”

Cea mai buna prietena, obosita si cu propriile ei probleme incerca sa imi dea un sut in partea dorsala..

Ea: Si ce s-a intamplat cu fata aia care era ambitioasa? Care le intrecea pe toate? Care se mandrea cu faptul ca se poate descurca singura? Ce-ai vrea sa te intretina cineva la 21 de ani? Ce s-a intamplat cu fata aia orgolioasa? o lasi sa moara doar fiindca te-ai impiedicat de cateva obstacole si ai cazut in depresie? Ti se pare ca altii o duc mai bine???......ti se pare ca doar tu ai probleme??? doar ca ti se par gigantice fiindca sunt ale tale...... e greu, n-a zis nimeni ca-i usor.....dar ce-ai vrea???? sa ne punem in cur sa plangem????....... vrei sa ajungi la 40 de ani si sa n-ai o poveste?

Eu: Frumos ca mesaj de inurajare..folosesc si eu aceasi tehnica uneori pe pielea altora...nu sunt cazuta in depresie. Am nevoie de ceva si inca nu mi-am dat seama de ce anume.. De un sprijin probabil
Eu: Cred ca asta e..

Imi plac suturile in fund, ca doar sunt si ele un pas inainte.. Si sa ma pun in cur si sa plang, nu o sa ma vezi niciodata..promit:P. Multumesc!

Ma duc acasa si sa speram ca la intoarcere nu voi mai fi..obosita.. Vreau ciorba aia miraculoasa a bunicii, vreau discutiile lungi in timpul carora radem pe saturate, vreau o bataie cu zapada si o joaca cu Fitza, corcitura mea draga..
Buni, here I come..

Era o vreme cand chiar credeam ca sunteti normali...

Dar vremea aceea a apus de mult..

E pentru voi...revin...pentru ca meritati..

Later edit:

Intotdeauna m-am considerat altfel, am si fost catalogata de catre ceilalti altfel. Ba prea serioasa, ba prea glumeata, ba ciudata, ba revoltata, ori prea implicata, ori prea lenesa..

Eu ca eu, dar intotdeauna am avut in jur oameni pe care i-am considerat a fi..normali..in limita in care societatea ne dicteaza normalitatea..
Nu mi-am dorit niciodata sa fiu altfel decat ceea ce sunt, dar intotdeauna mi-au placut „normalii”, sa le zicem asa..i-am apreciat..

Doua dintre persoanele pe care le-am considerat a fi exemplul de normalitate acum 2 ani si jumatate cand le-am cunoscut, s-au dovedit a fi cele mai anormale persoane cu putinta din cate mi-a fost dat sa intalnesc..Si spun acest lucru pentru ca ei chiar sunt..tampiti de-a binelea..

Cred ca de aceea ii si iubesc eu asa mult...

Stiam ca aparentele inseala, am invatat ca prima impresie pe care mi-o face o persoana conteaza, dar in mod clar nu e impresia finala, dar la ei chiar nu ma asteptam..






Lectia de astazi: Nu uitati, aparentele inseala!

Si ceea ce este cel mai important...Cine se aseamana se-aduna...si ce bine e cand se aduna..si ce distractie iese..JUR..

PS1: Ce e drept, sunt cam antitalent, dar scot ceva idei..mai ales pentru maimutele mele dragi..dau o bere pentru nuanta aia oribila de ruj..

PS2:Ei chiar se alintau de zor cu „maimutica” si „maimutoiu”..in tineretile lor...

PS3:Poza a fost facuta la 2 zile dupa logodna maimutelor..sa le dea Domnu maimutele ca ei sa vada si ei cum e sa dai de Dracu...si in ziua in care venise pe lume Pingu`..

Cand intri in hora...tre sa joci

..spune o vorba din batrani..

Poate ne place sa dansam..sau nu..poate intram in joc din placere, din obligatia impusa de o invitatie..din betie..nu conteaza de fapt atat de mult motivul pentru care intri in hora..ci scopul final..

Ca orice joc, are reguli si pasi ce trebuie respectati..depinde de tine daca intri in joc fara sa cunosti pasii. Daca esti o persoana capabila, vei putea sa inveti din mers si sa te adaptezi, daca nu, invata bine regulile inainte sa te aventurezi.

Foarte important de stiut e faptul ca in timpul jocului, uneori regulile se schimba, cineva te poate calca pe picior, ti se rupe un toc.. Nu conteaza! Zambeste, nu te uita la picioare si danseaza mai departe; nu da altora satisfactia de a te retrage..adapteaza-te..pentru ca atunci cand intri in hora, trebuie sa joci..



Exemple de jocuri moderne: imbinarea muncii cu facultate/-ati, viata personala, somn..intrarea intr-un proiect ce pare ca nu poate fi dus la capat/nu mai are fonduri/personal..etc

Un prieten este..

...acea persoana care stie totul despre tine..si totusi te iubeste..

