Baietii sunt niste domnisoare!

Fete costumate in baieti, asta sunt domnii si don`sorii din ziua de azi.

A trecut foarte mult timp de cand nu am mai vazut un barbat in adevaratul sens al cuvantului, care sa aiba caracter si personalitate puternica, care sa fie capabil sa se descurce in situatii dificile si sa reuseasca totodata sa zambeasca si sa fie sarmant. Iar printre cei de varsta noastra pot afirma ca sunt foarte putini.

Cred ca tot noi femeile suntem de vina. Ii acuzam mereu ca sunt insensibili si i-am determinat sa se schimbe. Se penseaza, sunt mai delicati, isi fac unghiile, se dau cu crema de fata sau cu fond de ten. Ba chiar am intalnit baieti care sa planga mai mult decat cele mai plangacioase prietene ale mele.

Dragii mei, nu luati atat de in serios sfaturile astea cu sensibilitatea. Ok, nu trebuie sa fiti brute, dar daca deveniti niste fetite, noi la ce sa va mai folosim? Ca suntem noi destul de femei si ne ajunge, nu mai vrem alaturi de noi tot o femeie.

..Avem nevoie de o strangere de mana ferma la incheierea unui contract, avem nevoie sa ne oferiti ideea de putere si de ocrotire, sa stim ca faceti sport si sa nu aveti micile sunculite pe la burta de la stat, ci de la bere si mancare picanta.

Vrem sa va auzim uneori injurand fara sa va cereti scuze, vrem sa conduceti masina ferm, sa stiti sa oferiti ajutor, nu sa cereti voi ajutorul, sa va fumati tigara cu masculinitate si nu cu degetul mic ridicat, sa faceti glume porcoase la iesirile comune si sa flirtati. Sa aveti tupeul si inteligenta sa deschideti un subiect de discutie cu o persoana necunoscuta.

Sa va impuneti punctul de vedere si sa nu spuneti mereu "Da draga, cum vrei tu!". Pe bune, vrem barbati, nu fetite in pantaloni de barbati. Ce ar fi daca v-ati asuma raspunderile si ati invata sa faceti alegeri in viata, nu sa fugiti ca niste lasi? Cum zice Sting, A gentelman will walk, but never run!

Nu cadeti in extreme, nici cu degetul ridicat cand va fumati tigara, cu scuze si delicatesuri, dar nici cu misoginism, regurgitari meschine sau mirosuri pestilentioase.

Fiti barbati adevarati, niste gentelmeni, pentru ca eu una m-am cam saturat de fake-uri.

EL sau EA?

Cine face primul pas? , ca bine ziceai B-ule

Parerea mea? Cine e mai tare de inima sau mai inconstient..

De exemplu, in cazul meu, am facut intotdeauna primul pas, probabil si datorita faptului ca am fost crescuta in ideea „femeia poate orice”. Si e chiar amuzant la inceput, crede-ma!
Inca de prin generala mi se spunea ca fetele sunt mai „fasnete” decat baietii, ca sunt mai curajoase. Si asa era! Daca baietii se faceau grena din cap pana in picioare cand „cereau prietenia” unei fete, eh, in schimb, fetele erau mai directe. Daca stau sa ma gandesc, primul baiat care a vrut sa iasa cu mine a primit un mare nu, si mai mult, mi-a declarat dupa ani de zile ca am fost singura fata careia i-a cerut „prietenia” si din cauza mea nu a mai abordat nicio fata, ci a asteptat sa fie el abordat. Si il cred pe cuvant pentru ca l-am abordat eu dupa ceva timp dupa ce il refuzasem si am fost impreuna mult timp. Deci, da, ai foarte mare dreptate ca baietii nu mai fac primul pas deoarece se tem de un refuz. Sau le e prea lene! Pentru unii refuzul nu e o scuza, ci un pretext.

Dar si reciproca e valabila.

Acum mi-am schimbat perceptia, face primul pas cine e mai inconstient, nu neaparat mai puternic sau mai fasnet! E acea persoana care zice: „Ei si ce poate sa se intample? Mai mult decat un „Nu” nu poate fi!”
Ah, si intre timp mi s-a cam acrit cu feminismul. Nu e atat de amuzant pe cat parea si daca o sa am vreodata o fata clar nu o sa o indoctrinez ca femeile pot face orice fac si barbatii, iar daca o sa am un baiat o sa il invat cum sa abordeze fetele, sa nu se lase afectat de refuzuri si sa le taxeze pe fetele rele, exact cum a fost si ma-sa!

