Nu vreau sa se termine ziua de astazi...

A fost nevoie de o plimbare la mare ca sa vad prima ninsoare si sa ma bat cu adevarat cu zapada..

Au fost multe rasete, multa teama, multa zapada pe sub haine, multa incredere, multa nebunie, cafea, frig, zambete..si o hoata..

Nu vreau sa se termine ziua de astazi..nu vreau..

Trenul vietii..

Pasesc pe terasament si ma uit cum vine trenul..ii vad luminile si ii aud sunetul specific..nu imi mai e frica.. Ce pasi mari am...o dala..doua dale..trei..Ce joc dragut.. Acum merg pe linie..talpile adera la linie..nu am echilibru deloc, dar macar pot sa incerc in continuare fara teama..Mi se mai intinde cate o mana din cand in cand si nu ma lasa cei din jur sa cad..

Calatoresc prin viata cu trenul..merg din gara in gara si privesc peisajul..ma bucur pana si de restrictiile de viteza..si de opririle in halte..prin compartimentul meu se perinda persoane ce isi povestesc ofurile..batrani ce iti vorbesc despre religie..despre comunism..copii ce vorbesc despre dragoste si iubire..dar oare stiu ce reprezinta cu adevarat cuvintele acestea?
Ei coboara, eu merg mai departe..si intra in compartiment alti si alti calatori..

Asa e in viata..in compartimentul nostru intra oameni necunoscuti..iti vorbesc..le vorbesti..te aud dar nu te si asculta neaparat...iti vorbesc..ii auzi, dar nu ii asculti neaparat...

Sunt doar cativa care raman cu tine sa parcurca drumul..sa inteleaga ce vezi tu la haltele alea mici inconjurate de porumb sau efectiv de camp..sa intelegi la ce se refera cand iti vorbesc de indiferenta, tristete sau bucurie..
Uite, vine nasul..deschide usa si iti zambeste..esti de-al casei..nici nu iti mai cere biletul pentru ca stie ca esti corect..Te-a intalnit de atatea ori in trenul ala incat te saluta pe nume si iti ureaza o calatorie placuta in continuare..

Te uiti iar pe geam..vezi cum natura e schimbata de la o saptamana la alta, de la un anotimp la altul..de la un an la altul..Vezi copacii in bataia vantului si ploaia ce loveste fara mila geamul..Stii ca asa te schimbi si tu, ca bate vantul, iti incurca parul si iti usuca obrazul, ca ploua in suflet si apoi iese soarele..ca doar esti parte din natura fie ca vrei sau nu..

Te ridici brusc..e gara ta..Trebuie sa te grabesti sa cobori..abia apuci sa schitezi un ramas bun de la cei cu care ai impartit compartimentul, tragi valiza si fugi..nici nu apuci sa deschizi usa...e multa lume pe hol, toti se imbulzesc sa iasa, dar te trezesti singur jos...Unde au disparut toti? E gara ta pustie..Te opresti pentru o clipa, zambesti si o apuci pe drumul acela ce se deschide in fata ta, cu sufletul stingher..
Faptul ca nu mai stii ce e la capatul strazi te sperie..ti se pare cunoscut drumul asta..ai mai mers o data pe el..dar era in directia cealalta si stii ca te speria faptul ca nu stiai ce inseamna gara..ce inseamna acel tren..daca o sa-ti placa calatoria..

Acum..nu mai poti da inapoi..Acum si aici se spune stop..

Am avut un vis..

e dimineata, soarele isi azvarle razele printre draperiile de la geam si ochii incep sa se deschida..E clar, nu mai pot sa dorm asa ca incerc sa mai lenevesc in pat; ca prin vis imi aduc aminte ca totul..

...a inceput cu o propunere facuta in ultimul moment, un Da spus fara sa gandesc, doi nebuni, o noapte, o ploaie de stele, un ponton pe lac cautat cam o ora si jumatate si gasit doar din noroc...
Am ras atat de mult incat ma dureau pometii..ne-au alergat 5 caini si doar printr-o minune s-au hotarat sa ne lase intregi..ai ajuns chiar sa te imprietenesti cu ei..Tu te-ai imprietenit cu ei de fapt, pentru ca mie inca imi alerga inima ca nebuna incercand sa sparga pieptul..

Lasam cainii sa-si apere teritoriul si ne continuam drumul..Ce sentiment frumos sa auzi vantul cum adie printre crengile salciei, sa vezi cum cerul se oglindeste in luciul lacului..sa privesti luna portocalie si sa ai grija sa nu pierzi nici o stea cazatoare..

Acum fii atenta la scandura lipsa din ponton..vezi sa nu te sperii..Asa, bine..

Stai intins pe ponton si cuprinzi cu privirea bolta cereasca, razi de teama ce ti-o provoaca zgomotul broastelor si al pestilor care sar prin apa si printre frunzele de nuferi..vorbesti vrute si nevrute..te ia frigul si totusi nu te impiedica sa razi si sa nu iti pese daca vei raci..Vezi cum Doamne Doamne mai scapara din chibrit si iti lumineaza noaptea..vezi cum norii se strang si se imprastie, iar tu te chinui sa ghicesti ce forme iau norii..
El spune..uite, un caine..ea se sperie iar, dar era doar un nor in forma de caine..Rau am ajuns daca m-am speriat si de un nor..Te rogi sa nu ploua si rade din nou de reactia pe care o are ea la auzirea diferitelor zgomote care iti demonstreaza ca natura are viata..

”Ai inghetat?
Daaa, dar nu conteaza..

Vrei sa mergem ca sa nu racesti?
Inca nu, mai stam.. Oricat de tare as raci, se merita..”

O aventura care a parut scurta, dar care a durat cam 5 ore..Amintiri frumoase, promisiunile de a vedea acel ponton minunat si pe timpul zilei si de a vedea mai bine ploaia de stele anul viitor, incepand cu noaptea de 11 august..Asa ca, sa nu ma uiti..

Ajunsi la prima farmacie cu program non stop am luat doza de atac de Paracetamol, ne-am bucurat ca am decis sa luam pilota cu noi si ne-am indreptat spre casa pentru ca soarele anunta sa rasara in curand..

Si apoi m-am trezit..m-am trezit zambind gandindu-ma ca am avut parte de un vis minunat..si stateam cu capul infundat in perna si ma gandeam ca sunt un pic nebuna...si m-am ridicat si am vazut ca pe masa zace neatinsa si verde frunza de nufar pe care mi-ai cules-o din lac..

Multumesc..

Cand adevarul doare..

Vrem adevar..vrem sinceritate..vrem sa nu fim mintiti...dar cand obtinem asta..nu ne mai place, nu mai vrem adevar, uitam ca asta ne dorisem initial..
Descoperim ca adevarul doare..

Mi s-a spus ca sunt unele lucruri care nu trebuie spuse..ca sunt unele lucruri pe care nu trebuie sa le stim niciodata..Sa fie asa oare?
Eu vreau sa stiu tot ceea ce ma priveste..bun sau rau..daca nu stim sa acceptam adevarul, nu inseamna oare ca preferam sa traim in minciuna toata viata?..ca ne place sa fim mintiti frumos?..

De ce mi se spune ca se apreciaza sinceritatea mea, ca e un principiu de baza in viata, doar ca atunci cand sunt sincera cu cei din jur, mi se spune ca fac numai rau?
Hotarati-va o data..vreti sau nu sinceritate?..Stiti ce vreti pana la urma?
Toti se simt raniti de sinceritate..de faptul ca poate par ca nu ma gandesc la consecinte cand ma exteriorizez..Dar ma gandesc intotdeauna ca asa e corect..

Doar ca in incercarea mea de a fi corecta cu toti cei din jurul meu se pare ca se trece cu vederea peste asta si se vede doar aparenta...daca acel adevar doare inseamna ca am facut rau ca am spus..

Sau sunt eu prea inocenta si prea visatoare cand ma gandesc ca a spune mereu adevarul si a fi sincer indiferent de consecinta e corect fata de cei din jur, ca e moral?

Pentru ca e mai bine..

Mai jos e un mail..un mail netrimis..un mail salvat in drafts in noaptea de 30 iunie si recitit in ultima perioada..un mail sincer si aproape invatat pe de rost..ceva ce trebuia totusi sa iasa la suprafata..

„ Pentru ca e mai bine sa scriu asta intr-un mail si nu intr-un post pe blog..pentru ca o sa fii surprins..pentru ca ma gandesc la asta de ceva vreme..pentru ca nimeni nu merita sa sufere in vreun fel sau altul..Si nu e cazul ca 2 persoane care abia au inceput sa traiasca din nou sa ajunga sa sufere fara sa isi doreasca asta..Eu una as suferi daca as mai tine legatura cu tine..

