Reintoarcere la origini..

Urmeza cateva zile de relaxare..si abia astept sa imi incarc bateriile..
Destinatia..locul unde ma simt cel mai bine, locul in care redevin copil.. abia astept sa simt mirosul naturii (da..natura are miros..credeti-ma)...sa aud cocosul cantand dimineata si sa ma joc cu cainele in iarba..
Sa ma uit la pavajul din curte si sa stiu ca pe acolo mi-am julit genunchii de atatea ori..sa stau pe prispa si sa ascult greierii noaptea asa cum o faceam pe vremuri stand cu capul in poala mamei..

Dar gata, nu vreau sa ma entuziasmez prea mult..nu vreau sa spun ca va iesi o expeditie pe cinste.. De ce? Pentru ca de obicei cand incep sa ma entuziasmez pentru un lucru, nu iese asa cum mi-as fi dorit..mi se intampla sa fiu des dezamagita si sa se intample cine stie ce care sa strice ceea ce planificasem.. Asa ca astept sa vad cum se vor simti si ceilalti..pentru ca de data aceasta nu voi fi doar eu sa ma bucur de aerul curat si de un „Cucuriguu” dimineata..si chiar sper sa le placa..

E casa simpla de 100 de ani care a vazut ambele razboaie mondiale, e curtea in care am crescut, e prispa pe care adormeam in serile de vara, e bunica care ne va primi cu zambetul pe buze, cu anii pe chip si copilaria in suflet, e cainele cu care ma joc de fiecare data si care e aproape cat mine, e pisica care are 15 ani si a crescut odata cu mine...
Sunt amintirile care pentru mine sunt foarte importante...si inceputul unor amintiri pentru ei..

Ador amintirile, ador inceputurile, ador sa traiesc in adevaratul sens al cuvantului, nu doar sa ma prefac ca traiesc...