duminică, 8 august 2010

„Dezbinati suntem simple vieti, impreuna suntem o forta”

Vorbeam prin aprilie de aceasta echipa de la Traieste Romaneste si declaram ca abia astept sa vad care mai e urmatorul lor pas. Ce e drept nu au reusit sa se faca auziti printre atatea scandaluri si crize, dar iaca-i proaspat popositi in inboxul meu cu o propunere generala de voluntariat. Si pentru ca imi sunt dragi, fac e-mailul public. Pentru aceia dintre voi care chiar isi doresc sa participe si nu doar sa astepte sa ploua cu ajutor din cer eventual.

„Propun o solutie alternativa de a ajunge impreuna la ceea ce ne dorim.

TraiesteRomaneste ca formula de salut, ca manifest, ca atitudine, dar mai ales ca realitate.



Am asteptat “ceva” ce nu a venit niciodata. Apoi, am sperat de la “cineva”… si nimic. Ca refren ne-am vaitat constant.

Acum suntem in perioada in care ne adunam unii impotriva celorlalti (cei din privat vs. cei din aparatul bugetar si invers) absolut gratuit, sau ne impartim pe caprarii.

Astfel exista:

- Criticii, cei revoltati care doar vorbesc;

- Mistocarii, cei care o tin intr-o caterinca continua;

- Calatorii, cei care stau cu bagajele gata facute sa plece din tara;

- Hamangia, cei ce stau si gandesc;

- Pre-Hamangia, cei care doar stau;

- Festilele, cei care vor sa faca ceva (dar ce si cine sa-i aprinda);

- Si lista poate continua, ca doar suntem dincolo de 20.000.000, dar deja lucrurile devin irelevante.

Toate aceste categorii au “ceva” in comun. Asteapta parca intr-un fel sau altul sa se intample “ceva”. Pe langa, de fapt printre, mai sunt cei care nu vorbesc, ci doar misca lucrurile. Este greu sa auzim de ei, in acest bocet national.

Propunerea mea: TraiesteRomaneste. Ne adunam pentru a redescoperi Romania in prezent, pentru a ne regasi, pentru a ne implica in proiectele in care este nevoie de noi.

Cu totii am vazut ca de sus nu curge nimic, atunci sa incepem de jos. Societatea suntem noi, iar daca miscam inseamna ca suntem vii, iar daca suntem vii, atunci ne putem aduna de aceeasi parte a baricadei, tocmai pentru a fi o forta suficienta cat sa modifice lucrurile conform dorintei noastre.

Americanii pot spune: Ask not what your country can do for you; ask what you can do for your country. Si am putea completa cu: Where there is a will there is a way.

Va asteptam voluntari pentru a redescoperi impreuna Romania, de la resurse naturale, la oameni deosebiti; de la mare, la munte; din vara, pana in iarna si din toamna pana primavara.

Trimite un mail la adresa cristian.ditoiu@ traiesteromaneste.ro sau ditoiu_cristian@ yahoo.com cu subiectul “Vreau sa fiu voluntar”. Pentru ca doar aceasta este calea prin care putem reusi. Doar impreuna.

Cu dragoste,

Un roman

Ps: Dezbinati suntem simple vieti, impreuna suntem o forta.

www.traiesteromaneste.ro

Niciun comentariu: