Dor de Costica!

In acest moment am pe fata un zambet tamp. O sa imi fie foarte dor de Costica.

Contrar aparentelor, Costica nu exista ca persoana fizica. El nu este o persoana, ci o stare, un sentiment. Costica este suma prieteniei, a studentiei petrecute in camin, a glumelor, a insomniilor, a portiilor nocturne de ras.

Prin anul I de facultate cand am ascultat pentru prima data Costica, dormi? ii dadeam o alta insemnatate. Acum stiu bine ca au un alt inteles aceste cuvinte: „Costica, dormi?”

Au reprezentat modul in care s-a consolidat prietenia cu cele doua colege de camera. Cand ne bagam in pat, stingeam becurile si daca una dintre noi nu avea somn (de obicei eu), striga catre celelalte: „Costica, dormi?” Si astfel incepeam sa spunem glume si sa mai radem pret de ceva timp. Eventual ne dadeam jos din pat, aprindeam becul si mancam ciocolata.

Era ceva foarte simplu si totusi ne-a legat foarte mult. In nebunia din ultimele luni, fie nebunia proprie, fie a lor, cadeam late de oboseala si chiar uitasem de Costica. Asta pana aseara, cand Lory nu avea somn si dupa cateva minute de tacere spune tare: Costica, dormi?

Raspund: Nu!

Radem putin de situatie si adormim cu zambetul pe buze. O sa-mi fie dor de Costica si de zambetele produse de el. O sa-mi fie dor de camin si de prieteni, de lucrurile la comun si petrecerile in picioarele goale, de bataile cu frisca, apa sau zapada. O sa imi fie dor!...