Trebuie sa-ti spun ca stiu ca prietenii tai au citit blogul meu inca de la inceput..stiu ca unii au aflat despre mine si despre ceea ce ti-am spus..si poate mai mult decat mi-as fi dorit eu..si ma gandesc ca poate acest mail nu va ajunge si pe la ei prin inbox..Nu o sa stii niciodata de unde stiu..si poate e mai bine..
Stiam de mult timp si eu chiar am riscat scriind unele lucruri..am riscat sa fiu considerata o prostuta..si probabil asa am si ajuns sa fiu considerata..si chiar nu mi-a pasat..Nu regret nimic din ceea ce am spus pentru ca era ceea ce simteam..

Trebuie sa-ti spun ca am descoperit in tine mai mult decat speram sa gasesc vreodata..Din copilul care credeam ca are 20 de ani, fite si mofturi, tacut si retras, te-ai dovedit a fi cu totul altceva..Si poate ma bucur pentru tine pentru ca ma vad si pe mine...vad aceasi dorinta de viata si de libertate..
Urasc ca am vazut ca ne asemanam atat de mult..urasc la tine ca nu iesi din globul tau de cristal..urasc ca inca nu ai inceput sa traiesti in adevaratul sens al cuvantului..
Dar sunt si multe alte lucruri care imi plac..

Nu vreau sa ma implic mai mult decat am facut-o deja..pentru ca o sa am de suferit..si daca ai fi stiut ce vrei, asa cum ai spus si tu, m-ai fi sarutat din prima seara..dar nu stii..si poate e mai bine...poate incepi si tu sa traiesti si sa te bucuri de viata..Poate te mai maturizezi si o sa incepi sa vezi totul cu alti ochi..
In schimb eu stiu foarte bine ce vreau..vreau sa fiu fericita..si sa ma bucur de viata..si nu am de gand sa incerc sa ma apropii de tine acum in nici un caz, cu toate ca poate asta as fi tentata sa fac avand in vedere ca am vazut in tine altceva..
Am vorbit cu tine lucruri pe care nu le-am putut spune altcuiva..si ai vorbit cu mine lucruri destul de dificile pentru tine..M-ai facut sa zambesc si sa rad mai mult decat crezi..

Si tocmai de asta iti multumesc si iti spun sa-ti traiesti viata din plin..sa nu regreti nimic si sa fii fericit..
Sa nu fii surprins de atitudinea mea..dar e o decizie pe care am luat-o si cred ca e cea potrivita..Daca o sa regret sau nu, numai timpul imi va dovedi asta..
Daca vei vrea sa vorbim ca 2 prieteni ce am inceput sa devenim, stii cum sa ma gasesti..”

Oamenii sunt ca o pereche de pantofi

E cat se poate de normal sa mai arunci cate o pereche de pantofi, pentru ca sunt prea uzati si nu mai ai nevoie de ea..e cat se poate de normal ca doar nu o sa porti o pereche de pantofi toata viata..
Apoi ne place ceea ce vedem in vitrina...sunt o pereche de pantofi noi..descoperim ca sunt altfel decat ceea ce purtasem pana atunci..avem nevoie de o pereche noua de pantofi care sa ne faca sa zambim..si ii cumparam in speranta ca pot inlocui pantofii uzati..Dar vedem apoi ca sunt alt model, alta culoare, alt material..si ca ne provoaca o stare diferita fata de pantofii vechi..

Ne plac acesti noi pantofi..ii purtam si ne vin bine..sunt comozi si mai suntem si laudati pentru ei..doar ca e normal sa nu ii purtam toata viata..e foarte normal pentru unii sa se sature si de ei la un moment dat...iar cand se satura de noua pereche de pantofi ar trebui sa ii anunte si pe cei din jur..si ar trebui sa aiba grija unde ii arunca..sa nu ii lase intr-un loc parasit, ci sa ii lase intr-un loc aglomerat, cu multa lume, pe o strada aglomerata sau intr-o sala de cinema, ca poate ii gaseste altcineva care are nevoie de ei..
Ca poate altcineva are nevoie de un zambet..si poate si pantofii aia au nevoie sa faca pe cineva fericit..

Nu e urat si nici gresit sa fim fiecare pe rand ca o pereche de pantofi..avem nevoie de fericire si suntem facuti in asa fel incat trebuie sa oferim fericire..dar e frumos sa fim lasati cand nu mai suntem utili intr-un loc aglomerat..