Dragii mei, astazi vorbim despre prietenie..despre ce inseamna, ce presupune, cum ia nastere, cum moare, cum te face sa zambesti sau nu..cum te ajuta sa te ridici sau te coboara...cum te face de ras sau, din contra, te face mandru..cum te dezamageste doar pentru ca apoi sa te faca sa uiti..cum o descoperi din intamplare, te uiti la ea ca la o piesa de muzeu, crezi ca era de mult disparuta, o analizezi, ai diseca-o..crezi ca e un fake..si totusi o incerci..vezi ca e ceva ce asteptai de mult..

O descoperi atunci cand te astepti mai putin..poate atunci cand nu ai nevoie neaparat de ea..o cladesti, ii mai pui caramizi la temelie, ii intaresti peretii, o pregatesti pentru furtunile pentru care a fost proiectata de fapt de la inceputurile ei..Stii ca tocmai temelia si peretii intariti la inceput sunt definitorii pentru durata ei..daca o cladesti din nisip uscat, oricat de frumos ar fi, se va fi daramant la prima adiere..

Bun..ai facut temelia, mai constient sau nu..si incepi sa o faci frumoasa pe dinafara si pe dinauntru..pe exterior e mai usor..ii dai o vopsea, un zambet, 2-3 rasete..cateva vorbe bune..nu conteaza asa mult exteriorul..Urmeaza interiorul..partea cea mai grea de fapt..rastorni acolo vise, promisiuni, sperante, lacrimi de fericire sau de tristete..amintiri si planuri de viitor..

Dar vai, uite prima furtuna, venita un pic pe nepregatite..oare e pregatita Prietenia noastra sa ii faca fata asa cum trebuie?..oare cat s-a lucrat la temelie e de ajuns?..bate vantul,apar fulgerele, se aud si tunetele..vezi cum stratul de vopsea proaspat aplicat se cam zgarie din cauza intemperiilor..se mai sparge un geam..vine ploaia..

Dar trece..si analizezi pagubele..s-a cam dus exteriorul..e cam sifonat ce e drept..dar interiorul si temelia au rezistat fara nici o problema..Zambesti si stii ca temelia e buna, ca materialele in care ai investit au meritat, ca munca de cladire a fost din plin recompensata..
Refaci exteriorul, te uiti la soarele ce iti incalzeste obrazul si astepti urmatoarea furtuna cu zambetul pe buze si chiar mai increzatoare decat la inceput..

Si strigi cat te tin plamanii..HAI FURTUNA, VINO IAR.. Si ea nu intarzie sa apara, ca asa e in viata..
Dupa furtuna apare soarele..dar si dupa soare mai vine cate o furtuna care sa ne faca sa apreciem momentele insorite..asa ne calim si descoperim plusurile si minusurile celor din jur.. asa ne cunoastem limitele si capacitatile, asa ne descoperim si pe noi de fapt..

Definitia prieteniei: acea relatie dintre 2 sau mai multe persoane (de regula 2), care are la baza sinceritatea si ajutorul mutual, sprijin la nevoie, critica constructiva frecventa, egalitate in drepturi, libertati si obligatii, presarata cu certuri si impacari. Nu tine cont de sex, religie, nationalitate, limba, orientare politica sau sexuala.
Bazata in primul rand pe comunicare, respect si pe acceptarea defectelor reciproce, se intinde pe o perioada medie sau lunga de timp, influientand benefic vietile participantilor. Participantii descopera in timp cand trebuie sa vorbeasca si cand nu, cand trebuie sa il lase pe celalalt sa se dea cu capul de prag ca sa se invete minte si cand sa ofere un sfat; descopera de asemenea bune si rele, doar ca diferenta dintre o prietenie buna si una rea e ca in timp ce sunt descoperite lucrurile rele, ele trebuie acceptate si inglobate, cizelate si in acelasi timp, cele bune evidentiate si puse in valoare.
Apare de foarte putine ori in timpul vietii, iar prietenii adevarati sunt mai rari decat ploile din timpul unui an in desertul Saharei..
Dar atentie, e o floare care creste la umbra sufletului..daca nu e ingrijita si udata la timp, moare fara a mai putea fi resuscitata.

Deci, daca intalniti asa ceva in cale, aveti grija de ea...puneti-va sperantele in ea, apreciati clipele de fericire si ocoliti-le pe cele de tristete, invatati din greseli, aveti incredere, infruntati furtunile cu zambetul pe buze si profitati din plin de momentele insorite..

Cand adevarul doare..

Vrem adevar..vrem sinceritate..vrem sa nu fim mintiti...dar cand obtinem asta..nu ne mai place, nu mai vrem adevar, uitam ca asta ne dorisem initial..
Descoperim ca adevarul doare..

Mi s-a spus ca sunt unele lucruri care nu trebuie spuse..ca sunt unele lucruri pe care nu trebuie sa le stim niciodata..Sa fie asa oare?
Eu vreau sa stiu tot ceea ce ma priveste..bun sau rau..daca nu stim sa acceptam adevarul, nu inseamna oare ca preferam sa traim in minciuna toata viata?..ca ne place sa fim mintiti frumos?..

