Intre saraci si bogati...

...nu e nici Dracu!

Ce economie sanatoasa, ce clasa de mijloc? Ori mori de foame, ori iti iei Mercedes. Astazi am intalnit 2 copii de 12-13 ani care nu stiau sa citeasca, care intrebau o doamna cat e ceasul pentru ca ei nu cunosteau nici ceasul. Imi venea sa urlu! Dupa cateva minute am intalnit 2 pustani care se jucau pe Ipod si vorbeau de vacanta din Maroc. Te-a incercat vreodata sentimentul acela in care sa iti vina sa plangi pentru halul in care isi duc vietile alte persoane? Sa vezi copii muncind pe ogoare si umflatii la volanul masinilor bengoase din care sa se auda sunetul lin al manelelor?

Sunt oameni care nu au ce manca. Nu e o exagerare, ci o realitate. Sunt oameni care nu au mancat in viata lor o inghetata, care nu stiu ce e ala film la cinema sau copii care nu au iesit din localitatea in care s-au nascut. Cat de adevarata e lozinca pe care o strigau manifestantii din fata Guvernului acum o luna: „Udrea, cu geanta ta traieste toata firma mea!”. Dar eu as inlocui „firma” cu „familia”.

Mi se pare o tragedie sa raman fara credit pe telefon, sa nu am pantofi care sa se asorteze cu ceva, nici nu stiu cu ce anume. Mi se pare ca suntem hilari in incercarea noastra de a ne pune la dispozitie tot necesarul traiului decent: aer conditionat, asigurare medicala privata, tratamente corporale, tehnologie, lucruri de calitate. Dumnezeule, sunt copii care nu stiu sa citeasca, care au privirea aceea pierduta a omului simplu si cinstit care nu cere nimic vietii decat sa aiba asigurata ziua de maine. Si nu e vina lor, sa nu sariti cu gura.

E sistemul asta infect care nu face altceva decat sa largeasca prapastia dintre saraci si bogati si sa dilueze micii intreprinzatori si clasa de mijloc, atat de necesari unei economii sanatoase.

De azi mi se perinda prin minte o imagine din copilarie. Aveam cam 8 ani si mergeam cu bunica in vizita la sora ei, la cativa kilometri de noi. Cel mai simplu si mai scurt drum era pe jos, trecand raul Siret pe o punte (pentru cei care nu stiu, e ca un pod lat de 1 metru, din metal). Pana la punte se intindeau ogoarele. Era cam vremea prasitului de-al doilea, respectiv pe la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie. Din porumb se aude un fosnet si se iveste un om care nici nu ne-a observat. S-a repezit la balta stransa de la ploaie pe mijlocul drumului, cu palmele aspre s-a sprijinit de pamantul gras, si-a intins corpul firav si cu buzele arse de soare a inceput sa soarba cu sete apa. Am ramas marcata, mergeam si ma uitam in urma mea. Omul acela cu oasele-i muncite isi potolea setea din balta.

Si am inceput sa plang...si imi vine iar sa plang cu aceleasi lacrimi de la varsta de 8 ani!

Intre trecut si viitor

Sunt blocata intre ieri si azi, intre trecut si viitor. Si acum mi se deschid in fata multe carari, mult prea multe, mai multe decat mi-as fi dorit vreodata. Daca as merge pe unele dintre ele, as da de multe persoane, unele mai dragi, altele nu. Daca as merge pe altele, as da de foarte putine cunostinte, dar as cunoaste oameni noi. Pe celelalte carari unde nu as gasi mai pe nimeni cunoscut sunt tentata sa o iau. Nu stiu de ce.

Ieri am participat la ultimul curs din anul III, la ultimul curs din facultate de fapt. Ma simt ca un soldat care stie ca va cuceri acea cetate, stie ca pentru lupta finala trupele adverse au planuit sa capituleze, stie ca se va termina razboiul. E fericit. Dar apoi? El, in calitatea lui de soldat, ce dracu o sa faca cu uniforma, cu arma, cu transeele?
Sper ca pe cararea pe care o voi lua sa dau iar de razboi pentru ca altfel o sa va las voua in cale Kalashnikov-ul sa va jucati voi cu el, sa va deghizati in soldat si sa va trageti un glont in cap.