PS: Numele meu este Alina..Badurica pentru cei care ma cunosc din generala sau din liceu...si Pingu pentru cei care m-au cunoscut in ultimii 2 ani...Nu Alexandra..Alina e numele meu..incantata de cunostinta domnule..

Frica de a trai..

Cand suntem dezamagiti, noi oamenii avem tendinta de a ne inchide in noi, de a deveni egoisti..de a nu mai avea incredere in nimeni..suntem siguri ca cei din jur vor ceva de la noi, ca vor sa profite intr-un fel sau altul si ne ridicam un zid protector, un zid la care renuntam greu..sau chiar deloc..

Nu conteaza daca esti baiat sau fata, nu conteaza daca ai 16 ani sau 40...nu conteaza mediul social..tot ceea ce conteaza e ca ai suferit si faci tot posibilul sa nu se mai intample asta..si atunci ce faci? Pai te izolezi..nu social, ci iti izolezi sufletul..il tii ferecat cu mii de lacate ale caror chei au fost aruncate in vazduh..il sufoci si nu il lasi sa respire..il omori..fara ca asta sa fie intentia ta de fapt..

Am trecut si eu prin asta..am fost egoista si am luat decizii in asa fel incat sa-mi fie mie bine..nu am mai avut incredere in cei din jur si m-am inchis intr-un glob crezand ca asa e mai bine...m-am distrat la maxim si credeam ca e modul meu de a uita..de a trece peste amintiri..o perioada mi-a fost foarte bine..doar ca am realizat intre timp ca cel mai bun mod de a trece peste o problema e sa o infrunti..si am infruntat-o..M-am reintalnit cu el..dar ceea ce credeam ca imi va face foarte rau s-a dovedit una dintre cele mai bune decizii..la inceput credeam ca mai e ceva, ca o sa ma intorc la ceea ce eu refuzasem..
Am descoperit ca totul era mort...totul..eram doi straini..ne mai legau cateva amintiri comune...si alea amestecate..bune cu rele..cu toate ca in momentele alea in fata ochilor erau doar cele care imi stersesera zambetul molipsitor de pe buze..
Ma uitam la el si nu intelegeam de ce nu il cunosc..impartisem bune si rele pentru 5 ani...dar nu il cunosteam..
Si totusi zambeam..eram fericita...pentru ca luasem una dintre cele mai bune decizii din ultimii ani..pentru ca mi-am demonstrat mie ca sunt puternica si ca stiu ce vreau..

De atunci a trecut ceva timp..iar acum ma uit in urma..si am invatat..Tot spun eu ca invat in special din deciziile gresite pe care le iau in viata..sa trag de un cadavru de relatie a fost o greseala..si am invatat ce vreau..am invatat ca altele sunt lucrurile pe care le caut..ca fericirea o poti gasi in cele mai neobisnuite momente..ca poti cunoaste oameni care chiar sa merite..sa iti dai seama ca altii chiar merita..Si te sperii..

Dar atunci cand te frigi, sufli si in iaurt..asa spune o vorba..si e adevarata..Chiar si acum cand simt ca ma apropii prea mult, imediat ma retrag in globul parasit..daca simt ca as putea fi facuta sa sufar, ridic imediat un zid de protectie..sunt ca un copil ce fuge in bratele mamei atunci cand se simte in pericol..sufletul meu a fost facut tandari si abia l-am lipit..cicatricile pot fi vindecate, dar nu de catre mine..ci de un el..care sa merite sa vada dincolo de suprafata aparent rece..

Urasc in momentul de fata ca am invatat sa analizez prea mult ce se petrece in jurul meu..si sa ii analizez si pe cei ce ma inconjoara...incerc sa scap de ratiunea rece si sa ma las ghidata de instinct pentru ca mi-a fost de ajutor de multe ori..Pana acum cand mi se spunea ca gandesc prea mult o luam ca pe un compliment..acum a inceput sa ma deranjeze atat de mult acest lucru incat evit de multe ori sa ma mai gandesc daca e bine sau nu ceea ce fac..efectiv pun in aplicare..
Poate asa o sa scap de globul meu protector de cristal..poate asa o sa iau decizia de a-l sparge..si poate o sa ii determin si pe altii sa isi detoneze zidul ce le-a ferecat si le-a inrait sufletul prea mult timp..

Tii minte?.
„dar in viata daca stai intr-un glob de cristal de frica sa nu suferi..nici nu o sa traiesti cu adevarat”
„da, dar nu mai las pe nimeni sa-mi intre in suflet (cel putin nu asa repede)”

Dar e un drum pe care trebuie sa il parcurgem fiecare singur...pentru ca doar singuri descoperim cum sa taiem funia ancorei ce ne tine de trecut..

