Intre saraci si bogati...

...nu e nici Dracu!

Ce economie sanatoasa, ce clasa de mijloc? Ori mori de foame, ori iti iei Mercedes. Astazi am intalnit 2 copii de 12-13 ani care nu stiau sa citeasca, care intrebau o doamna cat e ceasul pentru ca ei nu cunosteau nici ceasul. Imi venea sa urlu! Dupa cateva minute am intalnit 2 pustani care se jucau pe Ipod si vorbeau de vacanta din Maroc. Te-a incercat vreodata sentimentul acela in care sa iti vina sa plangi pentru halul in care isi duc vietile alte persoane? Sa vezi copii muncind pe ogoare si umflatii la volanul masinilor bengoase din care sa se auda sunetul lin al manelelor?

Sunt oameni care nu au ce manca. Nu e o exagerare, ci o realitate. Sunt oameni care nu au mancat in viata lor o inghetata, care nu stiu ce e ala film la cinema sau copii care nu au iesit din localitatea in care s-au nascut. Cat de adevarata e lozinca pe care o strigau manifestantii din fata Guvernului acum o luna: „Udrea, cu geanta ta traieste toata firma mea!”. Dar eu as inlocui „firma” cu „familia”.

Mi se pare o tragedie sa raman fara credit pe telefon, sa nu am pantofi care sa se asorteze cu ceva, nici nu stiu cu ce anume. Mi se pare ca suntem hilari in incercarea noastra de a ne pune la dispozitie tot necesarul traiului decent: aer conditionat, asigurare medicala privata, tratamente corporale, tehnologie, lucruri de calitate. Dumnezeule, sunt copii care nu stiu sa citeasca, care au privirea aceea pierduta a omului simplu si cinstit care nu cere nimic vietii decat sa aiba asigurata ziua de maine. Si nu e vina lor, sa nu sariti cu gura.

E sistemul asta infect care nu face altceva decat sa largeasca prapastia dintre saraci si bogati si sa dilueze micii intreprinzatori si clasa de mijloc, atat de necesari unei economii sanatoase.

De azi mi se perinda prin minte o imagine din copilarie. Aveam cam 8 ani si mergeam cu bunica in vizita la sora ei, la cativa kilometri de noi. Cel mai simplu si mai scurt drum era pe jos, trecand raul Siret pe o punte (pentru cei care nu stiu, e ca un pod lat de 1 metru, din metal). Pana la punte se intindeau ogoarele. Era cam vremea prasitului de-al doilea, respectiv pe la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie. Din porumb se aude un fosnet si se iveste un om care nici nu ne-a observat. S-a repezit la balta stransa de la ploaie pe mijlocul drumului, cu palmele aspre s-a sprijinit de pamantul gras, si-a intins corpul firav si cu buzele arse de soare a inceput sa soarba cu sete apa. Am ramas marcata, mergeam si ma uitam in urma mea. Omul acela cu oasele-i muncite isi potolea setea din balta.

Si am inceput sa plang...si imi vine iar sa plang cu aceleasi lacrimi de la varsta de 8 ani!