Ieri a fost ziua copilului și chiar am simțit că e ziua mea..am râs cu poftă, am mâncat înghețată, m-am plimbat prin parc..am ascultat cântecul păsărelelor, am zărit veverițele domesticite deja..și mi-am adus aminte de copilărie..
Trebuie să știți că am crescut într-un mic oraș istoric din județul Vrancea, respectiv în Mărășești. Da..Mărăști - Mărășești - Oituz..linia de apărare din războiul mondial.
Copilăria a jucat un rol foarte important și m-a format efectiv.. Îmi aduc aminte cu plăcere de mirosul de fân, de animalele pe care le avea bunica în gospodărie..oi, capre, vaci, cai, porci, rațe, curci, găini, căini, pisici..îmi aduc aminte cum mergeam cu căruța pe ogor, sau cum mergeam cu sania trasă de cai iarna..cum mă bucuram când se năștea căte un vițel sau mânz și cum râdeam de purcelușii roz care mâncau din 3 în 3 ore..adoram puișorii de găină pentru că aveau un puf de un galben profund și uram cloștile care săreau să mă ciupească.. Mă jucam cu puii de pisică, și vorbesc de pisica pe care o am și acum acasă..e foarte bătrână, dar la fel ca în copilăria mea..
Alergam prin livadă, prin vie sau efectiv prin curte...săream din pod și îmi luam drept țintă căpițele de fân..vorbeam mult și puneam multe întrebări, stăteam pe lângă buni când făcea mustul, vinul, țuica..mergeam cu ei la prășit doar pentru a mă juca cu păpușile la umbra căruței..
Trebuie să vă povestesc de prima dată cînd am prășit porumb..era vară...iunie..eu și vara mea mai mare cu 2 ani ca mine ne jucam sub căruță, calul era priponit la păscut, iar cei care erau la prășit erau pe ultimele rânduri.
Copii conștiincioși cum eram, am zis să îi ajutăm să termine mai repede. Am luat din căruță 2 sape și am început să prășim, fiecare câte un rând de porumb..știam noi că trebuie să tăiem buruiana dintre păpușoi..toate bune și frumoase, noi eram mândre de noi..aveam și spor..și am mers așa cam 30 m până ne-am întâlnit cu ceilalți...mai mari și mai experimentați ca noi în ale câmpului.. Noi zâmbeam și eram mândre de noi, iar ei râdeau..râdeau în hohot și noi nu înțelegeam de ce..
Ne-a spus buni că eram perfecte..că e bucuroasă că am vrut să îi ajutăm și că rândul a ramas curat..fără pic de buruiană, fără pic de bostani, fără pic de fasole...fără pic de porumb..Mda..se pare că ne pricepeam prea bine.. Și nu vă zic că au râs de noi inclusiv la cules..când pe ultimele 2 rânduri, pe o porțiune de 30 m nu era nimic.
Uite la asta mă gândeam ieri când stăteam în parc..și la cât de norocoasă sunt că am avut norocul să am parte de o copilărie minunată...și la cât de multe am învățat.. Stiu să apreciez munca, știu să apreciez palmele muncite, știu să apreciez natura, știu să trăiesc din plin și să mă bucur de viață..
Sufletul meu de copil e scârbit de falsitatea și ipocrizia din jur, dar le spune celor din jur sâc sâc..ciudă vouă celor care nu știți să trăiți.. De fapt, nu ciudă vouă...ci îmi pare rău pentru voi..
Se spune că odată ce nu mai suntem copii înseamnă că am murit.. Nu alegeți să moară copilul din voi.. Fiți vii în comportament și în gândire..
Acum 2 săptămâni
Postări