Vine o zi...

...cand invatam ca tot ceea ce stiam si in ce credeam pana atunci era fals..cand aflam ca Mos Craciun nu e decat un personaj precrestin si nu o persoana, cand aflam cum ne-am nascut..cand aflam ca printesele si printii din ziua de azi nu se aseamana deloc cu cei din povesti..cand descoperin ca trebuie sa cadem de multe ori pentru a invata sa mergem cu bicicleta..
Aflam ca prietenii adevarati ii gasesti foarte greu..ca numarul lor rar poate depasi numarul degetelor de la o mana..Si ca vrei sa ii tii strans langa tine..

Vine o vreme in care riscam, ne aruncam cu capul in fata, luam decizii si suportam consecintele..
Am luat si eu multe decizii si am suportat consecintele..de foarte multe ori am facut alegerea potrivita, si chiar daca uneori am ales gresit am invatat ce e bine si ce e rau...

In ultima perioada mi-am promis mie ca o sa fiu egoista si o sa iau decizii care sa ma faca pe mine fericita..si mi-a fost foarte bine..doar ca astazi am luat o decizie gandindu-ma la altcineva..Daca e o alegere buna sau nu, numai timpul imi va dovedi..Poate sinceritatea mea e taioasa..e o sinceritate..prea sincera pentru unii..Ai grija ce iti doresti, pentru ca s-ar putea sa ti se indeplineasca..
A venit vremea sa imi asum pe deplin alegerile in viata..Si tu la fel..Timpul nu sta pe loc sa ne astepte..pentru ca vremea nu are pauza si replay..pentru ca nu trebuie sa regreti nimic..Pentru ca LIBERTATEA e cel mai ravnit lucru acum si trebuie sa te bucuri de ea..

Traieste..viseaza..risca..razi..respira din plin aerul fericirii pentru ca..
„Stiu, un copil se naste acum...da..stiu..un batran isi ia ramas bun...eu i-am spus vremii sa stea in loc..”

...dar cine sunt eu..particula de praf in bataia timpului sa-i spun sa stea in loc...

Spune-mi o poveste de noapte buna...

Buna dimineata SOARE.. buna dimineata intr-o superba zi de duminica..Micule Paris, te-am mai vazut eu dimineata, dar niciodata ca azi..

Astazi ma simt copil..ma simt inocenta..Nimeni si nimic nu imi poate strica voia buna si nu imi mai poate sterge zambetul de pe buze..
Sunt copil din nou..visez si rad..dansez twist si cant..ma bucur de viata din plin si ii fac si pe altii sa zambeasca..
In sfarsit am REDEVENIT EU..sunt iarasi EU..cea disparuta pentru o vreme destul de lunga, dar care a revenit cu forte proaspete..cerseam un pic de viata si am primit mai mult decat ma asteptam..
Pana la urma viata si-a mai achitat din datorii..

Nu traiesc din amintiri si iti multumesc pentru ca traiesc prezentul ca sa ma pot bucura de viitor..Doamne si cu ce forta traiesc!.. Traiesc si ma bucur de asta..respir..inima imi bate din nou..simturile amortite acum ceva timp incep si ele sa profite de noua viata..
Acesta nu e inceputul sfarsitului..ci e intoarcerea la inocenta..e intoarcerea la origini..

Si, ca orice copil..te rog.. Spune-mi o poveste de noapte buna!..Fa ca acest copil sa adorma cu zambetul pe buze si sa se trezeasca mereu asa.. Spune-mi o poveste..

E aproape 3 noaptea..

...si ochii nu vor sa se inchida...gandurile nu vor sa incetineasca din drumul lor fara tinta...visele nu vor sa se piarda..strigatul meu de supravietuire nu vrea sa se opreasca..
Scriu si nici nu stiu de ce..poate pentru ca sunt si fericita si trista..

Trecutul si prezentul se amesteca..se contopesc..ratiunea imi spune sa am grija..sa nu ma mai arunc..sa nu mai arat ceea ce simt...sa nu mai fiu asa sincera..instinctul imi spune ca nu o sa aflu daca nu risc..ca o sa imi spun „..Si daca as fi facut asta?..Si daca as fi spus atunci ceea ce gandeam?..Si daca..”