In jungla asta, in nebunia asta cand comandantul navei te minte, cand omul de la motoare baga bolovani in cuptor in loc de carbuni, cand pedagogii, cei care se presupun a fi un exemplu, cred in promisiunile demagogice de ani de zile, cand halatele albe fug din propria tara unde se moare pe capete, pentru bani, cand creierelor le-au crescut picioare si au luat-o la fuga contra furtunii ce vine dinspre vest, cand copiii cresc cu bona si calculatorul drept mama si tata, iar bunicii nu au bani de mancare, medicamente sau intretinere...
Cand in cercetare se baga 0,1% din PIB si in cultura se baga picioarele si alte alea.. Cand prelatii BOR declara ca ar trebui sa construim biserici pentru a iesi din criza, sau mai bine zis, pentru a-si mai imbogati si ei patrimoniul cu ceva proprietati, ca nah, BOR, in credinta-i traditionala, gandeste si actioneaza capitalist..

In lumea asta nebuna suntem si noi, cei blocati intre ieri si azi, viitorul tarii, fara un exemplu sau o tinta clara.

Noi suntem viitorul, dar viitorul e mic, negru si bate la usa.

Hey, asteptati..nu plecati la lupta fara mine! Aveti nevoie de mine caci vin din orasul unde s-a strigat glorios „Pe aici nu se trece!”. Ah, dar ce lupta ca aici e fiecare pentru el. Hai sa ne punem la incercare instinctul de conservare si sa ne vedem sanatosi dupa linia frontului.

O poveste

Partea I

A fost odata ca-n povesti, ca de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit...

Era o vreme, nu cand plopul facea micsunele, ci cand se statea la coada pentru lapte, paine, carne..se statea la coada pentru a trai..
Era o vreme cand planul cincinal era depasit pe hartie, cand recoltele si normele record erau depasite in fiecare luna, repet..pe hartie..O vreme cand si copii erau facuti la norma, asa numitele generatii de ceausei..

In aceea perioada, cand multi se casatoreau din interes, cand buletinul de Bucuresti era un lux ravnit de toata lumea si cand un cizmar si o asa zisa chimista conduceau Tara lui Papura Voda..era si EA.. O tanara frumusica si cuminte, chiar prea cuminte, dar indragostita..Ea indragostita de el, si el de ea...Isi faceau planuri, glumeau timid..Erau frumosi si le statea bine impreuna, dar cum nimic in viata nu e perfect, nu s-au casatorit..

S-au despartit..nici ei dupa 20 si ceva de ani nu inteleg de ce.. El s-a casatorit..ea s-a casatorit..doar ca inima ei fusese furata de un om foarte rau care avea numai interese..Casnicia lor a fost tot timpul un chin si nu a durat decat aproape 3 ani..

S-a nascut o fetita..care ii cere scuze in mod oficial pentru cele 26 de ore de travaliu..El vroia baiat..nu o iubea..nu isi iubea propriul copil..nu isi iubea nici sotia..dovada erau petele de culoare verde, rosie, mov...care ii pictau EI chipul trist..
Orasul era mic, lumea stia, doar ca era ceva normal ca barbatul sa conduca..Sa fie un nenorocit si nimeni sa nu-i ceara socoteala..
Si-a luat inima in dinti si a spus STOP..si-a luat comoara in brate, inima in dinti si viata in piept si a continuat singura de acolo..La randul ei, mama si tatal ei i-au fost alaturi mereu si au sustinut-o..au crescut impreuna ghiaurul ce avea sa devina acea fetita cuminte si cu ochii mari..

O intreb si acum, „De ce Dumnezeu te-ai casatorit cu el?..”...iar EA imi spune..„Nu imi pare rau..ai venit tu pe lume..Ce faceam daca nu te aveam pe tine?”

Se lasa tacerea..
Daca ar sti ca as fi preferat de mii de ori sa nu ma nasc, dar sa fie ea fericita..


To be continued..


Later edit: imi pare rau..tata..dar te urasc..pentru ca trebuia sa fii alaturi, dar nu ai facut-o..si ma doare

Unde`s vremurile de altadat?

Unde sunt Doamne? Cand ne-am schimbat atat de mult?