O poveste

Partea I

A fost odata ca-n povesti, ca de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit...

Era o vreme, nu cand plopul facea micsunele, ci cand se statea la coada pentru lapte, paine, carne..se statea la coada pentru a trai..
Era o vreme cand planul cincinal era depasit pe hartie, cand recoltele si normele record erau depasite in fiecare luna, repet..pe hartie..O vreme cand si copii erau facuti la norma, asa numitele generatii de ceausei..

In aceea perioada, cand multi se casatoreau din interes, cand buletinul de Bucuresti era un lux ravnit de toata lumea si cand un cizmar si o asa zisa chimista conduceau Tara lui Papura Voda..era si EA.. O tanara frumusica si cuminte, chiar prea cuminte, dar indragostita..Ea indragostita de el, si el de ea...Isi faceau planuri, glumeau timid..Erau frumosi si le statea bine impreuna, dar cum nimic in viata nu e perfect, nu s-au casatorit..

S-au despartit..nici ei dupa 20 si ceva de ani nu inteleg de ce.. El s-a casatorit..ea s-a casatorit..doar ca inima ei fusese furata de un om foarte rau care avea numai interese..Casnicia lor a fost tot timpul un chin si nu a durat decat aproape 3 ani..

S-a nascut o fetita..care ii cere scuze in mod oficial pentru cele 26 de ore de travaliu..El vroia baiat..nu o iubea..nu isi iubea propriul copil..nu isi iubea nici sotia..dovada erau petele de culoare verde, rosie, mov...care ii pictau EI chipul trist..
Orasul era mic, lumea stia, doar ca era ceva normal ca barbatul sa conduca..Sa fie un nenorocit si nimeni sa nu-i ceara socoteala..
Si-a luat inima in dinti si a spus STOP..si-a luat comoara in brate, inima in dinti si viata in piept si a continuat singura de acolo..La randul ei, mama si tatal ei i-au fost alaturi mereu si au sustinut-o..au crescut impreuna ghiaurul ce avea sa devina acea fetita cuminte si cu ochii mari..

O intreb si acum, „De ce Dumnezeu te-ai casatorit cu el?..”...iar EA imi spune..„Nu imi pare rau..ai venit tu pe lume..Ce faceam daca nu te aveam pe tine?”

Se lasa tacerea..
Daca ar sti ca as fi preferat de mii de ori sa nu ma nasc, dar sa fie ea fericita..


To be continued..


Later edit: imi pare rau..tata..dar te urasc..pentru ca trebuia sa fii alaturi, dar nu ai facut-o..si ma doare

Pentru ea..

Există pentru fiecare dintre noi o persoană căreia îi datorăm totul. Pentru mine, acea persoană a fost prietenă, un umăr când aveam nevoie, o vorbă bună și o critică binevenită, cea care m-a susținut întotdeauna, cea care mi-a spus să fac ce vreau în viață și să nu regret.. a fost și este..mama..

Poate sună ciudat.. dar vreau să știe ca mai mult decât mamă, mi-a fost o prietenă.. și știu ca o sa citească aceste rânduri..

Ea m-a format..ea m-a determinat să devin ceea ce sunt astăzi.. Și poate o să credeți că sunt mămoasă. Nu e așa, iar cei ce mă cunosc știu asta. Doar că știu să apreciez o prietenă adevărată ce sigur nu mă va dezamăgi niciodată, oricât de mult aș dezamăgi-o eu..

„ Alina, să nu mă asculți niciodată. Să nu faci niciodată ceea ce spun eu. Poate eu o să cred că așa e bine pentru tine, dar întotdeuna tu o să știi ce e mai bine pentru tine. Să mă auzi dar să nu mă asculți niciodată. Să faci mereu ce crezi tu, iar dacă e bine și îți va fi bine, bravo ție, iar dacă e greșit și o să ai de suferit, învață din greșeală, dar nu regreta niciodată acel lucru. ” Asta îmi spunea vocea ei blândă încă de când eram prea mică pentru a înțelege la ce se referă.. Eu râdeam, iar ea era foarte serioasă pe atunci.

Acum știu mult prea bine la ce se referea..se referea la ceea ce noi numit cu atâta forță în glas VIAȚĂ.. cu bune și cu rele.. Viața asta pe care nu ne-o alegem, ci ne alege ea pe noi.. Și nu mai râd, ci îi mulțumesc..

Îi datorez ceea ce sunt și ceea ce nu am devenit încă..