Sunt prinsa intre ratiune si instinct..intre a gandi si a actiona..Mi-am demonstrat mie de multe ori ca daca stau sa gandesc si sa analizez lucrurile prea mult, pierd...dar si ca daca ma arunc fara sa fiu cat de cat sigura, sufar..

De multe ori sinceritatea mea ii afecteaza pe cei din jur..de multe ori ceea ce multi numesc inconstienta si eu numesc curaj m-a facut sa zambesc..si sa sufar in acelasi timp..
Am invatat ca daca nu risc, nu castig.. M-am maturizat mai devreme decat as fi vrut..Am invatat ca nimic nu e perfect si ca viata e nedreapta..
Dar am mai invatat ca mi-o pot face mai frumoasa si singura..si ca totul depinde de mine si de deciziile pe care le iau..

Acum ceva timp mi-am propus ca o sa fiu fericita..stiu ca e un ideal..dar e un ideal pe care o sa il gasesc..o sa il gasesc..E o promisiune pe care mi-o datorez..

De-a soarecele si pisica..

Ce ne mai place sa ne jucam de-a soarecele si pisica..azi unul e soricel..maine se mai schimba rolurile..Dar cum de nu ne-am dat seama de asta pana acum?
Cred ca noua oamenilor ne place sa ne jucam in general de-a soarecele si pisica..sa aratam, sa ascundem, sa intampinam, sa fugim..sa ne ascundem...doar pentru a iesi iar la atac..
Am auzit o poveste despre un soricel si un motan..si nu am inteles de ce...

De ce soricelul murat de ploaie suna motanul pentru a-i spune ca e vesel si ca ploaia nu a facut decat sa il bucure? De ce soricelul nu s-a gandit ca ploaia afecteaza tehnologia? Nici nu i-a pasat ca telefonul nu o sa mai functioneze..

De ce motanul risca in trafic si raspunde imediat la tot ceea ce intreaba soricelul? De ce chiar daca are o zi aiurea incepe sa zambeasca cand primeste un mesaj hazliu de la soricel? De ce cu toate ca uraste mijloacele de transport in comun, renunta la comoditatea masinii si merge cu metroul?
De ce cand soricelul ii spune ca e la Aviatorilor si profita de adierea vantului si de mirosul de tei, motanul trece pe acolo, dar nu are curajul sa opreasca masina pentru a saluta soricelul...probabil credea ca soricelul nu vede..dar vede..

Si vede multe..nu numai la motan....ci si la el..se analizeaza pe sine si ii place ceea ce vede..Vede un soricel fericit..un soricel care zambeste si nu ii e frica de motanul acesta, cu toate ca altii din specia lui l-au incoltit si l-au facut sa sufere..
Dar asa e soricelul asta..are incredere..si ii place foarte mult sa riste atunci cand ajunge la concluzia ca se merita...si chiar de va suferi, nu va regreta..
Soricelul acesta e cam fricos uneori, ca mai toti soriceii..si ii e cam frica sa aiba incredere in motan.. Nici nu stie sigur daca are motive sa se teama..doar ca se simte vulnerabil..

Ma intrebam de ce a trebuit ca si soricelul si pisica sa sufere inainte? Pentru ca ei chiar au suferit, si nu doresc nimanui sa treaca prin ce au trecut ei..sunt amintiri inmuiate in miere si venim.. Oare au gresit cu ceva? Sau e doar genul acela de suferinta care te face sa apreciezi apoi o bucurie, un zambet, care te face sa incepi sa traiesti cu adevarat..e genul de lovitura pe care trebuie sa o primim cu totii doar pentru a simti ca traim, sau mai bine zis care ne determina sa incepem sa traim cu adevarat?

Dar daca soricelul se inseala? Daca vede ceva ce si-ar dori, si nu realitatea? Daca motanul se va transforma in soricel si va fugi? Daca se va speria?
Sa speram ca motanul stie ce vrea..si stie si el sa lase trecutul si sa ia de mana viitorul..sa inceapa sa traiasca si sa riste cu zambetul pe buze..sa aiba din nou incredere..

Da..un pic de incredere si de nebunie din partea amandurora si o sa am ce sa mai scriu despre ei...pentru ei..Pana atunci, sa ii mai lasam sa se joace de-a soarecele si pisica...pentru ca si jocul asta are farmecul lui..

Zmei, Feți frumoși, Ilene Cosânzene și..biciclete

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit..

Se pare că basmele ne urmăresc toată viața.. Când eram mică eram ca un burete ce absorbea tot ce se putea și tot ce înțelegeam în materie de literatură..