De ce mi se spune ca se apreciaza sinceritatea mea, ca e un principiu de baza in viata, doar ca atunci cand sunt sincera cu cei din jur, mi se spune ca fac numai rau?
Hotarati-va o data..vreti sau nu sinceritate?..Stiti ce vreti pana la urma?
Toti se simt raniti de sinceritate..de faptul ca poate par ca nu ma gandesc la consecinte cand ma exteriorizez..Dar ma gandesc intotdeauna ca asa e corect..

Doar ca in incercarea mea de a fi corecta cu toti cei din jurul meu se pare ca se trece cu vederea peste asta si se vede doar aparenta...daca acel adevar doare inseamna ca am facut rau ca am spus..

Sau sunt eu prea inocenta si prea visatoare cand ma gandesc ca a spune mereu adevarul si a fi sincer indiferent de consecinta e corect fata de cei din jur, ca e moral?

Monolog

Nici eu nu stiu cu ce sa incep..si as fi preferat de mii de ori sa vorbim fata in fata..stiu..sa am grija ce imi doresc pentru ca mi se va indeplini..

1. Nu am stiut ca situatia e asa grava..nici nu am banuit..chiar am crezut ca se rezolvase si ca ai trecut peste problema asta. Oricum, indiferent ce se va intampla si ce vei hotari, te voi sustine pentru ca numai tu stii ce e mai bine pentru tine, indiferent de ceea ce cred cei din jur..

2. Sa vad daca te pot ajuta cu ceva...macar cu o vorba buna pentru ca stiu ca e de nepretuit in momentele grele..

3. Nu pot altceva decat sa spun ca imi pare rau si ca uneori glumele mele sunt deplasate.. Da, citesc oamenii si vad imediat unele lucruri, doar ca in cazul tau nu aveam cum sa banuiesc asa ceva, stii bine...plus ca nici nu m-am gandit ca te-ar fi deranjat, atat timp cat a fost reciproc..
Da, e adevarat, eram la pamant, doar ca sigur as fi fost alaturi de tine..sigur..
Daca ajut, ajut din placere, nu ca sa ii fac pe ceilalti sa se simta datori, nu uita asta..poate acest lucru nu l-ai vazut pana acum la mine..si da..poate analizez si judec, poate toti judecam, doar ca eu sunt mai ciudata si poate si mai de apreciat pentru ca si spun ceea ce vad..

Dar..pun pariu ca ai uitat ca si maine e o zi..si ca soarele va rasari din nou..Si ce e cel mai important, tot raul e spre bine, nu asa m-ai invatat?

..in amintirea celor 21 de ani...

As fi vrut sa scriu eu ceva despre acest moment din viata mea..dar am ales sa o las pe EA...
pentru ca suntem asa cum ne vad cei din jur...si valoarea unui om se socoate dupa numarul celor care se simt mai bine prin el (da, nu o sa uit niciodata aceste cuvinte)..

„14 iulie 2009 O data mai mult decat importanta..primul tatuaj...

Draga buna prietena,
Am rupt aceasta celuloza neprelucrata dintr-un fel de jurnal foarte special pentru mine ale carui coperti sunt din piele de camila, tocmai pentru a-ti spune cat esti de importanta in viata mea...
Nici nu-mi mai aduc aminte cand ai intrat exact, dar stiu ca n-am sa te mai las sa pleci asa usor..
Iti multumesc ca ma ajuti sa trec peste toate obstacolele vietii, iti multumesc ca ma faci sa rad atunci cand plang, ca ma inveti sa ma bucur de fiecare eveniment, iti multumesc ca iti pierzi noptile cu mine invatand sau, din contra, depanand amintiri sau facand confesiuni, si nu in ultimul rand, iti multumesc ca ma suporti...
Te apreciez pentru felul ca, desi nu stii sa dai sfaturi si de cele mai multe ori dai din umeri, faci mari eforturi sa gasesti o vorba calda, sa ma asculti sau pur si simplu sa te opresti in a te mai gandi la propriile probleme existentiale. Mai mult de atat, devii unica pentru ca participi alaturi de mine si traiesti intr-o anumita masura povestea vietii mele..

Sunt norocoasa ca te-am intalnit, iar cand intalnesti astfel de oameni, trebuie sa ii pastrezi langa tine.
Cadoul e mai mult simbolic. Tu stii ceea ce conteaza cu adevarat! La initiativa pe care am propus-o, am primit raspuns...„- Da! Ia-i, ca merita!”..Si nu, nu pentru ca ne-ai facut favoruri, ci pentru ca te iubim pentru sufletul tau inocent...in ciuda defectelor tale...:)

PS: Tine minte draga pinguin: e in amintirea celor 21 de ani! ”

Alte cuvinte sunt de prisos..stiu doar ca am avut in salon alaturi de mine 3 oameni speciali, dintre care unul m-a tinut de mana si mi-a facut poze in timp ce strambam din bot ca ma doare..iar la berile de dupa..5 prieteni care s-au bucurat la bucuria mea...:)