Trenul vietii..

Pasesc pe terasament si ma uit cum vine trenul..ii vad luminile si ii aud sunetul specific..nu imi mai e frica.. Ce pasi mari am...o dala..doua dale..trei..Ce joc dragut.. Acum merg pe linie..talpile adera la linie..nu am echilibru deloc, dar macar pot sa incerc in continuare fara teama..Mi se mai intinde cate o mana din cand in cand si nu ma lasa cei din jur sa cad..

Calatoresc prin viata cu trenul..merg din gara in gara si privesc peisajul..ma bucur pana si de restrictiile de viteza..si de opririle in halte..prin compartimentul meu se perinda persoane ce isi povestesc ofurile..batrani ce iti vorbesc despre religie..despre comunism..copii ce vorbesc despre dragoste si iubire..dar oare stiu ce reprezinta cu adevarat cuvintele acestea?
Ei coboara, eu merg mai departe..si intra in compartiment alti si alti calatori..

Asa e in viata..in compartimentul nostru intra oameni necunoscuti..iti vorbesc..le vorbesti..te aud dar nu te si asculta neaparat...iti vorbesc..ii auzi, dar nu ii asculti neaparat...

Sunt doar cativa care raman cu tine sa parcurca drumul..sa inteleaga ce vezi tu la haltele alea mici inconjurate de porumb sau efectiv de camp..sa intelegi la ce se refera cand iti vorbesc de indiferenta, tristete sau bucurie..
Uite, vine nasul..deschide usa si iti zambeste..esti de-al casei..nici nu iti mai cere biletul pentru ca stie ca esti corect..Te-a intalnit de atatea ori in trenul ala incat te saluta pe nume si iti ureaza o calatorie placuta in continuare..

Te uiti iar pe geam..vezi cum natura e schimbata de la o saptamana la alta, de la un anotimp la altul..de la un an la altul..Vezi copacii in bataia vantului si ploaia ce loveste fara mila geamul..Stii ca asa te schimbi si tu, ca bate vantul, iti incurca parul si iti usuca obrazul, ca ploua in suflet si apoi iese soarele..ca doar esti parte din natura fie ca vrei sau nu..

Te ridici brusc..e gara ta..Trebuie sa te grabesti sa cobori..abia apuci sa schitezi un ramas bun de la cei cu care ai impartit compartimentul, tragi valiza si fugi..nici nu apuci sa deschizi usa...e multa lume pe hol, toti se imbulzesc sa iasa, dar te trezesti singur jos...Unde au disparut toti? E gara ta pustie..Te opresti pentru o clipa, zambesti si o apuci pe drumul acela ce se deschide in fata ta, cu sufletul stingher..
Faptul ca nu mai stii ce e la capatul strazi te sperie..ti se pare cunoscut drumul asta..ai mai mers o data pe el..dar era in directia cealalta si stii ca te speria faptul ca nu stiai ce inseamna gara..ce inseamna acel tren..daca o sa-ti placa calatoria..

Acum..nu mai poti da inapoi..Acum si aici se spune stop..