Printre primele cărți citite au fost cele de basme și povestiri..Le citeam, le reciteam..le citeam și cu voce tare...și nici nu mâncam până nu terminam o carte.. Când eram mică și mă întrebau ce vreau să devin când mă fac mare..eu răspundeam ca vreau să fiu Petre Ispirescu..Dacă aș fi știut pe atunci că Petre Ispirescu e mort..probabil îmi schimbam alegerea...

Basmele, și literatura în general ne îmbogăsc universul de cunoaștere..ne îmbogățesc vocabularul.. ne fac să visăm..
Lumea satului e transpusă în basme, iar încărcătura moralizatoare e demnă de observat și la o vârstă..de 40 de ani de exemplu..

Cu cât crește vedem că într-adevăr există spâni..zmei..vrăjitoare...doar că spânii știu sa mascheze lipsa de păr, nu și răutatea, zmeii nu ai solzi și nici nu locuiesc în castele ferecate cu uși de oțel, vrăjitoarele nu zboară pe mături și nici nu au șerpi în păr, dar poate chiar le depășesc în răutate pe cele din cărți..

Dar dacă există, spâni, zmei și vrăjitoare..trebuie să existe și Ilene Cosânzene cu pleata blondă, frumoase și virgine, Feți Frumoși călare pe cal alb, haine fermecate și tot tacâmul... Chiar cred că există tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, dacă nu fizic, măcar ca și comportament..ca și atitudine.. Ador bătrâneii care se țin de mână prin parc..ador bătrâneii care glumesc și râd cu poftă chiar dacă artrita îi termină..ador bătrâneii care folosesc glume deocheate..ei sunt tinerii fără bătrânețe, ce trăiesc o viață fără de moarte.. Ei trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți..

Binele învinge întotdeauna, nu e așa? Nu așa suntem învățați? Că după furtună răsare soarele și pe strada noastră... Trebuie doar să ne inițiem în viață, să avem parte și de rău pentru a ști să apreciem binele, trebuie să fim sluga spânului înainte de a fi prinți.. Trebuie să luptăm pentru ceea ce ne dorim...

Mai important..trebuie să vedem ocazia atunci când se ivește și să nu ne fie frică să devenim prinți și prințese.. Dacă ratăm șansele ce ne apar pe cărarea vieții riscăm să fim doar figuranți în basmul vieții..

Așa cum îmi urau prietenii..Îmi aștept și eu Făt Frumosul..pe cal alb nu mai poate veni, că nu cred că e de la poliția călare și nici de la stână..dar poate veni pe bicicletă, placă, ski-uri, role, trotinetă sau ce crede el de cuviință că se potrivește epocii moderne.. Să avem o tinerețe fără de bătrânețe și o viață fără de moarte, să ne plimbăm la 80 de ani de mână prin parc, să ne învățăm nepoțeii glume deocheate.. Să învingem spânii, zmeii și vrăjitoarele...
Fiecare epocă are basmul specific, fiecare om are povestea lui...

... Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.. Și-am încălecat pe-o șa. și v-am spus un vis așa..

Anul acesta...

m-am trezit cu un sac de rafie și cu o bucată de tort ce avea o lumânare...aprinsă...eu..elegantă, eram ca pe ace, îi așteptam la Unirea, ei cu un sac ce avea legate de el baloane colorate, si poze..poze haioase cu noi toți..menite să ne amintească de momentele frumoase petrecute împreună..
Ei cântau La mulți ani, eu suflam în lumânare și încercam să îmi abțin reacțiile..Persoanele din jur, și nu erau puține la număr, credeți-mă, zâmbeau, râdeau, îmi urau La mulți ani și probabil se întrebau dacă nu cumva grupul e scăpat de la Spitalul 9.
Le spusesem să fie originali, atât de originali în ceea ce privește cadoul încât să nu îmi pregătească nimic. S-au dovedit atât de originali încât am ajuns să mă plimb cu un sac de rafie mare pe care scria LA MULȚI ANI PINGU!, ce avea atașat multe multe baloane colorate și pe care erau lipite poze cu noi toți, poze haioase.

Mi-am luat sacul buclucaș în brațe și ne-am îndreptat spre berărie..Eram foarte mândră de el..
Mi-au cântat La mulți ani! în centrul orașului..am suflat în lumânare...mi-am cărat sacul prin oraș...și nu glumesc când spun că era un sac de rafie..Și chiar dacă eram elegantă, eram cea mai mândră de sacul meu..Nu m-au lăsat să deschid cadoul decât după 2 ore și ceva... Iar eu care sunt o persoană extraordinar de curioasă încât uneori stric surprize minunate și chiar îmi caut cadourile prin dulapuri eram ca pe ghimpi..să stau cu un cadou lângă mine timp de 2 ore și să nu îl deschid...chin, nu glumă.