Vreau vremurile in care nu imi venea sa plec decat la ivirea zorilor..vreau vremurile cand nu imi era frica sa ma plimb si sa ma bucur de o noapte frumoasa de august..vreau vremurile in care nu suportam persoanele fitoase si aveam grija sa le mai trantesc cate o replica subtila..M-am invatat sa le accept..sa le tolerez..si chiar nu e bine..

Unde`s Doamne zilele, serile in care radeam cu adevarat..unde sunt oameni de altadat? Fizic ei sunt inca aici...dar de ce parca nu mai sunt ei?..Sau au doua vieti?..Aici sunt asa, dincolo altfel?..azi intr-un fel..maine se schimba..Iti zambesc din politete, cand ar vrea de fapt sa te injure..te pupa pe obraz, doar ca sa iti arate ca ei sunt in stare sa faca compromisuri si tu nu..
Te rog..abtine-te..vrei sa ma injuri si nu ma suporti?..oh, dar spune-mi..apreciez mai mult..Nu ma pupa pe obraz daca nu iti vine sa faci asta..e mai bine asa pentru toti..

Cand crestem, uitam cumva de unde am plecat?..se spune ca omul care uita de unde a plecat, care-si uita trecutul, nu are nici viitor..Exact ca si poporul care-si uita istoria..e blestemat sa o repete..traind astfel mereu in greselile trecutului..

Ma duc sa caut in cutia cu amintiri si vise vremurile de altadat..poate daca le rememorez le pot si invia..daca nu..asta e...o sa ma obisnuiesc sa traiesc in vremurile de acu..

Oamenii sunt ca o pereche de pantofi

E cat se poate de normal sa mai arunci cate o pereche de pantofi, pentru ca sunt prea uzati si nu mai ai nevoie de ea..e cat se poate de normal ca doar nu o sa porti o pereche de pantofi toata viata..
Apoi ne place ceea ce vedem in vitrina...sunt o pereche de pantofi noi..descoperim ca sunt altfel decat ceea ce purtasem pana atunci..avem nevoie de o pereche noua de pantofi care sa ne faca sa zambim..si ii cumparam in speranta ca pot inlocui pantofii uzati..Dar vedem apoi ca sunt alt model, alta culoare, alt material..si ca ne provoaca o stare diferita fata de pantofii vechi..

Ne plac acesti noi pantofi..ii purtam si ne vin bine..sunt comozi si mai suntem si laudati pentru ei..doar ca e normal sa nu ii purtam toata viata..e foarte normal pentru unii sa se sature si de ei la un moment dat...iar cand se satura de noua pereche de pantofi ar trebui sa ii anunte si pe cei din jur..si ar trebui sa aiba grija unde ii arunca..sa nu ii lase intr-un loc parasit, ci sa ii lase intr-un loc aglomerat, cu multa lume, pe o strada aglomerata sau intr-o sala de cinema, ca poate ii gaseste altcineva care are nevoie de ei..
Ca poate altcineva are nevoie de un zambet..si poate si pantofii aia au nevoie sa faca pe cineva fericit..

Nu e urat si nici gresit sa fim fiecare pe rand ca o pereche de pantofi..avem nevoie de fericire si suntem facuti in asa fel incat trebuie sa oferim fericire..dar e frumos sa fim lasati cand nu mai suntem utili intr-un loc aglomerat..


PS: Numele meu este Alina..Badurica pentru cei care ma cunosc din generala sau din liceu...si Pingu pentru cei care m-au cunoscut in ultimii 2 ani...Nu Alexandra..Alina e numele meu..incantata de cunostinta domnule..

Raspuns unui necunoscut..

„ Vroiam sa-ti spun ca iti citesc in fiecare zi blogul (jurnalul) online pe care il ai si sa stii ca st foarte mandru de tine, de tot ceea ce faci, de tot ce ai realizat pana acum, de felul cum gandesti. Ma bucur enorm ca in sfarsit esti fericita, asta mi-am dorit dintotdeauna. Sa ai grija de tine si...tine-o tot asa....papa
ah...era sa uit..:D..iti sta foarte bine tunsa scurt..;)”

Imi pare rau pentru EL, dar chiar nu il cunosc..nu stiu cine e si nici nu cred ca am stiut vreodata..am oricum impresia ca nu esti o persoana atat de rea pe cat imi spune intuitia...dar nu inteleg de ce intuitia mea imi dicteaza asta..Mai mult ca sigur are ea motivele ei..