Am făcut poze, am primit flori ( mulțumesc Bubu, ador florile..și îmi pare rău că nu mă pot bucura de ele așa cum ar trebui ), am făcut poștă bucata de tort, am râs pe săturate, au venit și Georgiana cu Cip.. Îl așteptam și pe Domnul B căruia îi mulțumesc oricum.
Am desfăcut cadoul într-un final..și au început toți să râdă când au văzut că m-am repezit la felicitare și nu la cadoul propriu-zis...

Draga noastră,
A trecut un an de la ultima felicitare scrisă de noi. Uite așa, am mai adunat o mulțime de alte amintiri, am mai vărsat pahare întregi de lacrimi, am râs cu poftă ore în șir, am mai organizat câteva excursii și ne-am făcut jurăminte de viață. Îți amintești?

E un film frumos...un film ce ți se derulează în fața ochilor în astfel de momente...un film ce te face să trăiești la intensitate maximă acum, când citești aceste rânduri; în aceste secunde când ești înconjurată numai de persoane ce te iubesc cu adevărat.

Și ne amintim din nou: Prietenia este singura floare ce înflorește la umbra sufletului!

Ce-ți dorim noi ție nu se poate exprima aici, prin cuvinte. Vei putea însă să citești în ochii noștri toate urările de bine, vei putea să simți în îmbrățișările noastre dragostea pe care ți-o purtăm.

21? O vârstă chiar mai frumoasă decât 20. Citim în zâmbetul tău mai mult optimism, mai multă fericire. Așa să rămâi!

Un sac de bani să-ți iasă în cale,
Și-un Făt Frumos pe bicicletă!

Un sincer și călduros La mulți ani!

PS: La cât mai multe contracte de semnat!:D

Hm..asta mă intriga și mai mult. Am continuat căutarea în sacul buclucaș și am dat de..2 instrumente de scris...mai pe românește, de un stilou și un pix cu același design...Ce nu știu mulți e faptul că eu ador să scriu cu stiloul, doar ca de câteva luni mi s-a stricat cel pe care îl aveam și am avut alte priorități financiare. Promit să semnez cât mai multe contracte și să scriu cât mai multe felicitări pentru voi:P..
De altfel, stiloul scrie extraordinar. Au avut toți ocazia să îl încerce în momentul în care le-am cerut să aștearnă câteva cuvinte pe plicul felicitării..

Am mai găsit în sac un lucru....e genul de obiect care îți face ziua mai frumoasă când o porți...Fetele știu de ce..

S-a băut, s-a râs, eu una m-am simțit extraordinar și sper că și voi.. Mulțumesc celor care au mai acceptat un chin, respectiv să facem o promenadă de vreo 10..km..:))

Am plecat de la Piața Alba Iulia, am mers în zona Bucureștiului vechi, am făcut un popas pe Valea Regilor..și ne-am continuat plimbarea până aproape de ieșirea din oraș, pe Prelungirea Ghencea unde am fost cazați de către Liviu...am mâncat la 3.30 seara târziu...sau dimineața devreme...Era cam greu pentru mine să îmi dau seama.
Am dormit o oră și am plecat la muncă..

Cam așa s-a terminat pentru mine ziua de 4 iunie..

Scuze gazdelor pentru chicotelile de dimineață și pentru faptul că au pus telefonul să sune de foarte multe ori până ne-am hotărât să ne dăm noi jos din pat..

Sper că v-a plăcut primul episod, pentru că va urma unul mai distractiv în zilele de 19, 20 și 21 iunie...Sper că ați uitat măcar pentru câteva momente de examene, muncă și probleme personale...sper că va făcut plăcere să îl aveți pe Radu Pietreanu vecin de masă...Lui nu cred că i-a plăcut:)).. Și chiar sper să respectăm jurământul făcut la Sighișoara, și reînnoit în seara de 4 iunie..


Mulțumesc lui Alex, domnului B, Alinei, lui Ciprian, Georgianei, lui John și lui Liviu, Roxanei, lui Scrooge și Simonei (cea care a stat o noapte întreagă să stilizeze sacul buclucaș).

A fost frumos..și o să mai fie