Multumesc pentru urarile de bine draga necunoscutule, dar chiar nu cred ca ti-ai dorit sa ma faci fericita vreodata..Sigur nu te cunosc, si mai mult ca sigur nu m-ai cunosc nici tu vreodata in viata asta..

Acestea fiind spuse, Ea ii spune Adio inca o data, iar El citeste...si stie ca in 5 ani nu a cunoscut-o, nu a iubit-o, ca lacrimile nu se uita, ca nimic nu se iarta...ca iubirea e moarta de mult prea mult timp...Dar acei 5 ani erau din alta viata... In viata asta...ei nu s-au cunoscut si nici nu se vor cunoaste vreodata..

Pentru EL..

Pentru EL vorbele sunt de prisos.. nu își au locul.. Pentru EL există doar gesturi, gânduri, bucurii și tristeți, râsete în hohot și lacrimi, iubire și ură, toate amestecate, formând un cockteil ce mă îmbată și mă ține în al 9-lea cer, pentru ca apoi să mă coboare în cele mai adânci tenebre ale iadului.. Și stau acolo știind că iar mă va urca in al 9-lea cer.. Acum se anunță o cazare gratis în al 9-lea cer.. și se anunță și de durată..

Pentru El.. O promisiune..o ultimă călătorie..nu va fi amăgire.. ci doar fericire.. Iar El citește și înțelege ce așteptări a ridicat în sufletul EI..știe că nu poate să se mai plimbe cu Ea de mână prin iad, știe că locul lor nu e acolo..

De ce mă iubești?..
„ pentru că ai știut să mă susții..pentru că mă iubesti, pentru că știi cum să mă ții în brațe..pentru că știi să mă faci să sufăr și să apreciez momentele de fericire..pentru că mă săruți pe frunte și mă faci să mă simt copil..pentru că mă faci să tremur în brațele tale..pentru că mă iei de mână când mi-e teama..pentru că mă strângi în brate când mi-e frig..pentru că... ”

Fără regrete Alina..fără regrete

Un inceput..

Se spune ca inceputul a ceva e inceputul sfarsitului altui lucru. Sa fie asa?
Poate voi raspunde la aceasta intrebare intr-un alt post, asta daca voi gasi un raspuns care sa ma multumeasca..

Alta e prioritatea acum.. De ce Fara regrete..? Pentru ca nu imi place sa am regrete in viata..nu regret mai mult de 5 lucruri pana acum in viata..in viata asta indelungata de aproape..hm...21 de ani..

De exemplu, regret ca nu mi-am facut un tatuaj cand aveam 17 ani si ma batea mama la cap sa il fac.. Dar promit ca in maxim o luna se rezolva si cu acest regret..deci dupa mai raman cu 4 regrete importante.. Si chiar sunt importante, nu ca problema mea existentiala cu tatuajul.. Dar sunt in lucru si ele.
Cunoscutii, mai vechi sau mai noi, au spus ca sunt norocoasa ca nu am regrete in viata si ca fac ceea ce imi propun, ca nu dau inapoi cand iau o hotarare. Au dreptate, si inca cum!

De ce abia acum un blog public?.. Poate asteptam ceva..asteptam sa redevin eu.. Sa invat sa las trecutul si sa iau de mana viitorul..sa imi finalizez ceea ce unii numesc maturizare, altii indoctrinare, altii educare si cizelare..eu ii zic o noua etapa, o noua pagina in cartea vietii..
Deocamdata imi place atat de mult pagina la care am ajuns cu lectura incat am pus semnul aici si citesc, si recitesc...si am de gand sa mai raman aici, sa scriu si sa rescriu aceasta pagina pana va iesi pagina cea mai reusita a vietii mele..

Iar acum, ma asteapta o plimbare prin ploaia marunta de afara.. O sa regret raceala ce ma va vizita maine? Sunt sigura ca nu.. Chiar o s-o intampin cu zambetul pe buze..

Doamne ce bine e sa nu ai regrete..